Obama şi Standardul Eisenhower

Pe 6 noiembrie 1956, ]n ziua alegerilor, pentru a fi precis, preşedintele Dwight D.

Eisenhower i-a trimis un mesaj scurt premierului britanic Anthony Eden: “Am oferit
aten\ia noastr[ complet[ Ungariei şi Orientului Mijlociu. Nu ne pas[ care vor fi
rezultatele alegerilor.”
Eisenhower =i-a putut permite acest tip de atitudine - el a fost un autentic erou
american în al doilea Război Mondial, şi nu era nici o sans[ ca el s[ piard[ licita\ia pentru
un al doilea mandat ]n fa\a nesemnificativului Adlai Stevenson. Dar alegerea a venit, a=a
cum a spus istoricul David Nichols, în timpul unei "furtuni perfecte". Marea Britanie şi
Franţa au invadat Egiptul sub pretextul de a pune punct luptelor din Canalul Suez, dintre
Egipt şi Israel, iar Uniunea Sovietică a considerat acest moment a fi oportun pentru a
zdrobi licita\ia maghiar[ pentru libertate.
Lumea noastră este o lume diferită. Barack Obama nu poate fi ridicat la
standardul lui Eisenhower. Într-adevăr, a=a cum a dezv[luit recent un moment accidental
la summitul nuclear din Coreea de Sud, pre=edintele American se t`rguie=te cu b[iatul rus
de comisoane, Dmitri Medvedev, despre ce va face cu banala protejare a Europei, mai
specific cu sistemul de apărare anti-rachetă. Voi avea mai mult "flexibilitate", spune
liderul Lumii Libere, dup[ ce voi fi reales.
Din fericire, noi nu trăim în umbra unei etal[ri nucleare. Dar, de la începutul ei,
această preşedinţie a fost despre omul însuşi şi despre ambiţia sa personală, şi mai puţin
despre datoria lui fa\[ de democraţie.
Deci, ce e de spus despre realiz[rile lui Obama pe plan de politic[ extern[? S-a
g`ndit el, ca Eisenhower, cu mare aten\ie la problemele din Orientul Mijlociu? Ca =i
candidat, el a declarat r[zboiul din Afganistan drept un "război de necesitate." Dar
războiul din Afghanistan nu ]l chinuie pe el a=a cum a f[cut r[zboiul din Vietnam cu
Lindon B. Johnson. El a ordonat creşterea prorie a num[rului d etrupe în Afganistan, dar
a diminuat foarte mult din puterea acestui conflict anunţând o dată final[ pentru
retragerea americană în 2014 - doi de ani distan\[ după =i-a asigurat pariul pentru un al
doilea mandat. Astfel am putea face pace cu talibanii, şi cu "progresiştii" de la domiciliu,
care nu au nici un folos pentru acest război, dar sunt dispuşi să-i acorde preşedintelui care
]l persecute[ timpul şi indulgenţa de care are nevoie.
În aceeaşi ordine de idei, primatul politicii electorale asupra necesităţilor
strategiei au condus la decizia de a renunţa la Irak =i la câştigurile noastre în această ţară
vital[. Domnul Obama le-a oferit irakienilor ceea ce a fost menit ca ei să refuse: o for\[
mică reziduală - un contingent între 3.000 şi 5.000 de soldaţi –care abia se poate ap[ra pe
sine, nici vorb[ s[ le fie de folos irakienilor.
Nimeni nu a fost păcălit. Preşedintele american a oferit fiecare indiciu cum că el
nu a avut nici un interes în Irak sau ]n afacerile sale. Un deceniu de sacrificii zace ]n
ruine, în Irak, pentru c[ noua ordine este prea fragil[ pentru a rezista de una singur[. Am
fi putut avea o prezenţă semnificativă în Irak, iar kurzii, şiiţii, sunniţii ar fi fost cu toţii
bucuroşi pentru protecţia americană. Această prezenţă ne-ar fi servit şi ca o acoperire
împotriva ambiţiilor hegemonice ale teocraţiei iraniene, iar un Irak în orbita puterii
americane ar fi fost mai pu\in probabil s[ se arunce ]n m`inile sor\ii =i ale Casei Assad în
Siria.
 De mai bine de un an, oamenii din Siria se afl[ în mijlocul unei lupte eroice
împotriva unui regim tiranic, dar nici un ajutor american nu a ajuns ]n drumul lor. Lăsând
la o parte considerentele morale, Siria este acum un câmp de luptă strategică, un loc în
care Iran provoac[, prin procură, ordinea moderată a naţiunilor din regiune. Timp de trei
decenii teocraţia radical[ iranian[ a purtat campanii de teroare la distanţă de solul
propriu.
În Siria, molahii sunt determina\i să prevaleze în faţa arabilor modera\i şi a
democraţiilor occidentale. O mare parte din ordinea din regiune atârnă în balanţă. Dac[
licita\ia Iranului pentru hegemonie regional[ ]n Siria s-ar fr`nge, Orientul Mijlociu s-ar
schimba în bine.
Aşa cum a remarcat savantul ]n strategie Charles Hill, Siria este locul ideal pentru
a agasa cu turbane. Dac[ regimul Assad ar mu=ca praful, dominaţia Hezbollah în Liban ar
putea ajunge la un sfârşit. În "Est" exist[ un obicei instinctual vechi de a citi vântul şi de
a te alia cu cel victorios.
I-au trebuit cinci luni de preşedintelui Obama pentru a apela la Bashar Al-Assad
s[ renunţe la putere, dar odată ce apelul a fost făcut, am fost redu=i la simpli spectatori ai
calamit[\ii siriene. Am exagerat puterea ma=inii de ucis Assad, am depreciat opoziţia, am
pus la îndoială scopul lor de coeziune, şi ne-am ab\inut de la înarmarea dezertorilor.
Declaraţiile americane de informaţii şi de politică nu au fost niciodat[ corecte:
Assad a fost, alternativ, un om mort, sau a=ezat ferm în şa. Atunci când o măsură de
ambiguitate cu privire la intenţiile americane ar fi putut ajuta rebeliunea sirian,
Pentagonul şi Departamentul de Stat s-au dat peste cap pentru a asigura despotul din
Damasc că nu trebuie s[-=i fac[ griji cu privire la Washington. Nu e de mirare c[
suspiciunea că administraţia Obama vrea s[-l vad[ pe Assad ia=ind curat din furtună a
crescut.
Administraţia doreşte să fie cruţată de la acest concurs mare. Dac[Assad are s[
cad[, revendicarea ar putea fi faptul că înţelepciunea lui Obama a fost justificat[, că o
rebeliune "organic[" arab[ a prevalat. În acelaşi timp, agonia clor din Homs şi Hama,
revolta populară împotriva unei tiranii monstruoase, toate vor fi lăsate neamenajate.
Obama nu a recunoscut nicodat[ faptul că regimurile crude din Teheran şi
Damasc au fost cele pe care a fost dornic s[ le curteze de la începutul preşedinţiei
sale. Citiţi Wikileaks din Damasc, la începutul anului 2009 - oamenii sunt plini de
speranţă falsă că ramura de măslin extins[ dictaturii din Damasc va schimba căile sale.
Istoria este iert[toare, poate, ]n present; rebeliunea sirian[ ar putea fi zdrobit[ fără
ca Obama s[ pl[teasc[ un preţ politic semnificativ. Este un adevăr trist că preşedintele a
devenit întruchiparea, şi instrumentul retragerii noastre de la ţărmurile de la distanţă, şi de
la preocupări. El comercializeaz[ active strategice americane în speranţa că poporul
american va fi ignorant sau nu va observa. La suprafa\[, el eman[ o încredere sublim[
cum c[ lumea ar putea fi \inut[ ]n h[\uri - cel puţin până în noiembrie, c`nd ultima
alegere va fi trecut.
P`n[ data viitoare… mai e pu\in!