LP nr.

INVESTIGAREA TULBURĂRILOR METABOLISMULUI LIPIDIC

Definirea termenilor

Lipoproteine Forme de transport a lipidelor în sânge

Chilomicroni Forma majoră de transport a triglicerolilor exogeni
LDL (low density Principala formă de transport a esterilor de
lipoproteins) colesterol; rol proaterogen
VLDL (very low density Transportă lipide endogene, în special trigliceroli
lipoproteins)
IDL (intermediate density Conţine atât trigliceroli, cât şi esteri de colesterol;
lipoproteins) rol proaterogen
HDL (high density Transportă colesterol de la ţesuturi la ficat; rol
lipoproteins) antiaterogen
Apoproteine Reprezintă partea proteică a lipoproteinelor, având
un rol important structural şi funcţional. Apo B (din
LDL) este principala proteină proaterogenă, iar apo
A (din HDL) este o proteină antiaterogenă
Hiperlipoproteinemie Creşterea colesterolului şi triglicerolilor peste
(HLP) valorile normale (>200 mg/dl)

Dislipoproteinemie Hiperlipoproteinemie asociată cu scăderea HDL-

(DLP) colesterolului (<35 mg/dl)
Scăderea izolată a HDL-colesterolului

Pentru diagnosticarea DLP sunt necesare următoarele teste:

Teste screening
Teste analitice
Teste speciale

I. Teste screening
Pentru a stabili dacă un pacient are sau nu o tulburare a metabolismului
lipidic într-o primă etapă sunt necesare următoarele 3 determinări:
1. Colesterolul total
 2. Triglicerolii
3. HDL-colesterolul
4.
1. Determinarea colesterolul total
Determinarea nivelelor de colesterol poate fi realizată de o manieră precisă
prin metode enzimatice. Mai uzuale sunt metodele colorimetrice care au ca
principiu apariţia unui produs de culoare verde prin solvirea colesterolului în
cloroform în prezenţa anhidridei acetice. Intensitatea culorii este proporţională
cu concentraţia colesterolului în ser.
Ultimele cercetări au precizat că nivele medii de colesterol plasmatic la
adulţi trebuie să fie de 180-200 mg/dl (tabel I). Valorile maxime ale
colesterolului total pot fi calculate după formula 200 mg/dl + vârsta în decenii
(ex. la 20 ani valoarea maximă pentru colesterolul total este de 220 mg/dl).
Riscul cardiovascular fiind cel mai scăzut la valori apropiate de 200 mg/dl.

Tabel:Valorile colesterolului total în funcţie de care riscul vascular este

moderat sau crescut

Vârsta Risc moderat Risc crescut

2 - 19 ani 170 mg/dl 185 mg/dl
20 – 29 ani 200 mg/dl 220 mg/dl
30 – 39 ani 220 mg/dl 240 mg/dl
> 40 ani 240 mg/dl 260 mg/dl

Hipercolesterolemiile se întâlnesc în boli ereditare (hipercolesterolemia

familială) sau dobândite (obezitate, sindrom nefrotic, ateroscleroză, hipotiroidie,
icter obstructiv).
Hipocolesterolemia poate fi ereditară (abetalipoproteinemia, analfalipopro-
teinemia, hipoalfalipoproteinemia) sau poate fi asociată unei tirotoxicoze,
malabsorbţii intestinale, disglobulinemii, insuficienţe hepatocelulare, neoplazii
(mai frecvent în cancerul de colon).

2. Determinarea triglicerolilor (trigliceridelor)

Cele mai precise metode sunt cele enzimatice. În practica curentă se folosesc
mai ales metodele colorimetrice, care se bazează pe oxidarea glicerolului
gliceridic la formaldehidă, pe determinarea glicerolului gliceridelor neutre sau
pe determinarea grupelor esteri ale triglicerolilor.

Tabel Valorile normale ale lipidelor la adult

Fracţia lipidică mg/dl mmol/l
Colesterol total 150 – 240 3,9 – 6,7
Trigliceroli 40 – 150 0,7 – 1,7
 Acizi graşi liberi 12 – 16 0,4 – 0,6
Fosfolipide 180 – 260 2,3 – 3,4
Lipide totale 500 – 800

Hipertriglicerolemia se întâlneşte în hiperlipoproteinemii esenţiale (tip IIb, IV şi

V)

3. Determinarea HDL-colesterolului
Valorile normale = 30 – 75 mg/dl
Importanţa dozării HDL-colesterolului este legată de rolul său antiaterogenic
(fracţia HDL2), nivelele scăzute de HDL (sub 35 mg/dl) fiind asociate cu un risc
crescut de aterogeneză şi boli coronariene ischemice.
Nivele joase de HDL-colesterol sunt prezente în afecţiuni ereditare
(analfalipoproteinemia) şi dobândite (obezitate, diabet zaharat, terapie cu
progesteron, fumat, sedentarism).
Nivele crescute de HDL-colesterol pot avea o cauză ereditară
(hiperalfalipoproteinemia) şi sunt corelate cu o creştere a longevităţii.

II. Teste analitice

Pentru precizarea tipului de dislipoproteinemie şi pentru aprecierea riscului

cardiovascular sunt necesare următoarele determinări:
1. Calcularea LDL-colesterolului
2. Inspecţia aspectului plasmei
3. Calcularea indicelui aterogen

1. Calcularea LDL-colesterolului

Valorile normale pentru LDl-colesterol sunt sub 130 mg/dl (3,3 mmol/l).
Dacă valorile LDL-colesterolului sunt 130 - 160 mg/dl (3,3 – 4 mmol/l), atunci
riscul cardiovascular este crecut numai dacă există un alt factor de risc asociat
(ex. fumat, hipertensiune arterială, diabet). Nivele de peste 160 mg/dl reprezintă
un factor independent de risc pentru ateroscleroză.

2. Inspecţia aspectului plasmei

Aspectul plasmei, după ce aceasta a fost ţinută la + 4° C timp de 24 ore,
furnizează date referitoare la lipoproteinele bogate în trigliceroli.
Se pot observa următoarele aspecte :
 Tabel. Interpretarea aspectului plasmei
Clar TG < 250 mg/dl

Opalescent difuz TG > 500 mg/dl (aspect determinat de creşterea

VLDL şi/sau IDL)
Lactescent difuz TG > 1000 mg/dl (aspect determinat de creşterea
VLDL şi/sau IDL)
Clar + supernatant TG > 1000 mg/dl (aspect datorat creşterii
lactescent chilomicronilor)
Opalescent difuz + TG > 1000 mg/dl (aspect datorat creşterii VLDL şi
supernatant lactescent chilomicronilor)

Este de notat că:

• Modificarea turbidităţii plasmei se datorează VLDL, IDL sau chilomicronilor
• Hipercolesterolemia nu modifică aspectul plasmei

Astfel, chilomicronii în cantitate crescută formează în eprubetă un supernatant

sub formă de inel sau guler cremos (testul chilomicronilor pozitiv).

3. Calcularea indicelui aterogen

O metodă simplă şi fiabilă de evaluare a riscului aterogen este calcularea

raportului HDL-colesterol/colesterol total. Valorile normale pentru acest indice
sunt sub 4 .

III: Teste speciale

Pentru identificarea unor tipuri de dislipoproteinemii sau pentru

precizarea cauzei tulburării metabolismului lipidic sunt, uneori, necesare teste
laborioase sau care nu pot fi realizate decât în laboratoare specializate. Cele mai
importante sunt:

1. Separarea lipoproteinelor
• Electroforeza
• Ultracentrifugarea
2. Determinarea apo A şi apo B
3. Determinarea lipoproteinei (a)

1. Separarea lipoproteinelor
Electroforeza
Examenul electroforetic (lipidograma) este utilizat pentru definirea
semicantitativă a tipului de disliporoteinemie. Metoda este similară cu
electroforeza proteinelor. Migrarea în câmpul electroforetic depinde de tipul
apolipoproteinei şi cantitatea de proteină conţinută în moleculă.
Chilo β preβ α

Fig. 1. Aspectul unei lipidograme normale

Astfel, chilomicronii nu migrează electroforetic pentru că au un conţinut scăzut

de proteine (2%). Celelalte lipoprtoteine, se separă în alfalipoproteine sau
lipoproteine cu densitate mare, HDL (de origine hepatică), care conţin 50%
proteine; prebetalipoproteine sau lipoproteine cu densitate foarte joasă, VLDL
(sintetizate de celulele mucoasei intestinale şi de ficat), care conţin în special
trigliceroli şi numai 10 % proteine; betalipoproteine sau lipoproteine cu densitate
joasă , LDL (de origine hepatică), care conţin în special colesterol esterificat şi
betaglobuline în procent de 20%, ele transportând cea mai mare parte a
colesterolului plasmatic. Electroforeza nu este de obicei necesară, totuşi, când
determinările serice arată doar o creştere a nivelelor de colesterol total, acest test
ar putea fi necesar. În asemenea cazuri, există o strânsă corelaţie între colesterolul
total şi betalipoproteine. Uneori, la unii indivizi (de obicei, femei tinere), o uşoară
creştere a colesterolului total ar putea fi datorată creşterii alfa (high density)
lipoproteinelor.
Pe de altă parte, în situaţiile de hipertriglicerolemie marcată, examenul
electroforetic este deseori insuficient pentru stabilirea diagnosticului. Frecvent,
nivelele crescute ale triglicerolilor determină perturbarea rezultatelor, prin unirea
benzilor de eletroforeză. Astfel, este dificil de distins între tipurile III, IV şi V de
hiperlipoproteinemie, atunci când se utilizează ca suport pentru migrare hârtia
sau agaroza. În asemenea situaţii, numai ultracentrifugarea plasmei poate furniza
datele necesare diagnosticului.

Ultracentrifugarea
Această metodă poate separa lipoproteinele în funcţie de masă şi
dimensiunile moleculare. Lipoproteinele care conţin o cantitate mai mare de
trigliceroli tind să se ridice la suprafaţă (fig.2).
 Tubul de Tipul de Densitatea
ultracentrifugare lipoproteine lipoproteinei
Chilomicroni < 0,95 Fig. 2. Fracţiile
lipidice după
VLDL (very low < 1,006
dendity
ultracentrifugare
lipoproteins) 1,020 – 1,060
LDL (low
< 1,210
dendity
lipoproteins)
2. Determinarea apo A şi apo B
Două apoproteine sunt investigate mai frecvent: apo B100, care se corelează
cu colesterolul aterogen din LDL şi apo A1, care se corelează cu colesterolul
antiaterogen din HDL. Tehnica utilizată pentru determinarea apoproteinelor este
imunonefelometria. Valorile normale sunt sub 130 mg/dl pentru apo B100 şi peste
120 mg/dl pentru apo A1.