CUPRINS

Studiu practic privind elaborarea şi implementarea strategiei în cadrul

Complexului balnear "Therma XXI"...................................................................1
1.1. ANALIZA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 2
1.1.1. Turismul românesc: prezent şi perspective...............................................2
1.1.2. O radiografie a turismului balnear.........................................................11
1.2. DIAGNOSTICUL INTERN 24
1.2.1. Potenţialul turistic natural şi antropic....................................................25
1.2.2. Analiza diagnostic...................................................................................29
1.3. ANALIZA SWOT 71
1.4. OPŢIUNI STRATEGICE ALE COMPLEXULUI THERMA XXI 72
1.5. ACTIVITĂŢI NECESARE IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI
COMPLEXULUI SC BALNEOTERAPIA - COMPLEXUL THERMA XXI 81
1.5.1. Determinarea factorilor eficacităţii........................................................81
1.5.2. Stabilirea obiectivelor şi analiza câmpului de forţe...............................82
1.5.3. Strategii şi planuri de acţiune.................................................................83
1.5.4. Asigurarea implementării.......................................................................87
1.5.5. Înţelegerea rolului comunicării şi negocierii în schimbare.....................88
1.5.6. Gestionarea resursei umane.......................................................................98

1.1.1. O radiografie a turismului balnear

 Denumit în diferite moduri: turism de sănătate, turism termal în staţiuni
balneoclimaterice sau termalism, turismul balnear reprezintă o formă de turism
care are în vedere deplasarea unor persoane, de diferite vârste şi profesii, în
localităţi cu factori naturali de cură pentru îngrijirea sănătăţii, odihnă, cură cu
substanţe balneare naturale (ape minerale sau termale, nămoluri terapeutice,
mofete, etc.) cu extracte sau medicamente pe bază de plante, pentru profilaxie,
pentru înfrumuseţare sau pur şi simplu pentru turism. Durata sejurului în cadrul
turismului balnear este de 14, 21 sau chiar 28 de zile pe an, deci una foarte
ridicată, ceea ce explică interesul pentru relansarea acestei forme de turism.
Serviciile prestate cuprind servicii de bază: cazare, alimentaţie, tratament şi
servicii de agrement, menite a răspunde diferitelor segmente de consumatori.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Termalismului şi Climatologiei –
FITEC, domnul Guy Ebrard declara: “Turismul balnear are nu numai valenţe
medicale profilactice, de recuperare şi readaptare funcţională dar şi un potenţial
economic major. Aspectul economic reiese atât din activitatea specifică de
turism generatoare de capital cât şi la un nivel mult mai vizibil, cuantificabil, ca
generator de importante economii în bugetul social, prin reducerea semnificativă
a cheltuielilor de spitalizare, a consumului de medicamente şi a numărului total
de zile de boală.”
Izvoarele termale şi practicile terapeutice balneare au existat
dintotdeauna, iar pentru anumite persoane, ele constituie o tradiţie culturală şi de
viaţă.
În secolul al XX.-lea, potrivit unor păreri autorizate în domeniu,1
aproape 50% din turişti au apelat la staţiuni balneare, turismul balnear
cunoscând o dezvoltare fără precedent datorită acţiunii simultane a mai multor
factori printre care amintim: concediul plătit, dezvoltarea oraşelor, dezvoltarea
industrială, introducerea serviciilor turistice sub formă de pachet de servicii.
Este bine cunoscut faptul că solicitarea crescândă la care este supus
organismul în condiţiile unui mediu urban tot mai poluant, precum şi
accentuarea fenomenului de stres sunt unele din cauzele principale care
conduc la apariţia bolilor cronice şi a celor de uzură. Putem menţiona
reumatismul cu toate formele sale, sindroamele post-reumatice, disfuncţiile
metabolice, bolile aparatului cardio-vascular, afecţiunile cronice ale aparatului
respirator. Aceste afecţiuni vor beneficia în a doua jumătate a secolului al XX-
lea de tratamentul complet oferit de staţiunile balneare.

1
Cahier Espaces, Revue trimestrielle éditée pars les Editions Touristiques Européennes, aug.
1996
 În tratamentele balneare se pune accentul pe adaptarea, antrenarea şi
normalizarea funcţiilor degradate datorită procesului de uzură accentuată a
organismului. Factorii terapeutici naturali utilizaţi în tratamentul balnear
reprezintă remedii cu valoarea deosebită, de neînlocuit în profilaxia sau chiar în
vindecarea unor boli, înlocuind cu succes, în unele cazuri, tratamentele medicale
clasice. În plus medicina fizică şi balneologia, componente ale turismului
balnear, dispun de o fundamentare ştiinţifică solidă. Metodele hidroterapeutice,
kinetoterapia, pneumoterapia, electroterapia se bazează pe date moderne de
fiziologie. Prin obiectivele sale profilactice ca şi prin abordarea într-o manieră
conceptuală modernă a recuperării medicale în staţiunile balneare a unor
categorii de bolnavi cu deficienţe funcţionale determinate de boli ori
traumatisme la nivelul sistemului locomotor, cardio-vascular sau respirator,
balneologia şi medicina fizică se situează printre specialităţile medicale a căror
eficienţă şi importanţă au fost dovedite în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei.
Activităţile de profilaxie primară şi de recuperare radicală a capacităţii sunt
considerate astăzi drept cele mai eficiente din punct de vedere medical şi
economico-social. La obiectivul profilactic de recuperare se adaugă şi cel de
terapie vizând o gamă largă de afecţiuni cronice în care factorii terapeutici
naturali şi metodele fizice de tratament existente în staţiunile baleno-climaterice
au o contribuţie deosebită. Curele balneoclimaterice se adresează unor categorii
diverse de pacienţi. Curele terapeutice şi cele de recuperare sunt destinate acelor
bolnavi cronici, cu sau fără deficienţe funcţionale, indicaţi pentru acest mod de
tratament, iar pentru persoanele intrate în decada a cincia de viaţă, cura în
staţiunile balneo-climaterice devine o necesitate. Dacă ne referim însă la
conţinutul preventiv al curelor, fie de profilaxie primară, fie secundară, atunci ne
adresăm persoanelor de vârstă tânără, oamenilor sănătoşi de orice etate, pentru
care curele în staţiunile balneare sau climaterice reprezintă o modalitate de a
stabili contacte cu medii naturale protejate, în scopul optimizării unor funcţii de
bază ale organismului.
Creşterea nivelului tehnic al dotărilor şi a exigenţei turiştilor de cură
balneară, precum şi concurenţa acerbă între staţiunile balneare atât pe pieţele
interne cât şi internaţionale sunt cauze care alimentează dezbateri ample în toate
statele deţinătoare de resurse minerale de cură şi tradiţii în domeniu.
Dezbaterile iau în discuţie predominant tendinţele de evoluţie ale
acestui segment de turism adresat cu precădere sănătăţii, părerile oscilând între
evoluţia spre o predominare a curelor medicale şi cea a unui turism balnear
mai deschis spre activitatea economică şi servicii de divertisment.2
Cererea pentru turism balnear este influenţată hotărâtor de ponderea
cheltuielilor pentru sănătate din bugetul familiei şi de gradul de acoperire a
cheltuielilor legate direct de cura balneară din bugetele asigurărilor de sănătate
la nivelul fiecărei ţări. Acest factor major de influenţă depinde direct de situaţia
economică internaţională şi naţională care se răsfrânge asupra bugetelor
naţionale de asigurări sociale. Recesiunea economică de la începutul anilor ’90 a
determinat o scădere a bugetelor de asigurări sociale şi implicit a cuantumului
datorat asigurărilor sociale de sănătate în majoritatea statelor europene.
Ponderea cheltuielilor pentru sănătate în PIB este relevantă pentru
evaluarea nivelului serviciilor medicale şi se situează de la 9-10% în ţări ca
Belgia, Franţa, Olanda la 5-6% în Anglia, America, Italia şi la mai puţin în alte
ţări (România 2-2.5% din PIB) în funcţie de sistemul asigurărilor sociale 3.
Menţionăm tendinţa de creştere a cheltuielilor pentru divertisment, tendinţă care
se manifestă pregnant în majoritatea ţărilor dezvoltate şi care pledează pentru
inovaţie în turismul balnear.
Turismul balnear beneficiază de ceea ce Orio Giarini şi Walter R. Stahel
denumesc atât de plastic “binecuvântarea unei populaţii în curs de îmbătrânire”.4
Potrivit aceloraşi autori, putem beneficia la vârsta de 60 de ani de o
speranţă de viaţă care în medie se apropie de 20 de ani. În plus, ne putem aştepta
ca circa 80-90% din anii trăiţi după vârsta de 60 de ani să treacă în condiţii de
sănătate rezonabilă, în condiţiile unui atenţii sporite de prevenire a
îmbolnăvirilor şi a progreselor înregistrate de ştiinţa medicală. Timpul liber, un
alt factor de influenţă a turismului, are tendinţa de creştere. În majoritatea
ţărilor, săptămâna de lucru este de 5 zile, iar concediul medical plătit are o
durată medie mondială de 30 zile.
În plus vârsta de pensionare a tins să se reducă în ultimele decenii, ceea
ce a dat naştere unor segmente importante de consumatori de turism balnear cu
certe posibilităţi financiare. Creşterea speranţei medii de viaţă, starea generală a
sănătăţii mult îmbunătăţită, schimbările în calitatea muncii şi în activităţile
productive şi anumite tendinţe psiho-sociale (vârsta înaintată nu mai începe la
vârsta pensionării; stilurile de viaţă evoluează de la o generaţie la alta; în

2
G. V. Călin, Florina Bran, Veonica Miclea-Mezdrea, I. Istrate, Turismul balnear, Tribuna
Economică, nr.5, 1997, p.18
3
Maria Ioncică, Rodica Minciu, Gabriela Stănciulescu, Economia serviciilor, Editura Uranus,
Bucureşti, 1997, p.185
4
O. Giarini , W. R. Stahel, Limitele certitudinii, Edimpress Camro, Bucureşti, 1996, p.189
generaţia “baby-boom” mulţi mai mulţi ar putea să-şi dorească să rămână în
angajare parţială mai mult decât lucrătorii care s-au pensionat în ultimii 25 de
ani) au determinat apariţia “celui de-al patrulea pilon: muncind la bătrâneţe pe
bază de angajare parţială”. Aceasta determină crearea unor disponibilităţi
financiare suplimentare, din care o parte vor fi destinate turismului şi pentru care
turismul balnear are şanse certe.

Situaţia turismului balnear în Europa

Piaţa turismului balnear european reprezintă acea parte din piaţa
turistică ce are ca scop principal recuperarea, ameliorarea şi întărirea stării
fizice şi psihice a organismului uman şi pentru care oferta este situată în
spaţiul geografic al Europei.
Cererea turistică balneară se manifestă din partea tuturor grupelor de
vârstă care-şi exprimă dorinţa de a-şi petrece o anumită perioadă de timp într-o
staţiune balneară cu scopul ameliorării sau recuperării sănătăţii fizice şi mentale.
Consumul turistic balnear presupune pe lângă cheltuielile comune
tuturor tipurilor de turism (transport, alimentaţie publică, cazare, agrement) şi
cheltuielile cu tratamentele medicale care ocupă până la 20-25% din totalul
cheltuielilor.
Oferta turistică cuprinde resursele turistice naturale şi antropice,
echipamentul de producţie a serviciilor turistice (în special baza de tratament),
masa de bunuri alimentare şi industriale destinate consumului turistic, forţa de
muncă specializată în turismul balnear, infrastructura şi structurile de primire,
condiţiile de comercializare.
Există ţări care au o tradiţie seculară în practicarea turismului balnear şi
propun o ofertă bine structurată şi performantă, atât pentru turiştii interni cât şi
pentru cei externi.5
Cele mai importante ţări vest-europene în acest domeniu deţinătoare de
resurse minerale de cură, cu staţiuni balneare de renume şi performanţe probate
în timp sunt Germania, Italia şi Franţa. În numărul total al turiştilor, cei de cură
balneară reprezintă în Germania 2,5%, în Italia 2% iar în Franţa 1%.
În Germania există circa 330 de staţiuni balneare recunoscute de stat.
În noile landuri rezultate în urma unificării, au fost recunoscute anumite staţiuni
balneare, care au trebuit ca în 5 ani să îndeplinească condiţii foarte precise
5
a se vedea în acest sens G. V. Călin, Florina Bran, Veonica Miclea-Mezdrea, I. Istrate,
Turismul balnear, Tribuna Economică, nr.5 -11, 1997
pentru ca unităţile din cadrul lor să poată funcţiona, termenul putând fi revizuit
doar o singură dată, pentru alţi 5 ani. Reglementările legislative pentru domeniul
turismului balnear se realizează la nivel de land. În Germania sunt considerate
staţiuni balneare şi staţiunile balneare şi de cură aflate pe litoral, precum şi
staţiunile pentru cura kneipp, o creaţie a preotului Sebastian Kneipp, specific
germane. Este vorba de un complex terapeutic, în care se acordă o atenţie
deosebită ordinii, alimentaţiei, mişcării, hidroterapiei, fitoterapiei, şi în care
tratamentul clasic se bazează pe principiul tradiţional al refacerii regulatorii
adaptive.
Aproximativ 80% dintre staţiunile balneare sunt în subordinea
administraţiilor locale, iar 20% din staţiuni sunt private. În anul 1994 în
staţiunile balneare din Germania s-au înregistrat circa 112 milioane de înnoptări
(cu 1,7% mai puţin faţă de anul precedent) realizate de persoane venite atât la
tratament cât şi la recreere. Circa 40% din totalul înnoptărilor din Germania
reprezintă înnoptări în staţiuni balneare, iar printre primele localităţi primitoare
de turişti se numără şi staţiunile Bad Kissingen şi Bad Fuussing.
În anul 1994 au fost înregistrate 9,4 milioane de turişti la tratament.
Circa 16% adică 1,5 milioane de turişti beneficiază de tratament balnear
subvenţionat de Casele de Asigurări Sociale. Restul sunt turişti veniţi pe cont
propriu în staţiuni. Contribuţia Caselor de Asigurări Sociale la tratamentele din
staţiuni se ridică la 70%. Staţiunile balneare germane asigură 310000 locuri de
muncă dependente direct sau indirect de activitatea de tratament. În Germania
anului 1994, turismul contribuia cu 5% la crearea PIB, la fel ca şi industria
automobilului care este o industrie cheie a Germaniei.
În Germania există tratamente curative şi de recuperare, stabilite de
comun acord cu sursele de subvenţionare ale acestora. În funcţie de statutul
pacientului, în Germania, curele se efectuează ambulatoriu sau staţionar. Durata
minimă a unei cure este de 3 săptămâni; curele ambulatorii au de regulă această
durată, în timp ce curele staţionare durează în majoritatea cazurilor 4 săptămâni.
Tratamentele curative ulterioare se realizează în mare parte în clinici pentru cură
şi în complexe speciale din staţiuni. O formă nouă de tratament ambulatoriu este
“cura compactă” care reprezintă rezultatul tratativelor îndelungate dintre
Asociaţia Patronală Balneară Germană şi reprezentanţii Caselor de Asigurări de
Boală. Cura compactă este o variantă a tratamentului ambulatoriu, în acest caz
pacientul alegându-şi singur locul de cazare. Acest tratament se efectuează în
grupe de până la 15 persoane pentru care sunt valabile aceleaşi indicaţii
medicale. Este vorba de o cură intensivă a cărei calitate este asemănătoare cu
cea a tratamentului staţionar. Pacienţii sunt asistaţi de personal calificat iar
periodic se efectuează controale ale modului de realizare a tratamentului. În
1995 curele compacte se efectuau în 23 de staţiuni balneare germane pentru
persoane ce sufereau de: maladii periculoase ale civilizaţiei, afecţiuni ale căilor
respiratorii, ale coloanei vertebrale, osteoporoză, boli de nutriţie, geoprofilaxie.
În Germania, fiecare cetăţean are dreptul în anumite condiţii la
subvenţionarea tratamentelor balneare în formulele descrise mai sus o dată la 3
ani. Sursa de subvenţionare a curei se stabileşte în funcţie de statutul profesional
al fiecărui pacient în parte. De regulă, pentru angajaţi, subvenţia vine din partea
Casei de Asigurări de Pensii iar în cazul persoanelor care nu lucrează sau nu mai
lucrează din partea Caselor de Asigurări de Boală. Curele ambulatorii sunt
subvenţionate în toate cazurile de Casele de Asigurări de Boală.
Numărul tratamentelor balneare a crescut continuu de la reforma
pensiilor care a avut loc la 1 ianuarie 1957. Datorită recesiunii de la mijlocul
anilor ’70 s-au făcut reduceri de cheltuieli prin “Legea cu privire la structura
bugetului naţional” (1975) şi “Legea cu privire la reducerea costurilor” (1981).
Astfel a scăzut numărul turiştilor ce beneficiau de subvenţionarea tratamentului
balnear. Legea cu privire la reforma din domeniul sănătăţii (1988) a contribuit la
mutarea centrului de greutate de la cura ambulatorie la cea staţionară, deoarece
subvenţia pentru tratamentul ambulatoriu a fost redusă de la 25-30 DM / zi la 15
DM / zi. Totuşi prin măsurile legislative de mai sus nu s-a realizat o economie,
ci dimpotrivă, creştere a cheltuielilor pentru subvenţionarea tratamentelor
balneare. Legea cu privire la structura domeniului sănătăţii (1993) prevedea
subvenţionarea de la buget a tratamentelor staţionare şi a spitalelor. Ca urmare,
perioada de tratament s-a redus, pacienţii ajungând astfel mult mai repede la
stadiul de tratament curativ ulterior.
Guvernele încearcă acum prin cea de-a treia reformă în domeniul
sănătăţii să menţină stabile contribuţiile pentru asigurările de boală şi de pensie.
În cazul majorităţii angajaţilor, cheltuielile pentru asigurările sociale sunt plătite
în proporţie de 50% de către firmă. De aceea firmele, dar şi unele forţe politice,
doresc să îngheţe procentul care revine firmei. Tot în cadrul celei de-a treia
reforme se discută şi luarea în considerare a concediului de o săptămână pentru
tratament staţionar precum şi reducerea duratei acestuia de la patru la trei
săptămâni. De asemenea, guvernul vehiculează ideea eliminării obligativităţii
subvenţionării tratamentelor ambulatorii de către Casele de Asigurări de Boală.
Această propunere a fost făcută în contextul schimbărilor legislative de la 1
ianuarie 1996 din domeniul asigurărilor de boală din Germania.
 În Italia, există circa 300 de “centre termale’ răspândite pe întreg
teritoriul, din care 70% angrenează o structură hotelieră.
În perioada 1991-1994, turismul balnear italian a cunoscut un declin,
înregistrând o pierdere de circa 0,5 milioane de turişti de cură balneară,
reprezentând aproximativ 30% din totalul sosirilor în staţiunile balneare la
sfârşitul anilor 1980.
Toate staţiunile balneare italiene funcţionează în baza aprobării
Serviciului Sanitar Naţional. În anul 1993 au fost înregistrate încasări de 281
mld. lire (circa 175 milioane $ USA) din care 128 mld. de lire au fost plătite de
către Serviciul Sanitar Naţional. Diverse instituţii de ajutor şi asigurări îşi trimit
clienţii în complexe termale, pe bază de convenţii şi chiar în hoteluri obişnuite,
ataşate unor baze de tratament.
Declinul consumului balnear turistic este imputat statului italian.
Principala acuzaţie este lipsa unei legi a termalismului prin care să se atribuie în
mod corect gestionarea întreprinderilor termale publice şi să se definească
tipurile şi principalele caracteristici ale staţiunilor balneare italiene. Statul italian
este acuzat şi de lipsa implicării în îndeplinirea sarcinilor de planificare a
exploatării corecte a resurselor minerale de cură în scopul unei valorificări
adecvate rolului curativ integrat: profilactic, recuperator şi de menţinere a
condiţiei fizice. De la stat, se aşteaptă mult. În primul rând este vorba de
depăşirea unei atitudini pasive, de neimplicare şi adoptarea de iniţiative
strategice, concomitent cu susţinerea iniţiativei private a întreprinzătorilor din
domeniu.
Pe teritoriul unei alte ţări europene, şi anume cel al Franţei, se găsesc
circa 100 de staţiuni balneare. În anul 1994 s-au înregistrat circa 5 milioane de
înnoptări în staţiunile balneare din care 10-12% în reţele hoteliere termale. Acest
segment de turism generează în mod direct sau indirect circa 38 000 locuri de
muncă.
Din cele 100 de staţiuni balneare existente în Franţa, 60 depind de
organizaţii private, 5 sunt plasate direct sau indirect sub tutela statului şi 35 sunt
finanţate şi gestionate de municipalitate (administraţia publică locală). Se
remarcă faptul că administraţia locală joacă un rol important în dezvoltarea
staţiunilor balneare, tendinţa în cadrul acestora fiind de a se orienta către forme
de gestiune de tipul “societăţilor comerciale mixte” sau “regii municipale”,
staţiunea balneară devenind o întreprindere care trebuie gestionată şi promovată
către public.
 Durata sejurului recomandată de 21 de zile este apreciată astăzi ca fiind
prea mare ţinând cont de tendinţa generală de reducere a duratei sejurului
(vacanţei) petrecute în acelaşi loc.
Se estima că în Franţa cheltuielile totale pe o persoană la nivelul anului
1995 (de minimum 7000 FF) erau repartizate în proporţie de 50% pentru a
acoperi costul sejurului şi de 50% pentru cura balneară, acesta din urmă fiind
acoperită în măsură diferită de către diversele tipuri de asigurare (socială,
medicală, etc.). Turiştii de cură estimau în general să cheltuie în medie 100 FF
pe zi din propriul buget. Un procent din această sumă este destinat, de cele mai
multe ori cheltuielilor pentru divertisment
În urma creării “sistemului de vărsământ reprezentativ al impozitului pe
salarii”(1966), localităţile balneare au beneficiat de alocaţii suplimentare, iar din
1979 odată cu înfiinţarea “datoriei globale asupra funcţionării” ideea a fost
reluată în sensul vărsământului unei alocaţii suplimentare de la bugetul de stat.
Principiul urmăreşte să ia în considerare nevoile financiare specifice pentru
compensarea cheltuielilor suplimentare rezultate din activitatea de cură balneară
din staţiune.
În continuare, problema spinoasă este de a decide în sarcina cui trebuie
să cadă cheltuielile suplimentare legate de turismul balnear: a statului, a
turiştilor de cură sau a comunităţilor locale.
Alte state vest-europene au o ofertă turistică balneară mai redusă,
deţinând un număr limitat de staţiuni sau centre balneare. Datorită absenţei unei
game largi de factori minerali de cură, s-au dezvoltat metodologii alternative, de
tipul centrelor de talazoterapie sau al celor de fitness şi remise-en-forme, cure
antistres etc. (cum este cazul Belgiei şi al Marii Britanii).
Pierderea cea mai importantă în domeniul turismului balnear a fost
înregistrată de Marea Britanie, unde infestarea microbiologică a apelor termale a
dus la închiderea stabilimentelor balneare, inclusiv a celei mai mari şi cunoscute
staţiuni termale – Bath. Oferta balneară clasică a dispărut practic de pe piaţa
engleză, curele fiind reorientate spre tratamentele de odihnă şi remise en forme,
specific americane.
În alte state europene precum Portugalia sau Spania, s-a înregistrat o
reducere semnificativă a procentului de acoperire a cheltuielilor legate de cura
balneară de la bugetul asigurărilor de sănătate. În iunie 1995, Belgia a renunţat
integral la suportarea cheltuielilor legate de cura balneară, afectând în mod
direct cei aproximativ 30 000 turişti de cură înregistraţi anual, majoritatea
persoane în vârstă şi care se văd nevoite acum să-şi achite contravaloarea
curelor dispunând de două alternative: fie renunţarea la curele balneare din
staţiunile turistice specializate, fie recurgerea la servicii balneare mai ieftine
oferite în general de staţiunile balneare din ţările central şi est-europene.
Turismul balnear şi-a pierdut din popularitate şi pe piaţa scandinavă, în
ţări ca Danemarca, Suedia şi Norvegia fiind prea puţin prezent. Agenţiile de
turism sunt circumspecte în oferirea unor programe turistice de cură balneară.
Staţiuni balneare altădată renumite, bine organizate şi cu dotări de înalt nivel,
similar celor din Germania şi Cehia, nu au putut găsi pe piaţa scandinavă o firmă
de turism care să preia oferta lor de turism balnear. În urma unui studiu realizat
de Biroul Român de Informaţii Turistice din Danamarca, 6 rezultă drept cauze ale
scăderii interesului danezilor pentru turismul balnear, următoarele:
- mentalitatea danezului care nu vrea să se considere bolnav chiar dacă
nu se simte bine. În anii anteriori, când turismul balnear se practica pe o scară
destul de largă, era determinat de curentul la modă în Germania (unde era foarte
popular) şi de faptul că statul prelua o parte a cheltuielilor;
- statul danez nu mai subvenţionează programul de tratament balnear
în străinătate;
- medicii danezi nu recomandă curele balneare în străinătate ci
tratamente în sanatoriile din Danemarca, unde chiar în absenţa factorilor naturali
de cură se oferă condiţii de tratament alternative, pe care pacienţii le cunosc şi
pe care le consideră lipsite de risc;
- interzicerea dreptului medicilor şi agenţiilor terapeutice de a face
publicitate unor moduri de tratament terapeutic ca ape minerale, mofete,
nămoluri, etc. care nu sunt recunoscute şi experimentate în Suedia sau
Danemarca drept tratamente medicale de către forurile guvernamentale
autorizate.
Ţările central şi est-europene cele mai cunoscute în trecut pentru oferta
turistică balneară tradiţională sunt: România, Cehia, Slovacia, Rusia, Polonia,
statele din fosta Iugoslavie, Bulgaria.
Într-un studiu realizat în 1995 de Institutul Croat pentru Cercetări în
7
Turism pentru “Iniţiativa Central Europeană” se arată faptul că din 14 ţări
membre ce s-au asociat, doar 7 prezintă astăzi pe piaţa turistică europeană o
imagine de marcă pentru produsul balnear şi anume: Austria, Bulgaria, Cehia,
Ungaria, Italia, Polonia şi Slovacia.
6
G. V. Călin, Florina Bran, Veonica Miclea-Mezdrea, I. Istrate, Turismul balnear, Tribuna
Economică, nr.9, 1997, p.26
7
G. V. Călin, Florina Bran, Veonica Miclea-Mezdrea, I. Istrate, art. cit.
 Caracteristica ce se desprinde, trecând în revistă sumarele date statistice,
este aceea că potenţialul de care dispun nu este exploatat. Deşi condiţiile noi
create după 1989 promiteau o adevărată explozie turistică, astăzi cu rare excepţii
reprezentaţii oficiali ai acestei industrii sunt pesimişti: numărul de turişti
stagnează iar cei care vin cheltuie mai puţin decât cu un an înainte. Ţările din
această regiune sunt conştiente de potenţialul lor, de oportunităţi, dar guvernele
nu se străduiesc să le exploateze. Printre excepţii se numără Republica Cehă
unde s-a înregistrat o creştere a veniturilor din acest sector. O situaţie ceva mai
bună în ceea ce priveşte turismul balnear înregistrază Polonia, care dispune şi de
resurse naturale mai importante dar şi cheltuie mai mult cu publicitatea turistică.
Încă din 1992, guvernul a implantat Oficii Naţionale de Turism în toate oraşele
mari din SUA şi Europa de Vest. Privatizarea a început în 1995 şi vechiul
monopol de stat, Orbis, a fost împărţit în trei părţi: hoteluri, agenţii de voiaj,
transport. În Bulgaria, România şi Rusia, turismul a decăzut mult după 1989,
confruntat cu problemele generale de economie, dezorganizare şi lipsă de
lichidităţi.
Viitorul turismului balnear depinde de alegerile ce vor fi făcute în acest
domeniu sub presiunea conjugată a factorilor economici, politici şi sociali.
Bugetele pentru promovarea turistică nu sunt suficiente (2 mld. $ Ungaria, 2
mld. $ România, 87 mld. $ Turcia, 250 mld. $ Franţa) 8, iar ţările est-europene
trebuie să lupte cu disperare pentru recâştigarea terenului pierdut în domeniul
turismului în general, ca şi a celui balnear în special.

Turismul balnear românesc

Turismul balnear a înregistrat şi în România un declin, chiar mai
accentuat decât în celelalte ţări est-europene. În afară de litoralul Mării Negre şi
de Carpaţi, restul ţării este puţin cunoscut în străinătate, iar staţiunile balneo-
climaterice cu un potenţial uriaş nu-şi pot permite să renoveze capacităţile de
cazare în paragină. “Nu s-a făcut nici o investiţie în turism în ultimii cinci ani”
afirmă dl. Mark Philips de la Hawarth Consulting, care a lucrat împreună cu
guvernul român la un plan de acţiune în turism, sponsorizat de Uniunea
Europeană. Numărul turiştilor străini este în scădere, ca şi cel al încasărilor care
sunt probabil direct proporţionale cu eforturile depuse pentru dezvoltarea
turismului.

8
Dan Matei Agathon citat de Gh. Sporiş în art, Judeţul Vâlcea - gazdă a turismului balnear
românesc, România Turistică, 11 martie-11 aprilie 2002, p.2
 Prezentăm în tabelul 6.1., câteva date relevante pentru turismul românesc
la nivelul anului 2000.
România dispune în prezent de peste 160 de staţiuni şi localităţi cu
factori naturali de cură. În multe dintre ele există complexe sanatoriale, hoteluri
de cură în care serviciile de cazare, masă, diagnostic şi tratament sunt oferite în
cadrul aceleiaşi clădiri dar lipsesc elementele de noutate medicală, persistă
aparatura învechită şi nu putem vorbi despre un adevărat turism balnear, decât
cu anumite rezerve. Între staţiunile balneare cu o circulaţie turistică mai ridicată
se numără: Băile Felix cu 5980 de locuri, Băile Herculane cu 5500 locuri,
Călimăneşti-Căciulata cu 4000 de locuri, Sovata cu 3400 locuri, Slănic Moldova
cu 3300 de locuri, Băile Oneşti cu 2600 locuri, Govora 2300 locuri, Vatra
Dornei cu 1270 locuri, Băile Tuşnad cu 2200 locuri şi Mangalia cu 802 locuri.
Tabelul 1. Principalii indicatori ai circulaţiei turistice din România

d.c. în turismul
Denumirea indicatorului UM Total balnear
Număr %
Nr. unităţi de cazare (nr.) 3.250 435 13,38
d.c. hoteliere (nr.) 811 101 12,45
Capacitatea existentă Locuri 282.806 45.768 16,18
d.c. hoteluri Locuri 161.528 28.968 17,93
Capacitatea în funcţiune Mii locuri zile 51.275 11.500 22,43
d.c. hoteluri Mii locuri zile 34.910 9.415 26,97
Turişti cazaţi Mii 5.109 665 13,02
d.c. străini Mii 795 29 3,65
Înnoptări Mii 17.670 5.300 29,99
d.c. străini Mii 1.981 178 8,99
Indici de utilizare a
% 34,5 46,1 -
capacităţii în funcţiune
Durata medie a sejurului* Zile 3,5 8,00 -
* pentru turismul organizat de agenţiile de turism
Sursa: prelucrare după Anuarul Statistic al României, 2001, CNS, p. 516

Cererea pentru turismul balnear a scăzut şi putem menţiona printre

cauze, următoarele:
- beneficiarii turismului balnear sunt în general persoanele cu venituri
medii spre mici, majoritatea pensionari. Scăderea continuă a
veniturilor discreţionare a dus la renunţarea sau la reducerea duratei
tratamentului;
- reducerea ponderii subvenţiilor acordate de asigurările sociale în
preţul biletelor de tratament, care a dus la creşterea sumei care
trebuie suportată de beneficiarul turismului balnear;
 - baza materială uzată moral şi tehnic datorită lipsei de interes
manifestată de administratorii bazei materiale din staţiunile balneare,
lipsa investiţiilor conducând la orientarea turiştilor spre alte staţiuni;
- baza de agrement slab dezvoltată sau în unele staţiuni chiar
inexistentă;
- dezinteresul personalului în acordarea unor servicii de calitate, în
raport cu tariful achitat de turişti;
- infrastructura aflată într-o stare de degradare accentuată;
- ineficienţa căilor de publicitate practicate, lipsa publicităţii şi a
studiilor de piaţă, pe plan intern şi extern, lipsa fondurilor alocate
pentru publicitate;
- înlocuirea într-o proporţie tot mai mare a tratamentului balnear cu
produse fitness, tratamente de remise-en-forme, tratamente la
domiciliu, îndeosebi în ţările dezvoltate;
- rigiditatea ofertei de servicii care nu se modifică în funcţie de cererea
turistică, ca şi imaginea nefavorabilă de care se bucură oferta
românească.
Turismul balnear se află în prezent (ianuarie 2002) într-o stare extrem de
critică. Unităţile de cazare şi bazele de tratament, conform verificărilor făcute de
către inspectorii DGAC din Ministerul Turismului în 120 de structuri de primire
şi baze de tratament din staţiunile Govora, Olăneşti, Călimăneşti, Herculane,
Slănic-Prahova, Vatras Dornei, Băile Felix, Sovata, Covasna, Balvanyos,
Malnaş, Tuşnad, Buziaş, Moneasa şi Amara se află într-o îngrijorătoare stare de
uzură şi de degradare.9
"Turismul balnear se află într-o criză profundă, ca urmare a lipsei de
interes, atât din perioada comunistă, cât şi din perioada capitalistă, pentru că, el
deocamdată mizează aproape în exclusivitate, pe cei ce vin prin Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale. Este o crimă ca peste două sute de staţiuni balneare
din România să trăiască de pe o zi pe alta, şi să aştepte licitaţii de la MMPS,
unde până acum, ele, se mai şi concurează între ele, pentru a obţine cel mai prost
tarif. România deţine o treime din apele termale ale Europei şi exploatează 2%
din acestea. România este singura ţară din Europa cu peste două sute de staţiuni.
Şcoala românească de balneo-terapie este recunoscută peste tot în lume, aşa
încât, avem ce pune pe masa guvernului."10
9
P. Costian, SOS staţiunile balneare, Revista de turism, ecologie şi cultură, România Pitorească
nr. 2, 2002, p.3
10
Dan Matei Agathon citat de Gh. Sporiş în articolul, Judeţul Vâlcea - gazdă a turismului
balnear românesc, România Turistică, 11 martie-11 aprilie 2002, p.2
 Realismul de care dă dovadă ministrul turismului este un lucru bun, dar nu
şi suficient pentru a îndrepta lucrurile. Dacă în prezent şi în viitorul apropiat nu
se vor lua măsuri la nivelul conducerii statului şi a Ministerului Turismului
privind realizarea unui program naţional şi regional de sprijinire a turismului
balnear, România va rămâne doar cu amintirea că a avut cândva un asemenea
turism. Pentru aceasta trebuiesc “voci”, perseverenţă şi profesionalism care să
propună, să fundamenteze şi să ofere soluţii.