ANALIZĂ COMPLEXĂ MULTICRITERIALĂ

APLICATĂ ÎN
STUDIUL ȘI DETERMINAREA STILURILOR
ÎN ARHITECTURĂ

Lect.dr.arh. Codruța Iana

FRAGMENTE

1
”Atunci când operăm cu astfel de instrumente de apreciere subiective, cum ar fi analiza
estetică și judecata de gust, suntem supuși mai mult decât oricând, legii intropatiei. Iată ce
scrie esteticianul german Wilhelm Worringer: „A savura estetic înseamnă a mă savura pe
mine într-un obiect senzorial diferit de mine, a mă transpune în el.” (Worringer W., 1970,
p.22) Cu alte cuvinte, ne place să ne regăsim în obiectul artistic, iubim ceea ce ne este
familiar, chiar dacă o facem în mod inconștient. Prin urmare, dacă spiritul nostru nu este unul
care preferă siguranța rigorii simțindu-se bine între culori și forme ”moi”, dacă apreciază un
colț dezordonat ca o amprentă umană, atunci va respinge din capul locului un stil rectangular,
considerându-l poate, impersonal. În schimb, dacă spiritul nostru este unul pur rațional, el va
aprecia unghiul drept și formele fără echivoc ale minimalismului ce se prezintă simplu în
lumina clară, și se va simți bine privind în interiorul său, fără să aibă neapărat nevoie de un
interlocutor, găsindu-și într-un spațiu minimalist un cămin familiar, un loc confortabil,
relaxant. Unui astfel de observator îi va lipsi discernământul de a sesiza eventualele
deficiențe, lăsându-se în voia plăcerii de a savura. Scopul unei cercetări în domeniu nu este
critica sau negarea, ci dimpotrivă, descoperirea și înțelegerea valorilor arhitecturii.

„Dacă mă pot lăsa fără opoziție interioară în voia acestei activități la care sunt solicitat, 1
atunci am sentimentul libertății și acela este un sentiment de plăcere. Sentimentul de plăcere
este întotdeauna un sentiment al activității personale libere... în al doilea caz se naște însă un
conflict între nevoia mea naturală de activitate proprie și aceea la care sunt solicitat de
obiecte. Sentimentul conflictului este un sentiment de neplăcere față de obiect.„ (Worringer
W., 1970, p.25)

În afară de felul nostru de a fi, mai sunt și alți factori care perturbă percepția asupra unui
obiect. Educația, antrenamentul vizual cu imaginea cotidiană...”vedem, în sfârșit, pentru că
prevedem, auzim, pentru că auzim mai întâi în noi înșine și, într-un cuvânt, corijăm ceea ce
apare ca imperfect sub ochii noștri… Emoția noastră este creatoare. Cu prilejul experienței
estetice pe care o avem de la operă, noi o recreăm potrivit spiritului și nu după litera ei,
pentru că, prin intermediul rândurilor, citim ideea și nu ne limităm câtuși de puțin doar la
senzațiile pe care le suscită literele imobile”. (Michelis P.A., 1982, p.317) ”

”Atunci când modernismul și-a înălțat primele opere, societatea obișnuită cu stilurile
începutului de secol 20 și, mult mai devreme, cu bogăția decorativă ce oferea valoare estetică
unui obiect, a considerat că acest stil este muncitoresc și nefericit de simplist. Valorilor
simetriei, decorațiilor, culorilor, pudoareai cu care se ascundeau structurile sau măiestria
riguroasă cu care ferestrele se desenau pe fațadă, li s-a prezentat, curajos și frust,
modernismul ce propunea o altă imagine, determinată de asimetrie, întrepătrunderi
neobișnuite de planuri, forme ciudat(pentru acea vreme) de libertine și o expresie atât de
sinceră a detaliului încât totul părea ”jignitor” de industrial. Societatea avea dreptate. Avea
dreptatea beneficiarului care nu se așteptase la una ca asta din partea unor oameni de cultură
și educație cum ar fi trebuit să fie arhitecții din vremea aceea, acea societate care fusese
obișnuită cu altfel de expresii artistice. Încet-încet însă, modernismul s-a impus pentru că
însăși societatea, în completa schimbare de paradigmă o cerea.

1
Activitatea de contemplare pozitivă (n.a.)
Unui astfel de risc, de respingere a unei lumi a formelor cu care suntem obișnuiți dintr-un
instinct de intropatie sau dintr-o obișnuință vizuală, doresc să mă sustrag, preferând o metodă
de analiză ale cărei rezultate sunt mai precise, și anume analiza morfologică complexă, cu
ajutorul căreia voi decanta, din informația furnizată de arhitecții proiectanți de spații
minimaliste, invarianții acestui stil.”

.....

”3.5. Analiza multifactorială

Cuvântul cheie pe care se bazează analiza ACM este ”multifactorial”. ACM are multe
ramificații în concluziile la care ajunge. Sunt corelări între elemente sau între părțile
specimenelor alese, sunt analize complexe care determină stillurile și particularitățile lor sau
pot fi pur și simplu cartografieri în vederea întocmirii unei baze de date perfecte din toate
punctele de vedere. Această operare și analiză multifactorială este și capitolul care deosebește
ACM de clasica analiză morfologică complexă, utilizată de Duprat și Theodorescu.

Termenul ”multifactorial” pleacă de la ipoteza că un întreg este un sistem complet, format din
părți componente care se află într-o relație stabilă care depinde dar și generează un complex
de factori. De aici termenul de ”multifactorial”. Spre deosebire de analiza morfologică ce
operează doar la nivel, așa cum îi spune și numele, morfologic, adică al formei, compoziției,
golurilor, proporțiilor și tot ce mai ține de acest domeniu, analiza multifactorială își propune
să introducă în sistemele de ecuații de studiu cât mai muți dintre factorii ce compun obiectul,
de la elemente de lumină, relații cu mediul până la impact psihologic, elemente de ergonomie
și confort etc, tot ce considerăm necesar pentru un studdiu complet.

La fel ca și analiza morfologică, cea multifactorială operează tot o descompunere dar nu

numai la nivel de formă ci în toate nivelurile studiate. Ca un exemplu, în teza de doctorat, pe
lângă analiza formei, am introdus ipoteze legate de: culori, materiale, funcțiuni, lumină,
relația cu mediul natural și cu situl etc. ACM introduce toți factorii ce definesc obiectul de
arhitectură în sistemele de ecuații ce formează matricea de analiză, rezultatele obținându-se și
în funcție de relațiile dintre aceste problematici. De exemplu funcțiunea influențează forma,
proporțiile, materialele, lumina etc. La fel se petrece cu zona geografică prin condiții
climatice, influente culturale etc. Relația cu mediul înconjurător este indubitabil definitorie și
în același mod fiecare dintre factorii definitorii pot fi analizați și nu numai cei legați de
formă.
Fiind mai simplu de explicat, voi descrie cum se face și ce rezultate poate avea analiza
morfologică. Etimologic, termenul de ”morfologie”2 vine din limba greacă, morphe - formă,
logos – cuvânt, vorbire, adică, mot-a-mot, ”vorbire despre forme”. Dacă forma ocupă centrul
prezentei investigații științifice, este necesar să se definească obiectiv caracteristicile
morfologice, punându-se problema unicității exprimării acelei forme. De aceea va fi necesar
să se sublinieze aspectele care creează identitatea proprie formelor studiate, pentru a putea
înțelege morfoza3 lor. Identitatea morfologică este văzută ca un obiect al cunoașterii. Forma
2
vorbire despre forme n.a.
3
Modificare morfologică și funcțională (Dex)
unei clădiri pare a fi preocuparea principală a creatorului. Pe de altă parte nu putem considera
întâmplătoare alegerea materialelor și procedeele constructive folosite pentru a obține
formele respective de acea și ele ocupă un loc important în studiu.

Analiza morfologică postulează că obiectele-întregul- se consideră a fi compuse din

”segmente” aranjate între ele după anumite reguli de compoziție și relaționare și nu
întâmplător, respectivele reguli stabilind identitatea ce va fi explicată prin acest tip de analiză.
Epistemologic, analiza multicriterială pleacă de la a defini obiectul științific ca un întreg.
Descompunerea multifactorială este dezasamblarea componentelor unui obiect care este
considerat o structură stabilă de sub-elemente. ”

...

”4. Determinarea concluziilor și interpretarea lor

4.1. Constituirea mulțimilor de specimene cu aceleași proprietăți

Această etapă este la fel de importantă ca și descompunerea multifactorială și, dacă este
executată corespunzător, generează cele mai interesante, mai complexe și mai surprinzătoare
concluzii. Păstrând rigurozitatea specifică ACM, interpretarea rezultatelor tabelelor de
validare a ipotezelor va fi făcută în același mod, matematic. Odată stabilite ipotezele valabile,
ele se vor nota cu o prescurtare și vor deveni o mulțime ale cărei elemente sunt chiar
proiectele care au validat-o.
Primul lucru pe care îl va face cercetătorul este să formeze mulțimi matematice în următorul
mod. S-a observat că fiecare ipoteză poartă un simbol, notându-se de la P1, P2, P3... la P16.
Se vor păstra totuși doar ipotezele validate de întreaga colecție.

Specimenele colecției vor fi notate cu simbolul: L1, L2, L3...L65. Fiecare mulțime se va
constitui din specimenele-construcțiile minimaliste - ce îi corespund.

Pentru această carte nu am utilizat datele prelucrate în teza de doctorat, pentru motivul că
acea colecție a fost extrem de omogenă, astfel încât doar cele două ipoteze-paradigme
aminitite au fost slabe, restul fiind validate de aproape întreaga colecție. Acest fenomen
susține puterea ipotezelor validate de a deveni paradigme ale arhitecturii minimaliste
contemporane. Dar relațiile dintre mulțimile de specimene ce corespund acelorași
caracteristici sunt puțin spectaculoase și nu vor ilustra ceea ce doresc eu să explic.

Am ales pentru exemplificare colecția formată din 10 obuecte de arhitectură concepute de

Alberto Campo Baeza. Pentru o privire clară, se întocmește tabelul de validare al ipotezelor:
4.2. Matrici booleene de cercetare a relațiilor dintre mulțimi

Să luăm exemplul matricii de mai jos, unde P1 sunt ipotezele ca mulțimi ce se compun din
specimenele care le validează, toate din mulțimea de 10 alese din colecția Alberto Campo
Baeza.

Fig. 1, Model de matrice booleană de relaționare

între mulțimile de specimene care validează
aceeași ipoteză

Relațiile dintre mulțimile P1...P13 s-au verificat în matricea booleană de mai jos. Se observă
intersectarea fiecărei mulțimi de specimene în parte. Această cercetare se face matematic și
nu empiric, folosind un program de analiză a matricilor, datorită numărului mare de elemente
puse în discuție. Pe ultima coloană se observă gradul de apartenență dintre mulțimi.

Relațiile dintre mulțimile de specimene corespunzătoare ipotezelor nu se pot obține prin

încercare sau analiză ci prin introducerea mulțimilor într-un tabel de matrice booleană care va
putea determina cu exactitate informațiile de mai sus. Se recurge la această soluție pentru că
ipotezele și specimenele pot fi foarte multe, astfel încât stabilirea acestor relații devenind
imposibilă fără o unealtă informatică.

Matricea de calcul boolean va stabili:

➢ Ce mulțimi de specimene au proprietăți comune și care sunt acelea.

➢ Ce mulțimi sunt disjuncte, adică nu au niciun element în comun

➢ Ce mulțimi conțin sau aparțin altor mulțimi

Se observă că din relaționarea lui P1 și P2 rezultă că au elemente comune L1 și L9. Pentru că

L1 și L9 formează mulțimea lui P1, se deduce că P1 este inclus în P2. Acest tip de relație
înseamnă, pentru cercetarea în cauză, că toate specimenele colecției care dețin
proprietatea stilistică P1 o vor deține și pe P2, dar nu și invers. Matricea booleană scoate
la iveală faptul că proprietățile P1 și P12 nu au niciun element comun. Acest fapt
concluzionează că, pentru colecția analizată, niciun specimen care să folosească betonul
aparent, nu utilizează elemente naturale decontextualizate. Acest tip de relație între
elemente cu prorietăți specifice are multe semnificații. Pentru colecția în speță, ea dă o regulă.
Dacă vom dori să proiectăm ceva nou, după modelul lui Campo Baeza, vom respecta această
regulă.

Din relația formată dintre grupele de clădiri ce împart aceleași caracteristici, am putut deduce
reguli precise de proiectare în arhitectura minimalistă, extrem de edificatoare pentru acest
subiect, descrisă în teza de doctorat.

4.3. Interpretarea matricilor booleene

Pentru a înțelege exact tipul de relații dintre mulțimile de specimene ce respectă aceleași
caracteristici, se va întocmi, pe baza matricii boolene, o schemă relațională, după modelul
celei de mai jos. Concluziile acestei scheme sunt cele mai spectaculoase, având în vedere că
aparțin unui câmp de cunoaștere al teoriei de arhitectură, informațiile fiind obținute pe care
matematică. Acest aspect este acela care face inedită utilizarea ACM în analiza de stil.
Să explicăm acest grafic. Se observă că între mulțimi sunt desenați vectori, fie cu un anumit
sens, fie cu sens dublu. Sensul vectorului semnifică faptul că mulțimea de la care pleacă
acesta este inclusă în cea către care este îndreptată săgeata.

Exemplificare: P12, este inclusă în P11 care este inclusă în P2.

Sau: P7 este inclusă în P6 care este inclusă în P3.

Pentru teoria de arhitectură, relația dintre mulțimi: P12⊆P11⊆P2, semnifică faptul că toate
specimenele care dețin caracteristică P12, o vor deține și pe P11 și, automat, P2, adică: toate
construcțiile minimaliste care includ elemente naturale decontextualizate, vor avea un spațiu
de tip heterotopic4 și vor avea o compoziție planimetrică simplă. Un exemplu este clădirea
BIT din Inca, Malorca ce are plan triunghiular, curte interioară-spațiu heterotopic decorată de
pomi - elemente naturale decontextualizate.

Fig. 2, clădirea BIT din Inca, Malorca

În același mod se discută și despre toate ipotezele validate care devin invarianți de stil.
Pentru o analiză de stil sau a unui arhitect, nu poate exista o concluzie mai clară, mai fără
echivoc, stabilită prin cele mai exacte metode de cercetare.

Semnificația vectorului cu sens dublu dintre două mulțimi-paradigme- este că mulțimile

respective sunt congruente, adică toate specimenele ce verifică proprietatea P2, o conțin și pe
P3, P4,P5. Cu alte cuvinte, în termeni de analiză de arhitectură, toate clădirile minimaliste ce
sunt executate cu o compoziție planimetrică simplă, vor avea și o compoziție volumetrică
simplă și vor fi total lipsite de decorații.

4
Vezi ”Codruța Iana, Paradigmele arhitecturii minimaliste cotemporane, Ed. PIM, Iași, 2014
Fig. 3, exterior Casa Gaspar

Fig. 4, interior alb, lipsit de decorații

Graficul de relații, realizat după matricea anterioară, ne relevă faptul că ipotezele care se
verifică, fiind cele mai puternice, sunt P2, P3, P4, P5, elementele lor validând toate celelalte
ipoteze. Abia după acest proces se poate concluziona care dintre ipoteze nu este
puternica și care se poate denumi invariant de stil.

Cu alte cuvinte, caracteristicile enumerate mai sus sub forma P2, P3, P4, P5, sunt cele care
pot descrie cel mai general colecția aleasă.

Cele mai slabe ipoteze sunt cele care conțin cele mai puține elemente, și anume: P8, P12, P1,
P9, P10. Cu alte cuvinte: ceea ce nu se poate afirma cu certitudine despre colecția aleasă
este că:

P1- folosirea materialelor fruste: beton

P6-poziționarea ferestrelor în funcție de efectul luminii

P8-folosirea materialelor cu proprietăți reflectante

P9- prezența dialogului tectonic stereotomic

P10- existența unui podium

Alte interpretări posibile: mulțimea P12 aparține mulțimii P11 care este inclusa în P2, ca și
P8. Se observă că P12 ⊆P8. Acest lucru înseamnă că orice clădire care va avea atributul
P12(elemente naturale decontextualizate) va avea automat și P11(spațiu heterotopic) și P8
(materiale reflectante). Elementele care conţin caracteristicile P8, P11, P12 nu este
obligatoriu să aibă caracteristicile P7, P6 și tot așa.

Fig. 5, Casa Guerero,, cunoscută pentru curțile sale interioare decorate cu copaci precum
niște coloane care sprijină cerul

Dacă relația P1⊆P9⊆P10⊆P5, se poate deduce că toate specimenele care folosesc materiale
fruste (beton aparent) vor prezenta un dialog compozițional tectonic-stereotomic afirmat de
arhitect în scrierile sale, și vor prezenta un podium dar vor și avea un control al luminii
naturale în interior. De notat că relația este univocă și nu în ambele sensuri.

Fig. 6, Casa De Blas, a cărei compoziție evidențiază relația tectonic-stereotomic

Tot schema de analiză relațională dintre mulțimi relevă faptul că ipoteza P13- contrastul
vizual între sit și construcția minimalistă- este una puternică, atât prin numărul de elemente
care-l conține dar și a faptului că la ea se raportează și specimene cu alte proprietăți: P1, P7,
P6, adică toate clădirile din colecție care utilizează beton aparent dar și cele care au
interioarele a-cromatice, cât și cele care includ și controlează decorarea cu lumină a spațiilor
interioare. Toate aceste specimene, cu respectivele proprietăți , includ și P4, și anume sunt
lipsite de decorații. Elementele comune dintre mulțimile P6 și P7 sunt, iată,
L3,L4,L5,L7,L8,L9,L10, ceea ce înseamnă că aceste clădiri au simultan, ambele proprietăți.

Se mai observă și congruențe între mulțimi, cum ar fi de exemplu P6 și P13, adică ele au
aceleași elemente, ceea ce însemnă că ne așteptăm ca ele să apară concomitent, în cadrul
stilului studiat. Cu alte cuvinte, toate clădirile unde se controlează poziționarea ferestrelor
pentru o perspectivă bună din interior asupra sitului, sunt clădiri ce contrastează cu mediul n
care s-a construit. De fapt această relație este ușor de stabilit pentru că puterea ipotezei P 13
este destul de mare, fapt care se deduce prin numărul mare de specimene care o validează.

Fig. 7, interior din casa De Blas, a cărei volumetrie a fost prezentată de fig. 15

Iată cum, detașându-ne de simpla observație și de modalitățile de apreciere estetică, cu

ajutorul acestui neobișnuit și matematic mod de a decela lucrurile, se vor obține parametrii
teoretici de descriere și analiză a sitului minimalist, în cele mai mici detalii.

Este un mod de a acționa, am putea spune, în spiritul construcțiilor minimalismului, rațional

și extrem de precis, fără echivoc. Plecând de la gândirea structuralistă, rezultatul final este
obținut printr-o interpretare fenomenologică a procesului de creație. Ecuația stilului astfel
studiat conține variabile morfice dar şi psihologice, estetice, de concept etc. Coroborarea
rezultatelor fiecărui domeniu implicat face ca rezultatul final să fie complex şi obiectiv,
eliminând pe cât posibil relativitatea judecații de gust.
4.4. Determinarea invarianților de stil ca o cocluzionare finală a interpretării relațiilor
matriciale

Pentru a exemplifica utilzarea ACM ca metodă de determinare și definire a unui stil în

arhitectură, mă voi folosi din nou de concluziile tezei de doctorat amintită.

După cercetarea întregii colecții și validarea ipotezelor s-a putut trage concluzia despre
paradigmele caractersitice arhitecturii minimaliste contemporane. Ele au fost ordonate după
patru capitole și s-au validat într-o proporție destul de mare. Ipotezele validate vor deveni
invarianții de stil - paradigmele stilulului minimalist. Datorita faptului că ipotezele ce au fost
eliminate pentru că nu au obținut majoritate de confirmări, dar sunt validate de peste 30% din
specimene, acestea vor deveni variații de stil care vor particulariza unele construcții
minimaliste. Adică, din faptul ca oricare dintre ipotezele excluse aparțin celor rămase
înseamnă că, în plus, construcția minimalstă mai poate avea și alte caracteristici, cum ar fi
efecte decorative de lumină sau elemente din natură decontextualizate ce decorează spațiile,
îmbogațind sensul lor vizual.

Cautând să demonstrăm că minimalsimul este un stil, reamintesc câteva puncte ce definesc

noțiunea. După DEX stilul este ”specificitatea trăsăturilor ce conferă un aspect distinct,
personalizat, producțiilor respective ce explică prin acordul cu o anumită viziune asupra
valorilor lumii înconjurătoare, cu necesitatea de a evoca într-o anumită proporție dincolo de
finalitatea proprie obiectului sau actului întreprins5”. Așa cum am dovedit-o prin decantarea
paradigmelor ce îi coordonează procesul de creație artistică, se poate vorbi în minimalism
despre un sistem de limbaj propriu, cu o finalitate coerentă ce crează produse artistice
congruente, cu o unitate stilistică de netagaduit. ”Latura curat formală a unui stil se
caracterizează prin doua aspecte deopotrivă de importante: prin forma și prin consecvența în
variația formală.” (Blaga, 1936, 89) Paradigmele din capitolul despre forme, dintre care am
exemplificat și eu mai înainte, au delimitat câteva dintre traseele urmate cât se poate de
consecvent de arhitecura minimalistă. Variabilele date de culturi sau zone geografice diferite
contează prea puțin și nu fac decât să particularizeze creațiile minimaliste. Analizarea lor
poate face obiectul unei alte cercetări despre curente stilului minimalist sau oricărui stil, în
general. Folosind ACM pe specimene ce formează colecții de obiecte de arhitectură grupate
pe zone geografice, se poate opera o analiză comparatiză care să ducă la determinarea
varinaților de stil. Grupate și alese după perioade istorice, un alt set de specimene ar putea
detemina orginile stilului minimalist sa oricărui stil. ”

.......

”5. Aplicarea ACM în activitatea pedagogică

5
http://dexonline.ro/definitie/stil/548139
În afară de rolul demonstrat de inegalabilă exactitate în analizele de stil, ACM mai are și alte
aplicații și anume unul pedagogic, în lucrul cu studenții în toate domeniile Universității de
Arhitectură și design. Unul dintre ele este analiza și înțelegerea stilurilor istorice și
întocmirea unei documentații perfect aplicate pentru proiectele de atelier, cu utilizare
efectivă în procesul de creație.

De-a lungul experienței mele în lucrul cu studenții la atelierele de proiectare, am observat

câteva aspecte. În primul rând nu au o abilitate în a ordona informația documentară lucru ce
duce, pe de-o parte în pierderea unei bune părți din consistența ei, pe de altă parte, în
diminuarea aportului în procesul lor de creație. În noianul de informație în care sunt afundați,
unde calitatea își pierde importanța în fața mirajului cantității, studenții cu care am lucrat
risipesc valoarea și utilitatea documentației, lăsându-se furați de imagini spectaculoase, fără
să analizeze, pe de-o parte ce îi atrage dar și dacă acele imagini sunt de valoare autentică
documentară.

Obișnuiți cu abundența de informație vizuală, studenții se lansează în acumularea de cât mai

multe imagini, lucrări, documente care sunt culese dezordonat, fără un fir ordonator, de aceea
înțelegerea acesteia este sporadică și incompletă, lucru ce ducea la ineficiența acesteia, o
documentare fără nicio utilitate practică. Mulți dintre ei au tendința să renunțe la această
etapă și să devină originali, ceea ce nu este întotdeauna de dorit, fără informațiile necesare.
Acestea sunt unele dintre motivele pentru care am considerat utilă implementarea ACM în
studiul documentar la atelierele de proiectare. Din lucrul cu studenții pe această metodă de
cercetare și documentare, am reușit să pun la punct un protocol de utilizare care să le
folosească în proiectarea de atelier.”