Biserica și internetul

Prof. Gheorghiulescu Iulian

Omul are dorința de a comunica cu Dumnezeu, de a-L asculta și de a-i vorbi prin
rugăciune, iar Dumnezeu îl ajută mereu pe om să aibă acest dialog, așteptând doar efortul
fiecăruia dintre noi de a înțelege și a descoperi calea spre El, spre comuniunea desăvârșită.
Ceea ce trebuie să alarmeze Biserica Ortodoxă Romană în mod real, este procentul redus
al credincioşilor practicanţi, care nu depăşeşte 12-18%. Restul procentelor este realmente motiv
de îngrijorare: aceşti oameni rămaşi creștin-ortodocşi doar la nivel declarativ, în virtutea unui
tradiţionalism neconcludent, pot deveni oricând ţinte uşoare ale prozelitismului sectar şi
neoreligios.
Cei care deşi botezaţi şi membri ai Bisericii, sunt incerţi şi plini de dubii privitor la
credinţa lor, care nu au avut şansa să o materializeze sau chiar au nevoi spirituale sau exigente de
propus preoţilor, pot să fie încurajaţi să-şi facă propunerile în mod liber şi deschis: Biserica este
ascultătoare, doreşte să răspundă şi cererilor care sunt dificil de împlinit, disponibilă să revadă
limbajul, metodele şi programele pastorale.
Modul de propovăduire al Bisericii din zilele noastre a fost un subiect dezbătut de mai
mulți clerici, teologi sau cercetători. Astfel, autori precum: Dumitru Popescu, în opera Ortodoxie
și contemporaneitate, București, Editura Diogene, 1996, prezintă modul în care tehnica este
privită de Ortodoxie dar și modul cum cele două domenii relaționează.
Referatele simpozionului Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie
1918” Alba Iulia din perioada 6-8 mai 2010, cuprinse în volumul Invazia non-valorilor într-o
lume multimedia, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2010, prezintă provocările creștinismului din
lumea multimedia și modul în care Biserica trebuie să se adapteze contemporaneității și să
păstreze Dreapta Credință.
Din păcate, în multe ţări apusene se remarcă astăzi o profundă criza spirituală. Toate
statisticile realizate confirmă această situaţie îngrijorătoare. Se observă tot mai clar o acută
tensiune între tradiţie şi modernitate, o relativizare a valorilor creştine consacrate, o instabilitate
crescândă a familiei, un conflict păgubos între generaţii, evident mai ales în relaţiile dinre părinţi
şi copii.
 „Demersul misionar al noilor mişcări religioase este inspirat de multe ori din principiile
clasice ale marketingului: identificarea populaţiei ţintă, localizarea acesteia, ajungerea la ea,
transmiterea mesajului, accentuarea punctelor forte ale produsului şi convingerea publicului de
calităţile sale, analizarea şi „eliminarea” concurenţei.”1.
Biserica trebuie să își adapteze atât modul de propovăduire pentru fiecare epocă cât și
mesajul transmis astfel încât el să fie înțeles și pus în aplicare de credincioși, deși ideile
principale rămân aceleași pentru toți credincioșii, indiferent de timp.
În epoca postmodernă putem vedea cum mass-media și internetul ocupă un loc tot mai
important în viețile oamenilor, iar Biserica este datoare să se folosească și aceste moduri de
comunicare cu credincioșii.
Referindu-ne exclusiv la România, vedem cum Biserica Ortodoxă Română reușește să fie
alături de oameni prin presa scrisă dar și prin radio și televiziune, prin posturile înființate de
Patriarhie.
În ceea ce privește provocările spațiului virtual pentru Biserica noastră ele nu se limitează
doar la faptul că nu se alocă prea mult spațiu Dreptei Credințe și se inventează fel și fel de
”biserici virtuale”, ci în cadrul acestei imense lumi virtuale ereziile noilor mișcări religioase au
un mod de prozeletism dezvoltat prin care se încearcă tot mai mult influențarea oamenilor
împotriva Bisericii Ortodoxe și răspândirea învățăturilor greșite.
Spațiul virtual fascinează atât de mult omul încât îi modelează gândirea și
comportamentul, îi răpește tot mai mult timp din zi și tinde spre a înlocui importanța și impactul
cuvântului lui Dumnezeu asupra vieții lor.
„Cantitatea uriaşă de material simbolic (imagini, informaţii, idei), caracterul cotidian,
persuasiunea uriaşă a mesajelor mediatice, caracterul public al recunoaşterii lor, lipsa timpului
de reflexie sunt doar câteva din cauzele care duc la această situaţie extrem de gravă din punct
de vedere duhovnicesc”2.
Pentru a putea obseva importanța pe care mass-media o are în viețile oamenilor este de
ajuns să calculăm timpul petrecut chiar și de cei care se declară credincioși în spațiul virtual.

1
Tia Teofil, Expansiunea noilor miscari religioase – Lectura pastorala a fenomenului sectar -, Alba-Iulia, 2007, p.
58
2
Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, Bucureşti, Editura
Prodromos, 2006, p. 130.
 „Mass-media modifică calitativ modul în care apar şi operează conştiinţa şi identitatea
noastră”3.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut în vedere încă din anul 2015 modul în
care modul de comunicare în spațiul virtual are loc între credincioși și clerici: „Utilizarea de
către clerul ortodox a mijloacelor de comunicare virtuală în întreaga activitate bisericească
trebuie făcută cu scopul de a promova misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii, nu în
detrimentul acestora. Foarte multe biserici au site propriu, unde îşi promovează activitatea,
ceea ce este foarte bine. Mai mult de atât, preoţii sunt încurajaţi să folosescă mijlocele moderne
de comunicare în activitatea bisericească, în special în promovarea activităţilor educative,
social- filantropice şi misionare pe care le desfăşoară”4.
Comunitățile protestante care pun accentul pe activitatea informațională – citirea
Scripturilor și predicarea – mai ușor pot pleca în online. Dar Biserica Ortodoxă – și în această
privință este mult mai aproape de Biblie – este în primul rând o adunare euharistică. Citirea
Scripturii și ascultarea predicilor, rugăciunea împreună cu frații și surorile din partea cealaltă a
ecranului este bună și corectă în sine, dar aici lipsește principalul lucru – împărtășirea cu Sfintele
Taine ale lui Hristos și primirea harului sfințitor prezent în lăcașurile de cult.
Aici este și diferența dintre Biserica Ortodoxă și celălalte mișcări religioase existente atât în țara
noastră cât și în lume: informația prin predică și citirea Sfintei Scripturi nu este suficientă pentru
desăvârșirea persoanală, iar mântuirea nu este posibilă în afara Bisericii.
Pandemia de Covid -19 care a lovit lumea în 2020 a făcut oamenii să își îndrepte
gândurile spre Dumnezeu mult mai mult decât o făceau în mod obișnuit. Căutarea lui Dumnezeu
chiar și în mediul virtual a dat naștere unor controverse legate de viața duhovnicească pe care un
om trebuie să o aibă.
În opinia mea, prezența fizică este absolut necesară în cadrul săvârșirii actelor liturgice de
către Biserica Ortodoxă, iar mediul virtual trebuie să rămână simpla metodă de informare și
comunicare. El poate fi utilizat și ca mod de vizitare a diferitelor lăcașuri de cult, pelerinaj în
locurile sfinte sau să comunici cu diferiți preoți sau duhovnici însă e greu de imaginat o
spovedanie online, în condiții normale de viață.

3
Mihaela Constantinescu, Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 2001, p. 13.
4
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/sfaturile-bisericii-ortodoxe-romane-pentru-preotii-care-folosesc-
internetul-356645?fbclid=IwAR023yKkeQPnkkiNcILwqiFZADspDV6-lJdwmg1coZbnMX8TdS1V2onwd1Y,
accesat: 5.05.2021, ora: 15:40
Viaţa creştină înseamnă un efort permanent de asemănare cu Hristos „până ce vom ajunge toţi…
la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13).
„Motivul pentru deschiderea unora pentru oferta noilor mişcări religioase nu-l
reprezintă, desigur, doar curiozitatea faţă de nou, de exotic. În opinia unora, el ar constă, în
primul rând, în eşecul secularismului ca atitudine spirituală… În acelaşi timp, aderarea la
mesajul unor noi mişcări religioase se poate explica şi printr-o anume deplasare a sentimentului
religios”5.
În zilele noastre ne putem bucura de faptul că internetul oferă atât de multe bucurii
duhovnicești pentru fiecare om: de la conferințe înregistrate cu mari duhovnici până la imagini și
filmări cu Țara Sfântă sau alte locuri de pelerinaj pentru creștini.
Totodată, internetul rămâne un bun mijloc de ajutor și filantropie pentru creștinii care au nevoie
de ajutor.
Cu toate acestea, noile mișcări religioase inițiază acțiuni de prozelitism la care au acces si
membri ai Bisericii Ortodoxe, iar de foarte multe ori sunt adresate în mod principal acestora, fie
public sau particular. Referindu-ne la cauzele expansiunii acestor noi erezii, trebuie să avem în
vedere şi lipsurile noastre pastorale. „Când omul nu află în Biserică, în parohie, simţământul
comuniunii în Hristos a fraţilor, atunci va căuta în altă parte sensul vieţii, mângâiere şi căldură
sufletească. Desigur chiar şi sfinţi de am fi fost toţi creştinii şi nici o lipsă pastorală să nu fi
avut, totuşi taina fărădelegii s-ar fi lucrat. Ar fi existat necredincioşi şi eretici” 6.
Majoritatea noilor mişcări religioase, în special cele de inspiraţie orientală nici nu propun o
structură organizatorică de tip bisericesc, ele promovând mai curând o experienţă, decât o
credinţă instituţionalizată.
În jurul răspunsului la întrebarea cine aderă la o grupare neoreligioasă s-au dezvoltat
anumite stereotipuri: fie tineri idealişti, care cad în capcana unor lideri charismatici şi a unei
ideologii utopice, fie marginali din punct de vedere social, ce au găsit în gruparea respectivă un
fel de paradis care le oferă sentimentul siguranţei.
Acestor două perspective li se adaugă şi o a treia, potrivit căreia oricine este susceptibil de a
deveni victimă manipulării acestor grupări.

5
Achimescu Nicolae, Noile miscari religioase, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002, p.21
6
Vliangoftis Arsenie, Ereziile contemporane – o adevarata amenintare -, trad. din lb. greaca de Ieroschim. Stefan
Nutescu, Bucuresti, Editura Evanghelismos, 2006, p. 61
 Ortodoxia nu trebuie să renunțe la propovăduirea Cuvântului în mediul virtual, însă
credincioșii trebuie să înțeleagă faptul că această catehizare nu ajută decât la informarea lor și nu
îi ajută la urcușul duhovnicesc pe care trebuie să îl realizeze în întreaga lor viață.
Ortodoxia nu este o simplă teorie, ci un mod de viață pe care omul real trebuie să îl aibă, nu
profilul virtual al acestuia, iar comunicarea cu Dumnezeu se face prin rugăciune, nu virtual prin
metodele modern de comunicare.
Lipsa Bisericii din această lume ar duce la expansiunea noilor mișcări religioase într-un
procent și mai mare, iar această luptă nu trebuie pierdută.
Consider că cel mai util mod pe care preoții îl pot folosi privind tehnica este catehizarea copiilor
și inițirea diferitelor acțiuni adresate tinerilor în acest mod.

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune, 2008
2. Achimescu Nicolae, Noile miscari religioase, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002
3. Constantinescu Mihaela, Post/postmodernismul: Cultura divertismentului, Bucureşti,
Editura Univers Enciclopedic, 2001
4. Tia Teofil, Expansiunea noilor miscari religioase – Lectura pastorala a fenomenului
sectar -, Alba-Iulia, 2007
5. Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de
televizor, Bucureşti, Editura Prodromos, 2006
6. Vliangoftis Arsenie, Ereziile contemporane – o adevarata amenintare -, trad. din lb.
greaca de Ieroschim. Stefan Nutescu, Bucuresti, Editura Evanghelismos, 2006
7. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/sfaturile-bisericii-ortodoxe-romane-
pentru-preotii-care-folosesc-internetul-356645?
fbclid=IwAR023yKkeQPnkkiNcILwqiFZADspDV6-
lJdwmg1coZbnMX8TdS1V2onwd1Y, accesat: 5.05.2021, ora: 15:40