Competenţele UE potrivit Constitutiei

În conformitate cu Constituţia europeană, delimitarea competenţelor Uniunii se bazează pe principiul

atribuirii. Utilizarea competenţelor Uniunii este condusă de principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii.
 conform principiului atribuirii, Uniunea acţionează în limitele competenţelor conferite ei de
către statele membre prin Constituţie pentru a atinge obiectivele stabilite în actul fundamental.
Competenţele care nu sunt atribuite Uniunii în Constituţie aparţin statelor membre;
 conform principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu se încadrează în competenţa sa
exclusivă, Uniunea acţionează numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii vizate nu
pot fi suficient realizate de către statele membre, la nivel central, regional sau local, dar se pot,
datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii vizate, realiza mai bine la nivelul Uniunii;
 conform principiului proporţionalităţii, conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea
ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene stabilite prin Constituţie.

Există câteva tipuri (categorii) de competenţe pe care le vom prezenta în continuare.

A. Competenţa exclusivă
Atunci când Constituţia atribuie Uniunii o competenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai
aceasta poate legifera şi adopta acte juridice cu caracter obligatoriu; statele membre nu pot face ele
însele acest lucru, decât dacă sunt abilitate de către Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor
adoptate de aceasta. UE deţine competenţa exclusivă în următoarele domenii:
 Uniunea vamală;
 stabilirea regulilor concurenţiale necesare pentru funcţionarea pieţei interne;
 politica monetară pentru statele membre care au adoptat moneda Euro;
 conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune în domeniul
pescuitului;
 politica comercială comună;
 pentru încheierea unui acord internaţional atunci când această încheiere este prevăzută într-un
act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei sale interne
sau în măsura în care ea este susceptibilă de a afecta regulile comune.
B. Competenţa partajată
Atunci când Constituţia atribuie Uniunii o competenţă partajată cu statele membre într-un domeniu
determinat, Uniunea şi statele membre au puterea de a legifera şi adopta acte cu caracter juridic
obligatoriu în acel domeniu. Statele membre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a
exercitat-o sau a decis să cedeze exercitarea competenţei sale.
Domenii principale:
 piaţa internă;
  politica socială pentru aspectele prevăzute în Constituţie;
 coeziunea economică, socială şi teritorială;
 agricultura şi pescuitul, exclusiv conservarea resurselor biologice marine;
 mediu;
 protecţia consumatorilor;
 transporturile;
 reţelele transeuropene;
 energia;
 spaţiul libertăţii, securităţii şi justiţiei;
 problemele comune ale siguranţei în materie de sănătate publică pentru aspectele definite prin
Constituţie.
Trebuie spus că în domeniile:
 cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea are competenţa de a conduce acţiuni,
mai ales pentru definirea şi punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei
competenţe să aibă ca efect împiedicarea statelor membre de la exercitarea competenţei lor.
 de dezvoltare, cooperare şi ajutor umanitar, Uniunea are competenţa de a conduce acţiuni şi o
politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca rezultat împiedicarea
statelor membre de la exercitarea competenţei lor.
C. Coordonarea politicilor economice şi de ocupare
 Statele membre coordonează politicile lor economice în cadrul Uniunii. În acest scop
Consiliul de Miniştri adoptă măsuri, adică marile orientări ale acestor politici. Statelor membre
care au adoptat moneda unică li se aplică dispoziţii specifice.
 Uniunea ia măsuri pentru asigurarea coordonării politicilor de ocupare ale statelor
membre, prin definirea liniilor directoare ale acestor politici.
 Uniunea poate lua iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor
membre.
D. Politica externă şi de securitate comună
Uniunea are competenţa de a defini şi implementa politica externă şi de securitate comună, inclusiv
definirea progresivă a politicii de apărare comune.
 Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună cuprinde toate
domeniile politicii externe şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv definirea
progresivă a unei politici de apărare comună, care ar putea duce la o apărare comună.
 Statele membre trebuie să sprijine activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate comună în
spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi trebuie să se conformează actelor adoptate de către
Uniune în acest domeniu.
E. Acţiuni de sprijinire, coordonare sau acţiuni complementare
 În anumite domenii şi în condiţiile stabilite în Constituţie, Uniunea are competenţa de a acţiona
pentru sprijinirea, coordonarea şi suplimentarea acţiunilor statelor membre, fără
suprapunerea competenţelor lor în aceste domenii.
 Domeniile de acţiune pentru sprijin, coordonare sau complementare, la nivel european, sunt:

◦ protecţia şi ameliorarea sănătăţii umane;

◦ industria;

◦ cultura;

◦ turismul;

◦ educaţia, formarea profesională, tinerii şi sportul;

◦ protecţia civilă;

◦ cooperarea administrativă.