ILIESCU

NICOLETA
LIVIA GRUPA
1338
 RECILAREA DEȘEURILOR RECICLABILE ÎN ROMÂNIA

Anual, în România se introduc pe piaţă aproximativ 1,3 milioane de tone

ambalaje, ceea ce determină o obligaţie de reciclare a 750000 tone de deşeuri,
activitate care, în momentul de faţă, este finanţată doar de producătorii şi importatorii
de bunuri ambalate.
În ultimii ani, prin efortul financiar al acestora interesul pentru colectarea
deşeurilor de ambalaje a crescut simţitor şi există şanse reale ca în acest an ţintele de
reciclare impuse producătorilor, să fie realizate.
Pe de altă  parte,  România  reciclează  anual  doar  5%  din  deşeurile
municipale , ocupând, la mare distanţă de următoarea clasată, ultimul loc în Uniunea
Europeană. 
În România, nici măcar ameninţarea procedurii de infringement nu pare să
constituie un motiv de îngrijorare, şi, cu atât mai puţin, un impuls de a găsi acele
mecanisme care să susţină acest domeniu.
În Europa, în special în ţările care au un sistem funcţional, reciclarea este
susţinută prin diferite măsuri şi instrumente economice, cele mai importante fiind
următoarele:
Organizaţiile de transfer  de respons- abilitate, prin care se finanţează
sistemul de management al deşeurilor de ambalaje;
Taxe suplimentare pentru depozitarea deşeurilor în amestec;
Sisteme de taxare diferenţiate pentru tipurile de deşeuri în funcţie de
volum (sistemul “Plăteşte cât arunci”).
În tot lanţul de gestionare al deşeurilor fiecare trebuie să aibă responsabilitatea
de a finanţa costurile: producător, cetăţean şi autorităţi locale. Trebuie să recunoaştem
că aceia care îşi îndeplinesc toate obligaţiile din acest lanţ sunt doar producătorii, cei
care introduc pe piaţă deşeurile de ambalaje.
Din păcate pentru România, care până în 2021, va trebui să recicleze 50% din
masa totală de deşeuri municipale obiectivul va fi imposibil de realizat. Conform
estimărilor ţintele pe deşeuri de ambalaje se vor realiza în acest an pentru prima dată
după scandalul din 2015, dar nu este de ajuns.
Îndeplinirea obiectivelor de către producători nu înseamnă decât aproximativ
13%, iar până la 50% mai e drum lung. În momentul în care toţi actorii din lanţ, şi aici
mă refer la autorităţile publice, care nu asigura încă finanţare şi infrastuctura
sistemului de valorificare şi reciclare, îşi vor  îndeplini corect obligaţiile, gradul de
reciclare va creşte. Mai mult  decât  atât, autorităţile  sunt  responsabile  de
implementarea instrumentelor economice care să impulsioneze mediul de afaceri din
zona valorificării, una din măsurile controversate fiind celebra “taxa la groapa” care se
tot amâna din 2014.
OTR-urile sunt o soluţie implementată şi reglementată la nivel european, iar în
România ele funcţionează pe exact aceleaşi principii ca şi în celelalte state membre,
scopul fiind îndeplinirea obligaţiilor de reciclare asumate prin tratatul de aderare.
În prezent, cele 11 OTR-uri reuşesc preluarea obligaţiilor pentru majoritatea
companiilor care introduc ambalaje pe piaţa naţională.
Piaţa colectării deşeurilor de ambalaje a fost zguduită de un scandal uriaş în
2015, când un control general al autorităţilor de mediu a scos la iveală faptul că
anumiţi colectori/reciclatori raportau OTR-urilor cantităţi fictive.
În urma scandalului, Ministerul Mediului a modificat anumite aspecte legale şi
financiare ale relaţiei producător - colector - OTR - reciclator final - autorităţi de
mediu, şi a continuat să vină cu clarificări în legislaţia secundară care au avut ca scop
reglementarea eficientă a pieţei.
Un aspect important al acestor clarificări, este cel cu privire la obligaţia de a
plăti penalitatea, în cazul nerealizării obiectivelor. În concret, producătorii plătesc
doar când decid să  îşi  realizeze  obligaţia  în  mod individual şi  nu  reuşesc  să
recicleze suficient. În cazul în care apelează la un OTR, întreaga responsabilitate
revine OTR-ului în cauză.
Modificările legislative introduse din 2015 până astăzi au reglementat sistemul
şi au avut un impact pozitiv, iar ca efect imediat observăm o creştere semnificativă a
gradului de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje de la an la an, iar în 2025
estimăm că ţintele să se realizeze în totalitate pentru prima data.
Organizaţiile de transfer de responsabilitate, odată cu noile modificări
legislative şi intrarea de noi jucători importanţi în piaţă, încearcă să contribuie la
dezvoltarea unei noi industrii în România, industrie inexistentă aproape până acum,
industria valorificării şi reciclării deşeurilor municipale.
În Europa, aceasta industrie a avut cea mai mare creştere economică,
potenţialul de creştere fiind bine descris în pachetul de măsuri pentru economia
circulară, adoptat de Comisia UE.
În acest moment este necesar ca instituţiile de control ale statului să se asigure
că reciclarea se face efectiv. Totodată, se pare că o competiţie reală a OTR -urilor
pentru a oferi servicii de calitate clienţilor, pe modelul utilizat în majoritatea statelor
UE, duce spre realizarea ţintelor, la costuri reale, pentru producătorii şi importatorii de
bunuri.
România plăteşte acum din păcate costul indiferenţei autorităţilor publice
locale, cu privire la problema gestionării deşeurilor.”