Prelegere.

10.Bolilie extrem de contagioase.G.Yersenia.GVibrio.G.Bcillus.

Genul Yersinia
Denumirea genului a fost dată în cinstea bacteriologului francez A. Yersin, care a
izolat pentru prima dată, în 1894, agentul etiologic al ciumei (Y. pestis).
Yersinia pestis parazitează peste 200 de specii de rozatoare în focare naturale din
Centrul Asici și Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu sau S.U.A., America de Sud.
Genul Yersinia aparține familiei Enterobacteriaceae şi reuneşte speciile Yersinia
pestis- agentul ctiologic al pestei (ciumei). Yersinia pseudotuberculosis- provoacă
la animale pseudotuberculoza, iar la om - adenite mezenterice(Provoacă inflamații
și umflături la nivelul ganglionilor limfatici din interiorul abdomenului.). Yersinla
enterocolitica - enterocolite.
Morfologie Yersiniile sunt bacili scurți pana la cocobacterii, Gram (-), 1-2 um
lungime, 0,3-0,7 µm 8 grosime.Mobili sau imobili.
Cultivarea. Cresc pe medii simple în prezența bilei. Facultativ anaerobi,
temperatura de cultivare optimă este de 25- 29C
Factori de patogenitate
Sunt bacterii facultativ intracelulare toxigene. Virulența lor este codificată de gene
cromozomiale și plasmidei, fiind evident modulată prin condițiile mediului
ambiant, în special temperatura, pH, concentrație de calciu şi fier. Cea mai
virulentă specie este Yersinia pestis.
Rezistența agentul pestei suportă ușor temperaturi joase, la 0°c rezistă 6 luni, pe
îmbrăcăminte 5-6 luni, în sol și lapte 90 zile, pe cereale și în cadavre 50 zile, apă
30 zile, în puroi din buboane 20-30 zile, spută 10zile. pe fructe, legume 6 - 11 zile,
pâine 4 zile, poli rezistente la antibiotice. Sensibile la desecare și la temperaturi
înalte, fierberea distruge in 1 minut, temperatura 60'C – 1 oră. Fenol 5% omoară în
5-10 minute, lizolul 5procente in 2-10 minute.
Sursa si mecanisme de transmitere.
Receptivitatea la Yersinii este generală. pintre rozătoare infectia se transmite prin
înțepăturile puricilor sau solul contaminat al galeriilor în care Yersinia pestis se
poate multiplica și la 2'C. Pesta, este yersinioză, care omul o contactează fie când
pătrunde într-un focar natural, fie în cursul unei epizod de pestă domesticà.
Transmiterea infectiei la om se face prin înțepătura vectorilor purici și alți
ectoparaziți ai rozătearelor, apoi interuman prin purecele omului sau aerogen.
Pesta bubonică pe tegument, la locul întepăturii vectorullui, după o incubatie de 1-
6 zile apare o pustula sau ulcerație însoțită de adenită(Inflamatie) cu periadenita
regională hemoragica.
Focarul endemic al ei este India. Din 1817- 1926 sunt inregistrate 6 pandemie (El
Tor).
Tratament, profilaxie
Yersiniile sunt sensibile la β-lactamine, aminoglicozide,antibiotice cu spectru larg.
Antibioticele de elecţie sunt: streptomicina,gentamicina, ciprofloxacina,
cloramfenicolul, tetraciclina,cotrimoxazolul.
Profilaxia nespecifică: măsuri de deratizare şi dezinsecţie împotriva rezervorului
de infecţie; izolarea bolnavilor cu ciumă; contacţii sunt trataţi profilactic cu
antibiotice (doxiciclină sau ciprofloxacin).
Vaccinarea antipestoasă se face la persoanele expuse riscului: personalul de
laborator, persoane care vin în contact cu şobolanii, precum şi la cei care călătoresc
în zone endemice.

Familia Vibrionaceae
Reuneste bacterii acvatice clasificate în patru genuri, dintre care interes medical
deosebit prezintă genul Vibrio. In genul Vibrio există specii patogene pentru om şi
specii avirulente, care trăiesc libere (free life). Vibrionii diareigeni aparțin, în
majoritate, speciei Vibrio cholerae.
Caractere morfobiologice genului Vibrionii holerici sunt bastonaşe uşor incurbate,
dimensiuni de 1,5 - 3,0 um x 0,3 µm grosime, activ mobili, nesporulați, fără
capsulă, gram negativi, polimorfi la condițiile mediului; pe medii sintetice apar
formă granulară, sferice, conice, de bastonaşe, spiralate, sub forme L; fiind
însămânțați pe medii proaspete, vibrionii revin la formele lor inițiale.
Caractere de cultură. Vibrio cholerae sunt anaerobi facultativi, temperatura de
creștere 18- 37CP H 7,2-8,6.
Rezistență Vibrio cholerae se menține mult timp la temperaturi joase; în materii
fecale supraviețuiește până la 5 luni, în sol aproximativ 2 luni, în stridii, crabi, pe
suprafața peştilor și în intestinul lor de la 1 la 40 zile, în apă câteva zile.
Vibrionii holerici sânt puțin rezistenți la actiunea luminii solare, desecare. La
temperatura de 100 C se distrug momentan, de 80°C, pestc 5 min. Poseda o
sensibilitate marcată la substantele dezinfectante, mai ales la acizi. Vibrionul
holerei nu-şi pierde variabilitatea la temperatura -320C. Sursele de infecție și căile
de transmitere este omul bolnav, persoanele purtătoare de bacterii. Perioada de
eliminare a vibrionilor este foarte îndelungată. Infectarea prin intermediul
produselor alimentare (fructe, legume), apei și al altor obiecte din mediul
înconjurător.
Patogenia afecțiunii la om Infectarea cu vibrionul holerei are loc per os. Nimerind
in stomac, O parte de bacterii pier în mediul acid al stomacului, iar o parte pătrund
în intestin, unde
mediul bazic și abundența de produse ale scindarii proteinelor (In special a
peptonei) contribuie la înmulțirea Jor. Pe mucoasa intestinului subțire se
acumulcază cantitați mari de vibrioni de holera și toxină, care se formează la
uzarea lor. Toxina deregleaza functia membranci mucozitare, care se hiperemiază,
se mareşte permeabilitatea epiteliului intestinal, este afectată funcția de sccreție şi
de absorbție a lui, In acest moment apare diareea värsätura repetată, care elimină
din organism mari cantități de apa și saruri.
Pierderea cantității mari de lichid si săruri condiționează deshidratarea tesuturilor,
coagularea sângelui, dereglarea metabolismului mineral, afectarea sistemun nervos
central și vegetativ și alte fenomene de intoxicare a organismului. De gradul
intoxicării depinde forma holerei, care decurge în formå de enterita holerică,
gastroenterita formele alhidă şi uscată ale holerei.
Dlagnostic de laborator. Prelevarea în procesul infecțios inițiat de agentul holerei.
1.Scaunul diareic
2.Materii fecale
3.Mase vomitive
4.Lengeria de pat
5.Apele reziduale
6.Apa potabila si alimente.
Diagnosticul este realizat In laboratoare cu regim strict, grad de bio securitate IV
prin teste: bacterioscopia frotiurilor, colorația Gram, metoda bacteriologica.
Proflaxie.
Organizarea si efectuarea măsurilor antiepidemice de ordin general inregistrarea
timpurie a bolnavilor; izolarea imediată a bolnavului, purtatorului și declararea
carantinei, supravegherea și examinarea de laborator a contanților, dezinfecția
curentă si terminală în instituția medicala și focar, dezinfecția veselei; protecția şi
controlul surselor de apă potabila, analiza stării produselor alimentare, dezinsecția;
protecția individuală a personalului medical, respectarca igienei personale.
 In profilaxla specifică se foloseşte vaccinul holeric mort (holerogenul-anatoxina în
combinare cu antigenul O al vibrionului holerei). Se administrează peroral.
Tratament . Se folosesc antibioticele şirului tetracicline, precum și inocularea
lichidelor şi electroliților (sărurilor de kaliu și natriu).

Genul Bacillus
Caractere generale
Genul Bacillus include bacili gram-pozitivi, aerobi, facultativ
anaerobi, cei mai mulţi mobili, sporulaţi, foarte rezistenţi la condiţiile de
mediu. Sporularea se produce numai în prezenţa oxigenului atmosferic.
Consideraţii taxonomice
Genul Bacillus face parte din familia Bacillaceae, alături de genul
Clostridium. Până în prezent se cunosc peste 50 de specii, dintre care
doar B. anthracis - agentul etiologic al antraxului, este considerat
întotdeauna patogen. Alte specii (B. cereus, B. subtilis, etc.) sunt
oportunist patogene.

Habitat
B. anthracis este un patogen primar al ierbivorelor şi ocazional al omului. Se
elimină prin intermediul secreţiilor orale şi prin excrementele animalelor bolnave,
trec în formă sporulată şi pot supravieţui ani de zile. Endosporii se găsesc în sol, în
vegetaţie şi produse animaliere (carcase, piei, lână, blană, făină de oase).
Patogenitate şi semnificaţie clinică
Cei doi factori majori responsabili de virulenţa B. anthracis sunt capsula şi toxina
bacilului cărbunos
B. anthracis (bacilul cărbunos) determină antraxul, infecţiedenumită şi cărbune sau
dalac. Este boala care afectează în primul rând ierbivorele (vaci, cai, oi); Acestea
se contaminează de regulă pe cale digestivă, prin ingestia sporilor prezenţi pe
vegetaţie sau pe solul contaminat. La om, în funcţie de calea de contaminare,
antraxul se poate
prezenta sub trei forme: cutanat - pustula malignă (cel mai frecvent), respirator şi
digestiv. Toate cele trei forme pot evolua spre septicemie sau meningită. Nu se
cunoaşte transmiterea de la om la om.
Speciile genuli Bacillus mai pot cauza: infecţii de cateter,
endocardite (prin consum abuziv de droguri), pneumonii, osteomielite,
bacteriemii şi meningite la pacienţii cu sistem imunitar compromis.
Diagnosticul de laborator - este bacteriologic.
Tratament, profilaxie
Majoritatea tulpinilor de B. anthracis sunt sensibile la penicilină,
care reprezintă de altfel tratamentul de elecţie. Microorganismul este de
asemenea sensibil la , gentamicină, eritromicină,tetraciclină şi cloramfenicolul.
Tratamentul infecţiilor produse de alte specii de Bacillus este
complicat de evoluţia rapid progresivă a acestora, precum şi de creşterea
rezistenţei lor la antibiotice (penicilină, cefalosporine). Se pot utiliza
vancomicina, clindamicina şi aminoglicozidele, dar se recomandă
efectuarea în prealabil a antibiogramei.
Profilaxia antraxului impune vaccinarea animalelor din zonele
endemice şi îngroparea celor decedate de antrax. Vaccinarea este utilă şi
pentru protejarea populaţiei din zona endemică, dar şi a persoanelor cu
risc profesional crescut (cei ce prelucrează pieile, lâna sau părul
animalelor provenite din ţările cu antrax endemic). Eradicarea completă a
antraxului din zonele endemice este însă puţin probabilă, dat fiind faptul
că sporii pot persista timp îndelungat în sol.
Profilaxia toxiinfectiilor alimenare este nespecifică şi se referă la refrigerarea
corectă a produselor alimentare, după prepararea termică, precum şi înainte de a fi
servite.