Arte decorative

Artele decorative răspund acelorași trei nevoi sau funcții care, analizate în detaliu, pe obiecte sau
amenajări ambientale fixe sau mobile, se întrepătrund, se intercondiționează.
Acestea pot fi puse în evidență și printr-un exemplu concret, veșmântul (inclusiv veșmântul popular
femeiesc) care, și în epocile anterioare și astăzi, are aceleași roluri:

 Funcția utilitar-practică: de a acoperi și de a proteja mai mult sau mai puțin corpul;
 Funcția semiotică: de a explica indirect frumusețea fizică, de a „ascunde” sau de a „trăda”
vârsta, profesia, locul (originea), rangul social, de a constitui, în ansamblul lui, într-un semn de
comunicare vizuală a „ceva”, a unei idei generatoare sau evocatoare;
 Funcția estetică: prin utilizarea corectă, spre exemplu, a efectului de apropiere-mărire și de
depărtare-micșorare a culorilor calde-reci și al valorilor deschise-închise pentru a obține o
înfățișare plăcută, armonioasă.
Tapiseria
Artele textile cum sunt numite generic tapiseria (din fr. „tapis” = covor țesut sau înnodat), broderia și
imprimeul au ceva esențial în comun: firul natural-vegetal sau animalier și artificial; de aici și
denumirea de arte ale firului.
Dacă broderia și, mai ales, imprimeul pe suport textil nu s-au ivit în mod exclusiv din nevoi practice
vitale, țesătura își are originea în preistorie. Pentru a îmbrăca și proteja atât corpul cât și spațiul de
locuit împotriva modificărilor climei și, implicit, ale mediului ambiant, omul a învățat - descoperind
unele sugestii în natură - să împletească fibre din coaja copacilor și fire de blană răsucite. Așa a
creat - mai cu seamă după inventarea „războiului de țesut” și a metodei de a încrucișa, de a țese fire
- diverse acoperăminte, mai ales pentru pereți și pardoseli (pentru că aceste zone să fie mai
călduroase, mai prietenoase, să inducă echilibru spațial și plăcere vizual-tactilă. Această metodă a
perpetuat țesătura în 2 fețe și foarte diversă ca posibilități de expresie. Ea stă la baza multor soluții
și invenții ornamentale și figurale, de cromatică și de tehnică inedită, moderne, în care să combine
fire de lână, nailon, paie, rafie, talaș, sfoară, frânghie, fuior etc. cu fragmente de lemn, metal, sticlă,
pietre sau chiar obiecte precum clopoței, cuie, sticluțe, rozete etc.
Marea ei varietate actuală se înscrie între tapiserie murală, clasică (momentele ei strălucite fiind
stilurile romantic și gotic ale Evului Mediu și cel excesiv pictural de după Renaștere) și noua
tapiserie, în relief și chiar tridimensională. În această ultimă variantă, numită fie „spațială”, fie „fibre-
art”, tapiseria capătă un rol ambiental pregnant, creând spații de expunere interactive de tip
instalație în care spectatorul intră și iese, circulă. Și totuși tapiseria se folosește în cea mai mare
parte, de aceea tehnica străveche a împletitului, pe scurt în 2 operații manuale:

 Prima, încrucișare de fire orizontale variate ca lungime și grosime (băteala sau bătătura) prin
fața și prin spatele firelor, fixe, întinse de-a lungul (= urzeala) indiferent de poziția orizontală
(basselisse) sau verticală (haute-lissee) a cadrului de lemn;
 A doua, îndesarea firelor de băteală prin bătaie cu o ustensilă specială a fiecărui rând sau a
mai multora deodată, în funcție de imaginea proiectată.
 Gândit să îndeplinească o triplă funcţie, aceea de reprezentare, de loc de decizie politică şi
de lăcaş de cultură, Castelul Peleş, reşedinţa regală de vară, rămâne unul dintre cele mai
importante muzee din România datorită varietăţii şi valorii deosebite a colecţiilor care îl
alcătuiesc. Alături de celebra colecţie de pictură ce cuprindea peste 200 de tablouri, regele
Carol I a pus bazele unei remarcabile colecţii de artă decorativă constituită treptat de-a
lungul unei jumătăţi de veac de domnie, prin achiziţii importante de mobilier, arme, tapiserii şi
covoare, piese de metal preţios, sticlărie şi ceramică, creaţii ale celor mai faimoase ateliere
şi manufacturi ale epocii.
 În cadrul acestui vast proiect artistic, colecţia de ceramică, gresie, faianţă, porţelan a
Castelului Peleş ocupă un loc bine determinat, atât ca număr – colecţia se compune din
peste 5000 de piese -, cât şi ca valoare; piesele ceramice onorează autorii şi centrele
ceramice europene cunoscute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-
lea, ca şi ateliere mai vechi.
 Arta ceramicii este știința și arta de a realiza obiecte din materiale anorganice, non-metalice
care devin solide dure și durabile prin încălzirea la temperaturi ridicate a unui amestec de
compoziție specială și de consistența unui aluat căruia i s-a dat anterior arderii o formă de
obiect util sau decorativ.
 În istoria artei, prin ceramică și obiecte de artă din ceramică se înțeleg tot felul de vase
realizate pentru scopuri artistice sau pentru păstrarea, transportarea și conservarea
lichidelor, semi-lichidelor, solidelor alimentare si a obiectelor de artă.
