Conspect la Economia aplicată

Tema : Nevoile umane. Gospodăriile.

Nevoile

Nevoile sau trebuinţele economice sunt nevoile care se satisfac prin

consum de bunuri si servicii. Nevoile umane desemneaza ansamblul
trebuintelor, cerintelor obiectiv necesare vietii umane, doleantelor,
asteptarilor, preferintelor care se manifesta si care pot fi
satisfacute prin consum.
Nevoile unei personae ( de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, educaţie,
îngrijire medicală, cultură, etc) sunt trebuinţe individuale; nevoile unor
grupuri sociale sau ale societăţii în ansamblu sunt trebuinţe colective,
ex: nevoia de ordine publică, de apărare naţională, de protecţie socială,
etc.

Trebuinţele oamenilor nu pot fi satisfăcute în totalitate.

În timpul activităţii umane se poate satisface în totalitate una

dintre trebuinţe dar nu şi celelalte, ex: în timpul cinei se poate satisface
nevoia de hrană dar nu şi cea de mişcare sau de cultură.

Pe măsură ce unele trebuinţe sunt satisfăcute, apar altele noi,

deoarece oferta de bunuri şi servicii se diversifică, preferinţele
consumatorilor se modifică.

În decursul timpului, trebuinţele se diversifică şi se multiplică.

Ex: apariţia calculatoarelor, telefoanelor mobile, a Internet-ului,

etc.

Dintre toate nevoile unei persoanele, unele au o importanţă

mai mare decât altele. Unele sunt nevoi elementare (hrană, apă, aer,
odihnă, etc), altele sunt nevoi complexe determinate de modul de
viaţă, de dorinţe şi aspiraţii, statut social, confort, etc.

În raport cu trebuinţele pe care le satisfac, bunurile sunt

appreciate ca fiind de strictă necessitate (alimente, îmbrăcăminte,
locuinţă, etc) sau articole de lux (bijuterii, haine de blană, parfumuri,
etc).

Comparativ cu bunurile – care sunt lucruri palpabile, serviciile

sunt activităţi desfăşurate în folosul oamenilor, ex: asistenţă medicală,
salubritatea, transporturile de călători sau de mărfuri, etc.

Gospodariile (sau menajele), ca agent economic, pot fi constituite din

orice persoana sau grup de persoane care traiesc sub acelasi
“acoperis”, care si functioneaza ca o unitate distincta. Aici se includ
familiile, celibatarii, grupele de persoane care traiesc impreuna
(cazarmi, comunitate religioasa). Intreprinderile individuale - adica
unitatile de productie care se confunda cu persoana intreprinzatorului (o
exploatare agricola, un mic comerciant, un artizan) - sunt, de asemenea,
gospodarii.
Anumite categorii de persoane - femei casnice, pensionari,
studenti - sunt dificil de inclus in sistemul de economie comerciala
intrucat sunt non-producatori de bunuri si servicii comerciale, nu primesc
venituri si traiesc fie din venitul altora (femei casnice, studenti).
Ca unitate de decizie, gospodaria dispune de resurse: bunuri, drepturi de
proprietate si timpul disponibil, ce poate fi utilizat pentru a produce sau
vandut pentru munca salarizata. Ele iau forma de salarii, dobanzi,
transferuri varsate de alte sectoare si venituri din vanzari de bunuri si
servicii (facute de familii ca intreprinzatori individuali).
In angrenajul circuitului economic, gospodaria are doua functii:
consumator si producator. Principala functie a gospodariilor este
consumul. Menajul este cel mai important consumator de bunuri si
servicii oferite de producatori, cererea lor conditionand ce si cat este
solicitat pe piata, precum si nivelul preturilor. In acelasi timp,
gospodariile detin, controleaza si furnizeaza cel putin unul din factorii
de productie, munca, care, impreuna cu abilitatea profesionala,
conditioneaza, in mare masura, randamentul activitatii economice si
preturile produselor.
In fluxul circular din economie, gospodariile ocupa un loc
important. Astfel, intrarile sunt reprezentate de:
a)   fluxurile de bunuri si servicii pentru consum furnizate de
ceilalti agenti;
 b)  fluxuri de venituri provenite atat din participarea la activitatea
economica, cat si din plati de transfer.
Totodata, au loc fluxurile care exprima iesiri:
a)   fluxuri de factori de productie (munca) furnizati catre alti
agenti economici;
b)  fluxuri de cheltuieli pentru bunuri si servicii finale si
economisirea.

MENAJELE (Gospadarii) – caracteristici

       Reprezentate de populatie (ca ansamblu de

consumatori)
       Functia principala : consumul
       Scopul activitatii desfasurate este maximizarea
ultiliatii (satisfactiei) economice.
       Pentru a-si asigura consumul , indivizii ofera
servicii de munca in schimbul obtinerii unor
venituri:
       Munca prestata este un serviciu marfar, de natura
nefinaciara;

Tema : Activitatea economică. Circuitul economic

Activitatea economica reprezinta procesul complex ce reflecta

ansamblul comportamentelor oamenilor, a reactiilor si a deciziilor lor
variate, referitoare la atragerea si la utilizarea resurselor economice în
vederea producerii, circulatiei si consumului de bunuri, în functie de
nevoile si interesele economice.
Activitatea economica este forma fundamentala a activitatii
umane, prin care se fauresc conditiile materiale necesare desfasurarii
altor activitati precum si bazele structurii sociale.
Viata economica este un sistem de activitati ale tuturor agentilor
economici. Activitatea economica trebuie sa fie caracterizata prin
eficienta si rationalitate.
Principiul urmarit în activitatea economica este de maximizare a
efectelor utile si de minimizare a consumului de resurse si de efort.
Rationalitatea vizeaza, de asemenea, maximizarea satisfacerii nevoilor
umane. Activitatea economica rationala si eficienta se caracterizeaza
prin subordonarea ei fata de nevoile umane în continua crestere si diver-
sificare.
Elementele care definesc circuitul economic
Elementele care definesc circuitul economic sunt:
1. activitatile economice;
2. subiectii economici;
3. tranzactiile;
4. obiectul acestora.
1. Activitatile economice constituie cauza tranzactiilor, deci se
refera la totalitatea operatiilor care urmaresc satisfacerea trebuintelor cu
bunuri economice. Exista trei mari categorii de operatii:
a) operatii cu bunuri si servicii, care privesc productia, schimbul
si consumul;
b) operatii de repartitie, prin care se efectueaza formarea si
distribuirea veniturilor legate de productie;
c) operatii financiare, care privesc modificarea volumului
activelor sau pasivelor.
(a) În cadrul operatiilor cu bunuri si servicii se disting:

Productia - este acea activitate economica a carei functie esentiala

consta în combinarea si utilizarea factorilor de productie materiali si
umani în vederea obtinerii de noi bunuri economice sau pentru sporirea
utilitatii acestora.
În functie de caracterul rezultatelor finale vorbim despre:
- productie materiala;
- prestari de servicii, care satisfac nevoi umane, dar care nu sunt
în forma obiectuala.
- producere de informatii.

Întreprinderile sau firmele cuprind toate unitatile institutionale

a caror functie consta din producerea si vânzarea de bunuri comerciale
si servicii nefinanciare destinate pietei. Ele alcatuiesc sectorul productiv
al economiei. Veniturile lor provin din vânzarea productiei iar scopul
activitatii îl constituie obtinerea de profit. Din acest motiv formeaza asa
numitul sector al afacerilor sau "business". Caracteristici:
- sunt principalele producatoare de bunuri si servicii;
- deciziile lor urmaresc maximizarea profitului;
 - sunt principalele cumparatoare si consumatoare de factori de
productie.
Gospodariile sau menajele reprezinta agentul economic care
exprima calitatea de consumatori de bunuri personale. Ele realizând
venituri, le folosesc pentru a cumpara bunurile de care au nevoie. Sursa
veniturilor este din salarii, titluri de proprietate sau rente. Din acest
punct de vedere gospodariile se prezinta în functie de activitatea sefului
de familie, adica se împart în categorii socio-profesionale (salariati,
liberi profesionisti, proprietari de valori mobiliare sau imobiliare,
proprietari funciari, mici întreprinzatori, manageri, pensionari, etc.).
Caracteristici:
- gospodaria este principala consumatoare de bunuri si servicii, fiind cea
mai importanta unitate de decizie în domeniul cererii;
- deciziile ei urmaresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea
de bunuri si servicii;
- este principala proprietara de factori de productie, decizând cui sa
vânda serviciile lor.
Institutiile de credit sunt acele unitati publice, private sau mixte
a caror functie principala consta din a fi intermediari financiari între
ceilalti agenti economici. Aceste unitati colecteaza si redistribuie
disponibilitatile financiare. Din aceasta grupa fac parte toate bancile.
Resursele lor provin din angajamente contractate (depozite la vedere sau
la termen, obligatiuni) din dobânzi.
Societatile de asigurari realizeaza despagubiri în cazuri de risc,
în schimbul unor prime de asigurare.
Administratiile publice exprima denumirea generica pentru
oficialitatile publice la nivel national si local. Ele au în principal functia
de redistribuire a venitului efectuând servicii nonmarfare: asigurarea se-
curitatii, învatamântului public, justitiei, infrastructurii rutiere, portuare.
Sursa veniturilor este din varsaminte obligatorii efectuate de unitatile
care apartin altor sectoare.
Administratiile private reprezinta acel agent economic care
grupeaza organizatiile private fara scop lucrativ - asociatii, fundatii,
organizatii, având ca functie prestarea de servicii nonmarfare pentru a-
numite colectivitati specifice. Resursele lor financiare provin din
contributii voluntare, cotizatii, venituri pe proprietati, sponsorizari.
 Strainatatea desemneaza toate celelalte economii nationale si
unitatile lor autonome. Tot aici intra si administratiile straine aflate pe
teritoriul tarii de referinta. Acesti agenti economici specifici nu sunt ca-
racterizati prin nici o functie sau sursa de venit. Cu acestia agentii
economici interni realizeaza actiuni de import-export.
Constatam ca exista doua sensuri ale termenului agent eco-nomic:
- cel restrâns, care lasa în afara consumatorii;
- cel larg, care încorporeaza agentii economici cumparatori.
4.      Fluxurile economice reale si monetare

Ideea fluxului economic se bazeaza pe imaginea unui circuit

închis în care marimile intrate sunt egale cu marimile iesite.
Fiecarei tranzactii bilaterale îi corespund în prezent doua
categorii de fluxuri:
- fluxuri reale - de bunuri si servicii;
- fluxuri monetare - vin în directia opusa.
Fluxurile reale constituie esenta circuitului economic. Ele se desfasoara
în principal între doi agenti (întreprinderi si gospodarii). Menajele pun la
dispozitia firmelor serviciile factorilor de productie. Firmele furnizeaza
menajelor bunuri de consum.

Desen: Schema generala a unui circuit economic

 Tema : Factorii de producție

Pamantul,
munca
capitalul

Know-how /
spiritual de întreprinzător
Tehnologie

Economistii clasici considerau ca pentru a produce bunuri

si servicii era necesara utilizarea unor resurse sau
factori de productie: pamantul, munca si capitalul.
Aceasta clasificare a factorilor continua sa fie foarte
utilizata si in prezent. Prin pamant se intelege nu numai
pamantul agricol, ci si cel urbanizat, resursele minerale si
in general cele naturale. Capitalul reprezinta ansamblul
de resurse produse de mana omului, de care este nevoie
pentru a fabrica bunuri si servicii: masinile sau instalatiile
industriale, de exemplu. Trebuie sa fie clar, ca termenul
de "capital" se utilizeaza de multe ori intr-o forma
incorecta pentru a desemna o mare cantitate de bani.
Banii vor fi capital numai cand vor fi utilizati pentru a
produce bunuri si servicii, in care caz se vor numi capital
financiar. Banii ce se vor utiliza pentru a achizitiona
bunuri de consum nu se pot numi capital. Prin munca se
intelege activitatea umana, atat cea fizica cat si cea
intelectuala. In realitate, toata activitatea productiva
realizata de o fiinta umana cere intotdeauna un anumit
efort fizic si cunostinte anterioare. Clasicii credeau, ca
pentru a se dezvolta economic, pentru a produce mai
mult, era suficienta cresterea cantitatii factorilor
disponibili, in principal munca si capitalul. Acum se stie,
ca rolul cel mai important in cresterea economica il au
avansurile in cunoasterea stiintifica si tehnica. Putem
astfel adauga la cei trei factori productivi inca doi:
cunostintele umane, care sunt incluse in factorul munca
(know-how) si tehnologia, sau simpl tehnica, care
este incorporata in capital.

Resursele de producţie

Resursele de producţie sunt grupate în trei categorii: resurse

naturale, resurse umane şi bunuri de capital.

Ex: uneltele, maşinile, instalaţiile, echipamentele, clădirile,

mijloacele de transport şi căile de comunicaţie, munca, pământul,
resursele minerale, etc.

Resursele naturale utilizate de oameni în activităţile economice

sunt: terenurile agricole, pământurile, apa, zăcămintele, etc. Unele
dintre acestea se epuizează prin folosirea lor în procesele de producţie,
altele nu se epuizează sau au capacitatea de a se regenera.

Resursele umane sunt reprezentate de populaţia aptă de

muncă (persoane cu vârsta de 16-60 ani). Calitatea resurselor de muncă
se exprimă prin gradul de calificare profesională. Resursele umane mai
cuprind şi spiritul antreprenorial, reprezentat de capacitatea de iniţiere
a unei activităţi economice şi de asumare a riscurilor.

Bunurile de capital – numite şi capital sau bunuri de producţie

– sunt reprezentate de maşini, utilaje, echipamente de producţie,
mijloace de transport, energie, etc.

Spre deosebire de bunurile de consum care satisfac nevoile

populaţiei, bunurile de capital sunt utilizate pentru pentru a realiza
bunurile şi serviciile destinate consumului.

Resursele sunt limitate, indiferent de tipul lor.

De aceea, oamenii trebuie să decidă ce să producă, cât, cum şi

pentru cine. Economia studiază modul în care oamenii iau decizia de a
aloca resurse limitate pentru a satisface trebuinţe mai mari decât
posibilităţile existente.

Tema : Cererea

Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care

consumatorii pot şi sunt dispuşi să o cumpere într-o anumită perioadă
de timp, la diferite preţuri.

Curba cererii

Legea cererii Dacă ceilalţi factori rămân constanţi, atunci

când preţul unui bun scade, cantitatea cerută creşte, iar când
preţul unui bun creşte, cantitatea cerută scade.

Consumatorul va cumpăra o cantitate mai mare dintr-un

produs dacă preţul acestuia scade şi, invers. Curba cererii este
descrescătoare la preţ.

Între preţ şi cantitatea cerută există o

relaţie inversă.

Elasticitatea cererii

Modul în care reacţionează consumatorii

la modificarea preţului unui anumit produs
reprezintă elasticitatea cererii în funcţie de preţ.
Cererea elastică: La o modificare neînsemnată a prețului cantitatea se
modifică esențial. (curba cererii este ПОЛОГАЯ - culcată)

Cererea inelastică: La o modificară semnificativă a prețului, cantitatea

se modifică neesențial. (curca cererii va fi mai abruptă) exemplu:
SAREA

Dacă reacţia consumatorilor la variaţia preţului este puternică,

înregistrându-se o creştere mare a cantităţii cumpărate de
consumatori, chiar la o variaţie relative mică a preţului, cererea este
considerată elasică. Dimpotrivă, dacă reacţia consumatorilor la variaţia
preţului este slabă, cererea este considerată inelasică.

Modificarea cererii

Preţul este factorul cel mai important care determină

cantitatea în care va cumpăra un produs. Dar el nu este singurul factor.
Cererea este influenţată şi de alţi factori: preferinţele, veniturile şi
numărul consumatorilor, preţurile altor bunuri. Până acum am
presupus că aceşti factori rămân constanţi. Dar aceşti factori se
modifică odată cu cererea pe piaţă.

- preferinţele consumatorilor se pot schimba, ex. Laptop (pt care

creşte cererea şi scade pt desktop);
- veniturile consumatorilor pot creşte  creşterea cererii.
Bunurile substituibile pot fi consummate unul în locul altuia; cele
complementare se consumă/folosesc împreună.

Creşterea preţului unui bun determină:

*creşterea cererii pentru bunurile care îl pot substitui (dar cu un preţ

mai mic) şi invers, ex zaharina-zahar;

*scăderea cererii bunurilor complementare, ex: creşterea preţului

monitoarelorscăderea cererii de tastaturi.

Concluzie:
  între preţul unui bun şi cererea pentru bunurile sustituibile
există o relaţie directă;
 între preţul unui bun şi cererea pentru bunurile
complementare există o relaţie indirectă;

Factorii ce influenţează asupra cererii

Într-o anumită perioadă de timp, cererea pentru un bun poate să
se reducă

sau să crească. Factorii sau condiţiile care influenţează cererea în

cazurile cînd nivelurile de preţ unitar nu se modifică sunt următoarele :
preţul altor bunuri; veniturile indivizilor; perspectiva (aşteptările)
privind evoluţia pieţii; gusturile.

1. Preţul altor bunuri. Bunurile, în raport cu un anumit bun se

clasifică în:
a) Bunuri substituibile, sunt acelea care satisfac
aceleaşi nevoi sau trebuinţe ca şi bunul în discuţie.
b) Bunuri complementare, sunt acele bunuri care în
consum se folosesc împreună.
2. Veniturile.
3. Perspectiva privind evoluţia pieţei.
4. Gusturile.
Tema : Oferta

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care agenţii

economici pot să o furnizeze pieţei, într-o perioadă de timp, la niveluri
determinate ale preţului.
 Curba ofertei

Legea generală a ofertei reflectă relaţia de cauzalitate între

cantitatea oferită şi preţul de vânzare al bunului respectiv:
- mărirea preţului determină creşterea cantităţii oferite din bunul
respectiv;
- reducerea preţului determină scăderea cantităţii oferite din bunul
respectiv.

(La prețuri mici producătorii vor oferi pe piață o cantitată mai mică de
bunuri, la prețuri mari producătorii vor fi încurajați să ofere pe piață o
cantitate mai mare de bunuri)

Factorii ce influențează oferta:

- Prețul;
- costul producţiei;
- preţul altor bunuri economice;
- numărul firmelor ofertante ale aceluiaşi produs;
- tehnologia,
- anticipări privind evoluţia preţurilor;
- condiţiile naturale, evenimentele social-politice;
- nivelul taxelor şi impozitelor;
- nivelul subvenţiilor.

Explicație:

1. Costul producţiei:
Dacă o firmă face cheltuieli mari cu factorii de producţie, acestea
vor spori costurile de producţie care, la un nivel dat al venitului,
determină scăderea producţiei şi, în consecinţă, a cantităţii
oferite.

În condiţiile în care costurile sunt reduse prin îmbunătăţirea

tehnologiei, creşte eficienţa utilizării factorilor de producţie, ceea
ce conduce la creşterea cantităţii oferite pe piaţă.

2. Preţul altor bunuri economice:

Dacă dintr-o anumită cantitate de materie primă se produc două

bunuri, iar preţul pentru unul dintre ele scade, producătorul va fi
interesat să producă mai mult din bunul al cărui preţ este mai
mare, în detrimentul celuilalt.

3. Numărul firmelor ofertante ale aceluiaşi produs:

Pe măsură ce creşte numărul firmelor care oferă un anumit

produs, dat fiind faptul că producţia fiecăreia dintre ele se
regăseşte pe piaţă, cantitatea oferită din produsul respectiv va
creşte şi ea.

4. Anticipări privind evoluţia preţurilor:

Dacă pentru un anumit produs se anticipează o creştere viitoare

a preţului, producătorii vor reduce cantitatea oferită în prezent şi
vor prefera să o introducă pe piaţă atunci când preţul va creşte,
pentru a-şi asigura un câştig mai mare.

5.Condiţiile naturale, evenimentele social-politice

pot duce la modificarea fie în sens pozitiv, fie în sens negativ a

ofertei, în funcţie de impactul pe care îl au la nivel economic.

6. Nivelul taxelor, impozitelor şi subvenţiilor:

Creşterea taxelor determină o presiune în plus asupra agenţilor
economici, generând scăderea ofertei. Creşterea subvenţiilor
oferă firmelor un beneficiu în plus, determinând creşterea ofertei.

Tema: Prețul de echilibru

PRETUL

O definitie a pretului, unanim acceptata, este cea formulata

inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon care prezinta pretul ca
o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate
oferi producatorului (vanzatorului) in schimbul produsului pe care
acesta il prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. El exprima, in cea
mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un ansamblu de
informatii furnizate reciproc de catre participantii la schimb, in functie
de raportul dintre cerere si oferta, pe de o parte, si de cadrul legislativ
pe de alta parte, avand caracter dinamic, divers si reglementat.

Indiferent de piata, pretul indeplineste mai multe functii:

1. functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor.

2. functia de corelare a cererii cu oferta – se refera la tendinta
pretului de a se forma in jurul nivelului sau de echilibru, respectiv cea la
care cererea corespunde cu oferta.
 3. functia de informare a participantilor la viata economica – pretul
este cel care reflecta situatia pietei, respectiv raportul dintre cerere si
oferta.
4. functia de motivatie a producatorilor.
Piata economica cunoaste o mare varietate de preturi. Din punctul de
vedere al puterii de influenta al agentilor economici, distingem:

- preturi libere – care se formeaza in conditiile in care nici unul

din agentii pietei nu influenteaza unilateral nivelul acestora
- preturi administrate (reglementate) – care se formeaza sub
actiunea agentilor economici dominanti pe piata, sau a statului.

Echilibrul pietei. Efectul variatiilor ofertei si cererii

In sens general, echilibrul pietei reflecta situatia in care cantitatile

oferite si cele cerute sunt egale, la pretul pietei, cand vanzatorii si
cumparatorii sunt satisfacuti; cand cumparatorii obtin cantitatile
dorite, iar ofertantii isi vand marfurile. Se poate spune ca piata este
in echilibru la pretul care permite egalitatea cantitatii cerute de
consumatori cu cea oferita de producatori.

Pentru marea majoritate a produselor şi serviciilor preţul se

formează pe piaţă ca un preţ de echilibru al cererii şi ofertei. (Este
preţul care asigură vânzarea celor mai mari cantităţi de produs,
satisfacerea celor mai mulţi ofertanţi care pot vinde la acest preţ ca
şi satisfacerea celor mai mulţi solicitanţi care pot cumpăra
produsul). Mecanismul de formare a preţului funcţionează după
următoarele reguli:

- Creşterea preţului unui produs pe piaţă atrage o creştere a

ofertei (piaţa devine interesantă, promite un câştig. În
consecinţă va creşte numărul ofertanţilor şi cantitatea de
produs adusă pe piaţă);
- Scăderea preţului unui produs determină reducerea ofertei (se
reduce perspectiva de câştig iar întreprinderile se reorientează
sau dispar);
- Creşterea preţului unui produs determină scăderea cererii
pentru produs (la un nivel dat al veniturilor consumatorilor se
reduce consumul sau se optează pentru produse de înlocuire);
 - Scăderea preţului unui produs atrage o creştere a cererii
(veniturile disponibile fac produsul mai accesibil pentru mai
mulţi consumatori).
PE

Surplus de ofertă O
Surplus de (kg)
5

E1
3 Punct de echilibru

2 Surplus
de cerere
(lipsă de kg) C
1

20 40 60 80 100 120 140

Daca pretul pietei este mai mare decat Figcel4.1

de echilibru, sa zicem P 1,
cumparatorii pot cumpara atat cat doresc la acest pret, in timp ce
vanzatorii nu pot vinde atat cat doresc. Producatorii se confrunta cu
stocuri fara vanzare. La pretul P1 exista exces de oferta sau surplus pe
piata. Ofertantii sunt in acest caz nesatisfacuti. Ei raspund la excesul de
oferta acceptand reducerea preturilor pentru a-si creste vanzarile.
Preturile vor scadea pana cand piata ajunge la echilibru.
Daca pretul este mai mic decat cel de echilibru, sa zicem P 2 , atunci
vanzatorii pot vinde atat cat vor la acest pret, in timp ce
cumparatorii nu pot cumpara cat doresc. Aceasta este situatia
excesului de cerere sau penuriei pe piata. Cumparatorii sunt acum
nesatisfacuti. Ei se afla in concurenta si pot fi nevoiti sa stea la
coada pentru a intra in posesia cantitatii oferite. Ofertantii pot
obtine un avantaj din penurie crescand pretul fara a-si pierde
vanzarile. Pe masura ce preturile cresc, piata se indreapta iarasi
catre echilibru. Deci, in ambele cazuri, ajustarea pretului conduce
piata spre echilibrul ofertei si cererii.

Tema: Bugetul personal şi de familie

Bugetul reprezintă o estimare pe o perioadă de timp a

veniturilor şi cheltuielilor previzionate.

Veniturile sunt legate de resursele familiei si preiau de la acesta

caracterul limitat.

Obiectivele de cheltuieli corespund nivelului şi caracteristicilor

de consum, deci trăsăturilor nevoilor specifice menajelor: mare
diversitate(mari diferenţe între familii), caracter dinamic şi
nelimitat.

Bugetul unui menaj este alcătuit din bugetul de familie şi

bugetele personale ale membrilor.

Bugetul personal, ca parte a bugetului de familie, reprezintă

estimarea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor unei
familii.

Bugetul de familie reprezintă estimarea pe o perioadă de timp

a veniturilor şi cheltuielilor unei familii.

În funcţie de raportul dintre venituri şi cheltuieli se pot contura

mai multe tipuri de buget:
- buget excedentar- atunci când veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile;
- buget echilibat - atunci când veniturile sunt aproximativ egale cu
cheltuielile;
- buget deficitar - atunci când veniturile sunt mai mici decât
cheltuielile.
Pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp menajurile îşi
conturează

proiecte specifice. Acestea pot fi privitoare la venituri şi proiecte

privitoare la cheltuieli.

Proiectele privitoare la venituri vizează, de regulă, găsirea unor

modalităţi de creştere a venituirilor(gasirea unui alt loc de muncă, a
doua slujbă, etc).

Proiecte privitoare la cheltuieli pot avea ca scop creşterea,

micşorarea sau reorientare cheltuielilor.

Tema : Consumatorul şi comportamentul său (costul de oportunitate,

utilitatea economică)

Consumul reprezinta scopul ultim al productiei. Este actul care consta

din folosirea efectiva a bunurilor si serviciilor si prin acest act se verifica
utilitatea si concordanta acestora cu dorintele oamenilor.
Consumul poate fi de doua feluri: consum intermediar si consum final.
 Consumul intermediar se refera la folosirea unor bunuri economice
pentru producerea altor bunuri pierzându-si caracteristicile initiale si
dobândind altele noi.
Consumul final se refera la utilizarea bunurilor de consum în mod
personal sau colectiv pentru satisfacerea nevoilor directe.

Consumatorul este persoana care utilizează bunuri şi

servicii în scopul satisfacerii trebuinţelor sale.

El se defineşte prin trebuinţele şi preferinţele sale şi prin

veniturile de care dispune.

Consumatorii au libertatea de a alege ce, cât şi de la cine vor cumpăra. Consumatorul este
suveran deoarece decizia producătorului de a fabrica un bun sau un altul depinde de
opţiunile de cumpărare ale consumatorului.

Utilitatea economică

Preferinţele consumatorilor se exprimă în utilitatea

bunurilor şi serviciilor.

Utilitatea bunurilor şi serviciilor este reprezentată de

posibilitatea ca respectivul bun sau serviciu să satisfacă o anumită
trebuinţă; utilitatea arată măsura în care se satisface o trebuinţă.

Din punct de vedere economic, utilitatea este

satisfacţia sau plăcerea resimţită de o persoană în urma consumării
unui anumit bun sau serviciu.

Aprecierea utilităţii unui anumit bun sau serviciu este

subiectivă. Acelaşi bun sau serviciu poate fi util pentru o persoană dar
inutil pentru alta.
 Utilitatea marginală (Umg) reprezintă satisfacţia suplimentară
resimţită de un consumator în urma consumării unei unităţi
suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori rămânând constanţi.

Legea lui Gossen: Utilitatea marginală

descreşte pe măsură ce creşte consumul.
! Legea lui Goessen („Legea utilitatii marginale descrescande”)
= „Marimea intensitatii unei placeri va descreste progresiv pana la
saturare daca respectiva placere este satisfacuta continuu si
neintrerupt.”

ALEGERE ŞI RENUNŢARE: COST DE OPORTUNITATE

Menajele trebuie să aleagă realizarea proiectelor celor mai

importante, ceea ce echivalează cu renunţarea la alte proiecte, pentru
o vreme sau pentru totdeauna. Alegerea şi renunţarea reprezintă o
manifestare a „gospodăririi‖ a raţionalităţii în economia unei familii sau
a unei persoane. „Buna gospodărire" în cadrul unei familii constă în
maxima satisfacere a nevoilor specifice cu minim de efort, respectiv de
cheltuieli.

Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune

dintre şansele sacrificate, la care se renunţă atuci când se face o
alegere oarecare. Cu alte cuvinte, măsoară cea mai mare pierdere
dintre variantele sacrificate considerându-se că alegerea făcută
constituie „câştigul".
 Ideea de sacrificare a unor oportunităţi de acţiune este clară
dacă luăm în considerare constrângerile pe care ni le impun timpul şi
constrângerile bugetare.

Costul de oportunitate al unui proiect pentru care s-a optat

este legat de ideea de eficienţă şi raţionalitate economică, respectiv
este vorba de beneficii mai mari decât costuri. Ceea ce este ales ca
prioritate la un moment dat trebuie să reprezinte un beneficiu mai
mare decât pierderea care o reprezintă acel ceva la care s-a renunţat.

EXEMPLUL de pe tablă cu 100 lei:

https://conspecte.com/Teoria-econamica/modul-economic-de-
gandire.html

http://www.qreferat.com/referate/economie/Universul-
economiei934.php

Tema: Sursele de venit:

 Salariul, ca formă principală a remunerării
factorului muncă are următoarele
caracteristici generale:
 - este forma de venit primar cea mai
importantă, deţinând o pondere majoritară în
totalul veniturilor.

- este un venit anticipat în raport cu

vânzarea şi ulterior în raport cu producţia.

- este un venit vital, fiind în

majoritatea cazurilor venitul unic al
gospodăriilor

 Profitul este partea ramasa din venitul total ce revine

întreprinzatorului dupa ce s-au scazut toate cheltuielile
aferente venitului respectiv.

Profitul brut este reprezentat de partea ce ramâne din venitul total

dupa ce s-au scazut cheltuielile de productie;

Profitul net este partea din profitul brut care ramâne dupa ce au
fost deduse dobânda la capitalul propriu al întreprinzatorului,
salariul ca recompensa pentru activitatea sa, arenda si chiria
pentru terenul si cladirea care îi apartin, impozitele si taxele ce se
suporta direct din profit;

Profitul normal, legitim sau justificat, care reprezinta remunerarea

serviciilor întreprinzatorului, recompensa sa pentru priceperea sa
si raspunderea pe care si-o asuma, prima pentru risc si
incertitudine;

Profitul pur sau supraprofitul este acel profit generat de

împrejurari deosebite care nu au legatura cu activitatea
întreprinzatorului. Este obtinut de acei întreprinzatori care au o
pozitie de monopol în producerea si/sau vânzarea produselor. Se
realizeaza pe baza unor
preturi de vânzare mai ridicate.

 Dobanda reprezinta suma de bani pe care trebuie sa o

plateasca beneficiarul imprumutului (debitorul) celui care
 a acordat imprumul (creditor),pentru folosirea
disponibilitatii banesti ale acestuia pana la restituirea
banilor.

In cazul creditului,creditorul este banca pentru o alta institutie

financiara.

In cazul depozitelor,creditorul este o persoana fizica sau o firma

care isi tine economiile la banca.

 Renta este un venit stabil realizat de posesorul unui bun

imobiliar (pamânt,cladiri, constructii, resurse de apa) sau
mobiliar (hârtii de valoare, capital banesc);

Renta economica este plata pentru folosirea unei resurse

economice nesustituibile,a carei oferta totala este insuficienta în
raport cu cererea, constituind un venit pentru posesorul acesteia.

Economisirea reprezintă procesul de reţinere din venituri a

ceea ce rămâne după consum. Economiile sunt sumele de bani care
rămân la dispoziţia menajelor după consum.

Se pune problema păstrării in siguranţă a banilor, siguranţă faţă

de :

A. Ameninţări extraeconomice:
- eventuale furturi;
- producerea unor calamităţi (incendii, inundaţii etc)
B. Ameninţări economice:
- deprecierea banilor provocată de inflaţie;
- schimbarea banilor.(punerea in circulaţie a bancnotelor si
monedelor noi, denominarea, etc)
 Tema: Producția și Productivitatea
Productivitatea reprezintă eficienţa sau
randamentul prin care sunt combinaţi şi utilizaţi
factorii de producţie în activitatea de obţinere a
bunurilor şi serviciilor. Randamentul factorilor de
producţie se apreciază cu ajutorul nivelului
productivităţii.
Relaţia care exprimă nivelul productivităţii este:
W=Q/Fi
W = nivelul productivităţii
Q = producţia (exprimată în unităţi fizice sau/şi în
unităţi monetare)
Fi = efortul depus, factorii de producţie utilizaţi,
exprimaţi în unităţi fizice sau monetare.
Factorii care influenţează nivelul productivităţii
pot fi grupaţi în:
- factorii naturali;
- factorii tehnici;
- factorii sociali;
- factorii psihologici;
- factorii internaţionali.

Factorii naturali:
- condiţiile pedoclimatice;
- concentraţia în substanţă utilă a unui zăcământ
mineralier;
- abundenţa sau raritatea resurselor de apă.
Factorii tehnici:
- tehnica şi tehnologia utilizate;
 - combinarea factorilor de producţie;
- modul de organizare a activităţii de producţie.
Factorii sociali:
- gradul de pregătire şi calificare a lucrătorilor;
- relaţiile dintre patronate şi sindicat.
Factorii psihologici:
- motivaţia muncii;
- climatul la locul de muncă;
- climatul familial.
Factorii internaţionali:
- calitatea relaţiilor economice internaţionale;
- nivelul productivităţii în celelalte ţări.

Moneda : concept , evoluţie , funcţii

Definiţia monedei: moneda poate fi definită astfel :

a) Etalon al valorii , instrument de plată , mijloc de tezaurizare.

b) Ansamblul mijloacelor de plată direct utilizabile pentru a efectua
plăţi de bunuri şi servicii
c) Ansamblul de active (creanţe) acceptate pretutindeni, de toţi,
întotdeauna pentru a regla datoriile generate prin schimbul de mărfuri
şi/sau servicii.
Evoluţia monedei: se înregistrează de la egipteni încoace o tendinţă
de devalorizare a monedei (moneda etalon în Egipt era capul de
vită). A fost necesară o evoluţie a monedei (la caldeni moneda era
unitatea de timp, în Uruc moneda era spicul de orez).
Caracteristica monedei : “a spart” trocul. Apare o monedă
marfă care se situează între cele două interfeţe ale trocului .Moneda
are următoarele avantaje: este conservabilă, divizibilă, conferă
încredere, are o valoare de întrebuinţare.
 Treptat se ajunge la moneda metalică (metale preţioase între
care se stabileşte un raport de schimb de 1:13 ).

Ulterior baterea monedei a căpătat caracter de privilegiu a

statului şi a devenit o prerogativă pe care o exercita în exclusivitate
organul statal.

Evoluţia monedei continuă prin apariţia monedei fiduciare

(bancnota). Bancnota a putut fi introdusa după ce a devenit o
prerogativă a statului. Bancnota era recunoscută de toţi, era mai uşor
de transportat, era multiplicabilă.

Au apărut apoi creditele, cărţile de credit, cartelele magnetice.

Funcţiile monedei sunt următoarele:

- este un intermediar al schimburilor atât de mărfuri cât şi de bunuri

şi servicii
- constituie o masă a valorilor
- este instrument de rezervă şi tezaurizare a valorilor
- lichiditatea ,prin excelenţă ,a monedei

Rolul concurenţei în economia de piaţă

     Concurenţa este o componentă esenţială a

mecanismului economiei de piaţă. Ea se defineşte ca
acea stare de referinţă sau ca acel complex de condiţii în
cadrul căreia (sau cărora) are loc o confruntare liberă,
amplă şi veridică între toţi agenţii ecomomici, atât la
nivelul ofertei, cât şi al cererii de bunuri de producţie şi
de capitaluri, fiecare putându-şi promova liber propriile
interese de piaţă. 
     În lupta de concurenţă se pot folosi atât metode care
se încadrează în uzanţele şi regulile admise de
reglementările comerciale în vigoare (concurența loială):
 reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor de
vânzare, îmbunătăţirea calităţii produselor etc,
cât şi metode cu caracter neloial (concurența neloială)
precum înţelegeri cu caracter monopolist, răspândirea de
informaţii false despre concurenţi, spionajul economic,
corupţia etc.
     Concurenţa normală, desfăşurată în concordanţă cu
uzanţele şi normele adoptate în societate, joacă un rol
activ şi indeplineşte funcţii importante în economie:
1.      Stimulează iniţiativa, inovaţia, spiritul creativ şi
emulaţia între agenţii economici, conducând la
promovarea tehnologiilor şi produselor noi şi înlăturarea
celor depăşite;
2.      Favorizează formarea normală şi stabilirea sau chiar
reducerea preţurilor sub presiunea concurenţei prin
preţuri întreprinzătorii perfecţionând tehnica, mărind
productivitatea şi reducând costurile;
3.      Contribuie la satisfacerea mai bună a cerinţelor de
consum oferind consumatorilor posibilităţi mai largi de
alegere;
4.      Concurenţa joacă un rol important de „asanare” a
economiei, eliminând pe cei ineficienţi şi recompensând
pe cei eficienţi.

Concurenţa neloială are efecte nocive asupra economiei.

Definitie: Concurenţa este un mod de manifestare a

economiei pe piaţă, în care pentru un bun omogen şi
substitutele sale, existenţa unui singur producător
devine, practic, imposibilă.
Problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii
pieţei: producători, consumatori, intermediari. Fiecare
firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar
câştigul net să fie cât mai bun. Iar acţiunile unei firme nu
depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei.
În absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea
să-şi stabilească liber preţurile la un nivel ridicat.

În funcţie de numărul de concurenţi si gradul de

diferenţiere al produselor întâlni

Concurenţa imperfectă este situaţia de pe piaţă în care

condiţiile necesare pentru existenţa
concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute. Forme de
concurenţă imperfectă:
Monopol – situaţie în care există un singur vânzător al
unui bun economic.
Oligopol – situaţia în care există un număr redus de
vânzători ai unui bun economic.
Concurenţa monopolistă – situaţie în care există mai
multi vânzători de bunuri total diferite.
Monopson – situaţie în care există un singur cumpărător
al unui bun economic.
Oligopson – situaţie în care există un număr restrâns de
cumpărători ai unui bun economic.
Concurenţa imperfectă poate apărea pe anumite pieţe din
cauza lipsei de informare a cumpărătorilor si vânzătorilor
despre preţuri şi despre bunurile de pe piaţă.

Concurenţa perfectă este un model al teoriei economice.

Acest model descrie o formă ipotetică a pieţei în care nici
un producător sau consumator nu are puterea de a influenţa
preţurile de pe piaţă. Aceasta ar conduce la un rezultat
eficient, ţinând cont de definiţia standard a economiei.
Analiza pieţelor perfect competitive asigură fundamental
teoriei cererii si ofertei.
În cadrul pieţei, firmele pot avea în vedere satisfacerea
aceloraşi nevoi de consum sau a unor nevoi diferite, ele
adresând acestora produse sau servicii identice,
substituibile sau asemănătoare. În funcţie de acestea,
concurenţa poate fi variabilă:
Concurenţă directă este cea mai uşor de observat şi
poate fi:
· concurenţă de marcă – ce are loc între firme ce oferă
aceleaşi bunuri şi servicii destinate satisfacerii aceloraşi
nevoi. Diferenţierea între concurenţi se realizează în acest
caz prin intermediul mărcii. Exemplu: producătorii de bere,
benzină, pâine, etc.
· concurenţă la nivel de industrie – ce are loc între
firme ce oferă produse similare care satisfac diferit aceeaşi
nevoie. Este vorba, în general, de produse sau servicii
substituibile în consum, iar competiţia se realizează prin
diferenţierea calitativă a produselor. Exemplu: industria
alimentară, industria confecţiilor.
Concurenţă indirectă este privită mai ales din punct de
vedere al pieţei şi poate fi:
· concurenţă formală – ce are loc între firme ce oferă
produse/ servicii care satisfac aceeaşi nevoie în moduri
diferite. Exemplu: nevoia de a petrece timpul liber se
satisface vizionând un film sau participând la o excursie.
· concurenţă generică – ce se întâlneşte la nivelul
întregii pieţe, firmele disputându-si de fapt venituri ale
cumpărătorilor, care sunt obligaţi să îşi ierarhizeze nevoile.
1. Identificarea concurentei
Sursele de informare pentru identificarea concurenţilor
sunt:
 
Surse externe:
a. Surse informale: clienţii comuni cu concurenţii,
parteneri publici de la care firma poate obţine
informaţii „informale” cu privire la preţuri,
activităţi promoţionale, organizarea unor
 evenimente, proiectul unei posibile extinderi.
b. Surse formale care pot avea diverse origini:
b. · Publice: organizaţii profesionale, Camera de
Comerţ şi Industrie, ministere, consulate, etc.
· Profesionale: presa locală, presa de specialitate,
institute de sondaj, anuare, paneluri etc.
· Comerciale: cataloage ale concurenţilor, campanii
promoţionale, târguri şi expoziţii etc.
Surse interne:
Fac apel la informaţiile deţinute de propriul personal în
urma contactului cu clienţii, furnizorii, intermediarii sau de
noii angajaţi (de la firmele concurente) sau de stagiari,
consultanţi etc.

Rolul statului în economie

Intervenţia statului în economie înseamna participarea sa

directă
sau indirectă, prin politica economica a autoritaţilor publice
centrale şi
a administraţiei locale, la activitatea economică, la
rezolvarea
problemelor economice şi sociale, locale şi naţionale, cu
ajutorul unor
anumite instrumente, prin măsuri şi acţiuni concrete.
Rolul statului în economie creşte o dată cu
introducerea progresului tehnic şi diversificarea
activitatii economice, creşterea rolului statului în
economie având urmatoarele cauze:
a) insuficienta invitatiei private în unele domenii de
interes general, cum ar fi:
- Cercetarea tehnico-stiintifică;
- Lucrari tehnico-edilitare;
- Servicii, dezvoltarea publica şi locuinţe;
- Transport urban de călători;
- Lucrări de alimentare cu apă şi canalizări;
- Centrale şi puncte termice etc.
b) complexitatea unor probleme care se manifestă în
anumite perioade istorice (războaie, crize economice,
crize politice).
c) modificări care apar în conjunctura economiei
internaţionale cu influenţe favorabile sau nefavorabile
asupra situaţiei economice a unei ţări.
Sintetic se poate spune ca intervenţia statului în
economie are ca scop principal corectarea neajunsurilor
economiei de piaţă şi crearea condiţiilor pentru o
desfăşurare normală a vieţii economice.
Creşterea intervenţiei publice, pentru a remedia
imperfecţiunile pieţei, a antrenat o sporire importantă a
rolului statului in viata economica. Creşterea rolului
statului a dus la sporirea influentei sale in viata
economica, atât in ceea ce priveşte mărimea parţii din
venitul naţional destinata transferurilor si suplimentarea
veniturilor persoanelor in dificultate, cat si în privinţa
reglementarii, respectiv, a controlului legal asupra
activităţii economice. Intervenţia statului in activitatea
economica nu a fost continua; urmând ciclul afacerilor,
guvernele au făcut doi paşi înainte si unul înapoi pe
drumul unei intervenţii publice mai importante. În
economiile moderne, statul se implica in toate sferele
vieţii economice. Instrumentele pe care le utilizează
pentru a influenta activitatea economica privata se
împart in trei mari categorii:
1. IMPOZITELE, care reduc veniturile contribuabililor si, prin
urmare, cheltuielile private (firmele s indivizii cumpără mai
puţin pentru investiţii si consum), furnizând mai multe resurse
sectorului public (pentru crearea de bunuri publice). Sistemul
fiscal poate fi utilizat pentru descurajarea unor activitati
(fumatul, consum de alcool etc.), prin aplicarea unor impozite si
taxe mai ridicate, si la încurajarea altora prin aplicarea unor
cote reduse de impozite. Acestea pot fi directe sau indirecte.
2. CHELTUIELILE, ce stimulează firmele sau lucrătorii sa producă
anumite bunuri sau servicii (tancuri, servicii educaţionale,
justiţie etc.) si permite transferurile de la buget (prestaţii
sociale) care asigura venituri pentru o parte a populaţiei.
Acestea sunt exhaustive si cheltuielile guvernamentale.
3. REGLEMENTARILE SAU MASURI DE CONTROL, care dau sau nu
dau voie oamenilor sa desfăşoare anumite activităţi economice.
Regulile si reglementările sunt instrumente eficace pentru
redresarea eşecurilor pieţei. Guvernele utilizează regulile, atât
pentru cadrul in care operează piaţa, cat si pentru a modifica
funcţionarea pieţelor libere. Regulile se refera la activităţile
economice. Orele intre care sunt deschise magazinele, regulile
in care funcţionează diferite sindicate, interzicerea discriminării
intre serviciile prestate de bărbaţi si femei, a vânzării si
consumului de băuturi alcoolice de catre copii, a drogurilor,
prostituţiei, obligaţia de încheiere a unor asigurări pentru
pagubele produse cu autoturismul si altele, sunt exemple de
reguli pentru desfăşurarea activităţii economice.

Funcţiile statului

Încă din epoca lui Platon, filosofii au dezbătut rolul statului, iar oamenii
politici au elaborat concepţii diferite referitoare la stat. O privire
generala începe cu o analiza a rolului normativ al statului, adică studiul
tipului de funcţii economice pe care statul trebuie sa si le asume. Intr-o
economie mixta, moderna, statul îndeplineşte patru funcţii:

Ø   stabilirea cadrului legal de desfăşurare a activităţii economice;

Ø   alocarea resurselor pentru imbunatatirea eficientei;

Ø   repartiţia venitului intr-un mod cat mai echitabil;

Ø   stabilizarea economiei prin politici de creştere.

Creşterea economica este măsurata prin procentajul sporirii anuale a

produsului intern brut pe locuitor.

Direcţiile de bază ale activităţii economice a statului

În economia de piaţă statul şi structurile sale iau asupra sa

îndeplinirea funcţiilor, care nu e în stare să le îndeplinească însăşi
piaţa:

 asigurarea cadrului juridic de funcţionare a mecanismului

de piaţă;
 producţia bunurilor publice;
 protecţia populaţiei de efectele negative ale activităţii
economice;

Protecţia populaţiei de la efectele externe negative ale economiei

cuprinde:

 aplicarea măsurilor administrative către agenţii, care

produc efecte negative;
 folosirea măsurilor indirecte: impozitarea suplimentară a
celor vinovaţi.
 redistribuirea veniturilor;
 asigurarea creşterii economice şi stabilizarea economiei în
condiţiile de criză.

Garanţiile sociale de bază pe care Republica Moldova le asigură

populaţiei sînt:

 Salariul minim pe economie.

 Pensiile.
 Indemnizaţiile pentru copii.
 Burse pentru studenţi.
 Indexarea veniturilor în cazul inflaţiei.
 Compensarea pierderilor de la calamităţile stihiinice.
 Indemnizaţiile de şomaj.
 Asigurarea medicală.
 Protecţia muncii.
 Externalităţi

Definire

 Externalităţile reprezintă consecinţe sau efecte care

afectează viaţa şi activitatea oamenilor, inclusiv mediul
natural. Ele se concretizează în costuri sau beneficii
care, deşi se produc, nu sunt evidenţiate în cheltuielile
şi rezultatele obţinute de către agenţii economici.
Efectele respective sunt suportate şi de alte persoane sau
grupuri decât cele care le produc.
 Externalităţile sunt generate de către acele activităţi care
induc sau provoacă efecte răspândite asupra altor grupuri
sau persoane decât cele care le produc sau le consumă.
 Externalităţile apar în situaţiile în care preţurile pieţei nu
reflect integral nici costurile, nici beneficiile asociate
producţiei sau consumului. Astfel, externalităţile reprezintă
acea parte a costurilor şi beneficiilor asociată unei terţe
părţi, ce pot avea un caracter extern în raport cu partenerii
de bază.
 Clasificare
 În funcţie de efectele incluse, externalităţile pot fi:
externalităţi pozitive (efecte benefice) şi externalităţi
negative (efecte malefice). Această clasificare are un
caracter relativ, întrucât o externalitate negativă dintr-un
anumit punct de vedere poate fi pozitivă din alt punct de
vedere. Spre exemplu, o firmă poate genera, prin poluare,
efecte externe negative, dar prin dezvoltarea producţiei
 poluante, să sporească gradul de ocupare a mâinii de lucru.
Din această cauză, includerea într-o categorie sau alta de
externalităţi are loc în funcţie de caracterul preponderent al
efectelor externe.
 În cazul externalităţilor pozitive, beneficiile private sunt
mai mici decât beneficiile sociale, acestea din urmă
incluzând şi beneficiile externe ce revin unor terţe
persoane. Acest tip de externalităţi se concretizează în
niveluri de producţie şi de consum sub cele
corespunzătoare alocării eficiente a resurselor. Pentru a
reprezenta grafic corelaţia dintre diferitele tipuri de
beneficii este necesar să precizăm ce se înţelege prin
beneficiu marginal şi care este tendinţa de evoluţie a
acestuia.
 . Lansarea unei afaceri de la „zero”
Avantaje
• Devii propriul tău șef
• Libertate maximă de acţiune
pentru întreprinzător
• Satisfacţie personală
• Potenţial nelimitat pentru câștig
• Investiţie fi nanciară iniţială mai redusă
Dezavantaje
• Interval de timp mai îndelungat pentru
lansarea produsului sau serviciului
• Credibilitate redusă din
partea clienţilor, furnizorilor
• Difi cultăţi în atragerea surselor
de fi nanţare și credibilitate
redusă din partea fi nanţatorilor

• Provocare de a realiza propriul produs sau serviciu pe piaţă

• Oportunitate de a dezvolta propriile practici de afaceri etc.

Procurarea unei afaceri existente

Avantaje Dezavantaje
• Afacerea este deja creată și activează • Afacerea poate avea o imagine sau
situaţie anterioară nefavorabilă
• Posibilitate de a activa și a plăti salarii • Valoarea afacerii poate fi difi cil de
chiar din prima lună determinat
• Reputaţia bună a întreprinderii și • Activele pot fi supra-evaluate
moștenirea situaţiei anterioare favorabile
• Echipamente și utilaje deja existente și angajaţi instruiţi
• Posibilitatea planifi cării în baza unor date reale

• Oportunitate semnifi cativă de cercetare, pentru a identifi ca și

evalua viabilitatea afacerii

Procurarea unei francize

Franciza, prin conţinutul său, oferă noilor francizaţi avantajele necesare pentru

ca întreprinde-rea nou înfi inţată să devină, încă de la început, un agent

economic competitiv.

Avantaje Dezavantaje
• Preluarea unei afaceri viabile
• Posibilitatea de a accesa mai ușor • Costuri înalte pentru francize și alte taxe
fi nanţarea
 • Investiţia iniţială mai • Infl exibilitate datorită

redusă ar putea spori restricţiilor sau numelui

posibilitatea de obţinere comercial impus de francizor
mai rapidă a profi tului
• Imagine foarte bună și acces la publicitate
• Folosirea unei mărci comerciale cunoscute
• Acces la instruire de calitate
• Asistenţă tehnică și managerială
• Libertate redusă în organizarea și dezvoltarea afacerii

• Difi cultăţi la vânzarea francizei

• Existenţa unor riscuri specifi ce

Activitatea antreprenorială în bază de franciză în Moldova este reglementată de Legea

Nr. 1335 –XIII din 01.10.97 ”Cu privire la franchising”. În ţara noastră franciza apare ca

opţiune de afaceri in ultimii ani și este apreciată ca instrumentul secolului XXI pentru

dezvoltarea micilor afaceri.

De aceea vom descrie un pic mai detaliat aceasta opţiune:

Ce este franciza?
FRANCIZA este un sistem de comercializare, bazat pe o colaborare continuă, în
bază de contract, între persoane fizice sau juridice independente din punct de
vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei per-
soane, denumite francizat, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un
produs, un serviciu sau o tehnologie.

Prin urmare, franciza este un acord între două persoane juridic independente care oferă:
unei persoane sau un grup de persoane (francizat) dreptul de a vinde un produs

sau un serviciu utilizând marca comercială sau marca numelui a unei persoane de

afaceri (francizor)

• Sentiment redus al satisfacţiei personale de la crearea și consolidarea afacerii proprii

• Probabilitatea moștenirii angajaţilor care nu împărtășesc altă viziune și pot opune
rezistenţă la orice schimbare
• Modifi carea sau schimbarea practicilor anterioare de afaceri poate duce la anumite pierderi ai
clienţilor fi rmei

• Lipsă de suport
• Responsabilitate unică
• Resurse limitate, în unele cazuri resurse și eforturi necesare subevaluate
• Adesea, timp insufi cient pentru marketing, necesitatea unor resurse
adiţionale etc.
 Ce trebuie să mai știi atunci când pornești o afacere proprie?

Sunt câteva aspecte obligatorii care trebuie să fi e luate în considerare înainte de a porni afacerea:

Mai întâi de toate, înainte de a înregistra o fi rmă, companie, întreprindere, trebuie

să cunoști foarte bine legislaţia. Pentru a consulta textele acestora, îţi recomandăm
permanent să accesezi site-ul www.justice.md sau www.old.justice.md, pagini
gratuite unde poţi găsi legislaţia Repu-blicii Moldova în vigoare.

De asemenea am extras în Anexa 15. Lista actelor normative ce reglementează antreprenoriatul în

Moldova, la acest Ghid, principalele denumiri de legi, hotărâri, acte normative, regulamente, care te

vor ajuta să te informezi despre regulile de joc în mediul de afaceri.

Apoi trebuie să fi i pregătit să lucrezi zilnic peste program. Un antreprenor trebuie să fi e capabil
să lucreze independent și să ia decizii rapide de unul singur. De asemenea, va trebui să aloci o
bună parte de timp în căutarea clienţilor și în procesul de negocieri. Dacă tehnica vânzărilor și
relaţiile cu clienţii nu fac parte din abilităţile tale personale, trebuie să te gândești la persoane,
parteneri sau angajaţi, oameni de încredere care au aceste aptitudini.

De asemenea, trebuie să fi i absolut sigur că există o piaţă de desfacere pentru

produsul sau ser-viciul pe care intenţionezi să-l oferi consumatorilor, în condiţiile
specifi ce businessului ales. Spre exemplu, deși deschiderea unui magazin sau unei
tarabe poate fi deseori o afacere profi tabilă, totuși, plasarea acestora în apropierea
unui supermarket poate fi o decizie nu prea bună și me-rită o evaluare adiţională.

Un sprijin fi nanciar sufi cient este absolut necesar pentru succesul tău în afaceri. De
obicei, sur-sele fi nanciare proprii investite în afacerea ta pot fi un argument efi cient
atunci când vei avea nevoie de surse suplimentare și vei solicita un împrumut de la
o instituţie de microfi nanţare sau de la o bancă comercială.

Este foarte importat să cunoști că majoritatea instituţiilor fi nanciare îţi pot solicita și
un plan de afaceri pentru a obţine împrumutul necesar. Toate acestea contează,
deoarece instituţia fi - nanciară vrea să se asigure de viabilitatea afacerii tale și de
faptul că împrumutul solicitat va fi rambursat în termenii și în condiţiile stabilite.

Înainte de a iniţia o afacere, trebuie să te convingi că știi toate cerinţele de reglementare a activităţii de
antreprenoriat în domeniul ales, adică: numărul și tipul avizelor, autorizaţiilor, aprobărilor, permiselor și
licenţelor, care vor fi obligatorii pentru legiferarea afacerii tale.