Tema 10: Piaţa cu concurenţă imperfectă.

Monopolul
10.1. Monopolul – noţiune, tipuri. Preţ de echilibru
10.2. Concurenţa monopolistică – noţiune, tip, caracteristici
10.3. Oligopolul – noţiuni, tipuri, caracteristici

10.1. Monopolul – noţiune, tipuri. Preţ de echilibru

Modelul concurenţei perfecte, deşi asigură funcţionarea cea mai bună a economiei de piaţă, rămîne
totuşi un model teoretic spre implementarea căruia statul tinde în permanenţă prin intermediul politicilor
sale economice. În realitate domină concurenţa imperfectă, care apare atunci, cînd lipseşte cel puţin una
din condiţiile concurenţei pure şi perfecte. Astfel concurenţei imperfecte îi sunt caracteristici existenţa
unui număr mai mic de întreprinderi, ceea ce determină ca un agent economic să influenţeze cererea,
oferta, nivelul preţului şi să obţină un profit mai mare. Cele mai răspîndite situaţii ale concurenţei
imperfecte, sunt: monopolul, concurenţa monopolistică şi oligopolul.
Monopolul, este o situaţie a concurenţei imperfecte, care are următoarele particularităţi:
- existenţa unui singur vînzător;
- lipsa produselor substituibile;
- imposibilitatea intrării altor firme pe piaţă.
Monopolul nu poate să fie permanent, avînd un caracter provizoriu. Aceasta se explică prin faptul că
pe piaţă în permanenţă pot apărea şi fenomene de discriminare prin preţ a consumatorului, care este acea
situaţie în care consumatorul plăteşte un preţ mult mai ridicat pentru produsul existent, datorită unor
condiţii specifice.
Astfel, deosebim următoarele tipuri de monopol:
1. Monopson – situaţie cînd există un singur cumpărător şi mai mulţi vînzători.
2. Monopol bilateral – situaţie cînd se întîlneşte un singur cumpărător cu un singur vînzător,
de obicei se întîlnesc în domeniul producerii armamentului sau pe piaţa muncii (sindicatul, organizaţiile
patronatului).
3. Monopol natural – raritatea resurselor creează unele situaţii cînd exploatarea acestora se
face doar de către o întreprindere pentru a evita risipa nejustificată de resurse. El este acceptat de societate
şi controlat de stat, aici se referă: serviciul de furnizare a energiei electrice, salubritatea teritoriului,
canalizarea şi aprovizionarea cu apă.
4. Monopolul tehnic, deţinut de întreprinderile care au posibilitatea să folosească tehnici şi
tehnologii performante inaccesibile concurenţei.
5. Monopolul de marcă, apare la întreprinderile ce posedă o imagine şi un bun renume.
6. Monopolul artificial, promovat prin reclamă şi publicitate ofensivă, menit să reţină
clientela sau să elimine concurenţa.

1
 7. Monopol public, are la bază proprietatea publică şi este protejat prin lege, subvenţii, este
durabil în timp şi nu se supune concurenţei, el apare în ramurile strategice ale societăţii.
8. Monopolul temporar, poziţia de unic vînzător al unei firme pe o durată limitată. Este cazul
unei firme care vinde un produs nou, ca singur ofertant pînă cînd produsul respectiv este asimilat de alte
firme.
Obiectivul principal al monopolistului este acela de aşi maximiza profitul. În condiţiile în care firma
urmăreşte maximizarea profitului, producţia optimă va fi aceea la care încasarea marginală (venit
marginal) este egală cu costul marginal. Altfel spus, profitul profitul maxim se obţine la acel volum al
producţiei, la care sporul sau creşterea încasărilor totale realizate prin vînzarea unei unităţi suplimentare
este egal cu sporul sau creşterea de cost, generat de producerea respectivei unităţi.
Această situaţie grafic se poate reprezenta astfel:
Suprafaţa ABCD reprezintă profitul obţinut de monopolist în cazul realizării cantităţii optime Q o şi
se obţine prin diminuarea sau reducerea încasărilor totale OQ oAB cu OQoCD, mărimea costurilor
înregistrate. Monopolistul îşi ajustează în permanenţă producţia pînă la nivelul optim, astfel obţinînd
profit maxim, situaţie ce este dată de intersecţia curbelor încasării marginale şi costului marginal.
Deciziile luate de monopol în legătură cu nivelul producţiei şi cu
preţul de vînzare trebuie să ia în consideraţie şi factorul timp, astfel pe
perioadă scurtă producţia este optimă în acel punct în care Vmg = Cmg,
cu condiţia că P (profit) ≥ CMV, cu condiţia ca Pr (preţ) > CTM.
În anumite circumstanţe monopolistul poate urmări şi alte
obiective decît cel de maximizare a profitului, ca:
- Maximizarea cifrei de afaceri. Intrarea de noi
producători în ramură duce la împărţirea pieţei şi la reducerea profitului monopolistului, ca urmare
monopolistul încearcă ă-şi maximizeze cifra de afaceri, preferînd profituri mici, chiar pierderi, cu scopul
de aşi proteja situaţia de unic producător.
- Gestiunea în stare de echilibru . Creşterea producţiei dincolo de un anumit nivel, poate fi însoţit de
pierderi. Monopolistul interesat să-şi păstreze poziţia privilegiată pe piaţă este cointeresat să preîntîmpine
pierderile, respectiv el în acest caz el sacrifică cel puţin temporal obiectivul de maximizare a profitului în
favoarea celui de creştere a vînzărilor asociat cu un profit nou.
Din perspectiva consumatorului, situaţia de monopol este nefavorabilă, deoarece aceştia
achiziţionează mai puţine bunuri, plătind pentru fiecare unitate consumat un preţ mult mai ridicat.
Determinarea costului social impus de prezenţa monopolului în societate se efectuează pe baza teoriei
concurenţei imperfecte, a cărei bază a fost pusă în anii 1930. Pentru determinarea acestor costuri se
foloseşte indicele LERNER, care se determină ca diferenţă procentuală dintre preţul de monopol şi costul
marginal.

2
 Z = (P - Cmg) / P
Costurile sociale suportate se prezintă astfel:
Suprafaţa ABCE – pierderea consumatorului
ABCD – profitul monopolistului;
∆ CDE – pierderile sau costurile sociale.

10.2. Concurenţa monopolistică – noţiune, tip, caracteristici

Concurenţa monopolistică este o formă a concurenţei în care se confruntă un număr destul de mare
de firme, dar care şi-au diferenţiat produsele din punct de vedere al calităţii, astfel în cît fiecare
producător reuşeşte să-şi facă fidelă o clientelă predispusă să accepte o anumită creştere a preţului (piaţa
automobilelor).
Concurenţei monopolistice îi sunt proprii următoarele caracteristice:
- atomicitatea producătorului – existenţa unui număr mare de producători;
- produse similare, dar neomogene. În acest caz producătorul ofertant de bunuri diferenţiate poate
influenţa preţul, preferinţele consumatorului şi cantitatea produsă;
- fidelitatea clientelei – deosebirile calitative ale produsului, dar şi preferinţele de prezentare, de
creditare sau cele legate de serviciile post vînzare tind să consolideze fidelitatea clientelei, prevenind
astfel situaţiile în care acesta părăseşte vînzătorul ca urmare a modificării nesemnificative a preţului.
Drept urmare cererea va reacţiona mai puţin la modificările de preţ, iar ofertantul poate schimba nivelul
preţului în scopul maximizării profitului.
- influenţa nesemnificativ a deciziilor de producţie ale unui producător asupra celorlalţi
producători existenţi.
- accesul relativ liber într-o ramură dată a nevoilor producătorilor, deoarece nu exist anumite
restricţii.
Ca şi în cazul monopolului obiectivul producătorului de pe o piaţă cu concurenţă monopolistică este
de a-şi maximiza profitul. În acest caz producţia corespunzătoare maximizării profitului ca şi în cazul
monopolului este determinată de intersecţia curbelor costului marginal şi veniturilor marginale.

10.3. Oligopolul – noţiuni, tipuri, caracteristici

Oligopolul este o structură de piaţă cînd un număr mic de firme mari asigură cea mai mare parte a
ofertei unui anumit bun, acesta fiind solicitat de un număr mari de consumatori.
Oligopolul provine de la 2 cuvinte greceşti: - „oligo” – puţini, cîţiva şi „polete” – a vinde.
În prezent oligopolului îi sunt caracteristice următoarele trăsături definitorii:

3
 - Existenţa unui produs omogen (petrol, oţel) sau diferenţiat (calculatoare) oferit de un număr mic
de firme.
- Numărul mic de producători, astfel un producător poate deţine o cotă semnificativă din oferta
totală prezentă pe piaţă.
- Interdependenţa dintre producători, astfel acţiunile unei firme au o influenţă mare asupra
acţiunilor şi deciziilor celorlalte firme pe piaţă.
- Accesul dificil în ramură, pătrunderea pe o piaţă oligopolistică este practic imposibilă, deoarece
oligopolul îşi protejează piaţa prin aplicarea diferitor bariere economice.
- Se realizează economii de scară de către un număr restrîns de firme, de obicei de către cele ce pot
susţine financiar cheltuielile mari de investiţii.
- Întreprinderile nu concurează prin preţ, dar utilizează alte elemente pentru realizarea concurenţei
ca: calitatea, diferenţierea produsului, publicitate, servicii post vînzare.
- Existenţa înţelegerilor cu privire la preţ, deoarece cîştigul imediat al firmei obţinut prin reducerea
preţului poate fi anulat printr-o reacţie de imitaţie din partea concurenţilor.
- Existenţa fuziunii între firme cu scopul de acaparare a unei cote mai mari de piaţă şi creşterea
forţei competitive.
Oligopolul se clasifică după următoarele criterii:
1. după produsele fabricate:
- oligopol pur, care produc produse omogene;
- oligopol diferenţiat, prezent pentru întreprinderile ce produc acelaşi bun, dar diferenţiat: maşini,
aparate electrice.
2. după tipul de comportament al firmelor:
- oligopol cu comportament cooperant:
a. cu coordonare perfectă (cartelul), obiectivul principal este maximizarea profitului;
b. cu coordonare limitată, aici are loc împărţirea pieţelor de influenţă;
- oligopol cu comportament necooperant, aici se atribuie:
a. oligopolul asimetric (cu o firmă dominantă);
b. oligopolul cu cerere specifică.
Cartelul este un tip de oligopol cooperant cu coordonarea perfectă, ce are următoarele
caracteristici:
- fixarea anticipată de către un organism coordonator a nivelului preţului şi producţiei pe care
trebuie să le respecte firmele aderante la cartel cu scopul maximizării profitului total;
- fiecare firmă trebuie să lucreze la costul mediu minim ce asigură un nivel optim al producţiei
pentru întregul grup şi obţinerea unui profit maxim.

4
 Punctul M prezintă situaţia optimă ce oferă un astfel de nivel al preţului şi o cantitate totală, care
fiind realizată permite întreprinderilor din cadrul cartelului să înregistreze un profit maxim.

- apariţia unor dificultăţi în realizarea rezultatelor financiare planificate, deoarece:

a. nu se respectă cotele de producţie de fiecare firmă,
b. există cel puţin tendinţa de a reduce preţul pentru a vinde mai mult, ca rezultat celelalte
firme imită comportamentul respectiv, ceea ce duce la reducerea preţului şi înregistrarea unor pierderi
pentru întreprinderile din cadrul cartelului. Pe moment profitul firmei care a redus preţul creşte, dar pe
termen lung devine o situaţie periculoasă ce duce la pierderea profitului. Din acest motiv pentru a asigura
profit maxim pe termen lung trebuie respectată înţelegerea din cadrul cartelului cu privire la preţ.
Oligopolul cu firmă dominantă/asimetrică are următoarele particularităţi:
- ca obiectiv principal este maximizarea profitului individual. Întreprinderea acţionează independent
neluînd în considerare reacţia întreprinderilor rivale;
- existenţa pe piaţă a unei întreprinderi lider şi a mai multor întreprinderi mici;
- întreprinderea lider este cea care ia decizii cu privire la preţ, celelalte fiind obligate să se adapteze la el;
- dominantă este întreprinderea care este mai informată, organizată sau situată mai bine cu puterea
publică;
- întreprinderii dominante îi revin o parte relativ mare din vînzările totale de pe piaţa. Diferenţa dintre
vînzările totale şi cele ale firmei dominante formează: vînzările întreprinderii concurente.
Echilibrul pieţei cu oligopol cu firmă dominantă se prezintă astfel:

Oligopolul cu cerere specific, are următoarele proprietăţi:

- obiectivul principal este maximizarea profitului individual;

5
 - întreprinderile acţionează în condiţii de dependenţă reciprocă;
- echilibru pe piaţă depinde de strategia aleasă de întreprindere, şi care poate fi:
a. strategia cantităţii – se determină oferta concurenţilor şi mai apoi se stabileşte cantitatea de
produse, care îi va maximiza profitul;
b. strategia preţului – se determină preţul concurenţilor şi se optează pentru cel care-i
maximizează profitul.
- curba cererii şi venitului marginal au o formă frîntă, schimbîndu-şi sensul de la un anumit nivel al
preţului.
Una din tendinţele reale ale dezvoltării economice este concentrarea producţiei şi formarea marilor
întreprinderi, care la un anumit moment dat prin semnarea a diferitor tipuri de înţelegeri de monopol
încep să domine anumite segmente ale pieţei, astfel concurenţa ca una din forţele motrice ale progresului
economic dispare.
Pentru menţinerea ei statul intervine prin diverse instrumente pentru a o proteja. Pentru prima dat
protejarea concurenţei s-a făcut în SUA în 1890 prin elaborarea unei legislaţii în domeniul protecţiei
concurenţei.
Legislaţia antimonopol din R. Moldova apare odată cu adaptarea în 1992 a „Legii cu privire la
limitarea activităţii monopolistice şi dezvoltarea concurenţei”, perfecţionată în 2000 sub denumirea
„Legea cu privire la protecţia concurenţei”. Organul de stat care reglementează activitatea antimonopol
este Ministerul economiei şi Reformelor. În R. Moldova monopolist este acea întreprindere care are o
cotă de piaţă mai mare de 35%. Întreprinderile date sunt incluse în registru de stat al agenţilor economici
monopolişti din R. Moldova, ei sunt obligaţi să declare orice modificare de preţ ce intenţionează să o
realizeze. În prezent, astfel de întreprinderi sunt „Moldtelecom”, „Cricova”, I. M. „Vitanta”, „Intra-
Invest”, S. A. „Bucuria”.