RAPSODII DE

TOAMNĂ
de George Topîrceanu

realizator: p.î.p. Anca Dumea

A trecut…. .. Cu acorduri lungi de
Pe deasupra… .. I-au răspuns…..
Și-a furat... .. Toate.. ....șoptiră,
Un salcâm privi spre…….. Mai târziu, o coțofană
Mândru ca o …… Fără ......
Solzii ….. A adus o ……..

Cică-n munte,la povarnă,

și

Spun că ......
Și-auzind din depărtare Zvonul prin ......coboară.
Vocea lui ...... Colo jos, pe......
Toți ...... pe cărare S-a-ntâlnit un ........
Fug cuprinși de ...... C-un .............

Și din treacăt îi aruncă

Altă veste ......
C-au pornit-o peste luncă
Într-o clipă, alarmate, Un lăstun, în frac, apare
Ies din șanțuri........ ... Sus, pe-un vârf de ........
......... pe lac se zbate Ca să ție-o cuvântare
Legănându-și.......... În acestă .................

Dar .....din ......

Îl insultă-n pauze
Și din papură-l.....
Cu prelungi ......
 ..…..-ncep să strige
Ca de mama focului.
........., pe catalige,
Vin la fața locului.

Un ..... ,nervos și foarte

Slab de......................................,
În zadar........................să ia parte
Și el la ...................................

Când deodată un .... , Cu poruncă de la centru

Polițai din naștere, Contra vinovatului,
Peste baltă și ............ Ca să-l aresteze pentru
Vine-n recunoaștere. Siguranța statului...
De emoție, în surdină,
Sub un snop de .......

O de sulcină
A ...............................făcut explozie
Florile-n grădini….. Trei ..........,
Peste straturi …….. Farmec.... .,
Ca o doamnă din … Stau de vorbă între ele:
Își îndreptă........... ,,Ce ne ......,fetelor?

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum .........
C-au să-i cadă în .......
..........., de mizerie.

Și cu ................... ei zdreanță
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de ...................
Aplecat pe-o latură...
Între gâze, fără frică
Se re-ncep .......... .
Doar o.......... mică,
Blestemându-și zilele,
Necăjită cere sfatul
Unei .....................tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.
Împrejur îi cântă-n ......
din flaute.
,,Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?
L-a găsit sub...................
Mort de ........................
Și-acum pleacă să anunțe
Cazul la...............
Buruienile-ngrozite
De-așa vremi potrivnice
Se vorbiră pe șoptite
Să se facă schivnice.

Și cum știe-o rugăciune

Doamna.......,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariță.

Numai colo sus, prin vie,

Rumenele ........................
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea .............

A-nvățat un..............
Să le spuie-n față una
Care să le usture!...
Jos, pe-un vârf de........
Pururea-n vibrație,
Și-a oprit o ..............
Zborul plin de.............

Mic, cu solzi ca de balaur, Zboară vești contradictorii,

Trupu-i fin se clatină, Se-ntretaie știrile...
Giuvaer de smalț și aur Ce e?...Ce e?...Spre podgorii
Cu sclipiri de............... Toți întorc privirile.

Dar deodată, pe coline

Scade animația...
De mirare parcă-și ține
Vântul .....................
Iat-o!...Sus în deal,la strungă, Apoi pleacă mai departe
Așternând pământului Pustiind cărările,
Haina ei cu trenă lungă Cu alai de frunze moarte
De culoarea vântului. Să colinde zările.

S-a ivit pe culme Toamna,

Zâna melopeelor,
Spaima florilor și Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung își flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste șolduri triumfale
Haina iluzorie.

Poezia conturează cu umor
tabloul schimbărilor din
natură la venirea toamnei și
critică slăbiciunile omenești.
În poezie liricul se îmbină cu
epicul.
Mesaje
Otilia Cazimir:
,,Îmi aduc aminte de munca
îndârjită, aproape neomenească,
pe care a cheltuit-o ca să-și
cizeleze Rapsodiile de toamnă".
Arunca atâta material (după care
mie mi se rupea inima!), întorcea
pe toate părțile fiecare vers,
fiecare strofă, ca să zvârle totul la
coș și s-o ia de la capăt, încât nu
obosea numai el, ci și eu, care nu
făceam decât să asist o oră sau
două pe zi, la aceasta muncă de
Sisif".
(Prietenii mei scriitori" , p. 151.)
 Iată o scrisoare a Otiliei Cazimir:
"Draga mea prietenă, bună şi dulce, … Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă aşez pe marginea
drumului şi să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via domnului Sadoveanu, ca să pun
un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie peste grămadă într-un sac! Le-am scos, le-am
netezit, le-am rânduit. Filosofie, psihologie, fizică, studii despre stil, versuri, teatru Papură-Vodă, Microcosm... Aşa
de tare m-a emoţionat, aşa de cumplit m-a speriat imensa bogăţie de material de preţ pierdut, aşa de tare m-a obosit
efortul, că am venit acasă bolnavă, cu corpul prins de dureri rele, cu fălcile încleştate. Şi lipsesc manuscrise! De ce le-
au luat? Ce-or să facă cu ele străinii, nepricepuţii? Era, ştiu bine, un capitol dintr-un roman în franţuzeşte, un deliciu.
Romanul s-ar fi chemat Souvenirs d’un nourrisson. Şi începea: Je me souviens... Ţi-l imaginezi?
Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus şi din partea matale garoafe (nu terminasem încă banii de
flori). Mormântul lui, înţelege mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar... nu l-am simţit pe el acolo,
dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut şi o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri. Am fost cu
băiatul. E tăcut şi îndărătnic ca tatăl său. Nu-i mic, cum crezi: are 24 de ani – şi nici o situaţie. Îi place vioara şi
trăieşte cu capul în nori. Fuge de-ai lui şi vine să tacă la mine. Mă duc cu el să-i fac haine, ne plimbăm amândoi, bem
cafele. În curând va avea o slujbă (are bacalaureatul, atât) şi mi-a promis că se înscrie la Universitate. Cred că o să mă
asculte. Curios, mi se pare mai... mare decât el! Numai el putea fi mic, mic – „şi mai mic!” – şi alintat! Ştii ce de
jucării avea? Am găsit într-o zi o praştie, o praştie de copil, pentru vrăbii. Tăiase pielea dintr-o mănuşă nouă! Şi avea
aeroplane, şi muzicuţe. Şi mie nu mi-au dat nimic. Le-au aruncat, desigur. Ce era să facă oamenii „serioşi” cu jucăriile
lui?Am căpătat (l-a furat băiatul) un bumerang, pe care l-am dat unui prieten de-al lui de joacă, din clasa a 7-a de liceu
(era mai... mare decât el!). Să-ţi descriu odaia lui? Ar fi tare greu. Era un amestec de lucruri care nu se potriveau între
ele, într-o dezordine aparentă, pe care-o respectam, dar care era minuţios ordonată. Ştii mata cum îi ştiam orice
lucruşor, orice carte, orice fleac? El îmi spunea că-s miraculoasă, că se teme de mine. Şi acum le ştiu pe toate cum erau.
Şi dacă, prin imposibil, s-ar întoarce toate la locul lor şi peste zece ani aş şti unde să găsesc un capăt de aţă! Acum, a
rămas în mijlocul odăii un morman de cărţi. (…)Voi mai găsi volumele de psihologie ale lui Dumas, negre pe de
margini de adnotări? Şi Le rire al lui Bergson, şi atâtea altele? O să am câteva din lucrurile lui. Mi le-a smuls, cu ceartă
şi scandal, băiatul din mâna celorlalţi. Sărăcuţul, cât s-a zbătut ca să-mi facă câte-o tristă bucurie! O să am cuverturile
lui de divan, covoraşul cu icoana, maşina de scris, un telefon, o mesuţă, maperonul de la mata, clişeele fotografiilor
făcute de el, veilleusa lui, barometrul, o cravată (avea vreo 30!), scrumiera.
 Aşa vor ei, şi el ar fi mulţumit să ştie asta: prea a plecat amărât. „N-aş fi vrut să te las aşa...” şi „Cui te las?”, mi-a spus de-
atâtea ori! Eu râdeam, ştii că am râs până la sfârşit, ca să-i dau curaj? Îmi arăţi, delicat, nemulţumirea că am spus la ai lui chestia
banilor. Nu-s eu de vină. Când ne-am întors de la Viena, ne-a întâmpinat la Bucureşti fratele lui. Şi au umblat amândoi pe la
bursa neagră să schimbe şilingii ca să-ţi trimită matale parte din bani. (Era prea slab ca să umble singur: când se urca în maşină,
se urca întâi în genunchi!). Iar când, aici, el era rău, fratele lui m-a luat repede şi mi-a cerut socoteală de „banii care v-au căutat
pe la Viena”. Atunci i-am dat în mână plicul în care aveam 20.000 lei ai matale. I-a „pus în siguranţă“ imediat. Am avut însă grijă
să-l previn pe domnul Sadoveanu. Şi acum, miercuri, când vine d[omnia] sa în Iaşi, fratele lui îi va înmâna dovada că i-a depus la
o bancă pentru bustul în bronz, aşa cum ai dorit mata. Restul de 20.000, pe care la început se angajase familia să-l achite, iar
acum nu mai vrea, o să-l achit eu. Nu te supăra, trebuie, aşa vrea el. Dar cu încetul, nu? Că şi eu sunt acum tare, tare strâmtorată.
Nu te supăra că-ţi vorbesc iar de asta. Ştiu şi ce greu i-a fost lui să primească, şi ce delicată ai fost mata, ştiu tot.(…) Tot miercuri
voi ruga pe d[omnu]l Sadoveanu să vadă ce s-a făcut cu manuscrisul matale. (Căi lăturalnice, nu? Ori mai era şi altul?).(…). Şi
scrisoarea matale de pe Rin, n-a citit-o. Nu mai putea citi. Era un teanc de scrisori pe masă. A doua zi după catastrofă, nu mai
era. Unde-s? Băiatul nu ştie nimic. În noaptea când dragul meu se odihnea pentru întâia oară, s-au scotocit, înainte de sosirea
băiatului, toate saltarele, toate dulapurile. Ce-am putut salva eu înainte, a fost salvat. Restul... Iartă-mă, n-am putut face mai
mult. C-o zi înainte luasem, cu complicitatea unui doctor, a nevestei lui Demostene Botez, a surorii mele, scrisorile mele intime,
fotografiile noastre, scrisorile intime de la trecătoarele lui prietene şi câteva manuscrise (un capitol din Sisoe, câteva caiete) şi le
pusesem în casa de fier (cu cheia la mine) a proprietarei (soacra lui Demostene Botez). Făcusem aşa pentru că îmi ceruse el asta.
S-a observat. Am fost ameninţată cu parchetul, mi s-au luat cheile şi am fost ţinută sub strictă observaţie. Nu puteam pleca: el
trăia încă, şi mă striga cu deznădejde. Din ce a rămas acolo a mai salvat, a doua zi, ce-a mai găsit, domnul Sadoveanu. Dar unde-s
Souvenirs d’un nourrisson, unde-s scrisorile matale, şi atâtea altele, din urmă? În zăpăceala mea, am lăsat între clişee exact pe
cele pe care trebuia să le distrug: două plăci cu două imagini de-ale mele, strict intime, din „notre folle jeunesse”. Le-a luat cea
mai mare, şi mai rea, dintre surorile lui. Ce-o să facă cu ele? Că nu le-a luat ca să mă admire, de asta sunt sigură! Acum înţelegi
mata ce bine-mi pare că am în casa de fier, şi o să le ard, plicurile cu scrisori străine? Câteva femei, care n-au altă vină decât că l-
au iubit, şi cum puteau să nu-l iubească? – ar fi plătit cu scandal şi cu viaţa stricată, vina asta. Că-s capabili de orice. Eu mă aştept
la orice: şantaj, în primul rând. O să caut în caietul verde (e tot în casa de fier din strada Ralet) ce versuri a scris la Viena. Eu
ştiam doar de nişte fabule (neterminate), de Sisoe (pe care o să-l transcriu eu: el n-a putut transcrie decât 2 pagini) şi de articolul
care va apărea în numărul viitor al Adevărului literar. Şi de voi găsi versuri, ţi le trimit cu dragă inimă. Numai să nu fi fost între
hârtiile de pe masă! Că au dispărut 2 blocuri. Da, greşelile le făcea cu puritatea, cu simplicitatea şi cu neglijenţa unui copil. A
unui copil care se simţea iubit şi ştia că i se iartă orice. Aşa cum l-ai înţeles mata, l-am înţeles toţi. Nu vorbesc numai de mine. Mă
gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o faţă
de mine. Nu vezi mata că nu şi-a aranjat „oficial” nici interesele lui? S-a mulţumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, (…) Ştii cum
vorbea? Grav, voalat şi foarte, foarte trist. Clişeele le avea. Dar... mi le-au luat!
Mi-eşti dragă, Didi“
 [Iasi, 16 mai 1937. Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanţa; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi]