05.

GERMANIA ÎN RĂZBOIUL PE DOUĂ FRONTURI ŞI PLANUL SCHLIEFFEN

La 28 iulie 1914, Imperiul Austro-Ungar a declarat război Regatului Serbiei, dar pentru
a înţelege mai bine situaţia, este necesar să expunem o serie de telegrame. În Rusia exista o
temere reală cu privire la faptul că planurile Austriei s-ar fi putut extinde dincolo de
ocuparea militară sau pedepsirea Serbiei. Rusia considera că Serbia şi-ar fi putut pierde chiar
independenţa. Asta deoarece Austria mobilizase trei sferturi din armata sa, mai mult decât
suficient pentru a „trata” cu Serbia, astfel că la 29 iulie, când Austria a început să
bombardeze Beograd-ul, Rusia a decretat mobilizarea parţială, pentru orice eventualitate.
Ţarul nu voia însă un război cu Germania, care promisese să sprijine Austrio-Ungaria, aşa că
i-a telegrafiat vărului său, Kaiser-ul Wilhelm al II-lea, în engleză: „Pentru a încerca să eviţi o
astfel de catastrofă, un război european, te implor, în numele vechii noastre prietenii, să faci
tot ceea ce poţi pentru a-ţi opri aliaţii din a merge prea departe.”... semnat „Nicky”. Imediat
după, Kaiser-ul i-a telegrafiat înapoi: „Îmi exercit întreaga mea influenţă pentru a-i determina
pe austrieci să se străduiască să ajungă la o înţelegere satisfăcătoare cu voi.”... semnat
„Willy”.
Totuşi, în aceeaşi zi, flota germană şi-a început mobilizarea şi, ca răspuns, flota
britanică a fost trimisă spre punctele strategice de război din Marea Nordului, în vederea
unui posibil atac. În acel moment, aliaţii Franţa şi Rusia puneau presiune pe Marea Britanie,
ca aceasta să declare că, în cazul unui atac german asupra Franţei, aceasta va intra în război.
Dar Marea Britanie şi, în special secretarul de stat pentru afacerile externe, Edward Grey, a
evitat o astfel de poziţie. Trebuie să menţionăm unele aspecte importante: Germania i-a
transmis Marii Britanii printr-un mesaj secret că, dacă aceasta din urmă rămâne neutră în caz
de război, Germania nu va ocupa niciun teritoriu francez, în afară de coloniile Franţei.
Mesajul a avut însă un efect contrar, arătându-i din nou lui Edward Grey că Germania era
hotărâtă să intre în război împotriva Rusiei.
Rusia nu a emis nicio declaraţie de război la 29 iulie, dar a început mobilizarea unui
contingent de aproape şase milioane de bărbaţi, armata deplasându-se deja spre graniţa
austriacă. Abia în ziua de 30 iulie, la ora 17:00, s-a decretat mobilizarea generală în Rusia.
Ţarul a semnat, în final, acest ordin, din cauza faptului că în Germania începuse mobilizarea
parţială, iar acestuia îi era teamă că nu va fi pregătit pe frontul polonez. Totul devenise, de
fapt, un pic confuz: cancelarul german Theobald von Bethmann Hollweg a telegrafiat la
Wien să nu înceapă mobilizarea împotriva Rusiei, dar în aceeaşi zi, şeful statului major
german, Helmuth von Moltke, i-a telegrafiat omologului său austriac, Franz Conrad von
Hötzendorf, să înceapă mobilizarea de îndată, aşa că nu se prea ştia cine şi ce conduce.
Totodată, Germania i-a transmis Rusiei un ultimatum, cerându-i să oprească toate
preparativele de război îndreptate împotriva Austriei şi Germaniei în 24 de ore. Ultimatumul
a fost respins. Treptat, totul devenea o învălmăşeală de motive şi argumente, dar la sfârşitul
lui iulie, în toate ţările, liderii militari făceau presiuni asupra conducătorilor politici. Mulţi
dintre aceştia erau împotriva războiului, dar liderii militari se temeau ca nu cumva să fie
surprinşi nepregătiţi şi îşi doreau să se mişte cât mai rapid posibil.
La 29 iulie a fost pregătit un ultimatum german adresat Belgiei, deoarece dacă
Germania urma să pornească la război împotriva Rusiei, nu putea să nu-i fie teamă că Franţa
o va ataca din spate, deoarece – din nou - Franţa şi Rusia erau aliaţi. Aşa a apărut ideea
Planului Schlieffen. Alfred von Schlieffen a fost şeful statului major al Germaniei din 1891
până în 1905 şi a avut marea idee a unui plan de luptă, în cazul unui război concomitent cu
Rusia şi Franţa: aceasta din urmă trebuia scoasă imediat din luptă, pentru ca toate trupele să
poată fi concentrate pe sarcina mult mai descurajantă de a ataca Rusia. Astfel că Germania
trebuia să realizeze un atac rapid prin Belgia şi Olanda, ocolind astfel fortificaţiile de la
graniţa franco-germană şi pătrunzând spre Paris dinspre nord. Helmuth von Moltke a
modificat uşor planul pentru a evita Olanda, dar ideea era că Parisul trebuia ocupat în şase
săptămâni şi astfel se evita un război pe două fronturi. Dar Belgia era neutră şi încheiase un
tratat cu Marea Britanie, astfel că la 31 iulie, aceasta din urmă a întrebat şi Franţa şi Germania
dacă vor respecta neutralitatea Belgiei. Franţa a răspuns pozitiv, dar Germania nu a răspuns,
aşa că Marea Britanie a trimis un ultimatum: dacă Belgia va fi atacată, Marea Britanie va intra
în război.

Planul Schlieffen
În toate aceste ţări, oamenii se înrolau în număr mare şi o fervoare naţionalistă
exacerbată se instaura asupra societăţii. În Franţa, de exemplu, Jean Jaurès, liderul Partidului
Socialist Francez, care făcea apel la clasa muncitoare din întreaga Europă să oprească
războiul, a fost asasinat la 31 iulie. În mod ironic, acest eveniment a şocat Europa mai
puternic decât asasinarea lui Franz Ferdinand, dar a arătat că în Franţa ideea unui război
entuziasma pe toată lumea. Mulţi doreau să-şi ia revanşa după războiul pierdut cu Prusia, în
urmă cu peste 40 de ani.
La o zi după ce Rusia a decretat mobilizarea, la fel a făcut şi Germania. În Reichstag,
camera inferioară a parlamentului german, acţiunea a fost prezentată ca pur defensivă:
Germania trebuia să se mobilizeze pentru că ruşii o făcuseră deja. Era singura modalitate
prin care Înaltul Comandamentul Militar German putea obţine acordul social-democraţilor
pentru mobilizare. În după-amiaza zilei de 1 august, ambasadorul german a înmânat Rusiei
declaraţia de război a Germaniei, deoarece Rusia respinsese ultimatumul german de a opri
preparativele militare. De fapt, cum se va afla mai târziu, ambasadorul german a înmânat
ruşilor două versiuni ale declaraţiei de război: una care susţinea că Rusia refuzase să
răspundă Germaniei şi una care afirma că răspunsul rus este inacceptabil. Exact lucrul de
evitat în serviciul diplomatic.
La început, Kaiser-ul a ordonat un atac doar împotriva Rusiei, dar Helmuth von Moltke
l-a convins că asta nu era cu putinţă, deoarece cea mai mare parte a armatei era deja trimisă
în Vest şi astfel, în aceeaşi seară, trupele germane au intrat în Luxemburg, pentru a captura
staţiile de telegraf şi căile feroviare. La 2 august, trupele germane au trecut în Franţa pentru
prima dată după 40 de ani şi s-au înregistrat lupte reduse în zona graniţei. La ora 7 seara,
Germania a trimis Belgiei un ultimatum, pentru a permite accesul liber al trupelor germane
prin Belgia, dar aceasta a refuzat. La 3 august, Germania a declarat război Franţei şi, în
aceeaşi zi, a ocupat trei oraşe din Polonia rusească. La 4 august, trupele germane au intrat în
Belgia şi Marea Britanie a declarat război Germaniei.
Mulţi dintre britanicii care se împotriviseră anterior războiului au devenit peste noapte
foarte favorabili acestuia. De exemplu, Edward Grey, secretarul de stat, credea acum că, dacă
Germania nu va fi oprită, atunci ideea unor state europene independente urma să fie doar o
ficţiune. În Marea Mediterană, la 3 august Imperiul Otoman a început minarea strâmtorii
Çanakkale, deşi turcii nu intraseră încă în război. Încă!
În cea mai mare parte a Europei, lumea era foarte optimistă cu privire la război. Toţi
credeau, într-adevăr, că vor învinge. Deşi erau deja milioane de soldaţi mobilizaţi,
mărşăluind prin Europa, încă se mai credea că războiul se va termina până la Crăciun. De
exemplu, Stavka - comandamentul rusesc, a solicitat achiziţia de noi maşini de scris, dar li s-a
răspuns că războiul nu va dura, deci investiţia nu se justifică. Şi datorită aşteptărilor mari,
toţi comandanţii militari plănuiau atacuri masive şi rapide, deoarece considerau că nu avea
rost avea să se economisească resurse pentru mai târziu, câtă vreme o victorie se putea obţine
rapid. Şi iată de ce: oamenii se uitau în istorie la războaiele europene care duraseră puţin,
cum ar fi Războiul Franco-Prusac (19 iulie 1870 – 28 ianuarie 1871), dar ar fi trebuit să-şi
aducă aminte de Războiul Civil American (12 aprilie 1861 – 26 mai 1865), ca să-şi facă o idee
despre cât de lung şi sângeros va fi războiul modern, pornit acum.
Aşadar, la 5 august 1914, Imperiul German a atins primul obstacol militar serios, Liège.
În acea zi, germanii n-au reuşit să cucerească niciunul din cele 12 forturi ale oraşului. Erich
Ludendorff a reuşit să intre în oraş la 7 august, dar înaintarea germană putea fi asigurată
doar după cucerirea forturilor. Ceea ce s-a realizat în doar câteva zile, cu ajutorul tunurilor
de calibru mare, iar acest fapt este de o importanţă covârşitoare. Franţa şi Belgia au construit
fortăreţe în toate punctele strategice, de-a lungul graniţei. Forturile erau extrem de
costisitoare, dar puternic apărate. Însă unul din primele lucruri ce s-au văzut în război a fost
cât de mult se dezvoltase artileria. Howitzer-urile grele puteau bombarda forturile de la 15
km distanţă şi nu exista nicio posibilitate de a fi distruse de un contraatac, iar forturile erau
ţinte stabile, uşor de lovit. Aşa că toate forturile atacate în 1914 au căzut foarte rapid, iar tot
efortul şi banii cheltuiţi pentru a le construi au fost în zadar. La 6 august, Austro-Ungaria a
declarat oficial război Rusiei, iar Serbia a declarat război Germaniei.