ANGOASĂ ȘI CIVILIZAȚIE

Fericirea este un ideal irealizabil

Sigmund Freud

Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud,1856 - 1939) a fost un medic neuropsihiatru austriac de

etnie evreiască, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.
Sigismund (mai târziu Sigmund) Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia, pe atunci Imperiul
Habsburgic,  într-o familie de origine evreiască.
A studiat medicina la Universitatea din Viena. În anii imediat următori, a lucrat la Clinica de psihiatrie a lui
Theodor Meynert, studiind apoi alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885).
În 1886 s-a căsătorit cu Martha Bernays şi au avut şase copii.
Sigmund Freud s-a îndreptat către studiul psihanalizei în anii 1880, după ce a citit articole referitoare la metoda lui
Breuer de a trata isteria prin hipnoză. Împreună cu acesta, a publicat ''Studii despre isterie'' (1895), în acelaşi an,
reuşind să-şi analizeze un vis.
În următorii cinci ani a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria şi practica
psihanalizei.Din 1902, a fost profesor de neuropatologie la Universitatea din Viena, post pe care l-a deţinut până în
1938.
Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923. Şi-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a
renunţat la cercetare, iar în 1925 a publicat cinci volume de lucrări - ''Collected Works''. A primit Premiul Goethe
pentru literatură (1930) şi a fost ales Membru de onoare al Societăţii Regale Britanice de Medicină în 1935.
Ameninţat de ocupaţia nazistă, a emigrat în 1938 în Anglia, împreună cu familia. A murit la Londra, la 23
septembrie 1939.
Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de
apărare, acte ratate și simbolistica viselor. 
Textul lui Freud din manual, fragment din lucrarea Angoasă și civilizație, abordează problematica fericirii. El
considera că fericirea fie ca  stare permanentă, fie ca ideal, nu se poate obține. Întreaga noastră viață stă sub semnul
plăcerii și acest principiu  ne va determina să alegem căi diferite pentru a deveni fericiți.

El argumentează că fericirea e un ideal irealizabil după care omul tânjește toată viața, întrucât truda spre a accede
la fericire este inconștientă. Aceasta ascunde pe de-o parte  evitarea durerii pentru a fi fericiți, iar pe de altă parte
trăirea plăcerii intense. 

Sigmund  Freud proclamă intangibilitatea fericirii, întreaga noastră viață stând sub semnul satisfacerii nevoilor
imediate, care nu procura decat plăcere de scurtă durată, de aceea, fericirea, ca stare permanenta sau ca ideal  atins,
e imposibilă. Astfel, scopul vieții rezidă în principiul plăcerii, în sens strict fericirea rezultând din satisfacerea
imediată a nevoilor care au stat sub urgența presiunii. Așadar, fericirea constă doar în fenomene episodice și este
lipsită de continuitate.

Lumea in intregul ei, sustine Freud, pare organizata in asa fel incât sa zadarniceasca fericirea ca scop al vietii. E ca
si când „nu a intrat deloc in planul „Creatiei“ ca omul sa fie fericit“. De aceea trebuie sa ne multumim cu
satisfacerea bruscă, imediată a nevoilor care au atins, la un moment dat, o mare tensiune. Dar aceste plăceri mai mult
sau mai puțin intense, de regulă de scurtă durată, nu înseamnă propriu-zis fericire, ci doar „o senzație de bunăstare
destul de calduță“.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/sigmund-freud-viata-si-opera
https://ro.scribd.com/doc/66250941/Fericirea-Este-Un-Ideal-Irealizabil
https://www.colegiu.info/sigmund-freud-angoasa-si-civilizatie-fericirea-este-un-ideal-nerealizabil
 Pe de altă parte, noi insine suntem în așa fel făcuți încât „numai contrastul este capabil să ne procure o plăcere
intensă, ceea ce starea însăși de plăcere nu face decât foarte puțin“. Prin urmare, atrași de contraste, noi înșine
limităm în acest fel capacitatea noastră de a fi fericiți. În același timp, propria noastră înzestrare naturală ne face
incomparabil mai apți pentru trăirea suferinței.

Freud identifică trei mari surse ale suferintei: propriul nostru corp, marcat de vulnerabilitate, sortit decăderii;
lumea externă, care nu ne are în nici un fel în vedere și e gata în orice moment să ne strivească, să ne suprime;
raporturile noastre cu ceilalți oameni, generatoare de frustrări, de anxietăți, de traume dintre cele mai dureroase.
Prins ca într-un clește, omul e preocupat să preîntâmpine nenorocirile,să scape de suferință. Nu-i de mirare că, sub
presiunea acestor amenințări sau posibilități de suferință, „omul se străduiește de obicei să-și reducă pretențiile la
fericire. Altfel spus, „sarcina de evitare a suferinței o izgonește pe ultimul plan pe aceea de obținere a plăcerii“.

Calmarea sau reducerea pretențiilor la fericire e, potrivit concepției lui Freud, parte a unui mecanism mai complex
de echilibrare a energiilor noastre psihice. La limită, ne vom putea considera fericiți chiar și numai scăpând de
nenorocire si evitând suferinta. Chiar daca fericirea – ca stare permanenta, ori ca ideal atins – nu este posibilă,
susține Freud, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la orice efort destinat să ne apropie cât de cât de realizarea
sa.

Așadar, din punctul de vedere al lui Sigmund Freud oamenii aspiră spre fericire, vor să devină și să ramână fericiți.
Aspirația aceasta are doua fațete, un scop negativ și unul pozitiv: pe de o parte, evitarea durerii și a neplăcerii, iar
pe de altă parte trăirea unor plăceri intense. Fericirea în sensul strict al termenului, rezultă dintr-o satisfacere
imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce prin natura sa nu este posibil decât sub formă de
fenomen episodic. Omul se află într-o opresiune constantă din cauza posibilității de a suferi, această suferință venind
din partea propriului corp, din partea lumii exterioare și din raporturile cu ceilalti oameni. În urma acestei presiuni,
omul încearcă sa își reducă pretențiile la fericire.Tot din cauza acestei presiuni, omul se consideră fericit doar prin
faptul că a evitat suferința, astfel el trece pe plan secund obținerea plăcerii. Această problemă poate fi rezolvată prin
încercarea de satisfacere a tuturor nevoilor care intervin in viața noastră, dar acest lucru ar fi imposibil și ar însemna
să facem să treacă plăcerea înaintea prudenței, ceea ce ar conduce la suferință.

În ceea ce mă privește, consider ca fericirea este, într-adevar, unul dintre scopurile omului, dar că poate fi atinsă
diferit, în funcție de percepția fiecăruia asupra fericirii. Există persoane care spun că fericirea este o floare rară. Si
așa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unica în lume, ci pentru ca depinde de fiecare dintre noi cum știe s-o culeagă.
Așadar, cred că nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar că ea este ceea ce percepe și ce simte
fiecare și că, în fapt, nu depinde de evenimentele din exteriorul nostru, ci, mai degrabă, de modul în care ne
raportăm la viață, lume, relații și de felul în care dăm sens experiențelor noastre.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/sigmund-freud-viata-si-opera
https://ro.scribd.com/doc/66250941/Fericirea-Este-Un-Ideal-Irealizabil
https://www.colegiu.info/sigmund-freud-angoasa-si-civilizatie-fericirea-este-un-ideal-nerealizabil
 REZUMAT

PROBLEMA FILOSOFICĂ

Care este sensul existenței?

TEORIA FILOSOFICĂ

Sensul existenței este aspirația la fericire, considerată un ideal irealizabil.

ARGUMENTE FOLOSITE

Aspirația aceasta are doua fațete, pe de o parte evitarea durerii și a neplăcerii, iar pe de altă parte trăirea
unor plăceri intense.

Fericirea rezultă dintr-o satisfacere imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce prin natura
sa este un fenomen episodic.

Omul își reduce pretențiile la fericire și se consideră fericit numai evitând suferința.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/sigmund-freud-viata-si-opera
https://ro.scribd.com/doc/66250941/Fericirea-Este-Un-Ideal-Irealizabil
https://www.colegiu.info/sigmund-freud-angoasa-si-civilizatie-fericirea-este-un-ideal-nerealizabil