DERIVAȚII. CONDIȚII TEHNICE.

ÎNREGISTRARE

Culegerea diferențelor de potențial se face cu ajutorul electrozilor plasați pe corp sau la

distanță, în interiorul câmpului electric dezvoltat de rezultanta momentană a dipolilor electrici.

1. Derivații

A. Derivații bipolare

În aceste derivații electrozii sunt plasați pe câte 2 dintre cele 3 puncte echidistante față de
cord, care determină un triunghi echilateral (EINTHOVEN). Cele 3 puncte sunt: brațul drept , brațul
stâng și piciorul stâng:

-D I : polul - la brațul drept, polul + la brațul stâng

-D II : polul - la brațul drept, polul + la piciorul stâng

-D III: polul - la brațul stâng, polul + la piciorul stâng

B. Derivații unipolare

În aceste derivații electrodul explorator reprezintă întotdeauna polul + , iar polul - este
electrodul indiferent (cel îndepărtat). Electrodul indiferent se poate obține, din punct de vedere
tehnic, prin introducerea unor rezistențe în circuit sau prin scurtcircuitări (borna centrală Wilson,
cu potențial 0). Aceste derivații sunt notate cu V (Volt). Se descriu derivații unipolare ale
membrelor: aVR(ight), aVL(eft), aVF(oot) (plan frontal) și precordiale (V1,V2,V3,V4,V5,V6) (plan
orizontal).

* „a” se adaugă pentru că potențialul este de amplitudine mică și trebuie amplificat

pentru a se putea înscrie.

Derivațiile unipolare precordiale fiind situate în aproprierea cordului nu impun amplificarea

semnalului:

V1: spațiul 4 intercostal drept la marginea sternului

V2: spațiul 4 intercostal stang la marginea sternului

V3: jumătatea distanței V2-V4

V4: spațiul intercostal 5 stâng pe linia medioclaviculară

V5: la intersecția orizontalei prin V4 cu linia axilară anterioară

V6: la intersecția orizontalei prin V4 cu linia axilară medie

Se descriu derivații suplimentare (V7, V8, V9, V3R, V4R, V5R, V6R) precum si Voe28,
Voe40 (derivații esofagiene) care nu sunt utilizate în mod uzual.

 Amplitudinea este cu atât mai mare cu cât proiecția vectorului este mai paralelă cu
derivația sau cu direcția de explorare a electrodului. Vectorii perpendiculari pe o derivație se
înscriu ca o deflexiune echidifazică sau se proiecteaza punctiform.

2.Condiții tehnice

Electrocardiografele uzuale folosesc o înscriere mecanică, cu un stilet încălzit care vine în

contact cu o hârtie termosensibilă.

Plasamentul electrozilor se face pe zone muscular și nu pe os, fiind necesar un contact

ferm cu tegumentul.

Se notează datele de identificare ale pacientului, suferința clinică, terapia

medicamentoasă, viteza de rulare a hârtiei, data și ora.

Hărtia electrocardiografică este caroiată în pătrate mici cu latura de 1mm (prin linii subțiri)
și pătrate mari cu latura de 5 mm (linii groase).

La o viteză de 25mm/sec, între 2 linii groase (5 mm) se scurg 0,2 sec, iar între 2 linii subțiri
0,04 sec.

În anumite condiții (mai rar) viteza poate fi de 50 mm/sec.

3. Înregistrarea electrocardiogramei

O înregistrare EKG înscrie deflexiuni (unde), segmente și intervale.

a. Unda:

- forma (rotunjita, ascutita)

- sens (pozitiv sau negativ)

- durată (sutimi de secundă și depinde de viteza hârtiei)

-amplitude (suma aritmetică a componentelor + și -) se exprimă în mV(1mV=10mm)

- dimensiune (1 unitate Ashmann= 1 mV x 0,04 sec ) neutilizată în practică

b. Segmentul

- este porțiunea de traseu dintre 2 unde

- se caracterizeaza prin pozitie și durată

- normal este izoelectric (dar poate fi și supra-/sub-denivelat)

c. Intervalul

- este suma dintre o undă și un segment

- se caracterizează prin durată.