PROFESOR: MIHIȚ FLAVIA EMANUELA

LICEUL TEORETIC“ADAM MULLER GUTTENBRUNN” ARAD

Educația moral-religioasă a copilului

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi pentru că a unora ca aceştia este
Împărăţia cerurilor!” Sunt cuvintele Mântuitorului, ale celui ce a fost numit de apostolii
Săi şi, apoi, de o întreagă istorie creştină, Învăţătorul, acel pedagog prin excelenţă, care
ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul, morala, credinţa şi
iubirea. Dar cum să-l faci pe copil să ajungă la aceste valori esenţiale ale umanităţii?
Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă avansată dovedesc,
fără drept de tăgadă, că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă
vârstă.
Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor
etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea
însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale
societăţii.De-a lungul secolelor, educaţia a fost strâns legată de religie.În Antichitate, în
Orient, şcolile funcţionau în general pe lângă temple. În Occident, mănăstirile erau centre
de cultură pe lângă care funcţionau şcoli, atât pentru viitorii clerici (şcoala interioară), cât
şi pentru laici (şcoala exterioară). În ţara noastră încă din sec. al XI-lea existau şcoli
pentru pregătirea preoţilor pe lângă mănăstiri şi centre episcopale, cu predare în limba
latină,greacă şi slavă.
Prin educaţia religioasă trebuie să realizăm de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea ne
ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice racordate la personalitatea
fiecăruia dintre noi şi materializarea în comportamente integratoare în viaţa comunităţii
din care facem parte şi a societăţii în ansamblu.
În aspiraţia noastră către perfecţiune, ne raportăm la fiinţa divină, la Dumnezeu,
pentru că El este singurul model formativ existenţial. În cultivarea sufletului educaţia
religioasă nu este unilaterală; ea apelează şi, chiar mai mult, îşi găseşte unele premise
care o fortifică în educaţia civică, estetică, morală.
Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că educaţia moral-religioasă este
posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu trăsăturile de voinţă şi caracter în
formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor.
Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru
viaţa care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi
adaptarea la viaţa conunităţii, educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu
educaţia morală acordându-i fundament divin. Educaţia moral-religioasă trebuie să
înceapă încă din primii ani de viaţă în familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de
înţelegere a copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de
conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă
comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii.Educatia religioasa de acasa este un set de
prioritati religioase in viata. Ca sa o spunem altfel, este vorba de parintii care fac din
religie o parte a vietii lor, care considera religia una din prioritatile vietii lor. Este vorba
de faptele lor care arata ca frecventarea Sfintei Liturghii duminica este mai importanta
decat dormitul pana tarziu. Este vorba de faptele lor care arata ca este important sa-L
iubesti pe Dumnezeu, ca este important sa ierti, ca este important sa te rogi si sa mergi la
Biserica, ca este important ceea ce invata Biserica- suficient de important incat aceste
lucruri sa fie prioritatea numarul unu. In al doilea rand educatia religioasa de acasa
inseamna sa traiesti religia, inseamna sa tii posturile si sarbatorile, inseamna sa iei parte
la viata sacramentala a Bisericii ca si familie. Inseamna mai mult a invata despre credinta
cuiva- nu numai copiii, dar si adultii de asemenea. Inseamna a te lupta cu patimile.
Inseamna experimentarea conflictelor in familie, urmate de iertare ; este dragostea care
invinge mania; este a a darui, cand a darui este greu. Este familia inaintand impreuna spre
Dumnezeu. Este viata care Il are pe Dumnezeu in centru. Sunt icoanele de pe pereti si
rugaciunea inainte de masa. Sunt istorioarele din Biblie si rugaciunile de la culcare. Este
explicarea sarbatorilor si a posturilor la cina, este discutia de la suflet la suflet despre sex,
si dragoste, si viata. Este frecventarea impreuna cu familia a slujbelor din timpul
saptamanii, de-a lungul postului; este atunci cand accentul cade pe celebrarea tainei
Craciunului in familie. Poate fi un spectacol de marionete despre Sf. Nicolae.Este a lua
impreuna Sfanta Impartasanie si a te pregati impreuna pentru ea. Este plimbarea de
primavara pentru a vedea cum Dumnezeu a reinoit fata pamantului. Este plimbarea de
toamna in care ne bucuram de roadele date de El. Este a infrunta impreuna partile grele
ale vietii - esec, dezamagire, moarte- cu incredere in Dumnezeu, si credinta unii in altii.
Educaţia este posibilă în toate perioadele vieţii omeneşti, de asemenea educaţia religioasă
este posibilă în vârsta copilăriei deoarece însuşi sufletul copilului are în interiorul său
cele necesare pentru aceasta. Sufletul copilului poate fi întărit ca o cetate; simţurile sunt
porţile acestei cetăţi sau înrităturile lui. Educaţia religioasă creştină este posibilă numai
dacă Hristos însuşi este primit în sufletul omului şi dacă acest suflet lucrează împreună cu
Hristos la desăvârşirea sa.
Educaţia religioasă şi catehizarea presupun o introducere a subiectului în
marile mistere, facilitând întâlnirea şi înţelegerea religiei şi tradiţiei creştine. Experienţa
religioasă îl face pe om să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl invită la reflexie, îi
luminează interiorul. Ea are drept obiectiv cultivarea şi dezvoltarea religiozităţii la
individul copil sau adult. Esenţa religiei constă în fenomenul de credinţă. Religiozitatea
este o stare psihică derivată din credinţa într-un principiu suprem, etern şi imuabil.
Educaţia religioasă creştină, de pildă, are ca proiect formarea şi desăvârşirea profilului
moral-religios, întrupartea la nivelul uman a unor virtuţi, într-un fel “îndumnezeirea”
omului, în măsura “coborârii” acestui atribut la dimensiunea şi condiţia umanului.
Educaţia moral-creştină a copiilor mai este necesară şi pentru faptul că odată cu
dezvoltarea sa fizică copilul începe să-şi pună tot mai mult şi mai acut problema
destinaţiei sale în această lume şi învaţă să facă diferenţa între bine şi rău, astfel că
încetul cu încetul înlăuntrul său se trezeşte conştiinţa. În mintea sa copilul începe să
conştientizeze iubirea şi  antipatia, apar apoi sentimentele de ruşine şi de onoare. “Pentru
ca toate aceste puteri , care îl ridică pe om către asemănarea sa cu Dumnezeu, să se
dezvolte aşa cum trebuie, părinţii sunt datori să urmărească cu mare atenţie dezvoltarea
morală a copilului lor. Educaţia are o dublă menire, pe de-o parte să anuleze pornirile
rele, iar pe de alta să le sădească pe cele bune.”( Sf.  Irineu) 
În tradiţia creştină datoria familiei şi a instituţiilor educative este cultivarea iubirii,
bucuriei, veseliei, păcii, răbdării, bunătăţii, blândeţei, dorinţei de a face binele, fidelităţii,
modestiei, înfrânării. Necesitatea fundamentală a unei educaţii a copiilor rezultă din
faptul că prin intermediul lor se poate reconstrui o societate, dar în acelaşi timp una din
marile probleme ale unei societăţi în reconstrucţie o reprezintă tocmai educaţia copiilor.
Iată de ce o societate, care nu se preocupă de educarea copiilor este o societate fără
viitor. Pentru a face cât mai uşor binele, omul trebuie să dorească acest lucru şi să se
obişnuiască să îl săvârşească. De aceea el trebuie condus spre această obişnuinţă prin
educaţie, chiar de la o vârstă fragedă. Acest lucru i-ar permite mai târziu, ca în condiţiile
în care cunoaşte binele şi are ca ajutor raţiunea şi voinţa, să săvârşească acest
bine. Procesul educativ este antrenat de diferiţi factori, care fac posibilă derularea sa.
Principalele motoare ale acestui proces sunt familia, şcoala şi biserica.
        În societatea românească actuală au început să apară tot mai multe obstacole
împotriva procesului educativ. Este de ajuns să ne gândim doar la câteva dintre acestea
cum ar fi secularizarea, ateismul, indiferentismul religios, materialismul, lipsa de formare
religioasă a oamenilor, violenţa, sărăcia spirituală, pentru a ne da seama ce luptă se dă în
sufletul unui copil, şi cât de greu îi este unui copil să străbată şi să încheie cu rezultate
bune în prima parte a vieţii sale întreg procesul educativ.Familia, şcoala şi Biserica sunt
pe aceiaşi parte a baricadei în cadrul procesului educativ. Familia nu poate singură în
condiţiile actuale să ducă la îndeplinire opera de educaţie, şi în acest sens ea are nevoie
de ajutorul întregii societăţi. Statul şi Biserica sunt obligate să asigure toate ajutoarele
posibile pentru ca familia să-şi poată exercita obligaţiile, dar şi drepturile educative.
Şcoala are o importanţă deosebită între mijloacele de educaţie deoarece ea „cultivă cu
grijă statornică facultăţile intelectuale, dezvoltă judecata, pune în contact cu patrimoniul
cultural moştenit de la generaţiile trecute, promovează simţul valorilor, pregăteşte pentru
viaţa profesională şi generând relaţii de prietenie între elevi de firi şi condiţii diferite,
favorizează spiritul de bună înţelegere.”Învăţământul religios în şcoală urmăreşte alături
de celelalte materii formarea omului în dimensiunile sale fundamentale. Ora de religie
este înainte de toate un serviciu educativ în formarea noilor generaţii. În acest sens ea are
rolul de a forma persoane cu o interioritate bogată care să aibă ca principală caracteristică
forţa morală, persoane care să caute mereu dreptatea şi solidaritatea, persoane care să
folosească în mod corect libertatea fără să lezeze pe aproapele. Într-un cuvânt, are o
contribuţie specifică la dezvoltarea integrală a personalităţii tinerilor.Educaţia religioasă
din şcoală este importantă şi pentru faptul că ea îi ajută pe tineri să găsească adevărata
semnificaţie a propriei vieţi, în condiţiile în care încep să crească numărul acelor elevi,
care nereuşind să găsească un sens propriei vieţi, alunecă foarte uşor spre alcool, droguri
şi altele. Rolul învăţământului religios în şcoală, este şi mai important atunci când este
susţinut de factorii de decizie din şcoli. În aceleaşi condiţii el contribuie la cunoaşterea
patrimoniului cultural şi spiritual al întregii lumi, cu siguranţă poate să-şi îndeplinească
rolul cel mai important, acela etic în formarea integrală a tinerelor generaţii.Studiul
religiei în şcoală este benefic pentru viitorul societăţii româneşti deoarece ea este temelia
întregului proces educativ şi fără această temelie procesul educativ îşi pierde adevărata
semnificaţie, aceea de a forma oameni educaţi din toate punctele de vedere. Ora de religie
din şcoală contribuie din plin la formarea unor persoane pline de forţă morală, care să
caute mereu dreptatea, pacea şi solidaritatea, care să ştie să folosească corect şi
responsabil libertatea umană. Prin toate acestea educarea moral-religioasă din şcoală îi
ajută pe tineri să-şi găsească un sens propriei vieţi, să descopere patrimoniul cultural şi
spiritual al întregii lumi, şi de asemenea contribuie în mod etic la formarea integrală a
tinerelor generaţii. Din nefericire, prinşi de ritmul alert al vieţii cotidiene devenim din ce
în ce mai indiferenţi faţă de problemele, suferinţele sau nevoile unor semeni ai noştri,
uitând că „vorba bună, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în
sufletul omului. Întregul proces educaţional din grădiniţă sau şcoală trebuie să cultive
calităţi morale ca: integritate, fermitate, perseverenţă, deoarece ele îl instituie pe posesor
cu o putere ce-l întăreşte să facă binele, să reziste răului. Trăirea în spiritul onestităţii,
promovarea valorilor morale, iubirea de Dumnezeu şi semeni, pot fi învăţate de copii de
la cea mai fragedă vârstă.Aceasta se poate realiza atât în familie cât şi în grădiniţă şi în
primii ani de şcoală. Cartea adună o serie de lecturi, rugăciuni şi imagini din care se pot
desprinde învăţături creştine de o înaltă trăire duhovnicească. Teme ca dragostea,
hărnicie-lene, bogăţie-sărăcie, bunătate-răutate fac şi obiectul altor activităţi instructiv-
educative, toate având drept scop formarea copiilor, insuflarea principalelor calităţi ale
unui „om”. În acelaşi timp, subiecte legate de semnul Sfintei Cruci, Moş Nicolae, Îngerul
Păzitor, Naşterea şi Invierea Domnului, au menirea de a le deschide copiilor orizontul
cunoaşterii creştine, în vederea aprofundării informaţiilor pe tot parcursul vieţii. Copilul
mic este asemenea unei bucăţi de aluat din care poţi modela, după voie, diferite forme,
este o mlădiţă crudă, pe care, dacă o plantăm şi o lăsăm să crească la voia întâmplării, ea
va creşte strâmbă, noduroasă, aplecată după voia vânturilor sau a feluritelor întâmplări.
Dacă însă mlădiţa este îngrijită de aproape, sprijinită, curăţară de buruieni ea creşte bine,
dreaptă, puternică şi aduce roade bune.
Ce este educatia religioasa? Inseamna sa invatam sa traim crestineste.Nu este
intotdeauna usor, fiindca fiecare avem puncte slabe si puncte tari. Ia timp, efort si
dragoste.Vor fi greseli,regresii, rezistenta, irascibilitate.Va fi bucurie,succes, sarbatoare !
Bibliografie
1. www.creştinortodox.ro
2. P.S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „ Călăuziri pentru creşterea şi
educarea ortodoxă a copiilor ” , Bucureşti , Biblioteca Teologică Digitală , 2005
3.Stamate,M.,Educaţia creştină în opera Sfântului Ioan Gură de Aur,Editura Episcopiei
Dunării de Jos,Galaţi,2003
4.Vlădescu,I.,Hristos în şcoală.Elemente de pedagogie religioasă,Editura Vasiliana
,Iaşi,2006.

REZUMATUL LUCRARII

Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor

etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea
însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale
societăţii.
Educaţia moral-religioasă trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă în
familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de înţelegere a copilului pentru a se forma în
sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să
devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii.Educatia
religioasa de acasa este un set de prioritati religioase in viata. este vorba de parintii care
fac din religie o parte a vietii lor, care considera religia una din prioritatile vietii lor. Este
vorba de faptele lor care arata ca frecventarea Sfintei Liturghii duminica este mai
importanta decat dormitul pana tarziu. Este vorba de faptele lor care arata ca este
important sa-L iubesti pe Dumnezeu, ca este important sa ierti, ca este important sa te
rogi si sa mergi la Biserica, ca este important ceea ce invata Biserica- suficient de
important incat aceste lucruri sa fie prioritatea numarul unu. In al doilea rand educatia
religioasa de acasa inseamna sa traiesti religia, inseamna sa tii posturile si sarbatorile,
inseamna sa iei parte la viata sacramentala a Bisericii ca si familie. Inseamna mai mult a
invata despre credinta cuiva- nu numai copiii, dar si adultii de asemenea. Inseamna a te
lupta cu patimile. Inseamna experimentarea conflictelor in familie, urmate de iertare ;
este dragostea care invinge mania; este a a darui, cand a darui este greu. Este familia
inaintand impreuna spre Dumnezeu. Este viata care Il are pe Dumnezeu in centru. Sunt
icoanele de pe pereti si rugaciunea inainte de masa. Sunt istorioarele din Biblie si
rugaciunile de la culcare. Este explicarea sarbatorilor si a posturilor la cina, este discutia
de la suflet la suflet despre sex, si dragoste, si viata. Este frecventarea impreuna cu
familia a slujbelor din timpul saptamanii, de-a lungul postului; este atunci cand accentul
cade pe celebrarea tainei Craciunului in familie.
Ce este educatia religioasa? Inseamna sa invatam sa traim crestineste.Nu este
intotdeauna usor, fiindca fiecare avem puncte slabe si puncte tari. Ia timp, efort si
dragoste.Vor fi greseli,regresii, rezistenta, irascibilitate.Va fi bucurie,succes, sarbatoare !