Enigma Otiliei

de George Călinescu

George Călinescu, personalitate marcantă a culturii române, eseist,

romancier, poet, dramaturg și critic literar, a scris "Istoria literaturii
române de la origini până la 1918", volumul de poezii "Laudă lucrurilor"
și patru romane de tip balzacian ( "Engima Otiliei"; "Cartea nunții";
"Bietul Ioanide" și "Scrinul negru" ).

Opera "Enigma Otiliei" a fost publicată în 1938 și prezintă opțiunea

lui Călinescu de a pleda pentru realismul clasic de tip balzacian.
Romanul este de tip realist, clasic, modern, obiectiv, interbelic, romantic
și balzacian.

Caracterul realist se evidențiază în primul rând prin veridicitatea

operei, în care se prezintă fresca burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea. Timpul și spațiul este bine precizat, firul narativ
desfășurându-se din 1909, iulie, în București. Personajele sunt
caracterizate în funcție de mediul în care trăiesc, spre exemplu, Moș
Costache denotă incultură prin casa construită dintr-un amestec de
stiluri arhitecturale. În opinia lui Balzac, o casă reprezintă un document
moral și sociologic care atestă cultură și nivelul de inteligență al
personajului. De asemenea, caracterele sunt bine individualizate și se
acordă o importanță deosebită banului, astfel întreaga acțiune a
romanului se învârte în jurul averii lui Moș Costache.

Elementele clasice le regăsim în existența personajelor plate, care

pe tot parcursul operei nu își schimbă atitudinea. Spre exemplu, Aglae
reprezintă ”baba absolută în rău”. Ea îl iubește mai mult pe Titi decât pe
cele două fete ale sale, Aurica și Olimpia, pe care le desconsideră tot
timpul. Există și un echilibru compozițional: 20 de capitole numerotate
cu cifre romane și acțiune prezentată pe două fire narative. Primul fir
narativ evidențiază lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea averii lui
Moș Costache. Cel de-al doilea urmărește evoluția cuplului Felix-Otilia,
cu accentul pus pe devenirea profesională a protagonistului.

Prezența personajului de tip intelectual (Felix Sima, Stănică Rațiu,

Otilia Mărculescu, Pascalopol), acțiunea desfășurată în mediul citadin
(București) și tehnicile de analiză psihologică constituie caracterul
modernist al romanului.

Personajele caracterizate în antiteză (Aurica-Otilia; Pascalopol-

Costache; Felix-Titi), culoarea epocii redată cu ajutorul tehnicii detaliului
semnificativ și tema iubirii care descrie povestea dintre Felix și Otilia
susțin apartenența la romantism.

Romanul este de tip balzacian datorită trăsătorilor dominante de

caracter ale personajelor (avarul-Costache Giurgiuveanu; demagogul,
parvenitul-Stănică) și a temelor specifice: paternitatea, relațiile de
familie, condiția femeii.

Temele centrale sunt cuprinse de: istoria unei moșteniri (clanul

Tulea face tot posibilul să-și însușească averea lui Moș Costache) și
soarta cuplului Felix-Otilia (urmărită pe fundalul vieții bucureștene
burgheze de la începutul secolului XX).

Titlul romanului a fost inițial ”Părinții Otiliei”, deoarece fiecare

dintre personaje determină oarecum soarta orfanei Otilia,
comportându-se ca niște părinți. Titlul inițial reflectă tema paternității
de factură balzaciană. Autorul schimbă titlul din motive editoriale,
deplasând astfel accentul de la tema specific realistă la misterul care se
învârte în jurul personajului Otilia Mărculescu.

George Călinescu se inspiră de la Balzac, care a evidențiat tema

paternității în romanul ”Moș Goriot” și a prezentat imaginea părintelui
degradat, degenerat, aflat în mai multe ipostaze: Moș Costache, care o
iubește sincer pe Otilia, însă este dominat de boala avariției și amână la
nesfârșit să-i asigure acesteia un viitor; în calitate de tutore a lui Felix,
Costache nu pierde nicio ocazie să îl fure sau să îl înșele pe acesta. Aglae
se comportă despotic cu cele două fiice, însă îl iubește peste măsură pe
Titi, și Stănică Rațiu, care deși declară că își iubește copilul, îl lasă să
moară din neglijență.

Relațiile de familie sunt conflictuale și degradante. Sunt prezentate

cuplurile Simion-Aglae și Olimpia-Stănică. În niciun dintre cupluri nu
există afectivitate, ceea ce le plaseaza în sfera eșecului conjugal.

Un alt tip de relație evidențiată în roman este cea dintre părinți și copii.
Moș Costache este învins de avariție, iar sentimentele sale paterne nu-l
ajută sa-i asigure traiul Otiliei, aceasta fiind nevoită să se mărite cu
Pascalopol.

Călinescu conturează și câteva aspecte și ipostaze ale feminității:

femeia enigmatică (Otilia); femeia la 30 de ani (Aurica); femeia
întreținută (Georgeta) și ”baba absolută în rău” (Aglae).

George Călinescu este un adept al realismului clasic de tip

balzacian, și astfel aduce în atenția cititorului o lume degradată și
meschină în care ”zeul la care se închină toți este banul”. El construiește
veridic o acțiune în care trăsături dominante de caracter -parvenitul,
snobul, demagogul, avarul- ilustrează societatea burgheza a
Bucureștiului de la începutul secolului al XX-lea. Scopul său e de a ilustra
tipologii umane lipsite de profunzime sufletească și de valori autentice.

În concluzie, opera ”Enigma Otiliei” scrisă de G. Călinescu este un

roman realist clasic de tip balzacian care evidențiază istoria unei
moșteniri și evoluția personajului Felix Sima.