Izoimunizarea materno-fetală

Sistemul antigenic al suprafeţei eritrocitului, numit Rhesus(Rh), este determinat de 3

perechi de antigene: C/c, D/d, E/e. Dintre acestea, antigenul D este cel mai puternic din punct de
vedere imunologic, în funcţie de acesta definindu-se şi pozitivitatea/negativitatea factorului Rh.
Trecerea hematiilor fetale Rh+ la mama Rh- în timpul sarcinii, dar mai ales în timpul
naşterii, determină o reacţie imunitară din partea organismului mamei, cu producere de anticorpi
anti-D.
In timpul unei sarcini ulterioare cu făt Rh+, anticorpii IgG anti-D ai mamei trec bariera
placentară şi se leagă de hematiile fetale, conducând la hemoliza acestora din urmă.
Efectele asupra fătului sunt legate direct de precocitatea şi intensitatea fenomenului de
incompatibilitate:
• Sindromul anemic, caracterizat prin distrugerea precoce a hematiilor şi o eritropoeza activă
compensatorie(eritroblastoză şi leucoblastoză).
• Sindromul icteric, cu patogenie hemolitică şi/sau hepatică(leziuni hepatice în urma hipoxiei
şi compresiunii prin focare de eritroblastoză) ori mecanică (canaliculele biliare obstruate prin
trombi biliari)
• Sindromul edematos, datorat:
- dezechilibrului hidroelectrolitic prin leziuni hepatorenale;
- hipoproteinemie consecutivă leziunilor hepatice;
- creşterii permeabilităţii capilarelor prin hipoxie;
- insuficienţei cardiace datorită hipoxiei anemice.
Edemul merge până la anasarca fetoplacentară, cu moartea fătului in utero sau imediat
după naştere.
• Sindromul hemoragic, datorat hipoprotrombinemiei, fragilităţii capilare crescute şi
trombocitopeniei.
• Sindromul neurologic, prin leziuni neuro-vasculare sau icter nuclear.
Profilaxia izoimunizării presupune o serie de măsuri:
- determinarea grupului sanguin şi a Rh-ului la toate gravidele;
- cautarea prezenţei anticorpilor anti-Rh la gravidele Rh-;
- repetarea testelor după 20de sapt. de gestaţie, la intervale de 4săpt la toate
gravidele Rh- cu soţi Rh+;
- la naştere se va determina grupul sanguin şi Rh-ul copilului şi, dacă acesta e
pozitiv, se va administra mamei 300micrograme imunoglobulină anti-D în primele 72h post-
partum.

Depistarea izoimunizării- metode neinvazive:

1. Titrarea anticorpilor anti-D în sângele femeii
Dacă aceşti anticorpi sunt prezenţi în primele 12 săpt, izoimunizarea este preexistentă
sarcinii, iar dacă apar dupa săpt 26-28, izoimunizarea s-a produs în cursul sarcinii respective(rar)
Un titru de anticorpi de până la 1/16 permite o atitudine expectativă, pericolul afectării fetale
fiind mic. Valori mai ridicate sau o creştere rapidă într-un interval scurt de timp indică posibilitatea
unei afectări a fătului. Scăderea titrului anticorpilor se poate datora fie efectului imunosupresiv al
sarcinii, fie transferului masiv de anticorpi în circulaţia fetală şi fixării lor pe eritrocitele fătului. In
sarcina avansată, o scădere bruscă a titrului este un semn de alarmă şi impune măsuri terapeutice
imediate.
2. Ecografia obstetricală: semnele ecografice care preced anasarca:
- Stadiul I: ecografia nu releva niciun semn de decompensare, dar nu poate
exclude anemia fetală;
 - Stadiul II: anasarca incipientă: fătul prezintă exudat pericardic,
hepatomegalie, anse intestinale prea bine vizualizabile, o lamă subţire de
ascită, un edem cutanat şi o diminuare a vitalităţii; poate fi prezent
hidramniosul şi creşterea grosimii placentare;
- Stadiul III: anasarca confirmată: toate semnele descrise se agravează.
3. Velocimetria Doppler: arată că, în formele severe, indicele de rezistenţă placentar scade şi
debitul sanguin în vena ombilicală creşte.
4. Cardiotocografia: Apariţia unui ritm plat pe un traseu sinusoidal este un semn de anemie
fetală cu insuficienţă gravă.

Depistarea izoimunizării- metode invazive:

1. Amniocenteza: Analiza lichidului amniotic are ca scop punerea în evidenţă a produşilor de
degradare ai pigmenţilor hemoglobinei, în special a bilirubinei, prin spectrofotometrie.
(24sapt de gestatie)
Indicaţiile amniocentezei:
-Titrul de anticorpi de 1/64 sau mai mare în izoimunizările apărute în cursul sarcinii
respective;
-Titrul de anticorpi de1/32 sau mai mare în izoimunizarea preexistentă
-Evoluţia patologică a sarcinii (hidramnios,preeclampsie, eclampsie)
Anamneză: morţi fetale intrauterine, ictere neonatale grave, exsanguinotransfuzii sau
anasarcă placentară.
2. Cordocenteza: permite dozarea Hb fetale şi aprecierea gradului de anemie.

Posibilităţile terapeutice în timpul sarcinii cu izoimunizare Rh sunt:

 Tratament medical: administrarea de imunoglobuline nespecifice.
 Plasmafereza: are drept scop diminuarea concentraţiei de anticorpi din sângele
matern; indicată în cazul femeilor cu izoimunizare severă, cu titru mare de anticorpi,
înainte de 20 de săpt de gestaţie.
 Tratamentul cu imunosupresori: administrarea de corticosteroizi s-a dovedit
ineficace şi nu lipsită de efecte colaterale.
 Transfuzia fetală “in utero”: poate fi facută pe următoarele căi:
i. Transfuzia intraperitoneală: injectarea de sânge Rh- în cavitatea peritoneală
a fătului pentru a corecta anemia; procedura se repetă săptămânal până la
maturitatea fetală;
ii. Transfuzia vasculară: injectarea de masă eritrocitara la nivelul venei
ombilicale, cu scopul corectării rapide a anemiei fetale;
iii. Exsanguinotransfuzia “in utero”: are scopul de a normaliza rapid masa
globulară fetală, fără riscul unei supraîncărcări transfuzionale. De asemenea,
prezintă avantajul scăderii la maximum a riscului de hiperbilirubinemie şi icter
neonatal prin aportul de enzime de glucuronoconjugare introduse odată cu
hematiile adulte.

EFECTUAREA TRANSFUZIILOR

Transfuzia sanguină constituie un mijloc terapeutic important care are drept scop înlocuirea
sângelui sau a unei componente sanguine care este deficitară la un moment dat. Practica
transfuzională a cunoscut schimbări importante în ultimii ani, acestea vizând atât tehnica de
prelevare a sângelui şi echipamentele de prelucrare şi stocare, cât şi utilizarea cu precădere a
produselor selective.
 Transfuzia de sânge este un mijloc terapeutic eficace, dar care nu este lipsit de riscuri,
acestea putând merge pâna la accidentul letal. Medicul terapeut, indiferent de specialitatea sa,
trebuie să cunoască şi să aplice în mod corespunzător indicaţiile şi contraindicaţiile administrării de
sânge şi derivate, astfel încât să realizeze maximum de beneficiu cu un risc minim pentru pacient.
Transfuzia de sânge şi derivate sanguine trebuie să fie o necesitate argumentată din punct
de vedere vital şi medical, fiind valabil aforismul: ,,Contraindicaţia cea mai importantă este absenţa
unei indicaţii ferme de hemoterapie”.
Componentele sanguine umane sau produsele sanguine labile (PSL) în nomenclatura
veche pot fi considerate adevărate ,,medicamente biologice” care se folosesc în terapia
transfuzională.
Componentele sanguine umane pentru utilizare terapeutică pot fi obţinute din sângele total
recoltat prin metoda standard sau din recoltarea prin afereză (plasmafereză, citafereză) cu ajutorul
unui separator automat de celule. Ele pot proveni din donarea alogenică (homologă) sau autologă.
•Donarea homologă reprezintă recoltarea de sânge total sau componente sanguine de la o
persoană (donator), pentru utilizare terapeutică la o altă persoană (primitor).
•Donarea autologă implică recoltarea de sânge sau componente sanguine de la o
persoană, în cadrul unui program de transfuzie autologă (autotransfuzie) programată, pentru
utilizarea terapeutică exclusiv la acea persoană.
Componentele sanguine terapeutice sunt preparate biologice provenite din sângele uman
recoltat aseptic, prin flebotomie (puncţie venoasă) de la donatori a căror aptitudine pentru donare a
fost constată printr-un act medical. Procesarea sângelui integral recoltat de la donatori permite
obţinerea componentelor sanguine diferite care vor putea fi utilizate mai eficient (un donator→mai
mulţi pacienţi) în terapia transfuzională selectivă. Toate produsele derivate din sânge sunt sterile,
netoxice şi nu conţin agenţi patogeni transmisibili prin sânge.

Principalele componente sanguine disponibile în România:

1. Sângele total (ST)- unitate adult
Este un sânge venos recoltat într-un recipient sau sistem închis de pungi, autorizat, steril şi
apirogen, conţinând un volum corespunzător de soluţie anticoagulantă şi de consevare ( proporţia
optimă =1 volum soluţie / 7 volume sânge venos). Volumul unei unităţi adult de sânge total este în
medie de 400ml ± 10% sânge venos, cu un volum maxim autorizat de 450 ml sânge la care se
adaugă volumul de soluţie anticoagulantă şi de conservare. Conţinutul minim de hemoglobină al
unităţii adult de sânge total corespunde unei cantităţi de 100g hemoglobină/litru, respectiv minimum
45g unitate adult sânge total.
Sângele total unitate adult se prezintă macroscopic ca un lichid de culoare roşu închis, care după o
perioadă de de repaus sau după centrifugare se separă într-un sediment de globule roşii şi un
supernatant de plasmă. Între cele două componente poate apare o peliculă fină de culoare alb
gălbuie, formată de stratul leuco-plachetar. Condiţii şi durata de conservare: 35 zile la 2-6ºC.
Indicaţii :
Sângele total reprezintă în primul rând o materie primă pentru obţinerea componentelor sanguine,
indicaţia de administrare a lui ca atare fiind rezervată acelor pacienţi care au o scădere combinată
a volumului sanguin total(VST) şi a capacităţii de transport a O2 . Această situaţie apare în:
- transfuzia masivă;
- transplantul hepatic;
- exsanguinotransfuzia la nou-născut (eventual).
Contraindicaţii:
- anemia cronică normo sau hipervolemică;
- pacient care necesită suport transfuzional specific;
- deficit congenital de IgA;
- pacienţi cu insuficienţă cardiacă.
2. Concentratul eritrocitar resuspendat (CER)-unitate adult
Este un sediment eritrocitar de culoare roşu închis, împreună cu stratul său leuco-plachetar.
Volumul minim al unui Concentrat Eritrocitar Resuspendat- unitate adult este de 150 ml, inclusiv
cantitatea reziduală de solutie anticoagulantă şi de conservare.Conţinutul minim de hemoglobină al
Concentratului Eritrocitar unitate adult este de 45g / unitate, iar hematocritul este cuprins între 50 şi
70%.
Indicaţii transfuzionale:
Opţiunea pentru transfuzia de concentrate eritrocitare se bazează pe valoarea Hb şi Ht (nu
pe numărul hematiilor), corelate cu simptomatologia clinică în orice tip de anemie la un bolnav care
nu mai sângereză. Cel mai frecvent dacă anemia este simptomatică cu Hb sub 8 g/dl, rar dacă Hb
este peste 10g/dl (angina pectorală, simptome de insuficienţă cardiacă). Între aceste valori,
indicaţia depinde de statusul clinic, deoarece compensarea şi toleranţa la anemie diferă mult între
indivizi.
Anemia asimptomatică poate beneficia de indicaţia de transfuzie cu CER atunci când preoperator
Hb <8 g/dl sau se anticipează o pierdere chirurgicală mai mare de 500 ml sânge.Şocul hemoragic
şi hemoragia acută beneficiază de transfuzia cu CER, în combinaţie cu PPC(plasma proaspătă
congelată),CTS(concentrat trombocitar standard) şi lichide de înlocuire cristaloide sau coloidale.
Contraindicaţii:
Nu se recomandă transfuzia cu CER în orice tip de anemie care poate fi corectată prin alte
resurse terapeutice (preparate de fier, acid folic, vitamina B 12, eritropoetină).
3. Concentratul trombocitar standard (CTS)
Concentratul trombocitar standard prezintă o culoare gălbuie, cu un aspect turbid la o
agitaţie uşoară, fără urme de eritrocite sau semne vizibile de hemoliză. Cantitatea medie de
trombocite este de 0,5 X 10 11/ unitate. Conţinutul maxim de leucocite reziduale este de 0,2 X
109/unitate, iar pH-ul trebuie să fie cuprins între 6,5 şi 7,4.
Indicaţii:
Indicaţiile de utilizare a concentratului trombocitar pot fi curative sau profilactice, dar trebuie
să fie puse dacă trombocitopenia este de tip central, cu lipsa megacariocitelor. În trombocitopenia
periferică, transfuzia trebuie precedată de tratamentul etiologic. Utilizarea cea mai frecventă este în
secţiile de oncologie şi hematologie.
Curativ, CTS se utilizează în :
- trombocitopenie –scăderea numărului trombocitelor circulante(<20.000), pentru
prevenirea riscului hemoragic;
- trombocitopatie (trombocite nefuncţionale) de diverse etiologii;
- hemoragia meningeală;
- purpura trombocitară trombocitopenică autoimună (PTTA);
- coagulare intravasculară diseminată (CID);
- în transfuzia masivă, pentru a menţine valoarea trombocitelor peste 50X109 şi
peste 100 X 109/l, dacă există sângerare microvasculară.
Profilactic, administrarea de concentrate trombocitare se recomandă:
- în hipofuncţia medulară, dacă numărul trombocitelor scade sub 10-20 X 109/l;
- înaintea unor proceduri invazive, în neurochirurgie şi chirurgia oftalmologică, pentru a
menţine normal numărul trombocitelor, dacă aceştia au un deficit plachetar semnificativ
preoperator.
Contraindicaţii:
- purpura trombotică trombocitopenică;
- purpura idiopatică trombocitopenică autoimună;
- CID netratat;
- trombocitopenia asociată cu septicemia sau hipersplenism;
- sindrom hemolitic uremic;
- purpura posttransfuzională.
4. Plasma proaspătă congelată (PPC):
Plasma proaspată congelată conservă atât concentratii normale ale factorilor stabili ai
coagulării, albuminei şi imunoglobulinelor, precum şi minimum 70% din concentraia iniţială de
Factor VIII, a celorlalţi factori labili ai coagulării şi a inhibitorilor naturali.Nivelul proteinelor totale
este mai mare sau egal cu valoarea de 50 g/l.
 Volumul unităţii de plasmă proaspată congelată este de cel puţin 200 ml. Acest volum ţine
cont de volumul soluţiei anticoagulante şi de conservare.
După decongelare, plasma proaspătă congelată se prezintă ca un lichid limpede sau cu o
uşoară turbiditate, fără semne vizibile de hemoliză. La sfârşitul decongelării nu trebuie să fie vizibil
niciun crioprecipitat insolubil.
Indicaţii:
terapia de substituție în deficienţe izolate ale factorilor de coagulare;
sângerări acute cu deficit global a factorilor de coagulare;
insuficienţa hepatică;
dupa transfuzia masivă;
CID;
arsuri extinse.
Contraindicaţii: : Nu se utilizează ca agent de restabilire a volumului circulant sau ca suport
nutritiv.
Administrare:
-Nu este necesară efectuarea probei de compatibilitate, se administrează respectând
compatibilitatea in sistem ABO;
-După decongelare, produsul se utilizează imediat sau în maxim 6 ore cu păstrare la 4 0C.Este
interzisa recongelarea.
-Prin trusa standard de transfuzie.
5. Concentratul eritrocitar resuspendat – deleucocitat
6. Concentratul trombocitar unitar
7. Plasma proaspătă decrioprecipitată
8. Crioprecipitatul de factor VIII

Tehnica transfuziei

Procesul transfuzional trebuie să fie întotdeauna precis, controlat şi riguros, cea mai mică
eroare poate antrena complicaţii ireversibile pentru pacient. El se desfăşoară în mai multe etape.În
ordine cronologică, aceste etape sunt:
1. Indicaţia de transfuzie : Este un act medical care se face după evaluarea nevoilor reale
ale pacientului, ţinând cont de antecedentele şi patologia actuală. Indicaţia pentru hemoterapie este
pusă şi asumată prin semnătură de către medic.
2. Informarea pretransfuzională a pacientului : Este o obligaţie deontologică, medicul va
explica de o manieră clară pacientului sau rudelor acestuia beneficiile aşteptate în urma transfuziei,
dar şi riscurile aferente acesteia. Furnizarea unor materiale informative scrise poate fi utilă, un
pacient informat poate recunoaşte mai usor semnele incipiente ale unei eventuale reacţii adverse.
Se vor înregistra în foaia de observaţie a pacientului atât indicaţia de transfuzie cât şi faptul că s-a
făcut informarea pacientului.
3. Recoltarea probelor de sânge pentru compatibilitate: Indiferent dacă se cunoaşte sau nu
grupa sanguină ABO/Rh a pacientului, se vor recolta 2 probe de sânge pentru determinarea grupei
ABO/D şi teste de compatibilitate: un tub fără anticoagulant(pentru grupABO/D, compatibilitate) şi
un tub recoltat pe EDTA ( pentru Testul Coombs Direct). Identificarea eşantioanelor se face la patul
bolnavului, în momentul recoltării şi după verificarea identităţii pacientului prin întrebări deschise
(numele, data naşterii). Dacă pacientul este inconştient, se vor cere informaţii unui aparţinător sau
se va cere unui alt membru al echipei medicale să verifice (confirme) identitatea pacientului.
Se trimit eprubetele la laborator sau la punctul de transfuzie din spital pentru efectuarea probelor
pretransfuzionale: deteminarea grupei sanguine ABO/D dacă nu se cunoaşte, sau confirmarea ei
şi, unde e posibil, pentru efectuarea Testului Coombs direct şi depistare de anticorpi iregulari.
4. Comanda de sânge sau componente sanguine : Bonul de comandă (formular tipizat) se
completează corect şi lizibil. El trebuie să precizeze numele pacientului, diagnostic, vârsta(CNP),
tipul şi numărul de unităţi solicitate, data şi ora prevăzute pentru administrare. Dacă este nevoie
urgentă de sânge, se va contacta serviciul de transfuzie şi prin telefon.
5. Recepţia şi pregătirea componentelor pentru administrare : Se controlează aspectul,
integritatea, data validităţii, eventuale menţiuni speciale (A se transfuza strict izogrup/izoRh),
absenţa coagulilor mari, a hemolizei sau a coloraţiei anormale. Aspectul componentului din pungă
trebuie să fie identic cu segmentul de tubulatură al pungii. Dacă există anomalii, componentul nu
poate fi transfuzat şi se va returna Centrului de transfuzie producător. Stocarea unităţilor de sânge
înainte de transfuzie trebuie să se facă în punctul de transfuzie, în echipamente frigorifice
omologate, conform cu recomandările specifice fiecărui tip de produs sanguin. Componentele
eritrocitare se transfuzează după ce ating o temperatură mai mare de 10 0C(dacă sângele nu se
încălzeşte de rutină), ceea ce se obţine prin expunerea 30 min la temperatura mediului ambiant.
Procedura de încălzire a sângelui se efectuează doar cu echipamente speciale destinate acestui
scop, încălzirea excesivă peste 410C duce la hemoliza hematiilor. Este interzisă încălzirea cu
ajutorul improvizaţiilor ca apă fierbinte de la robinet, calorifer, cuptor cu microunde, etc. Plasma
congelată(PPCsau PPD) şi CRIO se decongelează cu ajutorul unui echipament omologat, prevăzut
pentru acest scop, la 30-37oC, în circa 10 minute. Dacă nu se transfuzează imediat, plasma nu mai
poate fi recongelată, dar se poate păstra la frigider (2-6 oC), şi se poate transfuza într-un interval de
maxim 6 ore. Produsele congelate sunt casante, de aceea se vor manipula cu mare atenţie pentru
a evita lezarea pungii şi compromiterea produsului.Concentratele trombocitare nu se pun la frigider,
se omogenizează prin mişcări uşoare şi se transfuzează imediat după recepţie.
Transfuzia de componente eritrocitare (ST, CER) necesită probă de compatibilitate. Pentru
componentele plasmatice şi trombocitare e necesară doar cunoaşterea grupei ABO/D a
pacientului, transfuzia se face izogrup/izoRh.
Probele pretransfuzionale de compatibilate trebuie să cuprindă minim:
- Determinarea/verificarea grupului ABO/D la primitor;
- Verificarea grupului ABO/D la pungă;
- Proba de compatibilitate directă (Jeanbreau).
La acestea se adaugă, acolo unde e posibil: Test Coombs direct (TCD) şi depistarea
anticorpilor iregulari (DAI)
6. Ultimul control la patul bolnavului : Se efectuează înainte de transfuzie, la patul
bolnavului, personal de către asistenta care montează trusa de transfuzie. Controalele obligatorii
sunt:
• verificarea identităţii pacientului;
• verificarea validităţii produsului (aspect, integritatea pungii, termen de valabilitate);
• verificarea compatibilităţii dintre unitatea de sânge selectată şi pacient:
-determinarea grupului sanguin ABO/D la pacient;
- determinarea grupului sanguin ABO/D la unitatea de transfuzat;
-determinarea compatibilităţii grupului sanguin al pacientului cu produsul.
• verificarea documentaţiei (FO pacient, buletin de compatibilitate);
• înregistrarea în foaia de observaţie.
7. Efectuarea propriu-zisă a transfuziei:
- Pregătirea pacientului: se anunţă bolnavul, i se explică tehnica, i se spune să nu mănânce;
se aşează pacientul în D.D. cu antebraţul în extensie.
- Pregătirea flaconului cu sânge: se verifică integritatea flaconului, eticheta, termenul de
valabilitate, aspectul macroscopic, se încălzeşte sângele la temperatura corpului (în urgenţă la
termostat 370C)
- Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun, se dezinfectează cu alcool şi îmbracă
mănuşile sterile. Efectuează proba de compatibilitate Jeanbreau.
Se desface kitul de transfuzie, se închide complet perfuzorul. Se introduce tubul de aer
pensat. Se suspendă flaconul pe suport şi se fixează tubul de aer cu romplast, se îndepărtează
pensa şi se coboară progresiv portacul până când tubul se umple cu sânge şi bulele de aer s-au
eliminat complet. Se închide prestubul când picurătorul s-a umplut cu sânge pe jumătate.
 Se efectuează puncţia venoasă, se îndepărtează garoul şi se reglează numărul picurărilor.
Se efectuează proba de compatibilitate Oelecker.
Pacientul va fi supravegheat permanent . La terminarea transfuziei se reţin în flacon 5-7ml
sânge pentru eventualele verificări ulterioare. Se scoate acul din venă si se comprimă vena cu un
tampon cu alcool.

Proba de compatibilitate directă Janbreau

Scop:= pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenţa de anticorpi imuni în
sistemul Rh
Execuţie:
• Pregătirea materialelor necesare
• Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
• Se recoltează sânge prin puncţie venoasă
• Se introduce sângele la centrifugă
• Se pune picatura din sangele primitorului pe o lamă peste care se adaugă eritrocite de la
donator;se respectă proporţia de 1/10 intre globule si ser
• Se citeste rezultatul peste 5 minute
• Se adaugă o picatură de papaină şi se introduce in termostat timp de 15 minute la 37oC
Interpretare:
1. Dacă în picatură se produce aglutinarea - sângele primitorului nu este compatibil
cu sângele donatorului
2. Dacă nu se produce aglutinarea - sângele este compatibil şi poate fi transfuzat.

Testul antiglobulinic
Se spală hematiile de 3 X cu ser fiziologic şi se aruncă supernatantul. Se amestecă într-o
eprubetă 2 picături suspensie 5 % hematii spălate de la donator cu 2 picături ser de la pacient. Se
incubează 1 oră la termostat. Se spală din nou hematiile de 3 X cu ser fiziologic şi se aruncă
supernatantul. Se amestecă pe o lamă 1 picătura hematii cu 1 picătură ser antiglobulinic (ser
Coombs).Se citeşte după 3 minute, observând prezenţa sau absenţa aglutinării

Indicaţiile transfuziei

Implementarea în practică a a tehnologiilor noi de fracţionare a sângelui în componente,

studierea mecanismului de acţiune a sângelui integral şi a componentelor sanguine asupra
diferitor sisteme ale organismului, au condus la revizuirea principiilor de bază ale
transfuziologiei clinice. A fost dovedit că transfuzia sângelui integral cu scopul de stimulare a
imunităţii, a hematopoezei, a funcţiilor hepatice, a miocardului şi altor organe sau utilizarea
sîngelui ca remediu de alimentare parenterală, nu numai ca sunt lipsite de temei, dar prezintă şi
un pericol pentru pacient.
Cele mai importante indicaţii ale terapiei cu sânge sau derivate de sânge pot fi sumarizate în
funcţie de obiectivul clinic urmărit, în câteva categorii principale:
• refacerea volumului sanguin circulant;
• ameliorarea capacităţii de transport a oxigenului;
• aportul de celule cu funcţie specifică;
• corectarea defectelor de hemostază;
• eliminarea unor compuşi patologici;
• modificarea comportamentului imunitar.
Se pot menţiona câteva afecţiuni majore care reprezintă indicaţii generale pentru transfuzie:
• şocul hemoragic;
• şoc traumatic;
• dializa renală;
• deficit specific de factori de coagulare/tulburări de hemostază;
• transplant hepatic;
• exsanguinotransfuzia la nou-născut;
• hemoragii acute sau cronice;
• anemie severă;
• schimburi plasmatice;
• arsuri extinse;
• infecţii severe.
Factorii principali în opţiunea de transfuzie derivă din funcţiile fiziologice ale ţesutului
sanguin. Aceşti factori sunt:
1. Pierderea de sânge care se poate produce prin:
- sângerare externă;
- sângerare internă netraumatică în ulcer peptic, varice, sarcină ectopică, hemoragie
antepartum, ruptură uterină;
- sângerare internă traumatică-toracică, splenică, pelviană, femurală;
- distrugere de eritrocite - în malarie, sepsis, HIV.
2. Hemoliza :CID, malarie, infecţii.
3.Tulburări cardio-respiratorii şi de oxigenare tisulară , manifestate prin modificări ale
pulsului, TA, ritmului respirator şi temperaturii extremităţilor, umplere cardiacă, puls periferic,
insuficienţă cardiacă, dispnee, angină, alterarea stării de conştienţă şi a debitului urinar.
4. Anemia - trebuie evaluată clinic(piele, mucoase oculare, extremităti, etc.) şi paraclinic
(hemogramă: Hb, Ht),
5. Toleranţa pacientului la anemie şi/sau la perderea de sânge diferă în funcţie de mai mulţi
factori, evaluarea se face ţinând cont de vârstă şi afecţiunile asociate (toxemie, insuficienţa renală,
boli cardio-respiratorii, boli respiratorii cronice, diabet, infecţii, tratament cu beta- blocante).
6. Estimarea nevoii de transfuzie trebuie să ţină seama de câteva întrebări privind posibile
situaţii viitoare: - va urma o procedură chirurgicală ? - sângerarea continuă, s-a oprit sau există
riscul recidivei? - hemoliza continuă?

Reacţii adverse ale transfuziei

Efectele adverse ale transfuziei pot fi clasificate după mai multe criterii diferite, fiecare
reacţie putându-se regăsi în una sau mai multe categorii:
După momentul apariţiei: -Acute (în primele 24 ore);
- Tardive (după 24 ore→6 luni).
După mecanismul de producere: - Imunologice (prin mecanism imun);
- Neimunologice (mecanism neimun).
- Hemolitice;
- Nehemolitice.
- Infecţioase
- Neinfecţioase.

După gradul de severitate:

►uşoare; ►de severitate medie; ►severe (pericol vital).

1. Reacţii uşoare :urticarie, erupţii cutanate, prurit. Se încetineşte ritmul transfuziei, se adm.
antihistaminice.
2. Reacţii de severitate medie : congestia feţei, urticarie, frisoane, agitaţie, tahicardie, febră,
anxietate, palpitaţii, dispnee uşoară, cefalee.Apar în caz de hipersensibilitate moderată, reacţii
febrile nehemolitice : anticorpi antileucocitari/antiplachetari, anticorpi anti-proteina IgA ; posibilă
contaminare cu pirogeni sau bacterii. Se opreşte transfuzia, se menţine o linie venoasă cu ser
fiziologic, se anunţă medicul ; se adm. antihistaminice, antipiretice, corticosteroizi şi
bronhodilatatoare dacă apare bronhospasm.
3. Reacţii severe : frisoane, febră, agitaţie, hipotensiune, tahicardie, CID, hemoglobinurie,
insuficienţă respiratorie, dispnee, sângerare inexplicabilă. Posibilă etiologie : hemoliză
intravasculară acută, contaminare bacteriană şi şoc septic, supraîncărcarea lichidiană, şoc
anafilactic, leziuni pulmonare asociate transfuziei.
Management : se opreşte transfuzia, se menţine accesul i.v., SF. Se menţine
permeabilitatea căilor respiratorii, se adm O2, adrenalină, corticosteroizi şi bronhodilatatoare.

Reacţii transfuzionale tardive :

1. Hemoliza tardivă : apare la 5-10zile după transfuzie. Semne : febră, anemie, icter.
De obicei nu necesită tratament. Dacă apar hTA, oligurie se tratează ca o
hemoliză acută.
2. Purpura post-transfuzională : apare la 5-10 zile, cu tendinţă de sângerare si
trombocitopenie. Se tratează cu steroizi în doze mari, imunoglobuline i.v. si
schimb plasmatic.
3. Boala grefă contra gazdă : la 10-12zile după transfuzie : febră, erupţie şi
descuamare, diaree, hepatită, pancitopenie. Nu beneficiază de un tratament
specific, se face terapie de susţinere. De obicei e fatală.
4. Supraîncărcarea cu fier(hemocromatoză secundară) : insuficienţă cardiacă si
hepatică la pacienţii dependenţi de transfuzii.
Alte complicaţii :
- Infecţii transmisibile : HIV, hepatită virală B, C, sifilis, CMV, VEB,
toxoplasmoza, MNI ;
- Imunomodularea.

Incidente în practica transfuzională :

-aparatul se poate înfunda -> se schimbă ;
- filtrul se îmbibă cu sânge ->se schimbă ;
- sângele conţine cheaguri care se depun pe filru şi astupă orificiile-> se schimbă flaconul
cu sânge ;
- ieşirea acului din venă-> se puncţionează altă venă ;
- coagularea sângelui refluat în ac- se schimbă acul ;
- perforarea venei-> se abordează altă venă.

Accidente transfuzionale :
 incompatibilitatea de grup în sistemul OAB, manifestată sub forma şocului hemolitic
• se întrerupe transfuzia la apariţia semnelor precoce (frison, tahicardie, dispnee, cianoză,
stare generală alterată, dureri lombare, retrosternale)
 transfuzarea unui sânge alterat
• infectat cu germeni virulenţi care provoacă frisoane puternice la 1-2 ore după transfuzie; se
încălzeşte pacientul cu pături, buiote şi se administrează băuturi calde, se începe
antibioterapie masivă, după antibiograma sângelui infectat
• infectat cu virusul hepatitei epidemice, cu plasmodiul malariei, spirochete sau brucele -
manifestările apar după trecerea perioadei respective de incubaţie
 embolie pulmonară * cu cheaguri, manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice,
tuse chinuitoare, hemoptizie, febră * cu aer, manifestată prin alterarea bruscă a stării
generale, cianoză, dispnee, tensiunea arterială scăzută, puls filiform; se iau măsuri
antişoc de către medicul anestezist
 transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliza intravasculară cu blocaj renal,
şoc posttransfuzional, acidoză metabolică, stop cardiac prin hipotermie.