Populațiile străine din Dacia:

1. Celții: în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr, grupuri de celți se așează pe văile
Mureșului Someșului, Crișurilor și Begăi. Descoperirile arheologice au reliefat caracterul
violent al pătrunderii, urmat de o etapă a acomodării celților în acest teritoriu. Autohtonii
au preluat de la celți cunoștințe tehnice – metalurgie și olărit. Veacul al III-lea este
considerat ,,secolul de aur” celtic din Transilvania. În veacul al II-lea, celții dispar treptat,
unii contopiți în masa autohtonilor, alții s-au retras spre nord-vest.
2. Bastarnii: neam germanic așezați în secolul al II-lea î. Hr, de la est de Carpați până la
Nistru. Lor li se atribuie cultura Poienești-Lokașevska. Neam războinic, cu succese
militare, dispar în veacul I î.Hr odată cu unificarea triburilor dacice.

Conducerea dacilor:

Șefii militari provin din aristocrația geto-dacică, dispun de forța de muncă a oamenilor de rând și
a sclavilor, cu precădere în construirea fortificațiilor. Se cunoaște faptul că acestor șefi militari
le-au aparținut obiecte prețioase, de aur și argint, ce datează din secolele IV-III î.Hr. Izvoarele
scrise amintesc o serie de regi/șefi ai uniunilor tribale: Zalmodegikos, Rhemaxos, mai târziu, pe
la 200 î.Hr este amintit Oroles și în cele din urmă Rubobostes.

Religia dacilor:

Nu se cunoaște cu exactitate religia dacilor, însă zeitatea supremă era Zalmoxis. Gebeleizis, o
divinitate urano-solară apare menționată doar în scrierile lui Herodot. În alte surse mai sunt
amintiți zeii războiului, căruia i se aduceau jertfe omenești, zeița Histria, cu care Zalmoxis ar fi
intrat în legătură. Etimologia numelui Zalmoxis este neclară, iar caracterul chtonian al zeului
Zalmoxis este nesigur.

5.Dacia de la Burebista la Decebal

La sfârșitul celui de-al doilea deceniu al secolului I î.Hr se petrec evenimente importante în
Dacia. Puterea este preluată de dacul Burebista, sub sceptrul căreia în câțiva ani a reușit să
închege procesul de unificare a triburilor geto-dacice și să formeze un stat puternic. Din
descrierea lui Strabon care susținea că ,,getul Burebista l-a înălțat (statul) atât de mult prin
exerciții, abținere de la vin și ascultare de porunci, încât în câțiva ani a făcut o mare putere și a
supus geților o mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani”. Din
această prezentare se poate observa că Burebista era un conducător puternic și cu o mare
influență. În impunerea puterii sale, Burebista îi acordă titlul de mare preot lui Deceneu, dându-i
o putere ,,aproape regală”

Felul în care autoritatea lui Burebista s-a exins asupra triburilor dacice, fie prin forța armată, fie
pe cale pașnică, rămâne necunoscut, cert este că a reușit să aducă sub ascultarea sa neamul getic.
Apariția lui Burebista și a centrului său de putere în zona Transilcaniei sugerează modificarea
balanței în favoarea dacilor din această zonă, după ce geții din zona extracarpatică au deținut
supremația în secolul anterior.

Lupte purtate de Burebista:

Dintre luptele cele mai importante ale lui Burebista, vom aminti cea din 60 î.Hr, când regele dac
își îndreaptă armele împotriva celților din nord-vestul Daciei, îi înfrânge pe boii și pe taurisci.
Tot în această perioadă, renuntând la alianța cu scrodiscii situați între Morava și Dunăre,
Burebista îi atacă și îi înfrânge.

O altă etapă a luptelor este dată de faptul că Burebista își întinde stăpânirea spre vest și nord-
vest până la Dunărea Mijlocie și în Moravia. Ocupă fortificațiile de la Zemplin, Jidova, sud-
vestul Slovaciei, cele de pe Dunărea pannonică sau lângă vărsarea Savei în Dunăre.

După rezolvarea problemelor în vest, Burebista se îndreaptă spre Pontul Euxin. Începând cu anul
55 î.Hr cucerește toate cetățile grecești vest-pontice: Olbia, Tyras, Histria, Tomis, Callatis,
Apollonia, etc. Astfel hotarele Daciei s-au extins spre răsărit, atingând litoralul vestic al Mării
Negre. În acest spațiu ajuns sub autoritatea lui Burebista se aflau pentru prima dată unificate sub
o conducere unică triburile geto-dacice, dar și celți, greci, traci.

În condițiile izbucnirii unui conflict civil la Roma, între Iulius Cezar și Pompei, Burebista se
implică și îl susține pe cel din urmă menționat. În acest sens, o inscripție de pe marmură -
,,Decretul din Dionysopolis” (48 î.Hr) îl amintește pe Akornion, care se remarcase ca
,,ambasador” al regelui Burebista, ce a fost trimis să discute cu Pompei, pe care l-a întâlnit în
Macedonia. În urma luptei de la Pharsalus, Pompei a fost învins și a fugit în Egipt. Cesar a
pregătit o campanie militară împotriva lui Burebista, însă a fost asasinat în 44 î.Hr, an în care își
găsește sfârșitul și regele geto-dac.

Dispariția lui Burebista și destrămarea statului său au facilitat înaintarea romană la Dunărea de
Jos. S-au petrecut mai multe expediții în Dobrogrea, între 29-28 î.Hr, conduse de proconsulul
Macedoniei, Licinius Crassus (în vremea aceasta dacii din această zonă să fie conduși de regele
Cotiso)

Ostilitățile cu romanii reîncep câteva decenii mai târziu, în 85-86, câmd dacii îl capturează pe
guvernatorul Moesiei, C. Oppius Sabinus, dar împăratul Domitianus intervine la Dunăre și
reorganizează provincia. În fața pregătirilor de război, Duras, regele dac cedează tronul lui
Diurpaneus-Decebal, probabil nepotul său de frate.

În primăvara anului 87 are loc o bătălie cruntă între daci și romani (conduși de Cornelius
Fuscus), soldată cu o victorie a dacilor. În anul următor, se organizează o nouă campanie militară
împotriva dacilor condusă de Tettius Iulianus. Bătălia decisivă se dă la Tapae, iar victoria
romanilor n-a putut fi fructificată deoarece Domițian suferă înfrângeri pe alte fronturi.

În urma bătăliilor, se duc trative, unde Decebal e reprezentat de Diegis: Dacia devenea regat
clientelar, în schimb Deceval primea subsidii și tehnicieni (pt un deceniu s-a instaurat pacea).

Regatul lui Decebal este de mai mică întindere decât cel al lui Burebista, însă era mai bine
fortificat și organizat.

Odată cu urcarea pe tronul Romei a împăratului Traian, se declanșează o altă serie de războaie
daco-romane. În martie 101 pornește spre Dacia, urmând să aibă loc bătălia de la Tapae,
câștigată de romani. Decebal în schimb a acționat și a reușit să îi atace pe romani în Dobrogea.

În 102, înaintarea romanilor spre Sarmizegetusa continuă din mai multe direcții, iar Decebal este
nevoit să ceară pace, care în fond era doar un răgaz. Prin pacea din 102, Decebal trebuia să
înapoieze armele, mașinile de război, să predea dezertorii romani și să renunțe la teritoriile
dacice deja cucerite de romani.

Anii de pace sunt destinați pregătirii unui alt război: Traian construiește podul peste Dunăre, iar
Decebal nu respectă unele prevederi ale pactului.
În acest context, în iunie 105, Traian pornește din nou spre Dacia. O parte din daci trec de partea
romanilor, iar lui Deceba nu i-a reușit încercare de a-l asasina pe Traian în Moesia. După o
eroică rezistență, ilustrată în Columna lui Traian, Sarmizegetusa cade în mâinile romanilor, iar în
vara