Casa spirituală românească din centrul Veronei

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 10 Oct, 2021

În apropiere de gara din Verona se înalţă o frumoasă biserică românească închinată

Sfântului Proroc Ilie şi un centru cultural-social care-i primeşte cu drag şi cu braţele
deschise, ca o mamă iubitoare, pe românii stabiliţi în acest oraş italian. Parohia este o
adevărată casă românească şi e condusă de părintele protopop Gabor Codrea, care ne-a
povestit istoria şi împlinirile comunităţii pe care o păstoreşte de peste două decenii. 

Părinte protoiereu, care sunt începuturile parohiei pe care o conduceţi?

Parohia a început în 1999, când arhimandritul Gurie Gheorghiu, actualul Episcop al Devei şi
Hunedoarei, fiind la studii în Italia, săvârşea slujbe inclusiv la Verona. După aceea, de creştinii
ortodocşi români de aici am avut grijă eu, fiind la studii în Venezia. În anul 2000 am fost numit
preot la Verona şi de atunci a început slujirea propriu-zisă. Până în 2014 am slujit în biserici
catolice, care ne-au fost date în folosinţă gratuit. Am cooperat cu autorităţile locale în activităţi de
cunoaștere a Bisericii din România şi a României. Am devenit astfel un partener de dialog social
cu autorităţile locale din partea comunităţii româneşti. În anul 2009 am început demersurile pentru
achiziţionarea unui teren sau lăcaş de cult care să fie al nostru. După mai multe căutări, am ales
un teren din centrul Veronei, în imediata apropiere a gării. Terenul a fost achiziţionat cu ajutorul
Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin intermediul statului român. Visul nostru era să avem o
biserică a noastră pe un pământ al nostru. Ne-am pregătit apoi din punct de vedere financiar şi al
organizării şantierului, care a început în 2014, doi ani mai târziu, noi începând să slujim deja în
cripta sau demisolul bisericii. Împreună cu aceasta, am construit în paralel un centru cultural-
social, care în 2014 era complet funcţional. Avem o cameră specială dedicată doamnelor care
lucrează în oraş şi care pot împărtăşi idei acolo. Avem la etaj o bibliotecă, sală de lectură şi sală
de cateheză pentru copii şi tineri. La etajul 2 avem un cabinet medical şi o cameră pentru
oaspeţi. Lucrăm acum la un alt proiect de construcţie care să găzduiască studenţi din România şi
Basarabia care beneficiază de burse Erasmus. Vrem să încurajăm viitorii intelectuali ai ţării.
Biserica este în stil ştefanian, pentru că are elemente occidentale, împletite de arhitecţii de
odinioară într-un mod fabulos cu nevoile de cult ortodoxe.

Care este programul slujbelor şi activităţilor parohiale?

Slujbele acum se desfăşoară în criptă. Biserica mare este în şantier, unde se realizează pictura
în frescă şi pavimentul. În fiecare sâmbătă, duminică şi sărbătoare săvârşim un acatist, Utrenia şi
Liturghia, de la ora 6:30 până la 11:30. Apoi credincioşii au posibilitatea să stea la masă
împreună sau acasă, pentru că programul nu le permite aşa ceva decât duminica. Programul de
cateheză este vineri seara, sâmbătă după masă şi duminica, după Sfânta Liturghie. Catehezele
sunt împărţite pe trei grupe de vârstă pentru copii, iar cateheza pentru adulţi, lângă criptă, se
organizează duminica, după slujbă. Pregătim mâncare, iar în timpul mesei se citeşte din
Evanghelie şi tâlcuirile acesteia, apoi avem discuţii. 

S-a schimbat în vreun fel atitudinea românilor din Verona faţă de activitatea parohiei, având în
vedere situaţia epidemiologică de acum?

În perioada recentă am fost mai constrânşi de situaţia epidemiologică, dar nu am întrerupt

cateheza, chiar dacă nu se desfăşura ca înainte. Am organizat câte 4-5 copii în grupuri care se
aflau în grădină, în diferite locuri. Într-o anumită măsură, oamenii şi-au dat seama acum mai ales
că nu sunt nemuritori şi aceasta i-a îndemnat să fie mai atenţi la relaţia lor cu Dumnezeu. Atunci
când lucrurile s-au relaxat puţin am observat că foarte mulţi adulţi rămân la cateheze şi vin mai
de dimineaţă duminică, în număr mult mai mare ca odinioară. Avem opt doamne care se ocupă
de cateheza copiilor şi am regândit strategii pedagogice pentru a face faţă acestei noi provocări.

Cum reuşiţi să construiţi acest complex care necesită eforturi financiare mari?

Construcţia o facem ca în familie. Eu sunt maramureşean şi toată viaţa am lucrat. Am angajat o

firmă externă doar pentru construcţia la roşu a bisericii. Am făcut apoi cursuri de securitate a
muncii şi de manevrare a excavatoarelor. Astfel, în afară de pictură, am făcut totul singuri, alături
de câţiva oameni care sunt aproape. Ne amintim de claca din satele tradiţionale româneşti, care
încă mai există. Am făcut echipă şi lucrăm ca să ducem la bun sfârşit zidirea. Am avut şi ajutor
din afară, bineînţeles, atunci când a fost cazul. Oamenii au fost săritori şi ne-am înţeles asupra
felului în care se vor implica. Acesta este felul nostru de a lucra. 

Ce activităţi culturale sau sociale desfăşoară parohia?

Activitatea bisericii noastre este semnificativă, pentru că avem un proiect catehetic ce numără
116 copii. Primii noştri cursanţi de la cateheze sunt deja studenţi la facultăţi. Avem diferite
proiecte legate de cateheză, prin expoziţii tematice, aşa încât copiii să înţeleagă mai bine
noţiunile pe care le învaţă. Am lucrat mult şi suntem la un nivel destul de bun. Şcoala de vară pe
care o avem este dedicată copiilor mici mai ales care nu au cu cine sta pe perioada vacanţei.
Grija noastră este ca aceşti copii, care sunt ai Bisericii, ai lui Hristos, să rămână alături de noi.
Am preluat desigur modelul de la şcolile de vară italiene, personalizându-le ca să se potrivească
nevoilor noastre. Cu excepţia lunii august, când oamenii sunt în concediu, copiii sunt vara în grija
şcolii noastre catehetice. Avem şi un proiect comun cu o parohie din municipiul Ploieşti, cu
hramurile „Naşterea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei”. Împreună cu părintele Ioanin Chilan
am lucrat la acest proiect, intitulat „Desaga cu dor”, ajutând o fundaţie din Sibiu care sprijină copiii
cu probleme cardiace. De asemenea, am ajutat mai multe case de bătrâni şi de copii din Ploieşti.
Am împărtăşit multe idei cu copiii de la parohia ploieşteană. Suntem o parohie privilegiată, pentru
că avem spaţii atât exterioare, aproape 6.000 de metri pătraţi, dar şi aproape 2.000 de volume în
bibliotecă. Avem toate condiţiile ca să lucrăm bine. Slujesc la parohie împreună cu părintele
diacon Gheorghe Manole, care, împreună cu soţia, se ocupă de activitatea socială şi catehetică. 

Cum aţi descrie misiunea parohiei româneşti din Verona?

Biserica de aici este casa românilor din Verona, punctul de referinţă pentru români. Poate că
generaţiile care urmează vor uita limba, dar biserica va rămâne ca un punct de referinţă. Aici,
românii vin să dea slavă lui Dumnezeu pentru bucuriile lor, dar şi să-şi plângă necazurile. Copiii
învaţă româneşte şi avem aici un fel de sat românesc, care aminteşte de ţara natală. În Verona şi
împrejurimi mai sunt patru parohii româneşti.