Bauhaus

Școala Bauhaus este unanim considerată una din cele mai importante și influente
mișcări ale modernismului european, cu un impact ce a durat mult după închiderea ei de către
regimul nazist în 1933. Capacitatea vizionară a acestui grup multidisciplinar de artiști,
pedagogi, designeri și arhitecți asupra societății, a sistemului de învățământ, a artei și
tehnologiei, a produs idei și concepte fără de care societatea de azi ar fi de neimaginat.
Filozofia Bauhaus a fost influențată de mișcările artistice ale secolului 19 și începutului de secol
20, ca Arts and Crafts sau Art Nouveau, și de felul cum acestea încercau să niveleze falsa
distincție între artele aplicate și cele frumoase și să reunească organic creativitatea cu
meșteșugul. Moștenirea acestor tendințe romanțat medievale se regăsește în ethosul
timpuriu al Bauhaus și în fermentația utopică a acelei perioade, când membrii corpului
profesoral se organizaseră ca o ghildă meșteșugărească cu o agendă civilizatoare. Abia
jumătatea anilor 1920 a făcut loc apariției unei viziuni mai pragmatice și a introdus sinteza
dintre artă și tehnologie, cea mai importantă și durabilă moștenire a școlii Bauhaus.

Caracteristici ale Bauhaus

Rădăcinile Bauhaus pot fi urmărite până adânc în ambianța sfârșitului secolului 19, în
angoasele unei epoci pentru care evoluția tehnologică, rapidă, abrutizantă și surprinzătoare,
părea să amenințe relevanța socială și culturală a individului creator și a sensibilității sale
artistice. Bauhaus a continuat linia mișcărilor artistice din acea epocă și a încercat să creeze
obiecte utilitare înzestrate cu energia, creativitatea și identitatea unei opere de artă.

Deși pedagogia școlii Bauhaus a abandonat mare parte din aspectele învățământului
tradițional de artă, ea a rămas preocupată de aspectele sale intelectuale și de latura teoretică
a practicii profesionale. Într-o dinamică specială, Bauhaus a creat o sinteză originală artistică-
pedagogică și a eliminat multe din ierarhiile și paradigmele culturale instituite de la Renaștere
încoace: arhitectura și designul de interior, feroneria, textilele, au fost puse pe picior de
egalitate cu pictura și sculptura, iar studenților li s-au oferit metode de investigație și spațiu
de experiment individual în locul modelului pedagogic tradițional, de învățare prin copierea
gesturilor magistrului.

Datorită acestei viziuni unificatoare, ce punea pe același plan meșteșugul și artele

plastice, nu e deloc surprinzător că cele mai influente contribuții ale Bauhaus au apărut în
domenii ce nu aveau legătură directă cu pictura sau sculptura: mobilierul lui Marcel Breuer
sau obiectele de uz casnic ale Mariannei Brandt au netezit drumul către minimalismul anilor
1950-60, în timp ce arhitecți ca Walter Gropius și Ludwig Mies van der Rohe sunt considerați
precursorii Stilului Internațional în arhitectură.

Cronologia Bauhaus

Școala Bauhaus a fost fondată în 1919 la Weimar de arhitectul german Walter Gropius,
prin fuziunea a doua instituții de educație artistică: Großherzogliche Sächsische Hochschule
für Bildende Kunst (Școala de Arte Frumoase a Marelui Ducat al Saxoniei), unde Gropius era
director încă din 1915, și Kunstgewerbeschule Weimar, o fostă școală de arte și meserii.
Ambiția lui Gropius era să creeze o direcție pedagogică radical nouă, care să cultive respectul
pentru artă și meserie în mod egal, după modelul Evului Mediu, și să unifice sub aceeași viziune
medii creative diverse și nuanțate, ca artele plastice, designul industrial, designul grafic, arta
tipografică, amenajările interioare și arhitectura.

Johannes Itten, Lionel Feininger, Gerhard Marcks și Gropius erau singurele cadre
didactice la inaugurarea școlii în 1919, pentru ca în anul următor să li se alăture Oskar
Schlemmer și Paul Klee, iar în 1922, Wassily Kandinsky. Tot în 1922 Theo van Doesburg s-a
mutat la Weimar ca ambasador al De Stijl, iar școala a fost vizitată de El Lissitzky.

În 1925, din cauza presiunilor politice ale guvernului conservator de la Weimar și a

reducerilor bugetare, Bauhaus s-a mutat într-un nou sediu, la Dessau. În această perioadă s-
au produs cele mai dramatice schimbări de direcție ale școlii: au dispărut evocările metaforice
ale șantierelor catedralelor medievale și discuțiile despre cum Bauhaus ar fi fost reiterarea
simbolică a ghildelor medievale, iar filozofia curriculară a școlii s-a îndreptat către artele
aplicate, design și începând cu 1927, arhitectură.

În 1928, Gropius a demisionat de la conducerea școlii și a fost succedat de arhitectul

Hannes Meyer, un funcționalist radical. Viziunea sa foarte rațională și concentrată pe practica
profesională, precum și lipsa de interes și răbdare pentru partea estetică a educației, au
produs tensiuni ce au culminat cu demisiile unor veterani ca Marcel Breuer sau Herbert Bayer.
În 1930 Consiliul Local al Primăriei din Dessau l-a demis pe Meyer și l-a numit director pe
Ludwig Mies van der Rohe, venit cu o programă destinată să reîntoarcă școala la rădăcinile
sale pedagogice. Tensiunile au escaladat și situația politică a devenit tot mai volatilă pe măsură
ce național-socialiștii câștigau teren și vizibilitate în viața politică germană. Problemele interne
și ascensiunea nazistă (în 1931 aceștia au câștigat majoritatea în consiliul local din Dessau) au
forțat în 1932 mutarea școlii la Berlin, unde a mai supraviețuit doar pentru scurt timp, fiind
închisă în 1933 după un raid al Gestapo (poliția politică a regimului nazist).

Odată cu închiderea școlii și cu deteriorarea situației politice, foștii profesori au

emigrat, luând cu ei influența și moștenirea anilor Bauhaus. În 1937 Gropius a ajuns în
America, la Graduate School of Design de la Universitatea Harvard, Josef Albers a predat
pictura la legendara școală experimentală Black Mountain College, unde i-a avut printre
studenți pe Robert Rauschenberg și Cy Twombly. Forțat să emigreze din Germania din cauza
originii evreiești, László Moholy-Nagy a plecat și el în America unde a fondat o instituție de
învățământ cunoscută sub numele de New Bauhaus, ce avea să devină mai târziu Institute of
Design din Chicago.

Artiști reprezentativi

Walter Gropius, László Moholy-Nagy, Paul Klee, Wassily Kandinsky, Josef Albers, Marcel
Breuer, Lyonel Feininger, Oskar Schlemmer, Joost Schmidt, Johannes Itten, Ludwig Mies van
der Rohe, Hannes Meyer