Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Val Vâlcu
1
Managementul crizei
2
Managementul crizei
Nu există instituţii care să nu treacă, la un moment
dat, printr-o criză.
3
Ce ne învaţă doctorii de imagine
Criza instituţiei, la fel ca a unui bolnav, are patru etape:
• prodromală
• acută
• cronică
• de final a crizei
Ca şi în cazul unui pacient, există semnale de alarmă. Detectarea
lor permite prevenirea „afecţiunii”. Chiar şi atunci când boala
loveşte pe neaşteptate, există metode care fac organismul mai
puternic, îl pregătesc pentru confruntare şi, astfel, asigură o
vindecare mai rapidă.
Premisele unei reacţii eficiente:
• consolidarea reputaţiei şi a bunului renume în comunitate
• corectitudinea demonstrată anterior crizei
• transparenţa în timpul crizei. 4
Ce vorbim cu presa?
• Publicul este mai degrabă dispus să înţeleagă şi să ierte greşelile
unui cunoscut, în care avea încredere, decât pe cele ale unui
necunoscut sau a unuia cu care avea o relaţie conflictuală.
• Gestionarea crizei nu e posibilă decât dacă intervenţia se pregăteşte
din vreme.
• Pentru a realiza acest obiectiv se recomandă medicilor să meargă în
întâmpinarea nevoilor comunităţii, să afle care sunt dorinţele
publicului, să îl asculte şi să-i transmită mesaje, direct sau prin
intermediul presei. Mesajele trebuie adaptate fiecărei categorii de
public.
• S-ar putea spune că medicii care apar în reviste şi la televizor sunt
lideri profesionişti sau lideri ai asociaţiilor ştiinţifice, căutaţi de presă
fiindcă au acest statut reprezentativ. Nu cumva traseul a fost invers:
ei au obţinut acele poziţii tocmai fiindcă ştiau să comunice, s-au
afirmat în ziare, devenind cunoscuţi, aşa că la congrese şi conferinţe
s-au impus în faţa colegilor mai puţin notorii?
5
Managementul crizei
De pregătit din vreme:
❑ lista publicurilor
❑ lista cu personalul care acţionează în criză
❑ fişiere de criză – bănci de date cu persoanele
de contact, cu informaţiile relevante despre alte
situaţii similare, statistici etc.
7
Strategia ieşirii din criză
1. Strategia negării. „Nu suntem noi vinovaţi,
nu e nimic adevărat”.
2. Eludarea responsabilităţilor
3. Este o provocare!
4. Justificarea
5. Dovedirea caracterului accidental
6. Asigurarea bunelor intenţii - recunoaşterea
greşelii şi solicitarea de scuze.
8
1. Strategia negării - „Nu suntem noi
vinovaţi, nu e nimic adevărat”
10
3. Este o provocare !
11
4. Justificarea
13
6. Asigurarea bunelor intenții
Asigurarea bunelor intenţii presupune, în
primul rând, recunoaşterea greşelii şi
solicitarea de scuze.
Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată,
spun românii.
Specialiştii americani în relaţii publice merg
până acolo încât recomandă „mortificarea”,
adică auto-umilirea celor ce îşi cer scuze.
Evident, oferirea de compensaţii celor ce au
suferit este obligatorie.
14
Instrumentele de transmitere a
informaţiei în mass-media
Comunicatul de presă este o declaraţie publică oferită
mijloacelor de informaţie pentru a fi publicată.Scopul
unui comunicat este de a oferi informaţii unei audienţe
de reporteri.
17
Reguli care trebuie respectate (3)
18
Strategiile ce pot fi utilizate pentru
combaterea zvonurilor (1)
➢ analizarea scopului şi seriozităţii pe care le are
impactul zvonului înainte de angajarea în acţiuni
corective; experienţa arată că de multe ori este
mai eficient să ignori un zvon decât să încerci să îl
contracarezi;
➢ trebuiesc analizate cauzele specifice, sursele şi
caracteristicile zvonului;
➢ se discută cu persoanele afectate;
➢ difuzarea de informaţie autentică pentru
combaterea eficientă a zvonului;
19
Strategiile ce pot fi utilizate pentru
combaterea zvonurilor (1)
➢ lansarea de contra-zvonuri;
➢ apelarea la persoane influente pentru a clarifica
situaţia;
➢ nu se fac referiri la zvonul iniţial;
➢ organizarea de întâlniri pentru a discuta şi clarifica
situaţia.
20
Realizarea unei baze de date despre
partenerii de presă (1)
O astfel de bază de date trebuie să cuprindă:
- titlul publicaţiei sau numele instituţiei de presă;
- tipul (după frecvenţa de apariţie şi zona de
acoperire);
- numere de telefon şi fax;
- e-mail, pagină web;
- tirajul, distribuţia;
- orientarea;
-.
21
Realizarea unei baze de date despre
partenerii de presă (1)
22