Cubismul

Cubismul e o mișcare a modernismului european, apărută ca urmare a perioadei de

intense experimentări formale ale lui Pablo Picasso și Georges Braque imediat după șocanta
lucrare a lui Picasso din 1907, Domnișoarele din Avignon. Construită pe bazele esteticii și
filozofiei formale reducționist-geometrice a picturii lui Paul Cezanne, cubismul e primul curent
care a rupt definitiv dependența picturii occidentale de tradiția de reprezentare mimetică a
lumii, instaurată odată cu Renașterea. În loc să redea lumea în spațiul iluziei perspectivice
renascentiste, cubismul alege să reprezinte fațete diverse ale lumii, aranjate într-un
fragmentarium menit să înfățișeze geometria autentică a lumii înconjurătoare.

Caracteristici ale Cubismului

Artiștii abandonează reprezentarea perspectivică, impusă ca normă obligatorie de la

Renaștere încoace, la fel cum abandonează și modeleul iluzionist tridimensional al picturii.

Cubismul experimentează cu forma deschisă, cu raportul dintre figură și fond, cu

suprapunerile redării obiectului din mai multe unghiuri, pentru a oferi o nouă percepție a
spațiului, eliberând pictura de presiunea oglindirii iluzioniste a lumii.

Faza sintetică a cubismului experimentează introducerea a noi materiale, „non-

picturale” în operă, pentru a oferi picturii un grad mai mare de autenticitate și o legătură
nemijlocită cu realitatea (spre deosebire de falsa legătură a iluziei perspectivice și
tridimensionale practicate până atunci). Cubismul a deschis astfel calea către pictura non-
reprezentațională a artei abstracte, către explorările formale ale avangardelor și către noile
tehnici ale fotomontajului și colajului.

Cronologia Cubismului

Un moment cheie în cristalizarea ideilor cubiste a avut loc în 1907, când statul francez
a omagiat personalitatea lui Paul Cezanne printr-o mare expoziție retrospectivă postumă
organizată în cadrul Salonului Anual de Toamnă. Concluziile creative de maturitate ale lui
Cezanne, felul autoritar și hotărât al acestuia de a apela la simplificarea formei pentru redarea
naturii, precum și austeritatea vizunii acestuia, au avut un impact major asupra tinerilor
Picasso și Braque. De asemenea, Picasso era încă sub influența vizitelor repetate la Muzeul
Trocadero, unde se întâlnise pentru prima dată cu arta africană.

Toate aceste influențe se regăsesc în inovațiile din Domnișoarele din Avignon (1907),
considerată unanim o operă proto-cubistă. Distorsiunea figurilor, simplificarea formelor, felul
cum fundalul se întrepătrunde cu figura, dar și paleta cromatică discretă, prevestesc
trăsăturile principale ale cubismului.

Colaborarea strânsă dintre Braque și Picasso a fost determinantă în geneza cubismului.

Artiștii se întâlneau regulat pentru a discuta progresul ideilor și pentru a-și analiza lucrările,
iar în 1908 au deschis prima expoziție comună. La această expoziție, criticul de artă Louis
Vauxcelles a descris lucrările ca „bizarreries cubiques" (ciudățenii cubice), afirmație ce a dat în
cele din urmă numele curentului.

Pentru că amândoi tinerii artiști erau săraci, se poate spune că supraviețuirea

cubismului i se datorează galeristului și negustorului de artă de origine germană Daniel-Henry
Kahnweiler, care a hotărât să sprijine financiar experimentele artistice ale celor doi tineri
creatori. Izbucnirea Primului Război Mondial și deportarea lui Kahnweiler din Franța, a pus de
facto capăt mișcării.

Periodizarea cubismului este foarte clar vizibilă în caracterul operelor. Etapa ce a durat
până în 1910, numită precubistă, e marcată de influența lui Cezanne și de primele încercări de
renunțare la perspectivă și de sintetizare geometrică a universului pictural. În faza secundă a
cubismului analitic, numită și „ermetică”, lucrările erau reduse la o serie de volume
multifațetate ce se suprapuneau, în mare parte pictate în game de brunuri și griuri.

În iarna dintre 1912-1913, Picasso a introdus tehnica colajului, lipind bucăți de hârtie
colorată în lucrările sale, eliminând astfel și ultimele urme ale iluzionismului tridimensional ce
supraviețuiseră cubismului analitic. Dacă în cubismul analitic, fațetele obiectului „analizat”
pictural sunt reasamblate pentru a evoca acel obiect, în această ultimă fază, numită și a
cubismului sintetic, se renunță aproape complet la volumetria obiectelor. Ea e înlocuită cu un
spațiu pictural plat, populat de siluete cromatice ample și de semne grafice, pictate sau colate.

Deși Picasso și Braque sunt creditați ca inițiatori ai mișcării, cubismul nu ar fi căpătat

amploarea la care îl cunoaștem azi fără aportul lui Juan Gris, Robert și Sofia Delaunay, Jean
Metzinger sau Roger de la Fresnaye.

Artiști reprezentativi

Pablo Picasso, Georges Braque, Juan Gris, Fernand Leger, Albert Gleizes, Andre Lhote,
Robert și Sofia Delaunay, Jean Metzinger, Roger de la Fresnaye