APITERAPIA

Apiterapia este terapia tradițională care folosește mierea, polenul, ceara, lăptișorul de matcă,
propolisul și veninul albinelor dar și alte produse ce țin de stup, în vederea menținerii sănătătii
corpului omenesc.
PRODUSELE STUPULUI
1.MIEREA DE ALBINE
Mierea este o substanţă zaharoasă pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral şi
extrafloral sau a altui suc dulce luat de pe plantele vii pe care-l transformă cu ajutorul unei
diastaze denumită inventivă conţinută în saliva lor. Acest nectar prelucrat îl depun în faguri unde
procesul de transformare în miere continuă mierea ca produs natural aflându-se într-o stare de
permanentă evoluţie. De aici şi precizarea ca mierea este un aliment viu supus fenomenului de
maturare.
Nectarul este o secreţie pur vegetală putând fi un produs floral sau un produs extrafloral secretat
de glandele nectarifere care se găsesc în interiorul unei flori sau în glandele nectarifere aflate pe
plante în afara florii.
În general oamenii de ştiinţă au stabilit că nectarul conţine 73% şi până la 90% apar între 9% şi
până la 90% substanţe zaharoase care la rândul lor se impart în zahăr neinvertit (zaharoză) 1/3 şi
2/3 zahăr invertit (glucoză şi levuloză). Compoziţia chimică a sucurilor de provenienţă
determinată de paraziţii frunzelor este mult mai apropiată de compoziţia mierii, în sensul că apa
se găseşte în cantitate mai mică în favoarea glucozei şi levulozei.
În aceste sucuri găsim dextrine şi gume în prezent de 4-9% precum şi săruri într-o anumită
măsură dăunătoare albinelor când din această miere albinele sunt nevoite să se hrănească iarna.În
mierea de mană zaharoza poate atinge 10% .
Important pentru economia alimentară, pentru echilibrul procesului biologic al corpului omenesc
este faptul că mierea are în proporţii echilibrate fermenţi, vitamine, substanţe minerale, acizi,
aminoacizi, hormoni, substanţe bactericide şi arome.
Zahărul rafinat conţine numai zaharoză. În 100 grame zahăr numai 0,1 % este apă şi
99,9% zaharoză.
În schimb în 100 grame de miere care furnizează 328 calorii – înseamnă un aport de:
17,2% apă; 0,4 – 0,8% proteine; 81,3% zaharuri (fructoză şi glucoză); 5% zaharoză; 6,83%
maltoză; Polizaharide; 3,21% vitamine.
Oligoelemente: 5% sodiu ;10% potasiu ;5% calciu ;6% mangan ; 0,6% fier ; 16%
cupru 33% fosfor; 5% sulf ;4-5 % tiaminozi (B1);26% riboflorină (B2); 10% pinodoxină
(B6);55% acid pantotemic ;36% - 110% acid nicotinic ;3% acid folic.
Deci mierea are un spectru larg de acţiune, constituind o reacţie alimentară echilibrată în
miniatură.
Astfel mierea înglobată sub diverse forme de preparate energizante şi vitalizante ca şi :
mierea cu lăptişor de matcă şi desigur mierea ca atare consumată chiar şi în cantităţi mici previne
şi înlătură anumite carenţe provocate de alimentaţia dezechilibrată ca şi suprasolicitarea mediului
ambient şi să nu uităm că şi substanţele bactericide pe care le conţine mierea au efectul lor
asupra unor microorganisme dăunătoare, prin cunoscut acţiune de inhibare pe care o exercită.
1.Mierea de tei
Ca şi florile de tei, conţin printre altele uleiuri volatile în a cărui compoziţie intră cu alcool
alifatic farmesolul care imprimă mirosul caracteristic.Acţiunea farmesolului:neurosedativă,

1
antiseptic. Utilizări în:sedativ nervos ,în tuse ,insomnii ,antiseptic ,bronşite.Deoarece florile de
tei mai conţin şi mucilagii, flavone, gume, tamin, zahăr, calină, acetilcolină, aceşti produşi se
găsesc în floarea de tei.
2. Mierea polifloră
Mierea polifloră conţine roinitină. Floarea de rointină conţine un ulei volatil format din citrol
citrovelul, linadol, transmise în miere. Se foloseşte ca sedativ şi antiseptic.
3. Mierea de mentă
Atât mierea cât şi florile de mentă din cultură şi din floarea spontană conţine un ulei volatil
format din:mentol, linamen, cadinen, cineol, aldihide, timesol.Acţiune terapeutică:analgezic
uşor, carmatin tonic, antiseptic, antispastic.
4. Mierea de trifoi
Ca şi florile plantei mierea conţine flavomazide, ulei volatil, substanţe de natură fenolică,
răşini derivaţi cunaninici.
Acţiune terapeutică:diuretic, antidiareic, expectorant .
5. Mierea de salcâm
Conţine ca şi florile:robinimă acacică (flavonazielă), ulei volatil.
Acţiune şi utilizare:calmant al tusei, acetiseptic.
6. Mierea de conifere (pin, brad, molid)
Toate sorturile de miere de mană deci şi cele provenite de la alţi arbori conţin substanţe provenite
care deşi în cantităţi relativ mici, răşinoase, au acţiune laxativă, uşor calmantă în inflamaţiile
intestinale. Pe lângă prezenţă însemnată de glucoză, levuloză şi substanţe minerale necesare
organismului uman, aceste sorturi de miere ca şi secreţia din care provin conţine uleiuri volatile
şi răşini bogate în game pinen, betapinen, felandren, linamen alcooli secundari. Are acţiune
linoseptică : antiseptică, antiinflamatoare, diuretică.
7.Mierea de fagure
Acelaşi sortiment de miere florală de mană pot fi consemnate ca şi mierea din faguri. Sub
această formă mierea are o valoare biologică deosebită, valoarea produsului fiind mare. Miere îi
aduce organismului un aport de vitamine conţinute în ceară precum şi alte substanţe şi principii
active care prin procesul masticaţiei trec în organismul uman, odată cu mierea ingerată.
Principalele proprietăţi terapeutice şi curative ale mierii:
-antibacterian, antibiotic, agent anti-oxidant în alimentaţie, anticarii, antiinflamator,
antimicrobian,biostimulator, curativ, depurativ, emollient, energetic, emulsionant al grăsimilor,
Imunostimulant, laxative, nutritive, radioactive, regenerativ pentru ţesutul conjunctiv,
stimulează anabolismul, tonic cardiac.
Mierea poate fi folosită cu succes pentru prevenirea şi tratarea ulcerele gastro-duodenale (fiind
considerată un pansament gastric), pentru tratarea arsurilor sau pentru vindecarea plăgilor, având
un puternic caracter antiinfecţios.
2.POLENUL
Numeroasele cercetării efectuate de-a lungul timpului au relevat multiple posibilităţi de aplicare
a polenului poliflor recoltat de albine în profilaxia şi terapeutica umană, obţinându-se rezultate
foarte bune în prevenirea şi combaterea anemiilor, a bolilor sistemului nervos şi endocrin, a unor
boli ale tubului digestiv şi a hipovitaminozelor, etc.În primul rând polenul este un foarte bun
aliment dietetic,dar şi un excelent medicament natural.
Proprietăţi terapeutice sau curative ale polenului: afrodisiac, alergic (febra fânului;
polenoză) , antialergic, anabolizant, anorexie(pierderea apetitului),

2
antiaterosclerotic, antibacterian, antibiotic, previne cariile, antidepresiv, antiinflamator,
antioxidant, antiparazitar, antipiretic, antitoxic, biostimulant, dietetic,
diminuează edemele, diminuează hemoragiile, reduce nivelul tensiunii arteriale ridicate, scade
nivelul colesterolului sanguin, diminuează efectele negative ale stressului excesiv, reduce riscul
bolilor genetice, diuretic, energetic, conferă o senzaţie de bunăstare, un aliment de bună calitate,
îmbunătăţeşte toate funcţiile cerebrale, îmbunătăţeşte producerea de hemoglobină şi de hematii,
îmbunătăţeşte funcţionarea intestinului gros, îmbunătăţeşte nutriţia şi funcţiile tuturor muşchilor,
îmbunătăţeşte funcţiile prostatei, îmbunătăţeşte funcţiile stomacului, facilitează naşterea,
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, îmbunătăţeşte nutriţia, îmbunătăţeşte vederea, îmbunătăţeşte
flora intestinală, îmbunătăţeşte funcţiile ficatului, îmbunătăţeşte capacitatea sexuală (în special la
bărbaţi), îmbunătăţeşte structura pielii, îmbunătăţeşte depozitarea vitaminei C în glanda
suprarenală, timus, intestin subţire, intestin gros şi în ficat, îmbunătăţeşte funcţiile tiroidei,
măreşte imunitatea, creşte nivelul de alfa şi beta-globuline în serul sanguin, scade nivelul
colesterolului, protejează organismul împotriva efectelor negative ale chimioterapiei, reglează
greutatea corporală, facilitează funcţionarea creierului, stimulează producerea substanţelor
organice.
3. PROPOLIS
Proprietăţi terapeutice şi curative ale propolisului:
Propolisul,cel mai "medicinal" produs apicol cu 70 de proprietăţi farmacologice, are sute de
indicaţii şi a fost folosit în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
În zilele noastre,cercetători şi clinicieni din toată lumea descoperă aproape în fiecare lună noi
proprietăţi şi indicaţii pentru acest produs natural.
 Cantitativ, propolisul conţine:
-55 % răşini (răşina este un termen folosit pentru substanţe care sunt în mod obişnuit lipicioase şi
insolubile, sau foarte puţin solubile, în apă sau în solvenţi organici; datorită acestei insolubilităţi,
par să fie importante numai pentru proprietăţile lor structurale) şi balsamuri (Balsamurile sunt
lichide naturale sau substanţe semi-lichide obţinute uzual din scoarţa copacilor prin metode
speciale - Opris, 1990);
-7,5 - 35 % ceară (Ushkalova şi Topalova (1978) au arătat că ceara este un component
indispensabil al propolisului, deşi proporţia sa depinde de regiunea de unde a fost extrasă de
albine, metoda de colectare şi de alţi factori; ei au găsit de asemenea în mostrele de polen
colectate din trei regiuni ale Rusiei patru tipuri de ceară, diferite una de alta sub aspectul greutăţii
specifice şi solubilităţii în alcool etilic-Ivanov, 1981);
-10 % uleiuri volatile (Uleiurile volatile sunt compuşi ce au în mod uzual mirosuri plăcute)
-5 % polen (Nakashima T. şi Nakashima N., 1989,  au arătat că propolisul Brazilian obţinut de la
albinele Africane conţin cantităţi mai mari de polen decât cel obţinut de la albinele Europene).
-5 % acizi graşi;
-4,40 - 19 % impurităţi;
-terpene, substanţe tip tanin, secreţia glandelor salivare ale albinelor şi componente  accidentale;
Calitativ, propolisul conţine: flavonoide, acizi alifatici şi esterii lor, acizi alifatici cu lanţ
lung, uleiuri volatile cu lanţuri scurte,esterii unor uleiuri volatile cu lanţuri scurte, acizi aromatici
şi esterii lor,acid benzoic şi derivaţi, aldehide, alcooli, acid cinamic şi derivaţi, alţi acizi şi
derivaţi, cetone, fenoli şi compuşi aromatici, terpene, alcooli sesquiterpenici şi derivaţii
lor,terpenoide şi alţi compuşi, compuşi volatili,hidrocarburi, hidrocarburi alifatice,
steroli,hidrocarburi steroide, zaharuri, lactone, alfa şi beta - amilaze,aminoacizi, derivaţi ai

3
acizilor nucleici,vitamine, minerale, transhidrogenaze anaerobe,substanţe H+ donoare, alte
substanţe insolubile în apă , solvenţi organici, poluanţi.
4.PĂSTURA
Păstura conţinând mai multă vitamina K şi acid folic decât polenul, are un efect
antihemoragic mai bun.
Proprietăţi terapeutice şi curative ale păsturii:
  Compoziţia păsturii este asemănătoare cu cea a polenului.Diferenţele în compoziţie apar
datorită:
-mierii suplimentare pusă de către albine deasupra fiecărei celule cu polen (păstură);
-prezenţei temperaturii şi umidităţii ridicate în interiorul stupului ce favorizează multiplicarea
diferitelor bacterii şi a drojdiei în interiorul fiecărei celule de păstură (aceste bacterii şi drojdii
sunt unele prietenoase cu albinele; altele sunt în mod uzual distruse în mod direct de către
polenul însuşi, de către mierea sau nectarul adăugat sau de urmele de propolis de pe pereţii
celulelor fagurilor); aceste microorganisme vor dezintegra granulele de polen, permiţând astfel
nutrienţilor să fie mai uşor digeraţi de către larve sau adulţi.
Datorită acestei micro-dezintegrări ce are loc înăuntrul fiecărei celule de păstură, păstura este
mult mai bună din punct de vedere al digestibilităţii decât polenul de albine.Dacă această
dezintegrare nu apare, granulele de polen vor fi aproape complet nefolositoare pentru larve, care
nu pot desface cu uşurinţă aceste "micro-nuci de cocos".
-amestecării de către albine, în fiecare celulă de păstură, de diferite tipuri de polen, de obicei de
la flori diferite.
5.APILARNILUL
Apilarnilul este în principal un extract din larvele de trântor, şi mai conţine mici cantităţi de
lăptişor de matcă, păstură, miere şi propolis .
Examinând compoziţia sa, putem conclude uşor că principalele proprietăţi ale apilarnilului se
află în zona "nutriţiei" . Este deja cunoscut că multe triburi din Africa folosesc de secole larvele
de albine ale fagurilor sălbatici ca o mâncare "luxoasă" bogată în proteine .
Proprietăţi terapeutice şi curative ale apilarnilului: stimulează anabolismul,
antiviral, biostimulant, măreşte puterea sistemului imun, îmbunătăţeşte memoria, îmbunătăţeşte
ciclul menstrual la femei, măreşte performanţele intelectuale la copiii din şcolile elementare,
îmbunătăţeşte neuro-psiho-motricitatea la copii măreşte apetitul, măreşte energia organismului,
vitalitatea şi puterea regenerativă, măreşte rezistenţa generală a organismului la boli, măresc
masa musculară la bărbaţi, rol nutritiv, dietetic, psiho-stimulant , stimulează şi întreţine energia
sexuală la bărbaţi, stimulează glandele hipofizo – suprarenale.
6.LĂPTIŞORUL DE MATCĂ
Principalii constituenţi ai lăptişorului de matcă sunt: apă, proteine, zaharuri, lipide şi săruri
minerale.
În lăptişorul de matcă au fost identificaţi în total 29 de aminoacizi şi derivaţi ai
acestora, cei mai importanţi fiind acidul aspartic şi acidul glutamic.
O altă substanţă foarte importantă, prezentă în lăptişorul de matcă, este acidul
10-hidroxi-decenoic, concentraţia lui fiind un bun indicativ pentru verificare calităţii lăptişorului.
Proprietăţi terapeutice şi curative ale lăptişorului de matcă
efecte endocrine, efect gonadotrofic, creşte nivelul tiroxinei şi a cortizolului în sânge,
creşte nivelul hormonului luteinizant în sânge , creşte nivelul progesteronului  în sânge, creşte
nivelul testosteronului în sânge, stimulează glandele suprarenale, efecte asupra aparatului genital,
efecte asupra ficatului, efecte pe ţesuturile ficatului şi ţesutul micocardic, efecte asupra

4
inflamaţiei, efecte asupra sistemului enzimal microzomatic, efecte asupra rinichilor, efecte
asupra aparatului cardiovascular,
efecte asupra sângelui, efecte asupra imunităţii, efecte asupra pielii, normalizează secreţia de
sebum a glandelor sebacee, stimulează metabolismul celulelor epidermale, acţionează ca agent
antibacterian şi antiviral local, efecte în neonatologie, efecte legate de cancer .
7. VENINUL DE ALBINE
Veninul de albine este un compus perfect adaptat/creat pentru funcţiile sale: apărarea
albinelor şi a coloniei.
     Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar şi cu un miros aromat
asemănător bananelor coapte.
Este uşor acid (pH 5,0 - 5,5); schimbă culoarea hârtiei albastre de turnesol în roşu indicând o
reacţie acidă. Totuşi, soluţia apoasă din veninul uscat nu mai prezintă acest efect, sugerând că
responsabili de reacţia acidă sunt compuşii volatili. Veninul se usucă la temperatura ambientală
în mai puţin de 20 de minute, pierzând între 65-70 % din greutatea originală. După ce lichidul se
evaporă se poate recolta 0.1 mg. de venin uscat pur (de la o singură albină).
     Veninul uscat pur are o culoare galbenă - maronie. Greutatea specifică este de 1,313 g/cm3.
Toxicitatea exprimată prin DL50 este de 2,8 mg/kg (i.v. la şoarece). DL50 înseamnă că 50 %
dintre şoareci vor muri când le este injectată intravenos doza de 2,8 mg. de venin per kilogram
corp. Veninul este rezistent la frig, iar îngheţarea nu pare să-I reducă toxicitatea. Când este uscat
este rezistent şi la căldură, chiar la 100 oC. Veninul uscat de albine, dacă este ferit de umezeală,
îşi poate menţine proprietăţile toxice câţiva ani. El are o structură policristalină. Examinările sub
microscop au arătat că veninul de albine, ca picături ale soluţiei apoase din venin uscat, îşi asumă
structura fizică caracteristică, incluzând componente ce variază ca formă şi mărime. Nu este
dificil să determinăm rapid clasificarea veninului (venin de albine, de viespe, de gărgăune, de
viperă) bazându-ne pe structura sa fizică.
  Proprietăţi terapeutice şi curative ale veninului
Veninul de albine, când e administrat în doze mici, poate fi un medicament natural excelent, are
o serie de proprietăţi şi exercită asupra organismului uman o serie de efecte: antibiotice,
antibacterian, antiinflamator, efecte asupra :pielii, ţesuturilor, organelor interne, sistemului
musculo-scheletic, sistemului circulator, sistemului imun (partheniu), sistemului nervos,
sistemului endocrin, efect citostatic(forester), proprietăţi profilactice generale (yoirich), măreşte
longevitatea (yang ruiyu), creşte forţa psihică (partheniu), protejează corpul împotriva razelor x
(orlov/brooks), efecte negative, toxice (reacţii adverse, la doze mari)(orlov) .
8. CEARA
Este un produs secretat de glandele cerifere ale albinei începând cu cea de a doisprezecea zi din
viaţa insectei.
Iniţial ceara este lichidă pentru ca solidificarea să intervină la contactul cu aerul.