Mărcuș, o parohie jertfelnică și iubitoare de Dumnezeu

Un articol de: Dumitru Manolache - 20 Aug, 2021

Sfântul Ioan Gură de Aur asemăna Biserica unei „farmacii duhovnicești”. În hotarele
acestui adevăr se circumscrie și înființarea, în 2005, după o lungă așteptare, a Parohiei
Mărcuș, din Protopopiatul Câmpulung, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. O
comunitate mică, dar foarte activă, care în scurt timp a reușit să facă din fructul lucrării
comunionale un reper referențial al vieții creștine argeșene, atât de încercată în perioada
pandemiei.

Câmpulungenii de la Mărcuș „aveau din vremuri de demult deprinderea de a ridica ochii spre cer
și de a-și pleca genunchii înaintea icoanei Maicii Preacurate”, scrie Înaltpreasfințitul Părinte Arhi-
episcop Calinic în „Argumentul” monografiei bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și
Elena” și „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur”. Ei
trimiseseră vreme îndelungată „solie în ceruri pentru domnitorii lor, pentru frații aflați în necaz. De
aceea, au dorit mereu să aibă o parohie și o biserică a lor”, mai scrie ierarhul. Lucru care s-a
împlinit cu fiecare metru de biserică înălțat, cu fiecare lucrare, cu fiecare gest filantropic care a
dat viață ansamblului de la Mărcuș.

Biserica mult visată

Povestea comunității din Mărcuș, astăzi un cartier al municipiului Câmpulung Muscel, este de fapt
istoria unei comunități cu oameni jertfelnici și iubitori de Dumnezeu, cum ne mărturisește
părintele paroh Daniel Marius Oprescu, cel care a desăvârșit împlinirea visului credincioșilor din
această parte a orașului.

Încă dinainte de jumătatea secolului 20, creștinii din această „mahala” a orașului își
manifestaseră dorința de a construi propria casă a lui Dumnezeu. Dorință adeverită și de
documente ale vremii, de formarea unui „Comitet de construcție a bisericii”, consemnat într-un
proces-verbal semnat de Vasile Pâslaru, alături de un grup de inițiativă de 20 de persoane, în
aprilie 1947. Alte acte (un „Testament” din 1948, spre exemplu) oferă informații despre danii de
terenuri și alte bunuri pentru cimitir și pentru ridicarea bisericii. Numai că visul locuitorilor de a-și
avea propriul lăcaş de închinăciune s-a stins în timp, până ce, în 1995, doctorul muscelean
Serafim Pâslaru, fiul lui Vasile Pâslaru, a donat terenul necesar ridicării bisericii. I s-a alăturat
Gheorghe Oancea, primar al orașului, fiu al satului Mărcuș, care a susținut proiectul ridicării
sfântului lăcaş. Dar abia după alți 10 ani, când a fost numit paroh aici preotul Fănel Ștefănescu,
visul mărcușenilor a prins contur, prin amenajarea și organizarea în școala din zonă a unui
paraclis în care se oficiau sfintele slujbe.

Părintele Daniel Marius Oprescu, actualul paroh și profesor la Seminarul Teologic „Iustin
Patriarhul” din Muscel (continuatorul vechiului Seminar pentru orfanii de război, înființat de
Patriarhul Miron Cristea în 1922), este cel care a desăvârșit importanta lucrare. „Slujesc în
această parohie din decembrie 2005, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rânduit
ca aici să se ridice biserică. Încet-încet, proiectul a început să prindă formă, începând cu zidirea
bisericii, apoi a capelei mortuare, a unui centru social cu hramul «Sfântul Cuvios Ioanichie cel
Nou de la Muscel» și a unei case parohiale. În cei 16 ani care au trecut, toate aceste obiective au
fost duse la bun sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor de bine din zonă și nu numai.
Comunitatea noastră este foarte mică. Adică are 63 de familii întregi și 41 de persoane văduve.
Toți sunt credincioși jertfelnici și iubitori de Dumnezeu. O dovadă în acest sens este faptul că nu
doar lucrările de construcție, ci și toate celelalte activități pe care le desfășurăm sunt susținute de
toți enoriașii. Bătrânii locului vorbesc despre prezența pe acest deal al Mărcușului a unei
comunități dacice. Strada principală a localității s-a numit la început «Dăcești». În timp, și-a
schimbat numele datorită prezenței în zonă a mai multor familii care purtau numele de Drăcea,
astăzi numindu-se Drăcești”, ne mărturisește preotul.

Bucurie și istorie

Sfântul lăcaş a fost ridicat „la roșu” în numai un an. Apoi a fost pictat de o echipă de artiști din
Iași, familia Sabin și Gabriela Drinceanu, în perioada 2008-2009, fiind dotat după aceea cu toate
cele necesare cultului: odoare, cărți, strane, veșminte, astfel încât, la data de 6 iunie 2010, chiar
de ziua arhiereului locului, biserica a fost sfințită, primind hramurile „Sfinții Împărați Constantin și
Elena” și „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur”. „Bucuria
noastră a fost cu atât mai mare, cu cât sfântul lăcaş este prima biserică târnosită de către ierarhul
nostru în calitate de arhiepiscop, deoarece în anul 2009 eparhia a fost ridicată la rangul de -
arhiepiscopie. În biserică, păstrăm veșmântul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel,
care a acoperit sfintele moaște din racla de la Mănăstirea «Negru Vodă» din Câmpulung.
Comunitatea noastră, împreună cu familia dr. Adrian și Mihaela Barbilian, a oferit un veșmânt nou
pentru Sfântul Ioanichie, care la rândul lui, după o perioadă, va fi dăruit credincioșilor dintr-o altă
parohie”, ne mai spune părintele paroh.
Privim pictura bisericii, ne închinăm în fața sfântului veșmânt, apoi afară admirăm priveliştea
mărginită de înălțimile munților din depărtare. Miroase a fân proaspăt cosit și a veșnicie. O cruce
veche, plină de inscripții, descoperită în curtea bisericii, dovedește o continuitate creștină în
aceste locuri vechi, cu cetăți și așezări dacice, limes fortificat al fostului imperiu roman.

Istoria zonei se leagă evident de cea a orașului Câmpulung, unul dintre cele mai vechi din țară.
„Pânza” orașului, cel mai însemnat și mai peremptoriu izvor privitor la obștea așezării, conține nu
mai puțin de 38 de hrisoave datate între 1559 şi 1747, și-l menționează pe cel mai vechi, în care
erau trecute privilegiile orașului, care a fost dat de către Matei Basarab „prin luminatul,
blagocestivul și de Hristos iubitorul, răposatul Io Radu Negru Voievod, la leat 6800 (1292)”. Din
1330, după victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung și-a -
stabilit reședința de scaun Basarab I (cca 1310-1352), primul domnitor al statului independent
Țara Românească. O altă relicvă din piatră, extrem de interesantă, descoperită pe Dealul
Mărcușului și aflată acum în curtea bisericii, își așteaptă datarea. Motivul floral și simbolistica
desenate pe ea indică o moștenire locală, arhitecturală și creștină, foarte veche.

Comuniune și normalitate

Faptul că este și profesor l-a apropiat pe părintele Daniel Marius Oprescu foarte mult de elevi și
tineri, ceea ce l-a determinat să implementeze în parohie câteva dintre activitățile extrașcolare pe
care le-a gândit și desfășurat la nivelul școlii. „Din anul 2014, arhiepiscopul nostru m-a numit și
responsabilul Biroului de activități pentru tineret și catehetice din Protoieria Câmpulung Muscel. În
această calitate, m-am implicat în multe acțiuni, precum concursul «Bucuria de a fi creștin», care
a numărat patru ediții. Desfășurăm, de asemenea, diverse cateheze la nivel de parohie, fie de
hram, fie săptămânale, cursuri de chitară, activități pentru zile omagiale, cum este Ziua Marii
Uniri, de pildă, sau focuri de tabără, și multe astfel de activități. În calitate de însoțitor și
coordonator al grupului de la Argeș, din cadrul întâlnirilor internaționale ale tinerilor ortodocși
(ITO), am participat la manifestările organizate la Baia Mare, București, Sibiu și Craiova. Sperăm
să putem da statornicie acestor frumoase preocupări și să adăugăm la cele deja consacrate și
altele. Copiii participanți la astfel de activități sunt în primul rând cei din parohia noastră. Un
număr variabil în timp, dar care, de fiecare dată, însumează între 40 și 50 de participanți. Ne
dorim să nu mai avem perioade de restricții, pentru a continua catehezele și activitățile dedicate
unor zile importante din istoria neamului nostru, a Bisericii și a vieții comunitare, precum «Ziua
mamei», «Îngerii, păzitorii copiilor», «Ziua veteranilor de război», pe care le desfășurăm în
colaborare cu profesorii de religie, cu elevii noștri și ai altor școli din eparhie. Trebuie să mai
amintesc aici și concertul de colinde din perioada Crăciunului, când oferim daruri copiilor, la care
participă și corala preoților din Protoieria Câmpulung Muscel, precum și soprana Ioana Pădurariu,
profesor la Liceul «Dinu Lipatti» din Capitală, fiică duhovnicească a parohiei noastre. Dacă
lucrurile intră în normal, ne gândim să reluăm de pildă taberele de creație, pe care de regulă le
organizăm fie la Mănăstirea Nămăiești, fie la Mănăstirea Ciocanu din apropiere, unde împreună
cu copiii din parohie și cu alți copii și preoți deslușim tainele cântării sau ale picturii bisericești,
alături de artiști consacrați”, ne mai spune părintele Oprescu.

La finalul întâlnirii noastre, l-am rugat pe părintele paroh să ne dea o definiție a slujitorului
aproapelui, și iată ce ne-a mărturisit: „A fi slujitor, pentru mine, înseamnă să fiu aproape de
sufletul credincioșilor, atât în momentele în care le este bine, cât și atunci când le este greu,
încercând să le transmit certitudinea că, în orice stare s-ar afla, Dumnezeu nu-i lasă singuri. Îi
vede, îi iubește și-i ajută să treacă cu bine peste toate încercările vieții, rânduind tuturor calea
mântuirii sufletelor. Cred că în pandemie fiecare dintre noi am acordat mai mult timp meditației. În
această perioadă, cu siguranță, ne-am făcut o introspecție sinceră, recunoscând mai bine
momentul și locul în care ne aflăm, în raport cu binele și cu păcatele noastre, cu ceea ce mai
avem de făcut și cred că, într-un fel sau altul, fiecare și-a propus să facă mai mult pentru el,
pentru semenii săi, pentru comunitate, pentru apropierea de Dumnezeu. În Mărcuș, după ce s-au
ridicat cele mai grele restricții de anul trecut, oamenii au venit la biserică și ne-au mărturisit faptul
că în perioada în care au fost izolați au simțit mai acut că au nevoie de comuniune, de
comunitate, de rugăciune mai multă, și că se simt mai apropiați de Dumnezeu și de Biserica lor”,
ne-a mai spus părintele paroh.

La despărțire, ne-a oferit volumul „Sub asediu - Jurnalul unui preot”, pe care l-a scris în lunga
perioadă de pandemie, din care cităm în loc de concluzie a acestui demers jurnalistic: „Cuvântul
a lipsit cel mai mult. (...) În cele două luni, am fost martor la niște gesturi de altruism cum nu se
pot închipui! Multe vor rămâne taină, căci unele nu se pot scrie sau descrie. (...) Am văzut oameni
care și-au vizitat părinții la cimitir pe furiș. Dar nu i-au lăsat singuri, sau fără lumină; dar și oameni
care au relativizat și batjocorit Biserica, ierarhia, autoritățile, legile, totul. Peste toate însă, am
văzut că s-a împlinit un cuvânt al lui Hristos spus ucenicilor Săi: «În lume necazuri veți avea, dar
îndrăzniți, Eu am biruit lumea»!”