DOMNIILE LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT ÎN ŢARA

ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA

Dintre domnii fanarioţi, promotori ai politicii Porţii în principatele române, iese din
comun figura lui Constantin Mavorocordat, care a lăsat o amprentă pozitivă în evoluţia societăţii
din Moldova şi Muntenia (Valahia). Acest domn era nepotul lui Alexandru Mavrocordat
Exaporitul, mare dragoman al Porţii şi om de cultură şi fiul lui Nicolae Mavrocordat – primul
domn fanariot, promotor al unei politici de reforme şi susţinător al învăţământului în principate,
care întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat program, îndemnîndu-l spre o guvernare
luminată. Mavrocordat a fost de şase ori domn în Muntenia (1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-
1748; 1756-1758; 1761-1763) şi de patru ori domn în Moldova (1733-1735; 1741-1743; 1748-
1749; 1769). A fost şi el un remarcabil om de cultură – cunoştea limbile italiană, franceză, turcă,
persană şi greaca veche1.
Prima sa domnie în Muntenia în 1730 este de scurtă durată. Fiind ales în scaun de boieri,
este în curînd destituit din domnie de către noul sultan Mahmud I. După o a doua domnie în
Muntenia în ani 1731-1733, C. Mavrocordat este strămutat în Moldova (1733-1735), iar domnul
Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia. Dorind să-şi recapete tronul muntenesc, C.
Mavrocordat stoarce cât mai mulţi bani de la contribuabili pentru a-i corupe pe înalţii demnitari
de la Poartă: “Şi să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său Grigore Vodă din Ţara
Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în ţara” – relata cronicarul Ion Neculce. Constantin
Mavrocordat nu se mărgineşte la sporirea dărilor. El caută mecanisme de reforme ale structurilor
sociale în scopul de a le acomoda mai mult la interesele domniei. Prin Aşezământul din 1734,
toţi boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii, începând cu marele logofăt, erau scutiţi de
impozitul pe cap de locuitor. În cazul în care îşi pierdeau dregătoria, boierii nu mai erau impuşi
să achite “darea de mazil”, de la această dare fiind scutiţi şi copiii lor. Noţiunea “mazil” se
referea nu la toţi boierii, care-şi pierduseră dregătoriile, ci numai la acei “care nici ei, nici rudele
lor n-au avut dregătorii mai sus de logofătul al treilea”. Aşezământul stipula că de acum încolo
persoanele de origine neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase
şi din componenţa mazililor.Politica de reforme a domnului este continuată şi ridicată pe o nouă
treaptă în a treia lui domnie din Muntenia. La 7 februarie 1741 C. Mavrocordat emite un hrisov
domnesc, care prevedea un vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ şi
juridic. Domnul a acordat o mare importanţă acestui act, cunoscut străinătăţii sub titlul de
“Constituţie”, fiind publicat în revista franceză “Mercure de France”. Scopul urmărit era de a-l
prezenta pe domn în plan internaţional în calitate de promotor de reforme, adică de prinţ luminat.
Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de răgazul care a
intervenit pentru a-l aplica în practică2.
În septembrie 1741, Constantin Mavrocordat este transferat de Poartă în Ţara Moldovei.
Aici încearcă să pună în aplicare prevederile “Constituţiei” sale. Prima reformă înfăptuită de el a
fost cea fiscală, care prevedea desfiinţarea impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Mavrocordat, accesat la 10.01.2016
2
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol III, Ed. All, București, 2010, p. 176.
cuniţei (impozit pe cai), fixarea plăţii birului în patru sferturi pe an. Suma birului, care revenea
unei familii, era de 105 parale (5 parale alcătuia “răsura” – plata pentru persoanele care
strîngeau impozitul). Holteii plăteau 55 de parale. În cadrul fiecărei localităţi suma totală era,
însă, împărţită la plată conform averii fiecărei familii. Cei care dispuneau de avere mai mare
plăteau mai mult. Zlotaşilor (strângătorilor de impozite) li se interzicea “a lua banii dăjdiei de la
un om pentru altul”. Aceasta punea capăt solidarităţii fiscale în cadrul satului. S-a introdus un
impozit special pentru mazili (dajdea mazilească), care se plătea de 4 ori pe an; dările se plăteau
la locul unde contribuabilul era înscris în recensământul fiscal; a fost unit venitul domnului
(cămara) cu cel al statului (vistieria), fiind înfiinţată Casa Răsurilor, de unde se luau bani pentru
plata sâmbriei funcţionărilor domneşti.Prin reforma sa fiscală Constantin Mavrocordat revenea la
sistemul ruptei în patru sferturi, practicată anterior de Antioh Cantemir (în 1700), Nicolae
Mavrocordat (în 1710), Mihai Racoviţă (în 1723) şi Grigore II Ghica (în 1726-1733) [7]. Spre
deosebire de predecesorii săi, C. Mavrocordat a lichidat sistemul ruptei plătite pe gospodării
separate (rupta vistieriei) şi a introdus un sistem unic pentru toţi contribuabilii.Dar din cauza unei
creşteri noi a cerinţelor în dări din partea Porţii, domnul a fost nevoit să încalce prevederile
reformei – numărul de “sferturi” este mărit până la 6, apoi până la 8. Mai reuşite au fost
reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. În anul 1741 Constantin
Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu şi mic. Fiecare
boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului. Leafa reprezenta o anumită cotă-parte
din suma impozitelor de stat acumulate3.
Încă până la domnia lui Constantin Mavrocordat o parte de ţărani se “închinau” boierilor
cu slujbe. În schimbul unui număr de zile de muncă sporit, aceşti ţărani erau scutiţi de a presta
dări către stat. În anul 1742 domnul Constantin Mavrocordat a legiferat printr-un aşezământ
special această categorie de ţărani, limitându-le totodată numărul. El a stabilit pentru fiecare
reprezentant al ierarhiei boiereşti, precum şi pentru clerul înalt un număr fix de ţărani –
“scutelnici”, eliberaţi de la plata impozitelor pentru stat (câte 80, 60, 50, 20, 16, 10 şi 5 oameni),
care, în schimbul dărilor către stat, erau obligaţi să îndeplinească prestaţii în favoarea acestor
persoane. Obligaţiile ţăranilor-scutelnici faţă de boieri şi înaltul cler se fixau în bază de contract
şi pe un termen limitat. Munca scutelnicilor era folosită în acele domenii ale gospodăriei
senioriale în care se cerea o anumită specializare: în viticultură, creşterea animalelor, în
transporturi.În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii, călăraşii, dărăbanii
(dorobanții) ş.a., majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile, ei sporind
numărul ţăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziţia dregătorilor, în
schimbul unor înlesniri fiscale, şi exercita funcţii poliţieneşti4.
Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale, domnul a întreprins
şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central, ceea ce corespundea
necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările, care aveau loc în viaţa socială a ţării. În
primul rând, a fost unificată şi subordonată şi mai mult puterii centrale administraţia ţinuturilor.
În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici, cărora le reveneau funcţii administrative,
fiscale şi judiciare. Aceştia, asemenea boierilor dregători, aveau dreptul să intre în orice moşie şi
să judece ţăranii dependenţi. La dispoziţia ispravnicilor se afla un grup de slujitori sub comanda
unui căpitan5.

3
Florin Constantiniu în Istoria Românilor, vol. VI, Ed. Enciclopedică, București, 2002, p. 500.
4
Ibidem, p. 502.
5
Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 180.
 Unele schimbări s-au produs şi în organizarea judiciară din principat. Au fost desemnaţi
judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau dregătorii. Printre aceştia se număra
şi cronicarul Ion Neculce. Ei erau obligaţi să se prezinte la curtea domnească şi să examineze
diferite litigii, fiind salarizaţi din vistierie. Funcţionarii, numiţi de domn şi plătiţi din bugetul
statului, erau obligaţi să informeze regulat domnia despre activitatea lor. Informaţia trebuia
alcătuită numai în limba română. Astfel, când marele căpitan de Soroca trimisese domnului o
adresare în limba greacă, acesta i-a reproşat: “Să-ţ cauţi logofătul să ne scrii rumâneşte. Să nu ne
mai scrii greceşte”6.
În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie
domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte, aceleaşi
dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut, să
aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemniţaţi.
Constantin Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte
dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Ţinând cont de nemulţumirea
călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi,
domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile
călugărilor autohtoni7.
Reformele din perioada domniei lui Constantin Mavrocordat din anii 1741-1743 n-au
vizat problema situaţiei juridice a ţăranilor şerbi. Dar, după ce este numit de Poartă domn al
Munteniei (1744-1748), domnul s-a preocupat şi de ea. Hrisovul de eliberare din şerbie
(rumânie) din 1746 dădu posibilitate ţăranilor să iasă din starea de dependenţă personală faţă de
stăpânii de moşii, răscumpărându-se cu suma de 10 taleri pe cap. Reforma ţărănească a fost
promulgată de domn şi în Moldova, în timpul aflării sale la domnie în anii 1748-17498.
La 9 aprilie 1749, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, Constantin Mavrocordat a convocat
Marea Adunare a ţării. Despre desfăşurarea Adunării aflăm din Aşezământul de dezrobire şi din
relatările cronicarului Pseudo-Enache Kogălniceanu. Conform Aşezământului se stabilea statutul
vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti. Boierii au fost
nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii ţigani, promiţând că
pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”. S-a mai convenit “ca tunci când
se va vinde moşie oamenii să nu se vânză”. Boierii au convenit să nu le mai spună “vecini”
acestor ţărani, “ci ca nişte săteni ai satelor în sat să rămână”. Afirmaţia privitoare la rămânerea
în sat nu se referea la moşia stăpânului, ci era o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani,
introdusă încă în octombrie 1741 de a nu părăsi satele fără încuviinţarea domniei.Boierii au
refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia, socotind această sumă foarte
mică, dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să presteze 24 de zile de
boieresc pe an .Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea solvabilităţii ţăranilor la prestarea
dărilor către stat. Scopul primordial al statului a fost mobilizarea resurselor ţării în vederea
îndeplinirii cerinţelor Porţii. Aceasta a constituit cauza principală de ce Poarta a susţinut aceste
reforme.
Politica internă promovată de Constantin Mavrocordat a fost realizată prin metode
caracteristice absolutismului luminat şi a avut un efect modernizator, cu consecinţe pozitive în
perioada care a urmat.Constantin Mavrocordat s-a dovedit a fi nu numai un bun om politic, ci şi
un recunoscut om de cultură. El a continuat activitatea de dezvoltare a învăţământului. Pentru a
6
Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Ed. Litera, București, 2001, p. 215.
7
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ed. Albatros,
București, 1975, p. 700.
8
Florin Constantiniu în op.cit., p. 505.
spori sursele de venit ale Academiei Domneşti din Iaşi, a trecut întreţinerea ei pe seama
vistieriei. Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn “Mai socotit-au… pentru şcoli de
învăţătură… şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la învăţătură la
şcoală, ca să-şi înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi în pământul
nostru al Moldovei, precum sânt şi prin alte ţări”9.
În scopul desăvârşirii studiilor făcute în ţară, Constantin Mavrocordat a trimis 15 tineri,
fii de boieri, pe un termen de trei ani, la Veneţia. Domnul a propus câtorva savanţi străini să
întocmească o istorie comună a Moldovei şi a Munteniei, numită “Prodromus historiae
Principatum Valachia et Moldavia” (proiectul profesorului de latină Ion Rigurski). Deşi acest
proiect n-a fost realizat, el vădeşte modernitatea concepţiei şi a metodei lui. De asemenea, din
porunca domnului este tipărită prima colecţie de documente istorice din Moldova (Ocolnica).
Domnul i-a cerut lui Ion Neculce să întocmească un tratat despre istoria fiscalităţii pe care
bătrânul cronicar n-a reuşit să-l realizeze.
Ultima domnie a lui Constantin Mavrocordat în Moldova a fost de scurtă durată (1769) şi
a coincis cu începutul războiului ruso-turc. El se refugiază la Galaţi, dar este rănit şi făcut
prizonier. Este transportat la Iaşi, unde moare la 4 decembrie 1769. Domnul a avut două soţii –
Smaranda Constantino (moartă în 1730) şi Catrina (Ecaterina) Rosetti, cu care are doi băieţi:
Dumitru (care n-a fost domn) şi Alexandru (viitor domn, supranumit Deli-bei). A rămas în istoria
Moldovei şi a Munteniei drept un recunoscut om politic, bun diplomat, mare reformator şi mai
ales promotor al culturii moderne.10

BIBLIOGRAFIE:
1.*** Istoria Românilor, vol. VI, Ed. Enciclopedică, București, 2002.
2. Giurescu C. Constantin, Giurescu C. Dinu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până
astăzi, Ed. Albatros, București, 1975.
3. Giurescu C. Constantin, Istoria românilor, vol. III, Ed. All, București, 2010.
4. Neculce, Ion, Letopisețul Țării Moldovei, Ed. Litera, București, 2001.
5. http://istoria.md/articol/89/Nicolae_Mavrocordat,_domn_al_Moldovei, accesat la 14.01.2016.
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mavrocordat, accesat la 15.01.2016.

9
Ion Neculce, op. cit., p. 220.
10
http://istoria.md/articol/50/Constantin_Mavrocordat, accesat la 11.01.2016.
 DOMNIILE LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT ÎN
MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ

-REFERAT-
-ŢĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL FANARIOT-

COCIUG LAURA-IOANA