TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ INDUSTRIALĂ

Semestrul I

CURSUL 12

Medicamente eterogene lichide

Planul cursului
1. Generalități
2. Sisteme disperse coloidale
2.1 Dispersii coloidale moleculare
2.2 Sisteme coloidale de transport
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
3.2 Suspensii
1. Generalități

• Un sistem dispers eterogen = un sistem compus din două faze

distincte, în care faza internă (fază dispersată sau discontinuă) este
distribuită sau dispersată într-o fază continuă (fază externă) sau
vehicul.
• Clasificare - în funcție de mărimea particulelor fazei dispersate:
– Dispersii coloidale (particule 1-500 nm);
– Dispersii grosiere (particule >500 -1000 nm): emulsii și suspensii.
• Sistemele disperse eterogene se caracterizează prin fenomene de
instabilitate fizică.
1. Generalități

• Stabilitatea fizică a sistemelor disperse eterogene

depinde de următorii factori:
– Gradul de dispersie;
– Umectare;
– Adsorbție;
– Sarcina electrică;
– Interacțiunile între particule;
– Sedimentare și cimentare;
– Creșterea cristalelor;
– Vîscozitate.
 1. Generalități
1. Gradul de dispersie
- Stabilitatea este dependentă de suprafața de contact dintre particulele sau
picăturile dispersate și mediul de dispersie (mărimea interfaței).
- În timpul preparării sistemelor disperse eterogene, are loc reducerea
mărimii particulelor fazei dispersate, creșterea suprafeței de contact și a
energiei libere interfaciale.

- Suprafața mare a particulelor determină fenomenele de adsorbție în cazul

unor pulberi cu particule coloidale (ex. 1 g de cărbune activ are o suprafață
de aproximativ 700m2)
 1. Generalități
2. Umectarea
- Gradul de umectare este reflectat de unghiul de contact = unghiul format
între un lichid și suprafața solidă la punctul de contact.
- Umectarea are loc atunci când unghiul de contact este mai mic de 90 ˚
(interacțiunea solid - lichid este mai puternică decât cea solid – aer).
- Apa umectează suprafețele polare dar nu poate umecta suprafețele
nepolare  pentru a favoriza dispersarea în apă a unor substanțe nepolare
se utilizează tensioactivii (surfactanții).
 1. Generalități
3. Fenomenele de adsorbție
- Au loc la interfață, ca o tendință de reducere a
energiei libere interfaciale.
- Adsorbția tensioactivilor: importantă pentru
procesele de emulsionare, umectarea solidelor
pentru prepararea suspensiilor;
- Adsorbția polimerilor hidrofili: aplicată la
stabilizarea emulsiilor și a suspensiilor, prin
formarea unei bariere sterice care previne
contactul între particule și prin creșterea Orientarea
tensioactivilor la
vîscozității mediului de dispersie.
suprafața particulelor
solide, dependentă de
concentrație
 1. Generalități
4. Sarcina electrică
- Potențialul zeta = diferența de potențial dintre mediul de dispersie și stratul
staționar de lichid de la suprafața particulelor dispersate.
- Coloizii care au un potențial zeta mare (negativ sau pozitiv) sunt stabilizați
electric (stabilitate cinetică)
- Coloizii cu potențial zeta mic tind să coaguleze sau să floculeze  prin
controlul valorii potențialului zeta se pot prepara suspensii floculate.
1. Generalități
5. Interacțiunile între particule
Particulele dispersate interacționează prin forțe de atracție și repulsie.
- Dacă distanța dintre particule este > 10 Å, forțele de atracție determină
flocularea coloizilor.
- Dacă distanța dintre particule este <10 Å, forțele de atracție determină
coagularea particulelor.
- Dacă forțele de repulsie sunt mai mari decât cele de atracție, particulele
nu se pot aglomera și sunt în permanență la distanță unele de altele.
1. Generalități
6. Sedimentarea și cimentarea
- Viteza de sedimentare este descrisă de ecuația lui Stokes.

- Viteza de sedimentare este mare, dacă:

- diferența de densitate între cele două faze este mare;
- raza particulelor este mare;
- vâscozitatea mediului de dispersie este mică.

- Cimentarea este un proces care urmează după sedimentare, când

particulele vin în contact unele cu altele prin înlăturarea stratului de
hidratare.
1. Generalități
7. Creșterea cristalelor
- Particulele mai mici în suspensie se dizolvă în mediul de dispersie formând o
soluție saturată  începe să recristalizeze, depunându-se pe suprafața
particulelor mai mari  creșterea cristalelor
- În timp, particulele cele mai mici dispar din suspensie, în timp ce particulele
mari cresc.

8. Vâscozitatea
- Influențează stabilitatea - sedimentarea și redispersarea – fazei dispersate
- Dispersiile coloizilor liofobi au vâscozitatea foarte apropiată de cea a
dispersantului.
- Dispersiile coloizilor hidrofili, în special soluțiile polimerilor, au vâscozitatea
aparentă cu câteva ordine de mărime mai mare decât a solventului, chiar și
în concentrații mici – comportamentul soluțiilor este de tip pseudoplastic (cel
mai frecvent); la concentrații mai mari formează geluri cu comportament
plastic.
2. Sisteme disperse coloidale

2.1 Dispersii coloidale moleculare

- Coloizii liofili (ex. dispersiile apoase ale polimerilor hidrofili)
- Coloizii liofobi (ex. particulele coloidale de argint)
- Coloizii de asociație (ex. micelele)
2.2 Sisteme coloidale de transport
- Lipozomii
- Nanoparticulele polimerice
- Micelele
- Microemulsiile
- Dendrimerii
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport

Nanoemulsii

Nanoparticule
Micele Nanosisteme polimerice

Dendrimeri Lipozomi
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
= sunt vezicule sferice sintetice constituite dintr-un nucleu hidrofil înconjurat de
una sau mai multe membrane lipidice bistratificate.
• Formularea membranei lipozomilor:
– fosfolipide:
• naturale: fosfatidilcolina
• fosfolipide de sinteză cu lanțuri hidrocarbonate de diferite mărimi,
neutre sau cu sarcină electrică, saturate (în general) sau nesaturate
(ex. dipalmitoil fosfocolină);

– colesterol (frecvent asociat fosfolipidelor): reduce permeabilitatea

membranei și pierderea substanței active încorporate.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
= Încorporarea substanțelor active:
- Substanțele active hidrosolubile se încorporează în
nucleul hidrofil (cavitatea internă)
- Substanțele lipofile sunt dizolvate în membrana
lipidică bistratificată
- Unele molecule pot fi conjugate sau legate prin
legături electrostatice la suprafața veziculelor
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
• Clasificare – după mărime și numărul de membrane bistratificate:
– Vezicule mici unilamelare (engl. Small unilamellar vesicles,SUV): 25 - 100 nm;
– Vezicule mari unilamelare (engl. Large unilamellar vesicles, LUV): >100 nm;
– Vezicule mari multilamelare (engl. Large multilamellar vesicles, MLV): până la
câțiva micrometri.

• Avantajele lipozomilor ca sisteme de transport pentru medicamente:

– Pot încorpora o gamă variată de substanțe active, inclusiv acizi nucleici și
proteine, conferind protecție substanțelor încoprorate;
– Capacitatea de transport la țintă a substanțelor încorporate;
– Creșterea biodisponibilității substanțelor active;
– Reducerea efectelor adverse.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
• Prepararea lipozomilor: Prepararea lipozomilor multilamelari ( M.L.V. )
Metoda hidratării filmului lipidic
– Dizolvarea lipidelor într-un solvent organic, într-un balon cu fund rotund
– Evaporarea solventului organic sub vid (rotavapor) sau azot și formarea
unui film subţire lipidic pe pereţii balonului
– Hidratarea filmului lipidic prin adăugarea unei soluţii tampon
– Dacă în lipozomi se incapsulează o substanță activă lipofilă, aceasta va
fi adăugată de la început în soluţia organică, iar dacă substanţa de
încapsulat este hidrofilă se va încorpora în soluţia tampon cu care se face
hidratarea
– Separarea lipozomilor de produsul neîncorporat prin centrifugare sau
dializă
2. Sisteme disperse coloidale

2.2 Sisteme coloidale de transport

 Lipozomii
• Prepararea lipozomilor: Prepararea lipozomilor unilamelari mici (S.U.V.)
Metode de reducere a mărimii lipozomilor deja preparaţi:
– sonicarea;
– extrudarea prin filtre de policarbonat.
2. Sisteme disperse coloidale

2.2 Sisteme coloidale de transport

 Lipozomii
• Prepararea lipozomilor: Prepararea lipozomilor unilamelari mici (S.U.V.)
Metode prin care se prepară direct lipozomi de tip SUV:
– injectarea unei solutii etanolice;
– evaporarea detergentului;
– formarea spontană plecând de la dispersii ce conţin acizi fosfatidici.

Metoda injectării
soluției etanolice
pentru prepararea
industrială a
lipozomilor
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
• Aplicațiile lipozomilor în transportul la țintă
– Țintirea pasivă:
 Țintirea sistemului fagocitar, în special a ficatului și splinei (ex. lipozomi cu
doxorubicină, preparați din fosfatidilcolină și colesterol, cu mărimea de
aproximativ 180 nm: lipozomii sunt preluați rapid de către ficat și splină,
se acumulează în aceste organe sub forma unui depozit din care
doxorubicina este apoi eliberată lent);
 Țintirea altor organe – realizată prin modificarea suprafeței lipozomilor cu
polimeri hidrofili, cum ar fi polietilenglicolul (PEG): lipozomii au timp de
circulație prelungit și capacitatea de a se acumula în țesuturi patologice
cu vascularizație permeabilă, inclusiv țesuturi tumorale și inflamate
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Lipozomii
• Aplicațiile lipozomilor în transportul la țintă
– Țintirea activă:
 Reprezintă direcționarea lipozomilor către un organ, un țesut sau celulă
țintă, înainte de eliberarea substanței active, eliberarea făcându-se după
atingerea țintei
 Strategii:
- Utilizarea unor stimuli externi: ultrasunete, câmp magnetic;
- Modificarea suprafeței cu polimeri termosensibili;
- Conjugarea suprafeței cu un ligand cu specificitate de țesut sau celulă
(cea mai convenabilă strategie de transport la țintă). Exemplu:
imunolipozomii se obțin prin conjugarea suprafeței cu anticorpi, fragmente
de anticorpi și hormoni.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
Nanoparticulele polimerice
= sisteme de transport solide, sferice, de dimensiuni

nanometrice (10 – 500 nm).

 Tipuri de nanoparticule:
- nanosfere: sisteme de tip matriţă în care substanţa
medicamentoasă este dispersată fizic, uniform, în reţeaua polimerică,
fiind protejată astfel de degradare hidrolitică sau enzimatică.
- nanocapsule: sisteme veziculare în care substanţa activă este
conţinută într-o cavitate înconjurată de o membrană polimerică.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
Nanoparticulele polimerice

Formularea nanoparticulelor polimerice

 Polimeri utilizați (biodegradabili, netoxoci, lipsiți de efect imunogen):
- Homopolimeri sintetici: acid polilactic (PLA); poli-epsilon-
caprolactona (PCL); poliizobutilcianoacrilatul (PIBCA);
- Copolimeri sintetici: copolimeri ai acizilor lactic și glicolic (PLGA);
polimeri/copolimeri PEG-ilați (PCL-PEG; PLGA-PEG etc.);
- Polimeri naturali: gelatină, alginat, chitosan, albumină.
 Substanțe auxiliare:
- Dextran, alcool polivinilic, Tween 80, Pluronic F68.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Nanoparticulele polimerice

Metode de preparare: Metoda emulsionării şi evaporării solventului

- polimerul şi substanţa medicamentoasă se dizolvă într-un solvent organic
volatil (cloroform, clorură de metilen, acetat de etil, diclormetan)
- soluţia organică este dispersată într-un non-solvent sub formă de
nanopicături, cu ajutorul unei energii de agitare foarte mari şi a unui
tensioactiv (polisorbat, poloxamer, dodecilsulfat de sodiu) sau stabilizant
(alcool polivinilic), rezultând o emulsie U/A.
- solventul este evaporat prin creşterea temperaturii sau prin continuarea
agitării până la îndepărtarea sa completă
- polimerul precipită în formă de nanosfere în care substanţa activă este
dispersată fin, omogen în reţeaua polimerică
- Aplicații: pentru încorporarea substanţelor lipofile
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Nanoparticulele polimerice

Metode de preparare: Metoda emulsionării multiple

- pentru substanţe de natură hidrofilă se prepară emulsii multiple, A/U/A,
iar substanța se încorporează în faza apoasă internă
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Nanoparticulele polimerice

Metode de preparare: Metoda nanoprecipitării

- polimerul se dizolvă într-un solvent miscibil cu apa, de polaritate medie
(acetonă, etanol, metanol)
- soluţia organică a polimerului este injectată sub agitare într-o soluţie
apoasă ce conţine de obicei un surfactant
- polimerul se depune (precipită) la interfaţa dintre apă şi solventul
organic, datorită difuziei rapide a solventului, cu formarea instantanee a
unei suspensii coloidale
2. Sisteme disperse coloidale

2.2 Sisteme coloidale de transport

 Nanoparticulele polimerice
 Avantajele nanoparticulelor
- Creșterea stabilității substanțelor încorporate;
- Transportul la țintă al substanțelor active permite îmbunătățirea siguranței
acestora;
- Creșterea eficienței terapeutice comparativ cu administrarea în forme
convenționale pe cale orală sau chiar i.v.;
- Disponibilitatea unei concentrații mai mari de substanță activă la locul dorit
din organsim;
- Aplicabilitate în terapia cancerului, administrarea vaccinurilor și a unor
anticorpi, datorită profilului favorabil de eliberare a substanței încorporate.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Dendrimerii
- Sisteme nanoparticulate cu diametrul de 20-50 nm, constituite din
câteva sute de copolimeri amfifili orientați cu partea hidrofobă spre
nucleu și cu grupările hidrofile la nivelul învelișului.
2. Sisteme disperse coloidale
2.2 Sisteme coloidale de transport
 Dendrimerii
- Polimerii amfifili utilizați: copolimeri de tip bloc, cu segmente
alternative hidrofobe și hidrofile: polietilenă-polipropilenă (Pluronic);
poli(etilen oxid)-poli(propilen oxid) etc
- Preparare: prin autoasamblarea unor copolimeri amfifili în mediu
apos;
- Aplicații:
- Cedare controlată: datorită coroanei hidrofile au timp de circulație
prelungit;
- Transport la țintă: prin cuplarea coroanei cu liganzi specifici
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
= sisteme disperse eterogene constituite din două faze lichide
nemiscibile, în care picături fine ale uneia dintre faze sunt dispersate
uniform în cealaltă fază.
Mărimea picăturilor fazei dispersate variază de obicei între 100 nm și 100
μm.
Faza sub formă de picături = fază dispersată, internă sau discontinuă.
Cealaltă fază = mediu de dispersie, fază externă sau continuă.
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Tipuri de emulsii preparate în industria farmaceutică:
- Emulsii parenterale: emulsii U/A ale lipidelor pentru nutriție
parenterală, sau a unor substanțe active insolubile în apă dar solubile
în ulei;
- Emulsii pentru aplicare cutanată: atât emulsii A/U cât și U/A cu
substanțe antiseptice, antialergice, corticosteroizi;
- Formulări moderne:
- Emulsii multiple A/U/A sau U/A/U  pentru eliberare prelungită
- Microemulsii (picături foarte fine ale fazei interne)  stabilitate mai bună
 3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
- Componentele unei emulsii: faza apoasă, faza uleioasă și emulgatorul.
- Emulsiile sunt sisteme instabile termodinamic datorită excesului de energie
liberă de la suprafața picăturilor  principalul obiectiv al formulării este
asigurarea stabilității fizice a sistemului dispers.
1. Stabilirea celor 2 faze
 Compoziția fazei uleioase și a fazei apoase
 Faza uleioasă: reprezentată de uleiuri vegetale sau minerale; conține un antioxidant
pentru a preveni degradarea oxidativă
 Faza apoasă: conține conservant antimicrobian

 Proporția între cele 2 faze:

 Faza internă reprezintă de obicei 40-60% din masa preparatului;
 Dacă proporția de fază internă este redusă  risc de separare a fazelor;
 Dacă proporția este foarte mare, vâscozitatea este mare  risc de inversare a fazelor.
 3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
2. Selectarea emulgatorului
- Caracteristici:
- compatibil cu celelalte componente ale formulării și cu substanța activă;
- stabil, netoxic;
- să promoveze emulsionarea pentru a asigura stabilitatea pe perioada
valabilității produsului.
- Emulgatorii formează filme la interfața dintre cele două faze: filmul previne
contactul și coalescența picăturilor fazei dispersate.
- Selecția: pe baza valorilor HLB ale tensioactivilor și proprietăților
hidrofile/lipofile ale moleculei în general:
 Un film interfacial hidrofil va favoriza formarea unei emulsi U/A;
 Un film interfacial lipofil va favoriza formarea unei emulsii A/U.
 3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
2. Selectarea emulgatorului
- Tipuri de emulgatori
 Tensioactivi (surfactanți):
 Esteri ai sorbitanului cu acizi grași (Spanuri; A/U); esteri ai sorbitanului cu acizi grași
eterificați cu PEG (Tweenuri; U/A); săpunuri; lauril sulfat de sodiu.
 Formează filme monomoleculare la interfață și reduc tensiunea interfacială.
 Coloizi hidrofili:
 Carboximetilceluloză sodică; Hydroxipropilceluloză; Metilceluloză;
Hidroxipropilmetilceluloză; Acacia.
 Formează filme multimoleculare la interfață și cresc vâscozitatea fazei apoase.
 Particule solide fine:
 Bentonita și Veegum.
 Au o afinitate mai mare pentru una dintre faze, se utilizeză în combinație cu polimerii și
tensioactivii.
 3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
3. Alegerea metodei de emulsionare:
1. Selectarea echipamentului utilizat
2. Stabilirea temperaturii de lucru
3. Alegerea metodei de răcire

Echipamentele de emulsionare
- Prepararea emulsiilor reclamă un anumit aport energetic necesar pentru
formarea interfaței dintre cele 2 faze
- Încălzirea este de obicei aplicată pentru reducerea vâscozității  este
necesar un aport suplimentar de energie pentru încălzire
Tipuri de echipamente utilizate
1. Omogenizatoare
2. Mori coloidale
3. Omogenizatoare cu ultrasunete
 3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsions
Formularea emulsiilor
3. Alegerea metodei de emulsionare:
Echipamentele de emulsionare
1. Omogenizatoare
- Se pot utiliza în 2 moduri:
 Componentele emulsiei sunt puse în contact și apoi sunt trecute prin
omogenizator pentru obținerea produsului final
 Se prepară o emulsie grosieră inițial care este trecută printr-un
omogenizator în scopul reducerii mărimii picăturilor și obținerii unui
preparat cu picături uniforme și mai stabil
- Exemple de echipamente: omogenizatorul cu piston:
 O emulsie grosieră este forțată de presiunea exercitată de un piston să
treacă printr-un spațiu îngust (filieră)
 Omogenizarea are loc datorită presiunii, turbulențelor și deschiderii
înguste a filiererei.
 3. Sisteme disperse grosiere

3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
3. Alegerea metodei de emulsionare:
Echipamentele de emulsionare
2. Moara coloidală
- Principiul de operare constă în trecerea fazelor amestecate ale
emulsiei între 2 piese, una fixă denumită stator, și una care se rotește
cu mare viteză, rotor
- Distanța dintre rotor și stator determină mărimea picăturilor formate
- Emulsia este supusă unei forțe de forfecare mari care determină
dispersarea fazei interne în picături fine de mărime uniformă.
- Procesul determină creșterea temperaturii  poate fi necesară răcirea,
realizată prin mantaua echipamentului.
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Formularea emulsiilor
3. Alegerea metodei de emulsionare:
Echipamentele de emulsionare
3. Omogenizatoare cu ultrasunete
- Utilizează vibrațiile ultrasonice pentru prepararea
emulsiilor
- Se obțin picături foarte fine de fază dispersată
- Metoda este adecvată pentru prepararea
emulsiilor în laborator
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii
Proprietățile emulsiilor
 Vâscozitatea
• Este cu atât mai mare cu cât volumul și gradul de dispersie al fazei interne sunt
mai mari
• Dacă volumul mediului de dispersie este mare, vâscozitatea emusliei este
aproximativ egală cu vâscozitatea fazei externe
• Teoretic, proporția de fază internă poate reprezenta maxim 74% din volumul total
 Emulsiile sunt miscibile cu lichidul care formează faza externă
 Mărimea picăturilor fazei interne
 Aspectul: dependent de mărimea picăturilor
Ex. picături de 1-5 μm  emulsii albe, lăptoase
picături < 0,1 μm  emulsii translucide , microemulsii și soluții micelare
3. Sisteme disperse grosiere
3.1 Emulsii - Preparate autorizate
Denumirea produsului Forma Formularea
și a substanței active farmaceutică
ESPUMISAN L Picături orale, Faza internă: simeticona
(simeticonă 40 mg/ml) emulsie Emulgatori: glicerol monosterarat, macrogol
stearat, carbomer
Faza externă: sorbitol, acesulfam de potasiu,
aromă de banane, clorură de sodiu, citrat de
sodiu, hidroxid de sodiu, acid sorbic, apă
purificată
ETOMIDAT-LIPURO Emulsie Faza internă: etomidat, ulei de soia, trigliceride
(etomidat 2 mg/ml) injectabilă cu lanț mediu
Emulgatori: lecitină din ou, oleat de sodiu
Faza externă: glicerol, apă pentru preparate
injectabile
INTRALIPID (combinații Emulsie Faza internă: ulei de soia purificat
de lipide 200g/1000ml) perfuzabilă Emulgatori: fosfolipide din ou purificate
Faza externă: glicerol, hidroxid de sodiu, apă
pentru preparate injectabile
3. Sisteme disperse grosiere

3.2 Suspensii
= sunt dispersii grosiere care conțin particule fine ale unor substanțe
insolubile în mediul de dispersie.
Avantaje:
 pentru administrarea unor substanțe active insolubile/greu solubile în apă
 realizarea dozei corespunzătoare într-un volum mic de preparat;
 Resistența la hidroliză a substanțelor suspendate;
 Ușor de administrat pacienților care înghit cu dificultate forme solide.
Dezavantaje:
 Uniformitatea și precizia dozelor administrate sunt reduse;
 Instabilitatea fizică: sedimentarea și cimentarea particulelor.
3. Sisteme disperse grosiere

3.2 Suspensii
Formularea suspensiilor
 Obiectivele formulării:
• Asigurarea unui grad de dispersie adecvat al particulelor în
suspensie
• Redispersarea facilă a sedimentului
• Particulele trebuie să rămână în suspensie pe durata prelevării
dozelor
• Proprietăți de curgere convenabile
• Prevenirea cimentării particulelor după sedimentare
3. Sisteme disperse grosiere

3.2 Suspensii

 Tipuri de suspensii– în funcție de modul în care este dispersată faza

internă:
 Suspensii floculate
 Suspensii defloculate

 Suspensiile floculate
Caracteristici: Suspensii Suspensii
defloculate floculate
- Volumul sedimentului este mare;
- Particulele formează agregate laxe (flocoane)
- Sedimentul se redispersează ușore
- Cimentarea particulelor este prevenită
3. Sisteme disperse grosiere
3.2 Suspensii
Formularea suspensiilor
 Suspensiile floculate
 Preparare: prin controlul potențialului zeta
• Tensioactivul utilizat pentru umectarea particulelor este de preferință unul
anionic
• Agentul de creșterea vâscozității nu trebuie să interacționeze cu
tensioactivul
• Se adaugă un electrolit într-o cantitate suficientă pentru a produce
agregarea
• Restul excipienților (aromatizant, colorant, conservant antibacterian) nu
trebuie să influențeze propertățile suspensiei
• Stabilitatea trebuie evaluată în timpul păstrării (după 1, 3, 6 luni etc.), în
ceea ce privește: capacitatea de resuspendare, volumul sedimentului,
mărimea particulelor, proprietățile reologice.
• Stabilitatea se verifică și în recipientul final.
3. Sisteme disperse grosiere
3.2 Suspensii
Formularea suspensiilor
 Suspensiile defloculate
 Preparare: prin dispersarea particulelor cu ajutorul unui tensioactiv care
reduce tensiunea interfacială prin umectare.
• Se utilizează și un agent de creștere a vâscozității, cu următoarele
scopuri:
– Reducerea vitezei de sedimentare;
– Reducerea interacțiunilor dintre particule și a floculării
Exemple: MC, NaCMC, HPMC, HPC, Carbopol.
• Factori care influențează calitatea:
– Mărimea particulelor;
– Densitatea particulelor și a mediului de dispersie;
– Vâscozitatea mediului;
– Sarcina electrică a particulelor;
– Prezența unor excipienți: conservanți antimicrobieni, coloranți, aromatizanți.
3. Sisteme disperse grosiere

3.2 Suspensii
Formularea suspensiilor
 Suspensiile defloculate
 Metode de preparare
 Condensare sau precipitare, cauzată de:
• Adăugarea unui solvent;
• Modificarea pH-ului;
• Dublă descompunere.
 Cristalizare controlată: prin răcirea unei soluții suprasaturate;
 Dispersare: pulverizarea unui solid utilizând tehnici de micronizare:
• Micronizare în stare solidă: mori cu jet de aer, mori cu bile;
• Micronizare în mediu lichid: mori cu bile, mori coloidale, mori cu ultrasunete;
• Micronizare prin atomizare.
3. Sisteme disperse grosiere

3.2 Suspensii
Controlul calității suspensiilor
1. Determinarea vitezei de sedimentare
2. Determinarea mărimii și distribuției mărimii particulelor
3. Vâscozitatea
4. Capacitatea de redispersare
5. Evaluarea stabilității prin sedimentare și creșterea cristalelor
6. Determinarea pH-ului
7. Determinarea potențialului zeta
3. Sisteme disperse grosiere
3.2 Suspensii - Preparate autorizate
Denumirea produsului și a Forma Formularea
substanței active farmaceutică
BIOFEN Suspensie Excipienți: glicerol, gumă xantan, polisorbat
(ibuprofen 20 mg/ml) orală 80, maltitol lichid, zaharină sodică, acid citric,
p-hidroxipropil benzoat de sodiu, p-
hidroximetil benzoat de sodiu, aromă de
căpșuni, apă purificată
NUROFEN PENTRU COPII Suspensie Excipienți: polisorbat 80, glicerină, maltitol
(ibuprofen 100 mg/5 ml) orală lichid, zaharină sodică, acid citric, citrat de
sodiu, gumă xantan, clorură de sodiu, aromă
de căpșuni, bromură de domifen, apă
ăurificată
AMOXICILINA SANDOZ Pulbere pentru Excipienți: gumă xantan, aromă de fragi,
(amoxicilină 125 mg/5 ml ) suspensie benzoat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal,
orală benzoat de sodiu, zahăr