DELTA DUNARII

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial

în Ucraina[1], este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată
ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia
internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta
Dunării (sit SCI)[2] și Delta Dunării (zona maritimă)[3]; cât și ariilor de protecție specială
avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și Complexul Razim - Sinoie[4].
Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția Ramsar (The
Ramsar Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională[5].
Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea
Histria, Complexul Vătafu - Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul
Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava, Pădurea
Caraorman, Pădurea Letea, Roșca - Buhaiova, Corbu-Nuntași - Histria, Lacul Belciug, Lacul
Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca - Leahova, Lacul Nebunu, Pădurea Babadag -
Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.
GEOGRAFIE
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei,
iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine
N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița
cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732
km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată
de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari
dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește
anual cu aproximativ 40 m².
Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud,
braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlez uneori transcris în
română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de
104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs
rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime
de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este
orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La
vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte
din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia
Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină),
astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt
geomorfologic false[6].
GEOLOGIE
Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței
terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării
vine în contact, în partea de sud-vest, cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf.
Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.

1
 Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se
dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite
paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și
mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-
Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu
intercalații de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite
feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și
melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii
vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere
(Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella
tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani)
sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii
și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina
orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium
panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65
milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de
gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites
apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani)
sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile,
cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii
(cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu
intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc.
Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-
0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o
succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară
se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)[7][8]
POZITIA SI CLIMA
Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma
Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50”
long. E – platforma Mării Negre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de
acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu
Gh, 1995)[9][10]
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993) [11], Delta Dunării este
inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale
fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de
relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă
sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe
de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul
mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P.,
1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996) [12] Teritoriul Deltei Dunării
se împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de
4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2.

2
Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două
mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.
Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul
Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia) –
Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această
subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea
Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei, Grindul
Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea
Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și
Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia
Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei fluviale,
întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul
depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube
Delta Biosphere Reserve, 1996)
Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor
pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație,
întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică
deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este
considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.
Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația
generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un
minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie.
În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții specifice de
vreme: zile de iarnă blânde (când activează centrul baric nord-est european), zile de iarnă
geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și
uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când
interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar
poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe
suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul
vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială
(Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre
(Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active :
la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la
Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1
C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se
apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul
României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la
Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu
Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului
suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării
(Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la
Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe
litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

3
 Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai
aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985,
când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din
sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se
iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei
Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60
zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egală cu toamnele. La Sulina aceleași medii
multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi
(122 zile) decât toamnele (83 zile).

BIODIVERSITATE - HABITATE
Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și
prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel
de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Habitate
În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel:
Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-
Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri
de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte
specii anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi
înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de
câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion;
Dune cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în
formare); Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufărișuri
(Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație
tip Magnopotamion sau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere; Mlaștini
calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase
(Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion;
Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale
din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini
sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte
cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul
marilor râuri (Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion
rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație
anuală de-a lungul liniei țărmului; Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zăvoaie
cu Salix alba și Populus alba[13].
Floră
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței.
Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc
pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație
acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea
Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen, viță sălbatică).
La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-
mezofile) din specii rare[14] printre care unele protejate la nivel european prin Directiva

4
92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de
faună și floră sălbatică)[15]; astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie
a IUCN[16], Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), capul-șarpelui (Echium
russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-baltă(Marsilea
quadrifolia), ciucușoară de nisip(Alyssum borzaeanum)[17], orhideea piramidă (Anacamptis
pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium humifusum), garofiță
(Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium),
nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea
alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul
cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior
de baltă (Euphorbia palustris[18], Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra
distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură
(Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlagină (Plantago cornuti), ață de
mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera)[19], garofiță (Dianthus
pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum arenarium),
grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță
(Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă
(Hottonia palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans),
bujori (Orchis laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia
parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică
(Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria
sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare (Elymus sabulosus).
Faună
Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă
dulce în numeroasele sale lacuri și japșe [20]. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite
colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile
majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și
variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și
insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a)
92/43/CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) [15] sau
aflate pe lista roșie a IUCN.
Mamifere
Mistreț (Sus scofa)[21], enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra)
[22]
, bizam (Ondatra zibethicus)[23], nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică (Mustela
erminea aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela peregusna), șacal
auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău european (Spermophilus
citellus), dihorul de stepă (Mustela eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure
(Sorex araneus), chițcan mic de apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus),
șoarece pitic (Micromys minutus).
Păsări
Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări
migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-a
a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice[24].
Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus),
acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina)[25], acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-țipătoare-
mare (Aquila clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp (Asio flammeus),

5
ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață mică (Anas crecca), rață
cârâitoare (Anas querquedula), gâscă de vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-
cu-gât-roșu (Anthus cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus
spinoletta), drepneaua neagră (Apus apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea
cinerea), ciuf de pădure (Asio otus), rață cu cap castaniu (Aythya ferina), pescăruș albastru
(Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), stârc pitic (Ixobrychus minutus), stârc
cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc galben (Ardeola ralloides), stârc
pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar
comun (Buteo buteo), buhai de baltă (Botaurus stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta
ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci de țărm (Calidris alpina), fugaci mare (Calidris
canutus), fugaci roșcat (Calidris ferruginea), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci pitic (Calidris
temminckii), cânepar (Carduelis cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete (Carduelis
chloris), inăriță (Carduelis flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar roșu (Carpodacus
erythrinus), porumbel de scorbură (Columba oenas), lebădă de vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-
obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus pygargus), barză neagră (Ciconia
nigra), barză albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă (Delichon urbica), șoimul rândunelelor
(Falco subbuteo), muscar negru (Ficedula hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de
baltă (Gallinula chloropus), pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică
(Glareola pratincola), cocor (Grus grus), frunzărița galbenă (Hippolais icterina), frunzărița
cenușie (Hippolais pallida), rândunica roșcată (Hirundo daurica), rândunica de hambar
(Hirundo rustica), vultur codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus himantopus),
sfrâncoc (Lanius excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius senator), grelușel pătat (Locustella
naevia), pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus fuscus), pescăruș râzător (Larus
ridibundus), prundaș de nămol (Limicola falcinellus), sitar de mâl (Limosa limosa), grelușelul de
stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră
(Lanius minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus genei), pescăruș mic (Larus minutus), sitarul de
mal nordic (Limosa lapponica), ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha calandra), culic cu cioc
subțire (Numenius tenuirostris), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), chiră de baltă (Sterna
hirundo), pitulice (Sylvia nisoria), fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului (Burhinus
oedicnemus), șorecar-mare (Buteo rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus),
ploier de munte (Charadrius morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus
aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos
syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus
martius), egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta alba), presura de grădină
(Emberiza hortulana), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă albastră (Luscinia svecica),
vânturel mic (Falco naumanni), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), muscar-mic (Ficedula
parva), becațină mare (Gallinago media), rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), vultur
pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus crispus), pelican comun (Pelecanus
onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), notatiță cu ciocul subțire (Phalaropus
lobatus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea leucorodia), țigănuș (Plegadis
falcinellus), cresteț cenușiu (Porzana parva), cresteț pestriț (Porzana porzana), resteluț pitic
(Porzana pusilla), ciocântors (Recurvirostra avosetta), privighetoare-de-baltă (Acrocephalus
melanopogon), chirighiță neagră (Chlidonias niger), uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes),
chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus
macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), lebădă mică (Cygnus columbianus
bewickii), șoim dunărean (Falco cherrug), șoim călător (Falco peregrinus), vânturel de

6
seară (Falco vespertinus), cufundar polar (Gavia arctica), cufundar mic (Gavia stellata), acvilă
pitică (Hieraaetus pennatus), pescărușul cu cap negru (Larus melanocephalus), ciocârlie-de-
pădure (Lullula arborea), ferestraș mic (Mergus albellus), gaie neagră (Milvus
migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), ploier auriu (Pluvialis
apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna albifrons), pescăriță mare (Sterna
caspia), chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de mare (Stercorarius parasiticus), lup de mare
codat (Stercorarius longicaudus), ferestrașul mare (Mergus merganser), rață cu ciuf (Netta
rufina), pietrar bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar
sur (Oenanthe oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops), codroș de munte (Phoenicurus ochruros),
pitulice de munte (Phylloscopus collybita), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice
fluierătoare (Phylloscopus trochilus), presură de iarnă (Plectrophenax nivalis), cojoaică de
grădină (Certhia brachydactyla), stârc de cireadă (Bubulcus ibis), prigoare (Merops
apiaster), grangur (Oriolus oriolus), corcodelul mare (Podiceps cristatus)[26].
Pești
Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-
nisip (Gobio albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus
fossilis), sabiță (Pelecus cultratus), boarță (Rhodeus sericeus amarus), dunăriță (Sabanejewia
aurata bulgarica), fusar (Zingel streber, Zingel zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra
krameri), ghiborț de râu (Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre  (Alosa
immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie de somn (Silurus soldatovi) din
familia Siluride, șalău (Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander volgensis), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus borysthenicus), știucă de Amur (Esox
reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie (Carassius
auratus auratus)[27].
Reptile și amfibieni
Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla
multicoloră (Eremias arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie (Lacerta
agilis), țestoasa de baltă (Emys orbicularis)[28], țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca),
tritonul cu creastă danubian (Triturus dobrogicus)[29], tritonul comun transilvănean (Triturus
vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina)[30], brotacul verde de
copac (Hyla arborea)[31].
Nevertebrate
În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci,
libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus transversalis), melcul cu cârlig
(Anisus vorticulus), gândacul de apă (Graphoderus bilineatus), croitorul mare al
stejarului (Cerambyx cerdo)[32], două libelule din speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura
musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone, Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena
dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă) și Coenagrion ornatum (albilița
portocalie)

POPULATIE. OBIECTIVE TURISTICE

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități
importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează
populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care
12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%) [34]. Delta a fost
dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059

7
în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine
poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de
vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.
Pe teritoriul și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes
turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, situri arheologice, arii protejate, zone naturale);
astfel:
Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, construcție 1869, monument istoric.
Mănăstirea și castrul roman Halmyris de la Murighiol.
Moscheea Azizyie (Geamia Sultanului Abdulaziz) din Tulcea, lăcașul de cult
reprezentativ al comunității musulmane construit în anul 1863, monument istoric.
Așezarea greco-indigenă din satul Sălcioara (sit arheologic).
Cetatea Argamum - Orgame, sit arheologic aflat în partea de est a județului Tulcea, pe
teritoriul administrativ al comunei Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman. Acesta este
localizat la contactul dintre Podișul Babadagului și Limanul Razim care, în Antichitate, era un
golf deschis al mării Negre (golful Argamon).
Histria, cetate grecească (ruine) aflată pe teritoriul administrativ al comunei Istria,
în județul Constanța; cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României.
Situl arheologic de la Vișina.
Munții Măcinului
Marea Neagră
Complexul lagunar Razim-Sinoe (Limanele Dobrogene) constituit din cele două
unități: Unitatea  Razim cu lacurile Golovița, Zmeica, Babadag, Tauc, Topraichioi și cel omonim;
și Unitatea Sinoe ce cuprinde lacurile Nuntași, Tuzla și Sinoe[35]
Cimitirul cosmopolit din Sulina, un cimitir în care sunt înmormântați marinari din toată
lumea, victime de naufragiu și chiar pirați. Există mormântul unui pirat fără nume, sunt
mormintele îndrăgostiților înecați, al unei prințese și multe alte locuri de veci pline de poveste.