Studiile de management dintr-o perspectivă ştiinţifică au început doar la începutul secolului

XX (sfârşitul secolului XIX). Doi dintre pionierii teoriei manageriale au fost Robert Owen şi
Charles Babbage.

Robert Owen (1771-1858), industriaş britanic cu viziuni reformatoare, a fost unul dintre

primii manageri care au recunoscut importanţa organizării resurselor umane. Până aici muncitorii
erau consideraţi sau puşi în discuţie în termeni similari maşinilor sau echipamentelor. Ca patron al
unei firme, Owen a recunoscut că oamenii merită mai mult respect şi demnitate. În consecinţă, a
încorporat inovaţii “radicale” în sprijinul acestei idei: condiţii mai bune de muncă, vârstă minimă
mai mare pentru copiii care aveau nevoie să muncească, hrană pentru angajaţi şi număr redus de ore
de muncă. Desigur, a fost şi adeptul ideii că acordând mai multă atenţie angajaţilor se pot obţine
beneficii mai mari. Deşi nimeni nu l-a urmat în aceea perioadă, ideile sale au fost dezvoltate mai
târziu în teoria comportamentală managerială.

Charles Babbage (1792-1871), matematician englez, şi-a concentrat atenţia asupra eficienţei

producţiei. Contribuţia sa principală este cartea sa “On the Economy of Machinery and
Manufactures”. Babbage a acordat mare încredere diviziunii muncii şi a pledat pentru aplicarea
metodelor matematice în probleme de eficienţă a utilizării materialelor şi utilităţilor. Din acest punct
de vedere munca sa a fost premergătoare pentru teoriile clasică managerială şi cantitativă. Nu a
neglijat nici elementul uman. A înţeles că o relaţie armonioasă între manager şi muncitor poate fi
benefică pentru ambele părţi şi a dezvoltat instrumente de genul planurilor de împărţire a profitului.

Istoria modurilor teoretice de abordare a practicii manageriale poate fi sugerată de diagrama

din figură:

1. Managementul tradiţional

-          managementul ştiinţific

-          managementul birocratic

-          managementul administrativ

1. Management comportamental (behaviorist)

2. Management sistemic
3. Management situaţional (de contingenţă)

Până la apariţia întreprinderilor mari şi foarte mari, sub diferite forme de constituire, funcţia
de manager era îndeplinită de proprietar şi se baza mai mult pe intuiţie şi bun simţ. Întreprinderile
mari au făcut necesare îmbunătăţiri în sfera organizării producţiei şi a muncii şi deci, implicit, şi în
concepţia de conducere.
 
2.2. Managementul ştiinţific
 Trecerea de la managementul empiric la cel ştiinţific este marcată de activitatea inginerului
american Frederik W. Taylor, care şi-a orientat activitatea spre raţionalizarea muncii şi spre
conducerea eficientă a întreprinderii capitaliste. Taylor este considerat de majoritatea specialiştilor
drept părintele managementului ştiinţific. El şi-a bazat întreaga concepţie pe ideea că munca
oamenilor poate fi raţionalizată. Concepţia „maximei prosperităţi” pe care Taylor o ridică la rangul
de principal obiectiv al managementului, este privită din punctul de vedere al întreprinzătorului.
Astfel, pentru proprietar sau întreprinzător înseamnă dezvoltarea tuturor laturilor activităţii
întreprinderii la „cel mai înalt grad de eficienţă”, iar pentru salariaţi în „dezvoltarea fiecărei
persoane la o stare de maximă productivitate”

Taylorismul apare ca o concepţie organizaţional-tehnicistă, în care elementul uman este

plasat pe un loc secundar. În 1911 Taylor a publicat cartea “Principiile managementului ştiinţific”
considerată o carte de căpătâi a managementului. Prin studii de natură timp-mişcare Taylor a
identificat şi măsurat toate mişcările muncitorilor în timpul executării unei sarcini încercând să
elimine mişcările care încetineau munca sau pe cele inutile. A recomandat introducerea salarizării în
acord sau pe bucată considerând că omul este motivat în muncă cel mai puternic de factorul
material. Taylor, apreciat în ţara sa drept părintele conducerii ştiinţifice, introduce ideea de
conducere eficientă (efficiency management).

 La baza  organizării muncii şi conducerii Taylor a pus următoarele idei: imaginea clară
dinspre fiecare element (al organizaţiei), crearea unui fundament ştiinţific care să înlocuiască
metodele vechi, tradiţionale de muncă; studierea ştiinţifică a fiecărui element, alegerea celor mai
potriviţi muncitori pentru fiecare operaţie, antrenarea şi instruirea lor ulterioară, întărirea şi
dezvoltarea colaborării reciproce între administraţie şi muncitori, repartizarea uniformă a muncii şi a
responsabilităţilor între administraţie şi muncitori; separarea muncii de concepţie de cea de execuţie;
eliberarea muncitorilor de muncile de pregătire a producţiei şi de calcul, încredinţarea acestor funcţii
unor specialişi. Toate aceste elemente sunt privite în unitatea lor, asigurând prin aceasta sistemul
managementului ştiinţific, sistem la baza căruia trebuie să stea un set de principii şi care se
realizează prin folosirea unor metode, tehnici şi măsuri speciale. Aceste principii, care sintetizează
rezultatele activităţii lui Frederik Taylor sunt:

 ştiinţă în loc de deprinderi tradiţionale;

 armonie în loc de contradicţii;
 colaborare în loc de lucru individual;
 productivitate maximă în loc de una limitată;
 dezvoltarea fiecărui muncitor până la maximum de productivitate admisibiă.