Izvoarele dreptului comerţului internaţional și principalele sisteme de drept

contemporane

1. Izvoarele dreptului comerţului internaţional

Izvoarele dreptului comerţului internaţional se pot clasifica în izvoare interne

şi izvoare internaţionale în cadrul cărora vom regăsi categoriile de norme analizate
mai sus. În etapa actuală izvoarele interne sunt caracterizate printr-o sporire a
volumului de norme materiale, relaţiile comerciale beneficiind pe lângă normele
conflictuale şi de o bogată reglementare proprie.
Creşterea diversităţii relaţiilor comerciale care urmează a fi reglementate şi a
insuficienţei resurselor juridice interne, au determinat sporirea reglementărilor
juridice internaţionale. Aceste reglementări juridice internaţionale, vor asigura
evitarea situaţiilor litigioase şi stabilitatea raporturilor juridice.
Dintre modalităţile de împărţire a izvoarelor dreptului comerţului internaţional
o reţinem pe cea mai uzitată şi anume: interne şi internaţionale.
A. Izvoarele interne cuprind:
I. Legea.( Luată în sens larg ).
II. Jurisprudenţa (practica judecătorească).
B. Izvoarele internaţionale sunt:
I. Tratatele.
II. Cutuma.
1.1. Izvoarele interne
I. Legea.
Normele fundamentale care statuează că economia României este o economie de
piaţă sunt cuprinse în Constituţia României. Din cadrul legii, deosebit de normele
fundamentale putem aminti în primul rând normele conflictuale. Sediul materiei este

1
situat în Cartea a VII a ( Dispoziţii de drept internaţional privat ) din Codul civil care
reglementează raporturile juridice de drept internaţional privat, în cuprinsul acesteia
vom regăsi norme cu privire la:
- dispoziţii generale;
- conflicte de legi;
- statutul juridic al persoanelor fizice şi juridice;
-norme juridice privind familia (căsătoria, filiaţia, autoritatea părintească,
protecţia copiilor,obligaţia de întreţinere;
- statutul juridic al bunurilor;
- norme juridice privind moştenirea;
- norme juridice privind actul juridic;
- norme juridice privind obligaţiile;
-norme privind fiducia;
- norme privind prescripţia extinctivă;
O altă categorie de norme – ca izvor intern al dreptului comerţului
internaţional o constituie normele de drept material (substanţial) care pot fi: de
drept civil, comercial, financiar administrativ etc.
Normele de drept comercial se regăsesc atât în Codul civil, cât şi în alte acte
normative specifice dintre care reţinem:
- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat
în regii autonome şi societăţi comerciale;
- Legea nr. 31/1990 privind societăţile;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea
investițiilor directe;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de
credit și adecvarea capitalului;

2
 - Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și
lichidarea voluntară în activitatea de asigurări;
- Legea nr. 21/1996 privind concurenţa;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea
societăților comerciale;

- Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de

producție, comerț sau prestări de servicii ilicite;
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului etc.
II. Jurisprudenţa.
Prin jurisprudenţă înţelegem ansamblul soluţiilor pronunţate de instanţele
judecătoreşti în litigiile din competenţa lor. Jurisprudenţa este recunoscută ca izvor
de drept anglo-american (şi în anumite condiţii, în sisteme de drept de tradiţie
romanistă). Dreptul românesc, nu consideră practica judiciară ca fiind izvor de
drept, dar îi apreciază valoarea în aplicarea dreptului comerţului internaţional.
1.2. Izvoarele internaţionale.
Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional sunt: tratatele şi
cutuma.
I. Tratatul – reprezintă acordul de voinţă dintre două sau mai multe state prin
care acestea reglementează o anumită sferă a relaţiilor internaţionale dintre ele, creând
astfel norme de drept internaţional, modificând sau abrogând pe cele existente.
Tratatul se poate prezenta sub forma a mai multor denumiri (există circa 30 de
denumiri) astfel: tratat, cartă, comunicat, memorandum, act final, convenţie,
declaraţie, proces-verbal, concordat, compromis, etc. În situaţia în care printr-un astfel
de tratat se reglementează relaţii în domeniul comerţului internaţional, respectivul
tratat va constitui şi izvor de drept al comerţului internaţional. Întră în această
categorie în primul rând tratatele cu conţinut economic atât bilaterale cât şi
multilaterale.
În acest sens putem exemplifica:

3
 - Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională a
mărfurilor, Viena 1980 la care România a aderat prin Legea nr. 24/1991;
- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978.
Regulile de la Hamburg ratificată de România prin Decretul nr. 343/1981
(Convenţia de la Hamburg nu a intrat încă în vigoare);
- Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
semnată la Berna în 1980, ratificată prin Decretul nr. 100/1983;
- Convenţia de unificare a anumitor reguli relative la transportul aerian
internaţional, Varşovia 1929, ratificată prin Legea nr. 108 (Decretul nr. 1213 / 1931
publicat în Monitorul Oficial nr.83 din 9 aprilie 1931) din 1931. De asemenea mai
pot fi evidenţiate tratatele care prevăd evitarea dublei impuneri, tratatele privind
garantarea investiţiilor străine, tratatele de cooperare etc. Vor constitui de asemenea
izvoare de drept internaţional şi convenţiile internaţionale prin care se urmăreşte
uniformizarea dreptului internaţional privat.
Aici putem exemplifica:
- Convenţia de la Geneva - 7 iunie 1930 privind conflictele de legi în materie
de cambie şi bilet la ordin;
- Convenţia de la Geneva – 19 martie 1931 privind conflictele de legi în
materie de C.E.C.
Mai recent a fost elaborată Convenţia Naţiunilor Unite asupra cambiilor interna-
ţionale, şi biletelor la ordin internaţionale (New-York – 1988) – la care România nu
este încă parte. În materia arbitrajului comercial internaţional pot fi amintite:
- Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrare străine –
New-York 1958.
- Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional – Geneva 1961.
În marea lor majoritate aceste convenţii internaţionale sunt elaborate de către
organizaţiile internaţionale ale O.N.U., sau de organizaţii internaţionale regionale.

4
Dintre cele regionale considerăm că cea mai importantă este Comisia Economică
pentru Europa a O.N.U. Sub auspiciile acesteia la 1 februarie 1993 a fost semnat la
Bruxelles, Acordul de asociere a României la Comunităţile Europene şi statele
membre ale acestora– ratificat prin Legea nr. 20/1993.
Apoi au fost încheiate două Acorduri – unul cu Comunităţile Europene şi
statele membre – iar celălalt numai cu Comunitatea Europeană şi Comunitatea
Europeană a cărbunelui şi oţelului. Se mai poate aminti: acordul de la Geneva –
1992 cu statele membre din Asociaţia Europeană a Liberului schimb (A.E.L.S.) (a
luat fiinţă la Stokholm în 1960 din mai multe state europene din afara C.E.E).
Obiectivul urmărit prin Acordul din 1 februarie 1993 este instituirea unei perioade
de tranziţie de 10 ani necesară să pregătească din punct de vedere politic, economic
şi juridic integrarea României în structurile europene.
Din punct de vedere juridic se cerea „armonizarea” compatibilă cu legislaţia
comunitară. Această „armonizare” urmărea în mod special următoarele domenii:
legea societăţilor, conturilor şi taxele societăţilor, legea vamală, proprietatea
intelectuală etc.
Tratatele din domeniul politic, cultural, etc. pot constitui şi ele izvoare de
drept al comerţului internaţional – dar numai în măsura în care – prin normele pe
care le conţin, stabilesc raporturi de colaborare între state, raporturi menite să
contribuie la dezvoltarea relaţiilor şi în domeniul economic.
II. Cutuma.
Prin cutumă se înţelege o practică generală îndelungată, repetată, urmată de state
pe planul raporturilor internaţionale, cu condiţia obligativităţii sale juridice. Cutuma
reprezintă cel mai vechi izvor nescris al dreptului comerţului internaţional. Materii
întregi ale acestuia s-au format pe cale cutumiară: dreptul diplomatic, dreptul maritim
internaţional. Pe măsura codificării dreptului comerţului internaţional, a creşterii
numărului de tratate internaţionale, ca instrumente a colaborării internaţionale, cutuma

5
pierde din importanţa sa. În măsura în care cutuma reglementează materii de comerţ
internaţional este şi izvor de drept al comerţului internaţional.
Astfel, în materia transportului de mărfuri pe mare, cutumele sunt foarte
numeroase:
- obligaţiile subînţelese ale armatorului şi ale navlositorului în contractul de
navlosire sunt de sorginte cutumiară:
 armatorul răspunde cu toată averea sa de apă şi de uscat pentru
asigurarea bunei stări tehnice de navigabilitate a navei;
 marfa aşteaptă nava - adică navlositorul trebuie să aducă marfa la dana
de îmbarcare.
Independent de ceea ce se scrie sau nu se scrie în contract această obligaţie
subzistă pentru că-şi are izvorul într-o cutumă internaţională. În structura sa cutuma
trebuie să cuprindă cumulativ două elemente: unul obiectiv şi altul subiectiv sau
psihologic. Elementul obiectiv al cutumei constă în – conduita aplicată un timp
îndelungat ca deprindere sau obişnuinţă. Elementul subiectiv – sau psihologic –
constă în convingerea că o anumită conduită este obligatorie şi prin urmare are
valoare juridică.
Cutuma are valoare de normă juridică în comerţul internaţional. Ele se aplică
independent de faptul că părţile le-au cunoscut sau nu. Pentru ca o cutumă să nu se
aplice trebuie să existe o manifestare de voinţă expresă a părţilor în acest sens.

2. Principalele sisteme de drept contemporane

Raporturile juridice de drept al comerţului internaţional vor fi cârmuite de
anumite norme juridice, fie în temeiul alegerii făcute de către părţile contractante,
fie în lipsa acestei alegeri, de normele conflictuale subsidiare dar obligatorii. În
funcţie de aceste două criterii, raporturile juridice de drept al comerţului
internaţional vor fi reglementate de normele juridice printr-un anumit sistem de
drept. O primă clasificare în această materie între:
- sistemele de drept de tradiţie romanistă şi
- sistemele de common-law.

6
 2.1. Sistemele de drept de tradiţie romanistă.
Aceste sisteme de drept sunt rezultatul receptării dreptului roman în Europa şi
prin statele acestuia în alte ţări ale lumii. Sunt bazate pe dualitatea dreptului privat
în drept civil şi drept comercial, concepţie consacrată pentru prima dată de C. com.
francez – 1807. Au ca sursă principală de drept – legea, iar ca sursă secundară
jurisprudenţa, cutuma, uzanţele. Ele se clasifică la rândul lor în:
- Sistemul de inspiraţie franceză;
- Sistemul germano - elveţiano - italian;
- Sistemul ţărilor nordice.
2.1.1. Sistemul de inspiraţie franceză.
Are ca model C. civ. napoleonian de la 1804 care apoi a fost introdus în Belgia,
Luxemburg, Italia, Germania şi a servit ca exemplu pentru: codul civil italian din
1865; portughez din 1967 şi spaniol din 1883. Prin mijlocirea C. civ. italian din 1865,
C. civ. francez a fost introdus în Venezuela, iar prin mijlocirea C. civ. spaniol din 1889
a influenţat elaborarea următoarelor coduri: C. civ. bolivian – 1831, C. civ. chilian –
1857, C. civ. argentinian – 1869, C. civ. brazilian – 1916, C. civ. libanez – 1930 –
proprietate şi celelalte drepturi reale, C. civ. libanez – 1934 – obligaţiile şi contractele.
În cadrul acestor sisteme de drept există şi coduri comerciale care adoptă
concepţia obiectivă a dreptului comercial – ca un drept aplicabil unor categorii de
acte – actele de comerţ – indiferent de profesia părţilor.
2.1.2. Sistemul germano – elveţiano – italian.
Are la bază Codul civil german din 1900, Codul civil elveţian din 1907, Codul
obligaţiilor din 1911, Codul italian 1942. Acestea la rândul lor au influenţat alte
coduri (turc din 1926, grec din 1940 şi 1945).
2.1.3. Sistemul ţărilor nordice.

7
 Sistemul juridic al ţărilor nordice – Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca –
sunt caracterizate ca sisteme de tradiţie romanistă, dar cu puternice influenţe de
common-law şi germane.
2.2. Sistemele de drept common-law.
Legislaţia ţărilor de common-law se întemeiază pe unitatea dreptului privat.
Sistemul de common-law este un sistem al precedentului judecătoresc, având ca
principal izvor practica judecătorească. A luat naştere în Anglia, care din cauza
condiţiilor istorice şi geografice nu au recepţionat dreptul roman. În ceea ce
priveşte Marea Britanie acest sistem este în vigoare numai în Anglia şi Ţara Galilor
şi nu se extinde în Scoţia şi Irlanda de Nord. Sistemul de common-law s-a extins în
statele care s-au aflat sub dominaţia britanică.
Sistemul de common-law are trei ramuri principale:
- Common-law stricto – sensu;
- Equity;
- Statutory – law.
2.2.1. Common-law stricto – sensu.
Common-law stricto - sensu este alcătuit dintr-o sumă de reguli de drept
stabilite prin precedente judecătoreşti. Hotărârea judecătorească este aceea care ne
arată care este regula de drept. Culegerile de hotărâri judecătoreşti sunt acelea care
ne arată care este dreptul englez într-un domeniu sau altul. Hotărârea
judecătorească nu produce efect numai faţă de părţile aflate în litigiu, dar ea obligă
instanţa care a pronunţat-o şi instanţele inferioare ca în speţe similare să dea aceeaşi
soluţie. Motivele acestei hotărâri – adică ratio decidenti – exprimă regula de drept
în baza căreia instanţa a pronunţat hotărârea.
Totodată trebuie făcută distincţia între ratio decidenti şi obiter dicto – care
reprezintă comentarii făcute pe marginea speţei, care nu au valoare de precedent
judecătoresc.

8
 2.2.2. Equity.
Constituie o ramură a dreptului substanţial englez, formată din reguli de drept
pronunţate de curţi speciale. Aceste curţi speciale au fost înfiinţate pe de o parte
pentru completarea lacunelor iar pe de altă parte pentru temperarea unor reguli de
common – law stricto - sensu.
Unificare jurisdicţiilor de common-law şi equity s-a înfăptuit prin două legi
(din 1873 şi 1875) dar aceasta nu a dus şi la unificarea drepturilor materiale
(substanţiale) proprii fiecărei jurisdicţii. De aceea, trebuie făcută şi în continuare
distincţia dintre aceste două categorii de reguli cu menţiunea că dacă între o regulă
de equity şi o regulă de common-law există contradicţii – se va da prioritate regulii
de equity. Regulile de equity vizau doar anumite chestiuni iar dintre cele care
interesează comerţul internaţional amintim:
- specific performance – executarea în natură a contractului;
- regulile privind viciile de consimţământ;
- dures – violenţa fizică;
- mistake – eroarea;
- undue influence – violenţa morală şi leziunea;
- frauduleat misrepresentation - dolul.
2.2.3. Statutary – law.
Statutary-law, cuprinde reguli de drept create prin legi, care în sistemul de
drept englez se cheamă statut sau act. În sistemul de common-law în sens larg
precedentul judecătoresc constituie dreptul comun – iar legile, statutele, actele au
un caracter de lege specială. Acest lucru explică, tendinţa legiuitorului englez de a
le face cât mai detaliate, pentru a se evita pe cât posibil completarea lor cu reguli de
common-law. Oricum însă, legile se interpretează prin prisma hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în aplicarea lor.

9
 Exemple de astfel de legi: Legea efectelor de comerţ din 1882 – Bills of
Exchange Act; Legea falimentului – din 1883 – Bankruptcy Act; Legea vânzării de
mărfuri din 1979 – Sale of Goods Acts.
DREPTUL S.U.A.
Dreptul S.U.A. aparţine sistemului de common-law. S.U.A. constituie o
federaţie de state cu competenţă divizată între federaţie şi statele care o compun
atât în materie legislativă cât şi jurisdicţională. Nu există însă un sistem de
common-law al Statelor Unite, cu numai al statelor care compun federaţia.
În materie comercială competenţa federală este destul de restrânsă, manifestându-
se în materia falimentului, a proprietăţii intelectuale şi industriale şi neindustriale, în
materia transporturilor maritime. Majoritatea raporturilor comerciale sunt de
competenţa statelor, care au propriul sistem de common-law şi de legi.
Neajunsurile şi dificultăţile prilejuite de diferenţele de reglementare, dintre
diferite sisteme de drept ale statelor membre ale uniunii, s-au făcut resimţite în
practica comercială interstatală şi internaţională a întreprinderilor americane. Acest
lucru a determinat adoptarea a o serie de legi uniforme iar baza acestora a unui cod
comercial uniform Comercial Cod – adoptat de 49 de state, mai puţin Louissiana
(care este un stat de civil-law, care a adoptat codul civil francez).

10