Sunteți pe pagina 1din 2

Protecția salariaților în cazul insolvenței angajatorului

Sediul materiei : Directiva 2008/94/CE , art.172 codul muncii și Legea 200/2006.


Obiectivul directivei este garantarea plății salariilor lucrătorilor în cazul în care angajatorul se
află în stare de insolvență, obligând statele membre să ia măsurile necesare pentru ca
instituțiile de garantare naționale să asigure plata creanțelor lucrătorilor.
DEF : un angajator este considerat a fi în stare de insolvență în cazul în care a fost formulată
o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența angajatorului,
prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru,
implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui
judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este
competentă în temeiul dispozițiilor menționate:
a) Dispune instituirea procedurii
b) Constată că întreprinderea a fost închisă și nu sunt active suficiente ca să justifice
deschiderea procedurii
Dacă angajatorul aflat în insolvență îsi desf activitatea în mai multe state, autoritatea
competentă pt plata creanțelor lucrătorilor este cea pe teritoriul statului unde lucrătorii își desf
activitatea de obicei.

Legea 200/2006
Resursele Fondului național de garantare se constituie în principal din contribuția
angajatorului (directivă oferă și posibilitatea ca resursele instit de garantare să fie constituite
de autoritățile publice).
Fondul de garantare asigură plata următoarelor creanțe:

- Salarii restante
- Compensații bănești pt concediul de odihnă neefectuat
- Plăți compensatorii în cuantmul prev de CIM/CCM
- Compensații în caz de accident de muncă sau boli profesionale
- Indemnizații

Gestionarea fondului – AJOFM-uri


Suma totală a creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăși
cuantumul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. Creanțele salariale se
suportă pe o perioadă de 3 luni.
În caz de redresare a angajatorului, acesta are obligația de restitui sumele suportate din
fondul de garantare în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii de închidere a
procedurii.
Limite
Directiva nu interzice statelor membre să adopte acte cu putere de lege mai favorabile
lucrătorilor.
Directiva nu aduce atingere posibilității statelor de a :
- Limita abuzurile
- De a refuza ori diminua plata creanțelor în cazul existenței unei legături speciale
între angajator și salariat concretizate într-o înțelegere secretă
- De a refuza ori diminua plata creanțelor în cazul în care salariatul a deținut o parte
esențială din întreprindere

S-ar putea să vă placă și