În urmă cu exact zece ani, pe 9 august 2007, BNP Paribas, cea mai mare bancă

franceză, a interzis accesul investitorilor la banii din fondurile cu expunere pe credite

ipotecare subprime, acuzând “evaporarea totală a lichidităţii”. Pentru mulţi, acesta este
momentul declanşării crizei financiare care un an mai târziu aducea economia globală în
pragul colapsului.

Industria financiară a supravieţuit recesiunii care a urmat şi şi-a revenit, cu excepţia

numelor mari care au căzut atunci, precum Lehman Brothers şi Bear Stears. Însă criza a
produs schimbări tectonice în economia globală şi pe pieţele financiare, iar consecinţele la
nivel politic şi social – inclusiv ascensiunea “alternativelor” la politica mainstream în multe
ţări dezvoltate poate fi atribuită parţial crizei – sunt încă în desfăşurare şi nu se ştie unde se
vor opri. Demascarea şi sancţionarea abuzurilor băncilor din perioada premergătoarei crizei,
la adăpostul reglementărilor laxe, este încă în desfăşurare în multe locuri din lume, cu atât mai
mult în America.

 Iulie 2006 – preţurile locuinţelor ating maximul istoric în SUA

 Februarie 2007 – HSBC, cea mai mare bancă europeană, anunţă pierderi legate de
afacerile cu credite ipotecare subprime din SUA

 Aprilie 2007 – Creditorul ipotecar subprime New Century dă faliment

 Iunie 2007 – Apar dificultăţi cu lichiditatea la două fonduri de hedging coorondate de

banca de investiţii Bear Stearns, unul dintre numele vechi, cu tradiţie, de pe Wall
Street

 9 August 2007 – BNP Paribas blochează accesul investitorilor la mai multe fonduri de
investiţii cu expunere pe piaţa creditelor ipotecare subprime din SUA. Banca Centrală
Europeană derulează o infuzie de lichiditate de 94,8 miliarde euro în sistemul bancar.
Adam Applegarth, la acea vreme CEO al Northern Rock, banca de credite ipotecare
din Marea Britanie adusă în faliment de criză, avea să descrie momentul drept “ziua în
care lumea s-a schimbat”

 Septembrie 2007 – Dezastru la Northern Rock, al cincilea mare creditor ipotecar din
Marea Britanie. Cozi interminabile la bancomate şi încercări eşuate Băncii Angliei şi
guvernului britanic de a intermedia salvarea instituţiei financiare cu bani privaţi. Cinci
luni mai târziu, guvernul britanic era nevoit să naţionalizeze banca. Nu avea să fie
ultima.
  Ianuarie-februarie 2008 – Prima mişcare din partea Fed: banca naţională a SUA taie
dobânda cheie cu 0,75 puncte procentuale, la 3,5%. Administraţia Bush promulgă un
proiect de stimulare a creşterii economice.

 Martie 2008 – JPMorgan Chase preia Bear Stearns la un preţ de nimic, pentru a
preveni un blocaj la nivel de sistem. Rezerva Federală aruncă 200 de miliarde de
dolari în piaţă. Au urmat alte tăieri de dobânzi, FMI prevestea dezastrul.

 7 septembrie 2008 – Instituţiile financiare federale “Fannie Mae” şi “Freddie Mac”,

care au rolul de a cumpăra credite ipotecare din piaţă, primesc bailout-uri de la guvern
pentru a se evita colapsul, la mai puţin de trei luni după ce Comisia de reglementare a
valorilor mobiliare interzisese vânzarea în lipsă acţiunilor celor două corporaţii.

 14-16 septembrie 2008 – Lehman Brothers, bancă americană din top 5, cu o tradiţie de
150 de ani, dă faliment cu active de 639 miliarde de dolari. Sânge pe pieţele
financiare. Guvernul SUA salvează cu bani publici gigantul financiar AIG – nota de
plată, 85 de miliarde de dolari. Bank of America preia Merrill Lynch.

 Septembrie-octombrie 2008 – Bănci din Marea Britanie şi SUA cad pe capete.

JPMorgan şi Goldman Sachs, alte două bănci americane de top 5, se clatină.
Trezoreria SUA aprobă TARP, programul de 700 de miliarde de dolari pentru
preluarea activelor neperformante din sectorul bancar.

 Noiembrie 2008 – După bailout-uri de sute de miliarde de dolari din bani publici
pentru bănci pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord, Rezerva Federală a SUA
lansează primul program de „relaxare cantitativă”, un instrument până atunci exotic
care avea să intre în vocabularul comun al marilor bănci centrale din întreaga lume.
Programele de relaxare cantitativă care au urmat au ajuns la câteva mii de miliarde de
dolari în SUA, Europa şi Japonia. Practic, tiparniţele de bani au mers la viteză maximă
pentru a ieftini creditarea şi a reporni creşterea economică.

Au urmat doi ani de recesiune, retrogradarea mai multor ţări dezvoltate de către
agenţiile de rating, iar în 2010 a izbucnit criza datoriilor de stat din Europa, care a ajuns să
clatine din temelii Uniunea Europeană şi zona euro, două construcţii pe are SUA a ajuns să se
bazeze în ultimele decenii din punct de vedere al stabilităţii politice.
 După momentul critic septembrie 2008, populaţia a cerut să cadă capete, dar
majoritatea măsurilor luate de autorităţile americane şi a dosarelor instrumentate au mers pe
cauze civile, şi nu penale. Foarte puţini bancheri au mers la puşcărie, spre exasperarea
mulţimilor.

Campioană la amenzi a fost Bank of America, unul dintre titanii industriei financiare
americane, care a plătit 65 de miliarde de dolari pentru a stinge acuzaţiile care au apărut în
urma crizei în legătură cu prorpia activitate şi cu acţiunile băncilor pe care le-a absorbit în
contextul de atunci, Countrywide şi Merrill Lynch. Acuzaţii care pot fi asimilate înşelăciunii.
JPMorgan Chase se aşează confortabil pe locul al doilea, cu amenzi în valoare totală de 27 de
miliarde de dolari, provocate şi de de această dată, parţial, şi de instituţiile financiare
absorbite, Bearn Stearns şi Washington Mutual.

Procurorii au asaltat băncile cu acuzaţii de spăşare de bani şi încălcare a sancţiunilor

impuse de guvernul american. Luând în calcul şi sumele plătite de bănci în aceste dosare,
totalul ajunge la 321 miliarde de dolari în ultimii zece ani, potriivt unui raport Boston
Consulting.

Cele trei mari agenţii de rating – Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch – au scăpat mult mai
uşor decât băncile după ce au contribuit la umflarea bulei speculative prin atribuirea de
ratinguri AAA produselor financiare precare bazate pe credite subprime (credite pentru casă
acordate cu buletinul). Amenzile şi înţelegerile extrajudiciare suportate de agenţiile de rating
se măsoară în zeci de milioane de dolari, iar cele trei corporaţii continuă să domine business-
ul evaluării financiare.