Istoria magiei: de la „lucrarea diavolului” la distracția

telespectatorilor
incredibilia.ro

După cum vei vedea, istoria magiei și a iluzionismului a avut un parcurs zbuciumat în
ultimii 5.000 de ani. În formele sale cele mai timpurii, magia producea surprindere și
uimire, iar în alte epoci era privită ca ind ceva întunecat și înfricoșător.

Spectacolele de magie din ziua de azi sunt unele dintre cele mai populare forme de
distracție. Magicieni precum David Copper eld, Cris Angel și Dynamo fac lucruri care par
imposibile, cu o dexteritate care îi face pe mulți oameni să se întrebe „cum a reușit să
facă așa ceva?”

Începând cu secolul XIX, mulțumită unor guri-cheie, magia s-a transformat dintr-o
practică neortodoxă într-o formă de artă a spectacolului, care atrage în ziua de azi
milioane de spectatori.

Istoria magiei – Cine au fost primii maeștri ai iluziei?

Suntem familiarizați cu spectacolele de magie la scară mare, care necesită multe

pregătiri. Un astfel de exemplu sunt spectacolele elaborate care implică dispariția unor
obiecte sau persoane.

Totuși, până și un act de magie care începe cu formula „alege o carte, orice carte” are
potențialul de a uimi peste măsură audiența. Egiptenii antici au descris astfel de numere
de magie în literatura lor și, probabil, și în picturile din morminte.

În jurul anului 1823, un aventurier britanic pe nume Henry Westcar a cumpărat un papirus
literar egiptean (elaborat în jurul anului 2.500 î.e.n.), care înfățișează un magician pe
nume Dedi în timp ce desfășoară un număr de magie care implică decapitarea unui
animal în fața regelui.
O pictură din mormântul lui Baqet al III-lea din Beni Hasan, Egipt. Oare ar putea vorba
de prima descriere a jocului numit „alba-neagra”? Foto: Pinterest

În poveste, Dedi înlocuiește ca prin magie capetele tăiate și apoi îi face niște profeții
regelui. Deși unii experți cred că povestea este o cțiune, alții atrag atenția asupra
faptului că există mai multe povești egiptene care descriu magicieni care fac profeții.

Un alt posibil exemplu de truc de magie ce datează din Egiptul Antic este reprezentat într-
o pictură de pe peretele mormântului lui Baqet al III-lea, în Beni Hasan, aparținând
secolului XXI î.e.n. Pictura reprezintă doi oameni care stau la o masă pe care se a ă
castroane întoarse.

Unii spun că imaginea este reprezintă primul exemplu de „alba-neagra”, în timp ce alții
cred că este vorba despre un altfel de joc. Pictura mai înfățișează jongleri și alte jocuri și
activități de recreere.

Istoria magiei – Acetabularii romani

„Acetabularii” au fost un grup de magicieni care au jucat „alba-neagra” în Roma Antică

timp de aproximativ 250 de ani, începând în jurul anului 50 al erei noastre.

Numele grupului își are originea în primul număr de magie pe care membrii săi îl făceau,
spectacol care implica folosirea pietrelor și a unor pahare mici.

Către sfârșitul vieții sale, în anul 65, Seneca cel Tânăr din Roma spunea că se delecta cu
trucul paharelor și al zarurilor și vorbea, de asemenea, despre îndemânarea jonglerilor în
cea de-a 45-a Epistolă către Lucilius:

„Astfel de tertipuri sunt niște înșelătorii inofensive, la fel ca jocul cu paharul și

zarul al jonglerului, în care tocmai înșelătoria mă desfată. Însă, dacă îmi arăți
cum este făcut trucul, îmi pierd interesul.”

Percepțiile negative legate de magie

Un magician face un truc cu pahare, în timp ce un bărbat fură punga cu bani a unui
spectator. Tabloul în cauză este Magicianul, de Hieronymus Bosch. Foto: Wikimedia

În următoarea mie de ani, magia a fost asociată cu ocultismul și de vrăjitoria și mulți

considerau că este „lucrarea diavolului”. Magia a încetat să e forma de distracție
inofensivă care era odată și a devenit un spectacol din ce în ce mai rar.

De-a lungul acestor secole văduvite de magie, numai câțiva aleși aveau voie să practice
această activitate. Autoritățile le permiteau artiștilor de circ și celor de stradă să își
uimească audiențele cu șmecherii tradiționale, pe care le considerau inofensive.

În 1584, englezul Reginald Scott a scris „Demascarea vrăjitoriei”, în care voia să arate
lumii că așa-zisa „vrăjitorie” nu există. Însă cartea a sfârșit prin a face mai mult rău decât
bine magicienilor.

Deși Scott dezvăluia multe dedesubturi din istoria magiei și taine ale iluzioniștilor, cartea
îi înfățișa pe aceștia ca pe niște șarlatani și escroci. Astfel, imaginea negativă a dus la o
și mai mare restrângere a libertății de a practica magia.

Deși majoritatea exemplarelor acestei cărți au fost arse la începutul secolului XVII, avea
să dureze mai mult de 50 de ani pentru ca o parte din răul produs de ea să dispară.

În 1634 a apărut o altă carte, intitulată „Hocus Pocus Junior”. Volumul conținea
instrucțiuni de bază pentru majoritatea numerelor de magie ale acelei vremi, precum și
informații despre magia practicată în trecut.
Cartea includea un ghid „pas cu pas” pentru a pune în scenă jocul de „alba-neagra”,
precum și instrucțiuni în ceea ce privește meseria de magician, instrucțiuni care sunt
folosite până în ziua de azi.

Istoria magiei – Tranziția către iluzionismul modern

Jean Eugene Robert Houdin (1805 – 1871), cunoscut și ca „părintele magiei moderne”.
Foto: Pinterest

În zilele noastre, magia este, poate, mai populară ca niciodată, iar mulți spun că acest
lucru i se datorează magicianului francez Jean Eugene Robert Houdin.

„Tatăl magiei moderne” s-a născut în 1805 în orașul Blois, din centrul Franței, și a devenit
interesat de magie într-un moment fortuit.

Având intenția de a-i urma tatălui său și de a deveni fabricant de ceasuri, adolescentul
Houdin și-a pus bani deoparte, ca să cumpere o copie a cărții „Traité de l’horlogerie”
(„Tratat de orologerie”). În locul celor două volume despre fabricarea ceasurilor, lui
Houdin i s-au trimis două cărți despre magie.

În loc să le returneze, a început să le citească și să exerseze constant. După ce învățat

tot ce era de învățat din cărți, Houdin a angajat un magician local de la care să învețe și
mai multe.

Mentorul său, Maous, era un medic care avea drept hobby spectacolele de magie de la
târguri și petreceri. Maous l-a învățat pe Jean bazele magiei, îndemânarea și
coordonarea mâinilor și a ochilor.
Poate cea mai importantă lecție pe care a învățat-o Houdin a fost că, dacă repeta
su cient de mult, avea să dobândească îndemânarea necesară. Dacă Houdin ar primit
cărțile pe care le comandase, poate că nu ar adus niciodată magia pe scena teatrelor.

În plus, nu ar inspirat niciodată succesori atât de importanți, precum Harry Houdini,

maestrul numerelor de evadare, care și-a luat numele de la Houdin.

Istoria magiei și „Cercul magic”

Cercul magic și motto-ul celebru: „Dezvăluirea secretelor este interzisă”. Foto: Alan
Hudson

Interesul pentru magie a început din nou să crească spre sfârșitul secolului XIX.
Magicienii inventau trucuri noi și publicul era din nou gata să plătească pentru a vedea
spectacolele.

Într-o zi de vară din 1905, un grup de aproximativ 20 de magicieni s-a reunit în

restaurantul Pinoli’s din centrul Londrei. Voiau să în ințeze un club nou de magie.

În acest grup se a a unul dintre cei mai mari magicieni din istoria Marii Britanii, pe nume
David Devant. Inițial, magicienii au vrut să numească clubul în onoarea unui confrate
decedat, pe nume Martin Chapender, însă în cele din urmă s-au decis asupra denumirii de
„Cercul magic”.
Clubul a ținut prima reuniune într-un pub numit „The Green Man”, din Soho, însă membrii
au continuat să se întâlnească de obicei în camera de deasupra St. George’s Hall, în
Langham Place.

Devant a devenit președintele inaugural al clubului și fraza sa emblemă, „Totul făcut cu

bunătate”, apărea pe posterele publicitare ale grupului.

Grupul a ajuns să aibă membri în lumea întreagă, iar începând cu 1991 organizația a
început să primească inclusiv membri femei, cu condiția ca acestea să îndeplinească
criteriile necesare pentru a deveni membri.

Criteriile pentru a deveni membru

Astăzi, potențialii membri trebuie să cunoască cel puțin alți doi membri, care au rolul de
referenți. Candidatul trebuie să treacă printr-un interviu cu „secretarul de examinare” la
sediul din Londra și, dacă are succes, trebuie să scrie o lucrare sau să-și demonstreze
abilitățile în fața unui complet de examinare.

Doi dintre examinatori citesc lucrarea și apoi pun o copie a acesteia în bibliotecă.
Membrii Consiliului votează pentru sau împotriva primirii respectivului candidat. Dacă
votul este pozitiv, noul membru are dreptul să folosească sintagma „Membru al
Societății” (MMC) după numele său.

Printre membrii societății se numără Prințul Charles și Stephen Fry.

Istoria magiei – Un cerc interior: „Clubul de elită”

Poate părea un efort să pătrunzi în Cerc, însă în interiorul Clubului se mai a ă un club.
Acesta se numește „Clubul interior de magie”, care nu are niciodată mai mult de 300 de
membri. La fel ca în cazul membrilor de bază, cei acceptați pot să-și treacă un titlu în
dreptul numelui lor: „Membru al Cercului Interior de Magie” (MIMC).

Pentru a pătrunde în acest club exclusivist este nevoie de mai mult decât de cunoașterea
magiei. Este nevoie de un grad ridicat de abilități.

Membrii depun jurământ pentru a nu dezvălui cele mai ascunse secrete magice. Motto-ul
Cercului este „Indocilis Privata Loqui”, ceea ce înseamnă „nu este permis să dezvăluie
secrete”.

Orice membru care încalcă această prevedere este imediat exclus din Cerc.

Istoria magiei și epoca televiziunii

„Magicianul mascat” și-a asumat misiunea de a dezvălui lumii secretele bine păzite ale
lumii iluzionismului. Foto: Pinterest

Începând cu anii ’70, magia a devenit ceva oarecum obișnuit la televizor. Cu toate
acestea, una dintre cele mai controversate emisiuni de magie avea de-a face cu
divulgarea celor mai bine păzite secrete ale acestei bresle.

Intitulat „Încălcarea codului magicienilor” și produs de compania americană Fox, serialul

a fost difuzat timp de două sezoane, în 1997-1998. Un magician de clasă mondială
realiza numere de iluzionism, cum ar „doamna Zig-Zag”, „prinderea glonțului între dinți”
sau „metamorfoza”.

Apoi explica felul în care magicienii făceau aceste trucuri. Era cunoscut drept
„Magicianul mascat” și nu a vorbit niciodată pe ecran.

Explicațiile erau oferite prin vocea lui Mitch Pilegi, cunoscut după ce jucase în Dosarele X
(a interpretat personajul „agentul Skinner”). Cercul Magic și membrii săi au intrat în
panică după primele difuzări.

Însă „Magicianul mascat” a devenit un fel de emblemă a televiziunii la sfârșitul anilor ’90.
În ultimul său show, el a dezvăluit cel mai mare secret al său – adevărata sa identitate.

Omul din spatele măștii era magicianul Val Valentino. Acesta a insistat asupra faptului că
participase la show-ul TV pentru a reaprinde interesul pentru magie.

E vorba de îndemânare
Harry Houdini, unul dintre cei mai cunoscuți magicieni ai lumii, a murit în circumstanțe
neclare. Foto: Fox 23

Unii magicieni se concentrează mai mult asupra unui anumit tip de truc, însă toți
magicienii posedă arta de a distrage atenția.

Această abilitate este foarte importantă, mai ales în cazul numerelor de magie realizate
în apropierea audienței. La un moment dat în timpul spectacolului, magicianul le distrage
atenția spectatorilor.

În timp ce spectatorii se concentrează în direcția greșită, magicianul ascunde ceea ce se

întâmplă cu adevărat. Un exemplu perfect ar felul în care ascunde ceva în mânecă.

Pentru trucurile făcute în apropierea audienței este nevoie de multă dexteritate. Astfel,
magicienii lucrează din greu ca să își dezvolte ceea ce ei numesc „memoria musculară”.

Istoria magiei – De la mistici la entertaineri

În istoria magiei, de-a lungul ultimelor mii de ani, această artă a făcut tranziția de la ceva
mistic la ceva paranormal și înfricoșător. Abia recent a evoluat într-o artă a îndemânării.

Astăzi, magia trece peste orice bariere și place tuturor, nu numai copiilor. Când fanii
nerăbdători plătesc pentru a vedea un spectacol de magie, există așteptarea (speranța)
că magicianul îi va uimi și îi va șoca.
Până la urmă, nalul celor mai reușite spectacole de magie ne lasă scuturând din cap și
plini de uimire.