DELTA

Delta este o formă de relief rezultată din depunerea de aluviuni, respectiv mâl și nisip, la vărsarea
unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu pantă lină, în condițiile
lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali.
Marile fluvii ale lumii transportă permanent uriașe cantități de aluviuni, pe care le depun atât pe
cursul lor, sub formă de terase, grinduri și ostroave cât mai ales de vărsare, în zona de contact cu Oceanul
Planetar. În urma interacțiunii permanente dintre fluviu și mare, cei doi factori genetici de bază, în
anumite condiții, compun formațiuni complexe de acumulare la gura de vărsare a fluviului. Aceste
formațiuni, premergătoare unor câmpii sau porțiuni ale acestora, au fost denumite delte încă din
antichitate.
Denumirea de deltă a fost atribuită pentru prima dată de greci acelei zone din Egipt care era
cuprinsă între brațele Nilului și linia de țârm a Mediteranei. Grecii au denumit această zonă de formă
triughiulară, deltă, prin analogie cu litera ∆ din alfabetul lor. Marile fluvii ale Terrei au creat delte după ce
au parcurs sute și mii de kilometrii până în zona de vărsare. Ele au depus aici, succesiv, imense materiale
aluvionare constituite, de cele mai multe ori, din nisipuri, pietrișuri fine și mâl. Acest proces de aluvionare
are loc datorită scăderii rapide (uneori foarte lente) până la aproape de 0 a vitezei de scurgere a apei. La
contactul cu apa mării sau cu apa lacului în care se varsă. Aceasta își pune amprenta asupra capacității de
transport a fluviului, care depune aici marile cantități de materiale aduse de la mari distanțe.
Atunci când cantitatea de aluviuni depuse depășește acțiunea de spălare se creează acumulări,
inițial submerse, iar apoi în timp prin depuneri successive se vor forma viitoarele delte. Astfel, o fază
obligatorie premergătoare deltelor propriu-zise este cea de deltă submersă sau bară.
           În general, după domeniul în care se formează, respectiv cuveta lacustră sau mare (ocean) se
deosebesc două mari categorii de delte :
 Delte lacustre;
 Delte marine.    
Deltele lacustre sunt mai puțin răspândite pe suprafața globului dar ele reprezintă faze ce
accentuează acțiunea de colmatare și de transfomare a lacului în câmpii. Dintre deltele lacustre cea mai
cunoscută este Delta interioară a Nigerului, cu o suprafață de peste 25.000 km2 și cu un avansat proces de
înmlăștinire continuă. Alte delte lacustre reprezentative sunt cele formate în interiorul ariilor continentale,
cea a fluviilor Amu Daria în lacul Aral (3520km2), Shari în Lacul Ciad (1200 km2).
1
 Deltele marine se formează de regulă în mări mai mult sau mai puțin închise sau în golfuri mari,
unde sunt oarecum adăpostite de curenții litorali puternici sau de mare (Marea Neagră, Marea Mediterană,
Marea Baltică, Golful Mexic).
Principalii factori care conditionează existența și mărimea deltelor marine sunt :
 Diferența de salinitate dintre apele fluviilor și ale mărilor;
 Existența sau lipsa mareelor și curenților litorali;
 Mișcările de lăsare a țărmului.  
Diferența dintre salinitatea celor două medii determină o puternică acțiune de decantare a părților
coloidale transportată de apa fluviatilă.
Procesele de aluvionare sunt foarte intense în estuarele și golfurile, care au fost ,,barate’’ de
cordoane litorale, construite de curenții și valurile marine. Astfel, țârmul vechi și gura de vărsare a
fluviului sunt protejate, prin crearea ulterioară a unui liman, umplut lent de catre aluviunile continentale.
După formarea deltei fluviatile, prin colmatarea limanelor, începe faza de înaintare progresivă a
acesteia dincolo de cordonul litoral prin acțiunea comună de acumulare a materialelor fluviale și marine
(nisipuri marine, cochilii de scoici și gasteropode, etc.) apărând o nouă formațiune, delta fluvio –
maritimă.
Între brațele fluviului sunt numeroase spații lacustre (bălți, lacuri, mlaștini) legate printr-un
păienjeniș de gârle care înlesnesc colmatarea în timp prin decantarea aluviunilor îndeosebi în urma
viiturilor.
Deseori marile creșteri ale nivelului apelor determină ,,ruperea” digurilor naturale (grindurilor)
formându-se brațe secundare ce creează mici delte (secundare) laterale.
Cantitățile enorme de materiale depuse de fluvii în zonele deltaice determină o supraîncărcare a
fundamentului geologic și în consecință mișcări de subsidență (afundare). Intensitatea acestor mișcări de
subsidență variază foarte mult de la o zonă la alta. Ea este foarte ridicată în Golful Bengal, la vărsarea
Gangelui și Brahmaputrei sau în zona de vărsare a fluviului Mississippi, fiind evidențiată de grosimea
foarte mare a depozitelor deltaice care ating peste 2000 m. În aceste zone fluviile trebuie să înfrângă
capacitatea de distrugere a apelor mării și deasemenea să anuleze mișcările de subsidență ce favorizează
acțiunea acesteia.
În ceace privește viteza de înaintare a deltelor, aceasta este foarte diferită și mai ales nu este
constantă, fiind determinată, în mare măsură, de volumul de aluviuni transportate de fluviu. În medie,
deltele Nilului și Dunării înaintează cu 12 -14 m/an, față de Mississippi, care înaintează cu 40 – 100 m pe
an. Delta Padului crește anual cu 70 – 80 ha, iar în unele perioade (secolul XVII – XIX) chiar cu peste 130

2
ha/an. Din timpul războaielor punice până în prezent delta fluviului Medjerda (cu un debit mic și foarte
neregulat) din Tunisia a crescut cu 300 km2.
La nivel mondial suprafața deltelor depășeste 350 mii km2 ceea ce reprezintă 0,2 % din întreaga
suprafață a uscatului, în comparație cu întinderea țării noastre, deltele însumând o suprafață de 1,5 ori mai
mare.
Repartiția pe glob a deltelor este foarte inegală. Cele mai mari și mai multe delte se află
concentrate în Asia Sudică și sud-estică. Astfel aici se găsesc deltele Gangelui și Brahmaputrei (105.600
km2), a fluviului Irrawaddi (20.500 km2), a Mekongului (9700 km2), a Indusului (29.500 km2), etc.
Numeroase delte s-au format la gurile de vărsare ale fluviilor în Oceanul Arctic. Aici lipsesc
mareele și curenții, ceea ce favorizează dezvoltarea acestor formațiuni de acumulare. În același timp
diferența de salinitate dintre apele fluviilor și a oceanului este foarte redusă, formarea și evoluția deltelor
depind de puterea de transport și depunere a fluviilor în zona de vărsare în perioade fără îngheț. Procesul
de evoluție al acestor delte este foarte complex, aluviunile fiind depuse de către fluvii, începând dinspre
sud spre nord în mod gradat, la limita cu porțiunile înghețate ale acestora din cursul inferior.
Deltele cele mai importante în spațiul Oceanului Arctic sunt ale fluviilor Lena (4500 km2),
Indighirka (9.200 km2), Makenzie (8500 km2) etc. Marile fluvii Obi și Enisei au delte mai restrânse ca
suprafață în comparație cu debitul și dezvoltarea sistemelor fluviatile.
După numărul și importanța lor geografică se mai remarcă deltele din bazinul Mării Mediterane:
Delta Nilului (12.500 km2), Delta Rhonului (1700 km2), Delta Padului (1400 km2), Delta Tibrului (350
km2), Delta Ebrului (400 km2).
Printre alte delte cu o pondere însemnată în aria câmpiilor respective sunt cele reprezentate de
Delta fluviului Orinoco (20600 km2), Volga (27.200 km2), Zambezi (7.200 km2), Amu Daria (500 km2)
etc.
            Toate aceste delte reprezintă cele mai ,,tinere” terenuri ale câmpiilor din care fac parte, fiind o
formă naturală de extindere a acestora.
            În funcție de geneza și configuratia deltelor se deosebesc mai multe tipuri reprezentând efectul
interacțiunii dintre multitudinea celor care țin de cantitatea aluviunilor transportate, de adâncimea
platformei continentale, de direcția și intensitatea curenților etc. Se remarca astfel, existența unor delte cu
două sau mai multe brațe principale, care au o viteză de înaintare în mare parte ridicată. Aceste delte sunt
de tip lobat sau răsfirat, fiind caracteristice fluviilor Rhon, Orinoco, Fluviului Rosu, Volga.
Deltele digitiforme se individualizează în situațiile în care fluviul transportă o cantitate foarte mare
de aluviuni, depășind cu mult ritmul acțiunii marine. Ele înaintează rapid, mai ales când beneficiază de

3
existența unor adâncimi reduse ale platformei continentale a fluviului Mississippi. Fluviile care se varsă în
mare, în principal printr-un braț conturează o deltă de formă triunghiulară (Delta Tibrului, Magdalenei).
Tipul cel mai frecvent întalnit în rândul deltelor este cel al deltelor barate, atunci când aluviunile
transportate de fluvii sunt antrenate de curenții litorali, formându-se cordoane litorale ce cantonează
deseori lagune între spațiul deltaic propriu-zis și mare. Astfel de delte sunt cele ale fluviilor Nill, Ebru,
Dunărea, Gange și Brahmaputra, Vistula, Niger, s.a.m.d.
După modul de evoluție al deltelor în raport cu linia țârmului, se disting :
 Delte de avansare;
 Delte în retragere;
 Delte staționare.
Deltele de avansare sunt în principal cele care au forma lobată și digitiformă, în retragere se află
doar anumite sectoare ale deltelor îndeosebi barate, iar cele staționare sunt de regulă, reprezentate de
deltele barate. Un exemplu tipic de deltă staționară îl constituie Delta Gangelui și Brahmaputrei. Ceea ce
creează fluviile în timpul ploilor musonice este distrus apoi de către furtunile și uraganele violente, care se
abat asupra acestei delte.           
După faza de evoluție în care se găsesc, deltele se clasifică, astfel :
 Delte tinere – în formare;
 Delte în faza de maturitate;
 Delte bătrâne - evoluate.
Deltele tinere se caracterizează prin prezența a unuia sau două brațe pe care se transportă
aluviunile și care se depun în această etapă îndeosebi submers (Chang Jiang, Zambezi, Shatt-el-Arab,
Amur, Columbia).
Deltele în faza de maturitate sunt în formă convexă, iar fluviul se divide în numeroase
brațe  (Mackenzie, Lena, Fluviul Rosu, Nipru, Senegal).
Deltele bătrâne prezintă distanțe mari între brațele principale cu grinduri consolidate care
flanchează malurile brațelor pe aproape toată lungimea lor, cu apreciabile suprafețe rar supuse inundațiilor
(Deltele Rhonului, Dunării, Volgăi, Mekongului, Indusului, Nilului, Terekului, etc.).
 În colmatarea golfurilor și lagunelor marine, deci în formarea deltelor, un rol important alături de
cantitatea de aluviuni, pe care le transportă fluviul, revine vegetației. Aceasta depinde de condițiile
geomorfologice, climatice și hidrologice, de existența și amplitudinea mareelor. Ponderea cea mai mare în
structura vegetației revine celei acvatice, care ocupă depresiunile, bălțile și mlaștinile, urmată de cea
caracteristică grindurilor.

4
 Prin fixarea aluviunilor, vegetația consolidează metru cu metru cuceririle uscatului, în detrimentul
mărilor.
Vegetația deltelor cuprinde diferite specii de stuf, papură, vegetație lemnoasă, papyrus,
vegetație higrofilă,  plante de apă (exemplu floarea de lotus, nufărul, plante de mlaștină-mangrovele,
bambus).
Vegetația lemnoasă este alcatuită din variate specii de frasin de mlaștină, plop hybrid și plop
negru. În unele delte arctice, ca de exemplu în cea a fluviului Makenzie, pădurea de conifere canadiană
pătrunde pe suprafețe apreciabile.
Caracteristice pentru zonele ecuatoriale și subtropicale sunt asociațiile de mangrove. Existența lor
este condiționată de prezența mareelor care le favorizează dezvoltarea, suprafața optimă fiind cuprinsă
între nivelul maxim și minim al acestora. Mangrovele se dezvoltă în deltele fluviilor care pătrund în
Oceanul Indian și Oceanul Atlantic. Mangrovele au un rol important în protecția și stabilitatea deltelor
întrucât atenuează forța de distrugere a apelor mărilor rezistând la cele mai puternice furtuni.
Cele mai impresionante delte ale lumii sunt:

DELTA OKAVANGOULUI, Botswana

Ce poate fi mai spectaculos decât o deltă care își varsă lent apele în savana deșertificată a Africii? Aceasta
este cea mai mare deltă de interior din lume, unde apele fluviului Okavango vin să moară în deșert, nu
înainte de a crea o imensă oază verde mustiind de apă.

Foto. 1
Delta Okavangoului

Fenomenul ia naștere în dealurile de vest din Angola, unde mai multe izvoare se unesc în râul Kavango,
5
care străbate Namibia și intră în Botswana pentru a înflori în Delta Okawango. Cu milioane de ani în
urmă, fluviul Okawango se varsa într-un uriaș lac interior cu apă dulce, numit Lacul Magkadigadi. În
urma procesului de încălzire globală, lacul a secat și s-a tranformat în câmpiile Magkadigadi de astăzi.
Activitatea tectonică a întrerupt cursul râului și a format actuala deltă. Astfel, a apărut o rețea singulară de
ape care susțin un ecosistem cu o varietate imensă de plante și animale.

Apele mor la intrarea în Deșertul Kalahari, unde circa 95% din volumul acvatic se evapora. Până în acel
moment, delta crează un paradis pentru animalele însetate. În timpul sezonului ploios, delta acoperă o
suprafață de 16.000 kilometri pătrați, iar în cel secetos se restrange pe 9.000 kilometri pătrați. Aici
trăiesc 400 specii de păsări și peste 200.000 de mamifere mari, între care circa 30.000 de bivoli și elefanți
africani. Cei mai redutabili paznici ai deltei sunt roiurile nesfarsite de tantari care transmit malaria.

DELTA RHONELUI, Franța

Fluviul Rhone se varsă în Marea Mediterană, alcătuind nu doar cea mai frumoasă deltă din Franța, ci una
dintre cele mai bine protejate delte din lume. Întreaga regiune este inclusă în granițele Parcului Național
Camargue, zonă protejată încă din anul 1970.

Foto. 2
Delta Rhonelui

Rezervația acoperă o suprafață de 80.000 hectare, incluzând mlaștini, pășuni, păduri, dune de nisip și
sărături. Este cea mai mare deltă din Europa occidentală. Regiunea este celebră pentru vremea aspră, cu
peste 300 de zile pe an în care biciuie Mistralul, un vânt rece și uscat care bate dinspre nord-vest peste
întreaga Vale a Rhoneului. O treime din suprafața deltei este strict protejată, accesul oamenilor fiind
interzis. Măsurile au fost luate în scopul salvării și conservării speciilor rare de plante și animale, precum

6
și pentru menținerea ecosistemului local, care este foarte fragil. În restul teritoriului deltei, cu un permis
special, sunt acceptate vânătoarea, agricultura și extracția sării.
Delta este renumită pentru trei specii: o rasă de tauri negri mai mici și mai supli decât cei de corrida,
frumoșii Cheval Camarguais, o rasă locală de cai albi, alături de cei peste 50.000 de flamingo roz care
poposesc în mlaștini în timpul lunilor de vară.

DELTA GANGELUI, India

Foto. 3
Delta Gangelui vǎzutǎ de pe orbita Pământului

Aceasta deține recordul de cea mai mare și mai întinsă deltă de pe Terra. În afară de acest record, Delta
Gangelui mai deține un impresionant record. Denumită Sunderband în dialectele locale, locul unde
Gangele se varsă în Oceanul Indian adăpostește cea mai mare concentrație de tigri din lume. De asemenea,
regiunea este considerată drept una dintre cele mai fertile de pe Pământ.
Are o lungime de circa 350 kilometri, forma tipică, triunghiulară, de deltă și acoperă o suprafață totală de
aproximativ 105.000 kilometri pătrați. Este compusă dintr-un labirint de cursuri de apă, mlaștini,
mangrove, lacuri, aglomerări de sedimente și câmpii inundate.

Foto. 4
Delta Gangelui

7
Delta este situată într-o zonă tropicală, cu precipitații din belsug, în sezonul ploios înregistrându-se până la
3.000 mm zilnic.
Aici traiesc crocodili și aproximativ 1.020 de tigri bengalezi, specie protejata, aflata pe cale de disparitie.

DELTA NILULUI, Egipt

Se întinde de la Alexandria până în Port Said, cu o lungime totală de 240 km de la est la vest și de 160 km
din nord spre sud, fiind separată de brațele Damietta și Rosetta. Delta Nilului este considerată o "deltă
arcuită", datorită formei sale specifice.

Foto. 5
Delta Nilului văzută de pe orbita Pământului

Delta Nilului este și astăzi grânarul Egiptului, din acest motiv, jumătate din populația Egiptului trăieste în
acest loc. Aici crește nufărul de Nil și celebra trestie de papirus. Câteva sute de specii de păsări de apă
iernează aici, printre care și cea mai mare concentrație de pescăruși pitici din lume. Alte specii de păsări
des întâlnite sunt egretele, ibiții și stârcii. Tot aici trăiesc multe broaște, țestoase, manguste și varani de
Nil. În antichitate se întâlneau și crocodili, hipopotami, elefanți, leoparzi și lei, dar, în prezent, toate aceste
specii au dispărut de aici cu desăvârșire.

8
Foto. 6
Delta Nilului

Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în luna august, când mercurul termometrelor urcă până la 48
grade. Delta Nilului se afla în pericol de eroziune, deoarece în fiecare ani dispar circa 50 kilometri pătrați
din suprafața sa, ceea ce i-a făcut pe specialiști să estimeze că până în anul 2550, delta stravechilor faraoni
va.dispărea.

DELTA VOLGĂI, Rusia

Volga este cel mai mare fluviu al Europei ce se varsă în Marea Caspică formând o delta imensă, lungă de
circa 160 km.

Foto. 7
Delta Volgăi

Este o delta relativ nouă, care crește intr-un ritm susținut. Dacă în anul 1880, acoperea o suprafață de doar
3.222 kilometri pătrați, astăzi, magnifica Deltă a Volgăi se intinde pe 27.224 kilometri pătrați. Paradisul
vegetal de pe Volga a fost protejat înca din anul 1919, când aici a fost declarată Rezervația Astrahan.

Foto. 8
Delta Volgăi

9
Delta Volgăi este un important loc de popas și cuibărit pentru păsări de apă și pradă. Cu toate ca este
celebră la nivel mondial pentru numeroasele specii de sturioni care înca abundă în apele sale, crapii și
somnii reprezintă grosul populației piscicole de la gurile de vărsare ale Volgăi.

DELTA MEKONGULUI,Vietnam
Vietnamezii o denumesc: dong bang song Cuu Long, adică Delta celor Nouă Dragoni. Este o deltă de
dimensiuni mari, care acoperă în sezonul ploios o suprafață de 39.000 kilometri pătrați. Fiind o deltă
situată într-o regiune joasă de coastă, Delta Mekong-ului este foarte ușor predispusă inundațiilor de
proporții, cu toate că, în ultimii ani, s-a constatat ca fenomenul de încălzire globală și-a pus și aici
amprenta, sub forma aridizării.

Foto. 9
Delta Mekongului

Datorită altitudinii foarte scăzute, specialiștii presupun că dacă anotimpurile ploioase vor continua cu
aceeași intensitate, în anul 2030, întreaga deltă va fi inundată. Cele mai afectate provincii vor fi Ben Tre și
Long An, circa 51%, respectiv 49% din suprafețele lor urmând să se afle la 1 metru sub ape.

10
Foto. 10
Delta Mekongului

Întreaga regiune este faimoasă pentru culturile sale de orez care produc aproape jumătate din cantitatea
necesară Vietnamului pentru consumul intern - fapt care plasează Vietnamul pe locul doi, după Thailanda,
pe lista producătorilor de orez, la nivel mondial.
Pe lângă acest aspect, zona adăpostește o industrie piscicolă axată pe comercializarea peștilor din speciile
basa, somnul Tra și variate specii de creveți. Delta a fost declarată "Comoara Biologică", un număr de
peste 1.000 de noi specii de animale fiind descoperite aici în ultimii ani, incluzând o specie de șobolan
sălbatic despre care lumea științifică credea că dispăruse.

DELTA FLUVIULUI YANGTZE, China

Fluviul Yangze este considerat leagănul culturii și civilizatiei chineze, iar delta sa a fost dintotdeauna
principalul centru cultural și economic al Chinei. Delta conține una dintre cele mai dens populate orașe
din lume - metropola Shanghai, care are o densitate de 2.700 locuitori pe kilometrul pătrat. Dar, asupra
deltei pândește și pericolul poluării. Din cauza suprapopulării, a fabricilor, fermelor și orașelor, Delta
Yangtze-ului a devenit principalul factor poluator al Oceanului Pacific.

Foto. 11
Delta Fluviului Yangtze

11
Delta beneficiază de un climat marin-musonic subtropical, cu temperaturi blânde. Aici se află cele mai
fertile soluri din întreaga Chină, zona predominând în cultivarea orezului și pescuitul intensiv. Iazurile
Qing Pu conțin cinci specii diferite de pești cu valoare economică, producând 29.000 de tone de pește
anual.

DELTA NIGERULUI, Nigeria

Este o deltă uriașă situată într-una dintre cele mai dens populate zone ale Africii. Se întinde pe o suprafață
totală de peste 70.000 kilometri pătrați, ocupând 7,5% din suprafața Nigeriei. Delta este locuită de 31 de
milioane de oameni din mai mult de 40 de grupuri etnice, majoritari fiind băștinașii Efik, Ibibo Annang,
Oron, Ijaw, Youruba și Kalabari. Din nefericire, delta se află într-o zonă bogată în petrol, fiind devastată
de poluare, iar furturile fac parte din realitatea zilnică.

Foto. 12
Delta Nigerului

Vegetația deltei Nigerului este caracterizată de păduri lacustre, iar fauna este variată, animalele
străduindu-se să reziste tuturor presiunilor produse de om. Aici trăiesc încă specii periclitate în Africa,
precum elefanți, cimpanzei, maimuțe guenon, antilope duiker, cimpanzei și hipopotamul pigmeu.

Foto. 13
Delta Nigerului

12
Cu toate acestea, pe lângă diminuarea alarmantă a peștilor și a lemnului din deltă, populația umană crește
continuu, specialiștii estimând că tendința va continua până când dezastrul ecologic va fi total, iar oamenii
nu vor mai găsi pește sau lemn pentru gătit și construcții. Ca urmare, Delta Nigerului va fi prima deltă din
lume distrusă în totalitate și exclusivitate de activitățile omului.

DELTA FLUVIULUI LENA, Rusia

În nordul Siberiei, la vărsarea în Oceanul Arctic, există o deltă neobișnuită și extrem de interesantă prin
toate particularitățile sale. Aflată în nordul extrem și fiind puțin afectată de activitățile umane, delta prin
care se varsă fluviul Lena, adăpostește un paradis rămas în mare parte intact, în care peștii, păsările și
mamiferele trăiesc în relativă pace.
Foto. 14
Delta Fluviului Lena vǎzutǎ de pe orbita Pământului

Lena este unul dintre cele mai mari fluvii ale Terrei, precum și unul dintre puținele fluvii al cărui curs de
apă este orientat spre nord. Izvorăște dintr-un mic lac din sudul Rusiei și se întinde pe o lungime de 4.400

13
kilometri. Malurile sale sunt mărginite de păduri nesfârșite, meandre fluviale și coline stâncoase. Întreaga
eco-regiune a deltei se află timp de 7 luni sub imperiul iernii arctice, primavara transformând această deltă
de tundre în mlaștini fertile.
Delta Lenei este de o importanță capitală pentru clima globală. Fără fluviul Lena, Marea Laptev, în care se
varsă aceasta, nu și-ar putea îndeplini funcția termoreglatoare. Pe timpul iernii, apa se transformă în uriașe
blocuri de gheață ce se răspândesc în Oceanul Arctic. Blocurile se topesc în câțiva ani, iar întregul proces
menține stabilă temperatura Oceanului Planetar și circulația curenților marini prin nordul planetei.
Fauna ornitologică este deosebit de bogată, fiind compusă din diferite specii de lebede, fundaci, ploieri,
gâste, pescăruși, șoimi și bufnițe polare. În anul 1995, autoritățile de la Moscova au decis crearea unei
rezervații care să includă cea mai mare parte a deltei.

DELTA DUNĂRII, România

Este a doua deltă ca mărime din Europa, iar specialiștii susțin că rămâne și cea mai bine conservată. Cea
mai mare parte a Deltei Dunării se află în Județul Tulcea, iar partea sa de nord din brațul Chilia aparține
Ucrainei. Suprafața totală a deltei Dunarii este de 4.152 kilometri pătrați, dintre care România deține
3.446 kilometri pătrați.

Foto. 15
Delta Dunării

Delta s-a format în urmă cu 6.000 de ani într-un golf al Mării Negre. Din punct de vedere geo-morfologic,
este o câmpie joasă aluvională, acoperită de mlaștini și ape. Este alcatuită dintr-o încrengătură de canale,
lacuri, plauri, dune, păduri și smârcuri care comunică intre ele. Cel mai mare lac este Dranov, cu o
suprafață de 27,1 kilometri pătrați. Clima de aici este continental-marină, delta fiind cea mai secetoasă și
14
însorită parte din România. Clima este influențată puternic de vânturile din Câmpia Rusă, care produc
furtuni frecvente, mai ales primăvara și toamna.
Delta Dunării delimitează ecosistemul cu cele mai multe specii de păsări din Europa, pe timpul verii
întâlnindu-se aici peste 320 de specii, dintre care 166 cuibăresc în deltă, iar 159 sunt migratoare. Pe timp
de iarnă, peste 1 milion de gâște sălbatice, lebede, lișite și rațe poposesc între stufuri. În deltă trăiesc
aproximativ 20.000 de localnici, dintre care 4.600 în orașul port Sulina. Zona are cea mai mică densitate
umană din România, aici fiind întâlnite doar 27 de sate.

Foto. 16
Delta Dunării

Întregul ecosistem deltaic al Dunării a fost declarat Rezervație a Biosferei și site UNESCO încă din anul
1991.
BIBLIOGRAFIE:

- Wikipedia, enciclopedia liberă;

- Greenly Magazine 2013.

15