01.

IZBUCNIREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL – DE LA CONFLICTUL LOCAL LA

RĂZBOIUL GLOBAL ÎN 1914

Cu peste 100 de ani în urmă, la 28 iulie 1914, Imperiul Austro-Ungar a declarat război
Regatului Serbiei. Aşa cum este bine cunoscut, această acţiune a atras după sine, în decurs de
câteva zile, Primul Război Mondial. Adesea se vorbeşte despre „cecul în alb”, pe care Kaiser-
ul Wilhelm al II-lea (1888-1918) l-a dat Austriei atunci când, la 5 iulie 1914, a afirmat că o va
susţine pe aceasta necondiţionat, în toate acţiunile pe care le va întreprinde împotriva
Serbiei. Acesta este considerat argumentul principal cu privire la responsabilitatea
Germaniei pentru declanşarea războiului, dar această viziune este prea simplistă.

Europa în anul 1914

 În zilele ce au urmat asasinării arhiducelui austriac Franz Ferdinand, la Sarajevo, de
către sârbul Gavrilo Pricip, s-au desfăşurat demonstraţii şi agitaţii anti-sârbeşti în mare parte
din Bosnia şi s-au trimis depeşe la Viena cu privire la complicitatea Serbiei în complot, dar
reacţia Europei la asasinat a fost mai degrabă indiferentă. Însă în Austria circulau idei mai
măreţe, multe dintre ele provenind de la şeful statului major al armatei imperiale, Franz
Conrad von Hötzendorf. Acesta era un înflăcărat susţinător al imperialismului austriac şi al
măreţiei Austriei. Se spunea despre el că era „cel mai periculos tip de ofiţer... şi prost şi
extrem de energic”. De fapt, începând cu un an şi jumătate înainte de izbucnirea războiului,
el a solicitat guvernului austriac să pornească războiul de nu mai puţin de 26 de ori. Şi este
foarte important de menţionat faptul că cel care i s-a opus cel mai mult, cel care a cerut
împăratului Franz Joseph I (1848-1916) să nu înceapă un război cu Rusia sau cu Serbia, să nu-
l asculte pe Franz Conrad, a fost arhiducele Franz Ferdinand, care tocmai murise. Asasinatul
a fost, pentru Franz Conrad, un semn ceresc pentru a opri ascensiunea şi ambiţiile Serbiei.
Pentru a înţelege cum a izbucnit războiul, trebuie să privim însă cu atenţie atât spre
Germania, cât şi spre Rusia. În anul 1912, Kaiser-ul le-a declarat şefului statului major,
Helmuth von Moltke, şi marelui amiral Alfred von Tirpitz, că „Austria trebuie să acţioneze
cu vigoare împotriva slavilor din afara imperiului... Dacă Rusia îi va sprijini pe sârbi,
războiul va fi inevitabil pentru noi.” Deşi, în prezent, ne gândim că Rusia antebelică ar fi fost
un stat înapoiat, în realitate nu prea era cazul. Rusia devenise, până în anul 1914, a patra
economie a lumii. Este adevărat faptul că lipsa banilor a însemnat mereu faptul că aceasta nu
şi-a permis niciodată să-şi construiască şi să-şi echipeze o armată, aşa cum a făcut-o
Germania, dar mai important, nu a putut să-şi construiască o reţea de căi ferate. Totuşi, în
1914, sistemul monetar rusesc se baza pe etalonul aur, iar căile ferate cunoşteau o extindere
explozivă, astfel încât, în doar câţiva ani, Rusia ar fi fost capabilă să-şi apere graniţele printr-
o mobilizare rapidă. Acest fapt reprezenta o adevărata teamă pentru Înaltul Comandament
German (OHL - Oberste Heeresleitung). De vreme ce Rusia avea deja avantajul superiorităţii
numerice a trupelor, odată ce căile sale ferate se puteau comapara cu cele ale Germaniei, ei
bine...
Însemnările din jurnalul cancelarului german Theobald von Bethmann Hollweg, din
data de 7 iulie 1914, ne arată aceste gânduri: Rusia devenise un coşmar, iar generalii
germanni considerau că un război este necesar, înainte de a fi prea târziu. În anul 1917,
Germania nu ar mai fi avut speranţe, aşa că mai bine în 1914. Făcând o paranteză, aceasta era
părerea generalilor şi a unora dintre guvernanţi, dar nu şi a opiniei publice germane. În fapt,
Germania avea cea mai pare proporţie de opinii socialiste din Europa, iar socialiştii,
împreună cu alţii, formau un larg segment al societăţii care se opunea războiului.
 Kaiser-ul îşi nota, la 30 iunie: „Trebuie să scăpăm de sârbi... şi încă repede!”. Acesta a
susţinut acordarea de sprijin german Austriei, iar la 5 iulie i-a declarat ambasadorului
austriac că dacă războiul între Austro-Ungaria şi Rusia se va dovedi a fi inevitabil, atunci
Germania va fi alături de Austria. Totuşi, şi aceasta e foarte important, acesta i-a mai spus
cancelarului că nu crede că un război e probabil, deoarece Rusia nu era nici pe departe
pregătită. În ziua următoare, Kaiser-ul a plecat pentru trei săptămâni în concediul pe care-l
făcea anual pe mare, în Norvegia, lucru pe care cineva care, în esenţă, era cel mai puternic
om din lume, nu ar fi trebuit să-l facă în pragul unui război major, dar totuşi, în mintea
Kaiser-ului nu era un război mondial.
Aşadar, la 7 iulie 1914, guvernul austro-ungar s-a reunit pentru a discuta problema
Serbiei şi a decis pornirea unui război în urma căruia Serbia să piardă teritorii şi să fie făcută
dependentă de Austria. La 13 iulie, de la Sarajevo a fost primit un raport secret, în care se
afirma că nu există nicio dovadă că guvernul sârb ar fi avut vreo implicare în asasinat.
Practic, raportul nu a schimbat mai nimic în deciziile luate, însă decisivă a fost hotărârea lui
Franz Joseph, care, în sfârşit, a devenit convins de faptul că Austria putea acţiona împotriva
Serbiei fără ca alte puteri să intervină, aşa că a fost de acord cu elaborarea unui ultimatum.
Termenii acestuia au fost finalizaţi pe 19 iulie şi cuprindeau un total de 15 cereri, care legau
guvernul de la Beograd de asasinat, chiar în lipsa oricărei dovezi. Două dintre solicitările
care ies în evidenţă au fost următoarele: guvernul sârb trebuia să condamne orice material de
propagandă anti-austriacă şi să pedepsească pe oricine l-ar fi produs sau l-ar fi distribuit şi,
mai important, oficiali austrieci urmau să fie parte din procesul judiciar, pe teritoriul Serbiei.
Da, austriecii ar fi fost însărcinaţi cu aplicarea justiţiei într-o altă ţară. După cum se poate
presupune, acest ultimatum a fost gândit în aşa fel încât să fie respins. A fost trimis pe 23
iulie şi prevedea un termen de 48 de ore în care Serbia trebuia să-l accepte. La 25 iulie, ora
18:00, Serbia a răspuns la ultimatum: a acceptat ca propagandiştii anti-austrieci să fie
pedepsiţi şi mişcările subversive să fie suprimate, de fapt a acceptat aproape totul, dar a
cerut ca participarea Austriei la procesele judiciare în Serbia să fie supusă arbitrajului
tribunalului de la Den Haag. Toată lumea a crezut că acest răspuns e suficient, mai puţin
Austria, care era hotărâtă să pornească la război. De fapt, Rusia a sugerat, două zile mai
târziu, să fie deschise negocieri cu Wien, pentru a rezolva problema. Oferta a fost refuzată. O
încercare britanică, în aceeaşi zi, de a iniţia discuţii Germania, în cadrul unei conferinţe în
patru, tot cu scopul de a încerca o rezolvare a problemei, a fost şi ea respinsă.
Iată un fapt care a rămas secret până după război: la 28 iulie 1914, Kaiser-ul Wilhelm al
II-lea a citit, în sfârşit, textul ultimatumului adresat Serbiei şi răspunsul acesteia din urmă. Şi
nu a găsit niciun motiv pentru care Austria ar fi putut declara război. După ce toate astea s-
au întâmplat, Kaiser-ul a notat: „O mare victorie morală pentru Wien, dar cu asta dispare
orice pricină de război.” Iar la aproximativ o oră după ce Kaiser-ul a făcut această
consemnare, împăratul Franz Joseph a semnat declaraţia de război adresată Serbiei,
încrezător în sprijinul german. Iar această declaraţie s-a dovedit a fi condamnarea la moarte a
propriului său imperiu.