COLEGIUL TEHNIC NR.

2
TG – JIU

PROIECT
ABSOLVIRE
Calificarea : TEHNICIAN ELECTROTEHNIST

Coordonator,
Ing. Şofei Carmen

Absolvent,
DRAGOTESCU MATEI IRINEL
Clasa XIII – M

2011
 FIŞĂ DE EVALUARE
pentru proba practică şi proba orală
Examenul de obţinere a certificatul de calificare profesională nivelul 3
Sesiunea IUNIE 2011

Partea I : Monitorizarea programului proiectului

1. Nume şi prenume candidat : DRAGOTESCU MATEI IRINEL
2. Calificarea : TEHNICIAN ELECTROTEHNIST
3. Nume, prenume şi specializare îndrumător proiect :
Ing. Şofei Carmen – ing. electrotehnic
4. Tema proiectului : APARATE FOLOSITE ÎN INSTALAŢII
ELECTRICE
5. Data începerii activităţilor la proiect : _____________________
6. Competenţe vizate/implicate în realizare/execuţia proiectului :

7. Stabilirea planului de activităţi individuale ale candidatului :

- data : _____________
- Semnătură candidat: - Semnătură îndrumător:

8. Stabilirea planului de redactare a Proiectului – suportul scris :

- perioada : ____________________
- revizuit : ______________________
- forma finală acceptată de îndrumător : ________________

2
 9. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului :

Nr. Observaţii Semnătura Semnătură

Crt elevului profesor

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

3
 Partea a II – a : Aprecierea calităţii activităţii candidatului

Nr. CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII

Crt.
1. Activităţile practice întreprinse în cadrul proiectului se
raportează adecvat la tema proiectului
2. Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr-o pers-
pectivă personală, candidatul demonstrând reflecţie
critică
3. Activităţile practice au fost întreprinse sub supraveghe -
rea îndrumătorului de proiect
4. Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin planul pro –
iectului a fost făcută conform planificării iniţiale
5. Documentarea pentru proiect a fost făcută sub suprave –
gherea îndrumătorului de proiect
6. Identificarea bibliografiei necesare redactării părţii
scrisea proiectului a fost realizată integral
7. Referinţele bibliografice utilizate la redactarea părţii
scrise a proiectului au fost prelucrate corespunzător şi
nu sunt o compilaţie de citate
8. Situaţiile – problemă cu care s-a confruntat candidatul
pe parcursul executării proiectului au fost rezolvate cu
ajutorul îndrumătorului
9. La realizarea sarcinilor de lucru din cadrul proiectului
candidatul a făcut dovada: efortului personal, a origina –
lităţii soluţiilor propuse, a imaginaţiei în abordarea
sarcinii
10. Soluţiile găsite de către candidat pentru rezolvarea pro –
blemelor practice au o bună transferabilitate în alte
contexte practice.

4
 Partea a III – a : Aprecierea calităţii proiectului

Nr. CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII

crt
1. Proiectul / produsul are valabilitate în raport de: temă,
scop, obiective, metodologie abordată.
2. Proiectul / produsul demonstrează completitudine şi
acoperire satisfăcătoare în raport cu tema aleasă.
3. Elaborarea proiectului şi redactarea părţii scrise a pro –
iectului au fost făcute într-un mod consistent şi conco –
mitent, conform planificării.
4. Opţiunea candidatului pentru utilizarea anumitor resur –
se este bine justificată şi argumentată în contextul
proiectului.
5. Redactarea părţii scrise a proiectului demonstrează o
bună consistenţă internă
6. Redactarea părţii scrise a proiectului demonstrează o
bună logică şi argumentare a ideilor
7. Proiectul / produsul reprezintă, în sine, o soluţie practică
personală, cu elemente de originalitate în găsirea
soluţiilor
8. Proiectul / produsul are aplicabilitate practică şi în afara
şcolii
9. Realizarea proiectului / produsului a necesitata activarea
unui număr semnificativ de unităţi de competenţe,
conform S.S.P.-ului pentru calificarea respectivă
10. Proiectul / produsul respectă cerinţele de calitate
impuse, conform Metodologiei de organizare şi
desfăşurare a examenului pentru certificarea
competenţelor profesionale – nivelul 3.

Semnătură candidat _______________________

5
 Partea a IV – a : Aprecierea prezentării / susţinerii orale a proiectului
Nr CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII
Crt
1. Comunicarea orală a candidatului este clară, coerentă,
fluentă
2. Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport cu tema
proiectului şi cu obiectivele acestuia
3. Candidatul a demonstrat putere de sinteză şi adaptarea
prezentării la situaţia de examinare
4. Candidatul şi-a susţinut punctele de vedere şi opiniile într-
un mod personal şi bine argumentat
5. Candidatul a utilizat în prezentarea elementelor de grafică,
modele, aplicaţii, TIC etc., în scopul accesibilizării
informaţiei şi al creşterii atractivităţii prezentării

Aprecierea răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei :

Nr. ÎNTREBAREA DA/NU OBSERVAŢII
crt
1.

2.

3.

Rezultatul final propus de Comisia de examinare baza evaluării globale a

Părţilor I, II, III şi IV a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale
1. Admis
2. Respins

Examinator : Preşedinte de comisie:

______________________ __________________
______________________

Data : _______________

6
7
CUPRINS

1. Argument …………………………………………………………………. 9
2. Ampermetre ………………………………………………………………. 11
2.1. Aparate analogice pentru măsurarea curentului electric ……………...... 11
2.2. Ampermetre magnetoelectrice …………………………………………. 12
2.3. Ampermetre feromagnetice ……………………………………………. 13
2.4. Ampermetre electrodinamice …………………………………………… 14
3. Voltmetre analogice ……………………………………………………….. 16
3.1. Caracteristicile de bază ale voltmetrelor ……………………………….. 16
3.2. Voltmetre magnetoelectrice ……………………………………………. 17
3.3. Voltmetre feromagnetice ………………………………………………. 18
3.4. Voltmetre electrodinamice …………………………………………….. 19
3.5. Voltmetre electrostatice ……………………………………………….. 20
4. Wattmetre ………………………………………………………………… 23
4.1. Măsurarea puterii active monofazate cu wattmetrul …………………... 23
4.2. Măsurarea puterii active ………………………………………………… 25
4.3. Contorul monofazat de inducţie ………………………………………… 26
5. Frecvenţmetre ……………………………………………………………... 28
5.1. Frecvenţmetru cu lamele vibrante ………………………………………. 28
5.2. Frecvenţmetre cu logometru ……………………………………………. 29
6. Bibliografie ………………………………………………………………… 32

8
1. ARGUMENT

Se ştie că energia electrică se obţine din alte forme de energie, ce se

găsesc în natură sub formă de combustibili, căderi de apă etc. Necesitatea unui
consum tot mai mare de energie electrică a obligat economia mondială la o
exploatare intensivă a principalilor combustibili utilizaţi în acest scop: ţiţeiul,
cărbunele şi gazul natural. Cum rezervele din astfel de combustibili sunt limitate, a
început să se pună problema utilizării tot mai raţionale, pentru o valorificare
maximă a acestora. Pentru aceasta este necesar ca în primul rând, să se evite risipa
de energie indiferent sub ce formă ar fi utilizată. În paralel cu aceasta trebuie
intensificată munca de creaţie tehnico-ştiinţifică pentru :
— realizarea de noi tipuri de receptoare electrice cu randamente din ce în ce
mai mari care să le înlocuiască pe cele vechi, cu consumuri energetice mari;
— realizarea de noi agregate de transformare mai a energiei primare în
energie electrică;
— amenajarea integrala a bazinelor hidrografice, astfel încât energia
potenţială a apelor să poată fi utilizată în mai mare măsură pentru obţinerea
energiei electrice;
— descoperirea de noi posibilităţi de transformare economică în energie
electrică a unor forme de energie mai puţin utilizate în prezent, cum ar fi
energiile nucleare, eoliană, solară, geotermică ele.
Proiectul mai poate fi de asemenea de real folos şi personalului tehnic,
precum şi tuturor acelora care manifestă dorinţa de a se documenta in această
ramură a tehnicii.
Prezentul proiect are ca scop dobândirea unui ansamblu coordonat de
cunoştinţe necesare perceperi corecte a problemelor economice în sistemul de
piaţă.
Se are în vedere a pune elevul în temă cu realităţile corecte pe care le
va găsi în cadrul întreprinderi.

9
 Realizarea acestui proiect are în vedere obţinerea, certificatului de
competente profesionale în domeniul electrotehnic şi totodată, integrarea
absolventului.
Stimularea creativităţii fiecărui elev, fixarea cunoştinţelor şi formarea
deprinderilor se vor obţine prin abordarea problemelor specifice temei de proiect
Tema: ,,Măsurarea intensităţii curentului continuu, Ampermetre”,
poate fi aprofundată păstrând câteva elemente de bază:
- formarea unor competenţe de tip instrumental-practic;
- realizarea schemelor electromecanice;
- interpretarea tehnico-ştiinţifică a schemelor;
- corelarea cu celelalte discipline studiate;
- implicarea fiecărui individ în viaţa socio-profesională.
Toate acestea duc la:
- adaptarea cerinţei pieţei muncii şi la dinamica evoluţiei tehnologice;
- responsabilizarea pentru asigurarea calităţii produselor şi serviciilor;
- manifestarea sistemului în designul industrial;
- manifestarea gândirii critice şi creative în domeniul tehnic.

2. AMPERMETRE

10
2.1. Aparate analogice pentru măsurarea curentului electric
Măsurarea curentului electric I necesită, în general, întreruperea
circuitului şi introducerea unui aparat de tip ampermetru A, de rezistenta rA în
circuitul parcurs de curent ca în figura 2.1.

Fig. 2.1.
Ca urmare curentul măsurat Im va fi mai mic decât curentul I care circulă
în lipsa aparatului, cei doi curenţi exprimându-se prin relaţii evidente:
U0 U U0
I  0 ; Im 
RG  Rr Rt Rt  rA
unde U0 este tensiunea de funcţionare în gol (I=O) a circuitului privit de la bornele
A, B, RG - rezistenţa circuitului pasivizat privit de la aceleaşi borne ; Rr -
rezistenţa ramurii parcurse de curentul I ; Rt - rezistenţa totală a circuitului.
Introducerea aparatului în circuit determină o eroare :
Im  I r r
I   A  A
I rA  Rt Rt

Pentru ca această eroare să fie neglijabilă rezistenţa aparatului de măsurare

(ampermetru, traductor de curent) trebuie sa fie mult mai mica decât rezistenţa
totală a circuitului.
Măsurarea directă a curentului electric se face cu ajutorul aparatelor
indicatoare ( ampermetre ) a căror denumire este legata de principiul constructiv.

2.2. Ampermetre magnetoelectrice

11
 Aceste aparate conţin în schema de măsurare un instrument magneto-
elecric şi sunt utilizate numai în curent continuu. După intervalul de măsurare pot
fi: micro şi miliampermetre pentru curenţi continui relativ mici de ordinul 10µA -
100mA, şi ampermetre pentru curenţi continui în domeniul 0,1A - 10A.
Micro (mili) ampermetrele sunt constituite dintr-un instrument magneto-
electric conectat în serie în circuit astfel încât bobina mobilă şi implicit resorturile
spirale - sunt parcurse de întreg curentul de măsurat, fig.2.2.

miliampermetru ampermetru ampermetru cu şunt

Fig. 2.2.
Bobina mobilă a micro (mili) ampermetrelor este plasată pe un cadru-
suport din aluminiu care constituie o spiră în scurtcircuit şi serveşte la crearea
cuplului de amortizare prin intermediul curenţilor induşi în cadru la mişcarea
dispozitivului mobil. Rezistenţa cadrului este dimensionată astfel încât să realizeze
un grad de amortizare β = 0,6 ÷ 0,8 care asigură un timp de răspuns scurt al
aparatului, indiferent de rezistenţa circuitului exterior. Microampermetrele pot fi cu
suspensie pe benzi tensionate sau cu pivoţi şi paliere, prevăzute cu indicator optic
sau ac indicator.
Ampermetrele magnetoelectrice sunt constituite, în principiu, dintr-un
micro - sau miliampermetru conectat la bornele unui şunt, fig. 2.2. Rezistenţa
şuntului se alege astfel încât prin şunt să treacă cea mai mare parte a curentului de
măsurat I , iar prin miliampermetru numai o fracţiune egală cu curentul nominal I0
al acestuia. Dacă ampermetrul trebuie să măsoare un curent I = n I0, din relaţia
r0
RS(I-I0)=r0I0, rezulta rezistenţa şuntului: RS 
n 1
2.3. Ampermetre feromagnetice

12
 Sunt cele mai robuste şi mai răspândite ampermetre de curent alternativ de
frecvenţă industrială. Deviaţia dispozitivului mobil depinde de numărul de
amperspire al bobinei fixe. Aceasta permite construcţia de ampermetre
feromagnetice pentru o gama larga de curenţi nominali care diferă numai prin
dimensionarea bobinei fixe, în rest păstrând aceleaşi elemente constructive.
Numărul de spire şi secţiunea conductorului bobinei se aleg în funcţie de curentul
nominal al ampermetrului pentru un acelaşi număr de amperspire (200, 300 Asp la
aparatele cu suspensie pe paliere şi 50, 60 spire la cele cu suspensie pe benzi).
Drept urmare, pe măsură ce curentul nominal al aparatului este mai mare bobina
acestuia are un număr de spire mai mic din conductor pe secţiune mai mare
(corespunzătoare curentului nominal). Ampermetrele de tablou se construiesc
pentru un singur interval de măsurare şi se etalonează, de regula, numai în curent
alternativ, având indicat pe cadran simbolul corespunzător; ele pot fi utilizate şi în
curent continuu dar în acest caz funcţionarea lor va fi afectată de erori superioare
indicelui de clasă datorită histerezisului plăcutelor feromagnetice.
Ampermetrele de laborator (portabile) se construiesc, de regulă, cu mai
multe game de măsurare. În acest scop bobina fixă se execută fie din 2-4 secţiuni
cu acelaşi număr de spire, fie cu prize corespunzătoare unor secţiuni cu număr
diferit de spire, schimbarea gamei făcându-se în primul caz, prin gruparea în serie
şi paralel a secţiunilor, iar în cel de-al doilea, prin comutarea prizei
corespunzătoare curentului nominal, fig. 2.3. La aceste ampermetre plăcuţele
feromagnetice sunt confecţionate din material de calitate, cu histerezis neglijabil,
ceea ce permite realizarea de aparate cu precizie ridicată (clasa 0,2 ; 0,5 ; 1 ).
Ampermetrele feromagnetice nu necesită compensarea erorilor de
temperatură deoarece sunt parcurse direct de curentul de măsurat a cărui valoare
depinde de impedanţa utilizării, mult mai mare decât aceea a ampermetrului.

13
 Fig. 2.3.

2.4. Ampermetre electrodinamice

Pentru construcţia acestor ampermetre se utilizează un instrument electro-
magnetic cu câmp uniform axial care permite realizarea unei scări convenabile.
Dimensionarea bobinelor şi schema lor de conectare diferă funcţie de cu-
rentul nominal al aparatului.
Ampermetrele cu schema serie, fig. 2.4, se construiesc pentru curenţi
nominali de valoare redusă, sub 0,5A. Ele au bobinele fixe şi mobile conectate în
serie astfel încât bobinele, cât şi resorturile spirale, sunt parcurse de întreg curentul
de măsurat I = I1 = I2

Fig. 2.4.
Ampermetrele cu schema serie - paralel pot măsura curenţi de pana la
1A prin conectarea bobinei mobile în paralel cu cea fixă. Se realizează astfel
ampermetre cu doua game de măsurare, fig. 2.5. : unul corespunzător conectării
serie (max.0,5A) şi celălalt conectării bobinelor în paralel ( max. 1A ).
Ampermetre cu şunt. Pentru curenţi mai mari de 1A bobina mobilă se
conectează la bornele unui şunt conectat în serie cu bobina fixă, fig. 2.6.

14
 Fig. 2.5. Fig. 2.6.
Ampermetrele cu şunt cu două sensibilităţi se construiesc cu şuntul for-
mat din două rezistenţe egale şi cu posibilitatea de conectare a bobinelor şi a secţiu
nilor şuntului, fig. 2.7.

Fig. 2.7.

15
3. VOLTMETRE ANALOGICE
3.1. Caracteristicile de bază ale voltmetrelor analogice
După schema de măsurare voltmetrele analogice pot fi împărţite în două
categorii: voltmetre electromecanice şi voltmetre electronice. Voltmetrele
electromecanice se denumesc după tipul instrumentului de măsurare utilizat:
magnetoelectrice, feromagnetice, electrodinamice, electrostatice. Spre deosebire de
voltmetrele electronice, care necesită surse de alimentare exterioare, voltmetrele
electromecanice indică valoarea tensiunii la simpla lor conectare în circuitul de
măsurare, de unde absorb energia necesară funcţionării lor. Ca urmare, cu excepţia
voltmetrelor electrostatice, voltmetrele electromecanice sunt aparate caracterizate
prin consum propriu.
În general, la conectarea între două puncte A, B ale unui circuit complex a
unui voltmetru V, de rezistenţă RV, acesta este parcurs de un curent de consum IV,
fig. 3.1. Presupunând că, în lipsa voltmetrului, între A, B există tensiunea U, la
conectarea voltmetrului, datorită consumului, acesta indică o tensiune UV < U :
UV = RV • IV.

Fig. 3.1.
U
Aplicând teorema generatorului echivalent rezultă : I v  , de unde
Ri  Rv
Rv
Uv  U
Ri  Rv
în care Ri este rezistenţa circuitului complex pasivizat privit de Ia bornele A, B. Se
observă că numai în cazul când RV > Ri voltmetrul măsoară corect tensiunea (UV =
U)
16
 Rezultă că pentru a măsura cât mai precis tensiunea voltmetrul trebuie să
posede o rezistenţă proprie cât mai mare. în general RV trebuie să fie cel puţin cu
două ordine de mărime mai mare decât rezistenţa circuitului — privită de la
bornele între care se măsoară — pentru ca eroarea să fie mai mică de 1%. Deoarece
rezistenţa unor voltmetre electromecanice este de valoare redusă (feromagnetice,
electrodinamice şi chiar magnetoelectrice) utilizarea acestora în circuite de putere
mică trebuie, în general, evitată. Rezistenţa RV depinde de tensiunea nominală Un
din care cauză consumul voltmetrelor electromecanice se apreciază prin
intermediul rezistenţei proprii corespunzătoare tensiunii de 1 volt.

3.2. Voltmetre magnetoelectrice

Acestea sunt constituite dintr-un instrument magnetoelectric conectat în
serie cu o rezistenţă adiţională Ra, în scopul extinderii limitei de măsurare de la
tensiunea U0 = r0 • I0, egală cu căderea de tensiune pe instrumentul de bază, la
tensiune nominală Un = mU0 corespunzătoare valorii nominale-impuse, fig. 3.2.

Fig. 3.2.
Rezistenţa adiţională se determină din relaţia :
Un = (r0 + Ra)I0 = mU0 = mr0I0,
de unde : Ra = r0 (m — 1).
în care m = Un/U0 — coeficient care indică de câte ori se extinde limita de
măsurare a voltmetrului în raport cu aceea a instrumentului de bază. Rezistenţele
adiţionale Ra se realizează din fir de manganină sau constantan (variaţie neglijabilă
a rezistenţei cu temperatura) izolat cu email sau mătase, bobinat pe suport din
17
material izolant. Rezistenţele se montează, de regulă, în interiorul aparatului pentru
tensiuni până la 1 000 V şi separat pentru tensiuni mai mari. Voltmetrele cu mai
multe game de măsurare sunt prevăzute cu rezistenţe adiţionale formate din trepte
corespunzătoare fiecărei game de măsurare care poate fi selectată cu ajutorul unui
comutator, fig. 3.3.

Fig. 3.3.
Voltmetrele magnetoelectrice nu sunt influenţate de variaţiile temperaturii
deoarece rezistenţa lor adiţională, invariabilă cu temperatura, este mult mai mare
decât aceea a bobinei mobile astfel încât, practic, variaţia rezistenţei totale a
aparatului este neglijabilă. în cazul milivoltmetrelor devine-necesară compensarea
erorilor de temperatură care se realizează după aceleaşi procedee ca în cazul
ampermetrelor magnetoelectrice.
Voltmetrele magnetoelectrice funcţionează numai în curent continuu, au
scară liniară şi consum redus, rezistenţa proprie fiind de ordinul 5 —50 kΩ/V
pentru voltmetre de laborator (0,005—0,05 W) şi 0,5—1 kΩ/V pentru cele de
tablou (0,2-1 W).

3.3. Voltmetre feromagnetice

Aceste voltmetre sunt constituite dintr-un instrument feromagnetic înseriat
cu una sau mai multe rezist tente adiţionale corespunzătoare intervalului de măsu-
rare, fig. 3.4. Conform cu deviaţia instrumentului feromagnetic este proporţională
cu pătratul curentului I = Iv care parcurge rezistenţa voltmetrului Rv = r0 + Ra

18
 Fig. 3.4.
Deşi deviaţia depinde de pătratul tensiunii scara gradată a voltmetrului
poate fi liniarizată sau chiar lărgită pe o anume porţiune utilă, prin modificarea
formei plăcuţelor feromagnetice. Voltmetrele feromagnetice măsoară atât tensiuni
continui cât şi tensiuni alternative în care caz indică valoarea efectivă a acestora
indiferent de forma lor.
Indicaţiile acestor voltmetre pot fi afectate de erori de temperatură şi
frecvenţă pentru reducerea acestora fiind necesară adoptarea unor măsuri de
compensare.

3.4. Voltmetre electrodinamice

Aceste voltmetre sunt constituite dintr-un instrument electrodinamic
sensibil (5...20 mA) cu câmp uniform, având bobinele fixe şi mobile conectate în
serie între ele şi înseriate cu una sau mai multe rezistenţe adiţionale
corespunzătoare tensiunii nominale, fig. 3.5.
Având în vedere că pentru instrumentul electrodinamic cu câmp uniform
cu bobinele conectate în serie I1 = I2 = Iv = U/Rv, deviaţia voltmetrului rezultă :

L12 U2
 sin   0    2  K sin  0    U 2
D Rv
Deşi deviaţia voltmetrului depinde de pătratul tensiunii U, prin alegerea
unghiului de poziţie iniţială a bobinei mobile y0 > 45° se obţine o uniformizare a

19
scării. Voltmetrele electrodinamice măsoară atât tensiuni continui cât şi tensiuni
alternative indicând valoarea efectivă a acestora indiferent de forma lor.

Fig. 3.5.
Eroarea de temperatură se manifestă mai puternic în cazul voltmetrelor
pentru tensiuni mici la care rezistenţa adiţională este de asemenea mai mică. Pentru
reducerea erorii este necesară micşorarea rezistenţei bobinelor, ceea ce atrage
creşterea consumului voltmetrelor (ca şi în cazul voltmetrelor fero-magnetice). Din
acest motiv nu se construiesc voltmetre electrodinamice pentru tensiuni nominale
mai mici de 20 V.
Voltmetrele electrodinamice se construiesc numai ca aparate portabile de
precizie mare (clasa 0,1; 0,2 sau 0,5) pentru frecvenţa industrială (40 —60 Hz) cu
extinderea domeniului până la câteva sute de Hz. Ele funcţionează cu aceeaşi
precizie în c.c. şi c.a. ceea ce permite etalonarea lor în c.c. (unde operaţia se
efectuează cu mai mare precizie) şi utilizarea lor în c.a., fie ca voltmetre etalon, fie
ca voltmetre de precizie. Principalul lor dezavantaj îl constituie consumul propriu
ridicat (până la 10—20 VA).

3.5. Voltmetre electrostatice

Aceste aparate sunt constituite dintr-un instrument electrostatic. Voltme-
trele electrostatice pentru tensiuni relativ mici utilizează un instrument cu variaţia
suprafeţei active a armăturilor. Pentru creşterea cuplului activ se recurge la

20
construcţia multicelulară, fig. 3.6, care dispune de mai multe armături fixe şi un
număr corespunzător de armături mobile fixate pe axul comun, cu suspensie pe
paliere sau pe fire tensionate. Deviaţia voltmetrului este dependentă de pătratul
tensiunii; printr-o alegere convenabilă a formei armăturilor caracterul scării gradate
se poate îmbunătăţi, în sensul liniarizării ei, pentru un anume interval de tensiuni.
Voltmetrele electrostatice măsoară, fără consum, tensiuni continui şi alternative în
ultimul caz indicând valoarea efectivă a acestora indiferent de forma lor.

Fig. 3.6.
Pentru a proteja aparatul de pericolul punerii în scurtcircuit a sursei, se
conectează în serie cu una dintre armături o rezistenţă Rp de valoare mare <(MQ)
care are rolul de limitare a curentului în cazul unei eventuale străpungeri (sau
contact neprevăzut) între electrozi. Prezenţa rezistenţei de protecţie Rp nu
influenţează indicaţiile voltmetrului deoarece nefiind parcursă de curent, nu
prezintă nici cădere de tensiune.
Datorită proprietăţilor instrumentului de bază voltmetrele electrostatice cu
variaţia suprafeţei armăturilor se construiesc ca aparate portabile pentru măsurarea
tensiunilor continui şi alternative de valori mari în domeniul 30 V—3 kV; ele se
mai utilizează la măsurarea, în condiţii de laborator, a unor tensiuni în circuite de

21
putere redusă (datorită lipsei consumului), tensiuni de frecvenţă ridicată sau
tensiuni alternative deformate. Extinderea domeniului de măsurare al voltmetrelor
electrostatice se realizează cu condensatoare auxiliare sau divizoare de tensiune
capacitive.
Pentru măsurarea unor tensiuni de valori mai mari (peste 5 kV) se con-
struiesc voltmetre electrostatice cu variaţia distanţei dintre armături, construcţia
acestora făcând parte din tehnica tensiunilor înalte.

22
4. WATTMETRE
4.1. Măsurarea puterii active monofazate cu wattmetrul conectat pe
transformatoare de măsură
Atunci când tensiunile şi curenţii din circuitele în care trebuie măsurată
puterea depăşesc valorile nominale ale wattmetrului, se utilizează transforma-
toarele de măsură de curent şi de tensiune. Transformatoarele de măsură de curent
şi de tensiune au valorile nominale ale mărimilor secundare 5 A (1 A) şi respectiv
100 V.
După cum se utilizează un singur transformator de măsură (de curent sau
de tensiune) sau ambele transformatoare, se disting montaje semiindirecte şi
respectiv indirecte, reprezentate în figura 4.1.

Fig. 4.1.
23
 În aceste scheme, pentru ca wattmetrul să dea indicaţii în sensul normal
al scării, se urmăreşte ca bornele polarizate ale wattmetrului să revină montate Ia
acelaşi conductor al circuitului (prin intermediul bornelor corespunzătoare ale
transformatoarelor de măsură). Pentru protecţie împotriva pătrunderii accidentale a
tensiunii înalte în circuitele de măsurare, câte o bornă secundară a
transformatoarelor de măsură se leagă la pământ.
Determinarea puterii măsurate în scheme semiindirecte şi indirecte se
face de obicei neglijând erorile transformatoarelor. Deci, în diagrama fazorială a
circuitului din figura 4.1,c, se consideră curentul secundar I2, în fază cu curentul
primar I2, iar tensiunea secundară U2 în fază cu tensiunea primară U1. De
asemenea, rapoartele nominale de transformare kun şi ktn ale transformatoarelor de
măsură de tensiune şi de curent se conservă pentru valori ale parametrilor U şi I
diferite de cele nominale. Puterea consumată de receptor este :

P1  U1I1 cos U 
· I
1 1

iar puterea indicată de wattmetru :


· I
PW  U 2 I 2 cos U 2 2 
Prin raportarea celor două relaţii rezultă :

P1 U1 I1 cos
  
U· I   k
1 1
k
un in
PW U 2 I 2 cos U· I 
2 2

În concluzie, puterea consumată de receptor se poate calcula în funcţie

de indicaţia wattmetrului Pw şi de rapoartele nominale de transformare kun şi kin ale
transformatoarelor de măsură :

P1  kin  kun  PW
Prin particularizarea relaţiei valabilă pentru schema din figura 4.1, c, se
pot determina expresiile puterii consumate în montaje semiindirecte :

24
 — în cazul montajului semiindirect cu transformator de curent (fig.
4.1. a) :

P1  kin  PW
— în cazul montajului semiindirect cu transformator de tensiune
(fig. 4.1. b)

P1  kun  PW

4.2. Măsurarea puterii active

Puterea activă se poate măsura cu wattmetrul electrodinamic sau
ferodinamic în c.a., indicaţia aparatelor electrodinamice şi ferodiuamice este :

 
  KI1 I 2 cos I·1 I 2

Dacă, la fel ca în c.a., se va monta un astfel de aparat cu bobinele fixe

în serie cu consumatorul, iar bobina mobilă împreună cu o rezistenţă adiţionala se
va monta în paralel cu consumatorul, atunci
U
I1 = I , I2 
rad
relaţia devine:

U
  KI
rad
 
¶  K IU cos   K P
cos IU 1 1

Relaţia arată că în c.a. indicaţia aparatelor electrodinamice şi

ferodinamice este proporţională cu puterea activă şi ca urmare, ele pot fi folosite ca
wattmetre.
Montarea wattmetrelor în circuit se va face ca în figura 4.2, alegând
varianta amonte sau aval, în funcţie de mărimea consumatorului Z, având grijă ca
bornele marcate să fie legate spre sursă.
25
 Fig. 4.2.
Când wattmetrele au mai multe domenii de măsurare, se va proceda ca
şi în cazul măsurării puterii în c.c.

4.3. Contorul monofazat de inducţie

Pentru măsurarea energiei active în circuitele de curent alternativ se
utilizează contorul de inducţie, realizat pe baza instrumentului de inducţie.
Simbolul contorului monofazat de energie activă este CAM, semnificaţia notaţiilor
fiind : C — contor ; A — de energie activă ; M — monofazat. Din punct de vedere
constructiv, figura 4.3, contorul monofazat de inducţie se compune dintr-un
dispozitiv wattmetric, al cărui cuplu este proporţional cu puterea activă şi dintr-un
mecanism integrator (sistem de roţi dinţate) care permite obţinerea energiei într-un
anumit interval de timp.
Dispozitivul wattmetric de inducţie este alcătuit din doi electromagneţi
de curent alternativ (dintre care unul de curent, având înfăşurarea parcursă de
curentul absorbit de receptor, celălalt, de tensiune, având înfăşurarea alimentată cu
tensiunea de la bornele receptorului) şi un disc de aluminiu.

26
 La noi în ţară se fabrică contoare monofazate de tip tangenţial cu trei
fluxuri, dintre care două sunt independente (cel al electromagnetului. de tensiune şi
cel al electromagnetului de curent).

1 — circuit magnetic de curent (electromagnet de curent) ; 2 — circuit magnetic de

tensiune „(electromagnet de tensiune) ; 3 — disc de aluminiu ; 4 — contrapol ; 5 —
sunt magnetic ; 6 — bobina de tensiune ; 1 — bobina de curent ; 8 — înfăşurare pe
electromagnetul de curent conectată la o rezistenţă reglabilă din şurubul 9 • 10 — spiră în
scurtcircuit pe circuitul mag-aietic de tensiune; 11 — şurub fixat pe contrapol; 12 —
lamelă feromagnetică ; 13 — steguleţ de oţel.
Fig. 4.3.
Reprezentarea simbolică şi modul de conectare în circuit în figura 4.4.

a – schema directă; b – schema indirectă

A1, B1 – borne de curent; A2, B2 – borne de tensiune
Fig. 4.4.

27
5. FRECVENŢMETRE
După construcţia şi principiul lor de funcţionare, frecvenţmetrele ana-
logice pot fi : cu lamele vibrante, cu dispozitiv de măsurare logometric.

5.1. Frecvenţmetre cu lamele vibrante

Funcţionarea acestor aparate se bazează pe fenomenul de rezonanţă
mecanică, care apare sub acţiunea unor forţe dezvoltate de un electromagnet
parcurs de curentul periodic de măsurat.
Frecvenţmetrele cu acţionare directă (fig. 5.1,a) sunt alcătuite dintr-o
serie de lamele vibrante 1 dispuse pe un rând, încastrate la un capăt în şasiul
aparatului şi având capătul liber îndoit în unghi drept. La frecvenţmetrele cu
intervalul de măsurare 45—55 Hz sunt prevăzute lamele din 0,5 în 0,5 Hz, adică în
total 21 de lamele. Frecvenţa proprie de oscilaţie a fiecărei lamele este egală cu
dublul valorii frecvenţei înscrise pe cadranul 4 în dreptul ei. Lamelele sunt supuse
vibraţiilor cu ajutorul electromagneţilor 2, alimentaţi cu tensiunea alternativă,
având frecvenţa, de măsurat f.
Forţa de natură magnetică care se exercită asupra fiecărei lamele este
proporţională cu pătratul inducţiei magnetice, respectiv cu pătratul curentului din
înfăşurările electromagneţilor :
F = kB2 = k'i2 = k2I2 sin2 ωt = kI2(l - cos 2ωt).
Această forţă are deci o componentă continuă şi una variabilă cu frec-
venţa dublă. Sub acţiunea acestei forţe, lamelele vor vibra cu frecvenţa 2f.
Amplitudinea vibraţiilor lamelelor este însă neobservabilă, cu excepţia a 2—4
lamele a căror frecvenţă proprie de oscilaţie este egală sau apropiată de 2f şi care
intră în rezonanţă mecanică, vibrând cu amplitudine mare, vizibilă de la distanţă.

28
 a. b. c.
a – cu acţionare directă; b – cu acţionare indirectă; c – modul de indicare a rezultatelor.
Fig. 5.1.
Indicaţiile aparatului apar pe cadran sub formele reprezentate în figura
5.1, c. Lamelele trebuie astfel executate încât curba lor de rezonanţă mecanică să
aibă o lăţime suficient de mare şi ca urmare, să vibreze întotdeauna cel puţin două
lamele, existând posibilitatea aprecierii frecvenţelor situate între valorile înscrise
pe cadran.
La frecvenţmetrele cu acţionare indirectă (fig. 5.1,b) lamelele sunt
fixate pe o traversă de metal 3. Lamelele sunt supuse vibraţiilor cu ajutorul
electromagnetului 1, prin intermediul plăcuţei feromagnetice 2 şi a traversei 3
(fixată la capete de suporţi elastici 4).
Frecvenţmetrele cu lamele vibrante se construiesc pentru frecvenţe
până la circa 1 500 Hz, cu 1 —4 şiruri de lamele, cuprinzând intervale de la 90% la
110% din frecvenţa înscrisă la mijlocul şirului. Clasele de precizie ale acestor
aparate sunt cuprinse între 0,2 şi 1. Tensiunile nominale sunt de obicei 110-220-
380-500 V± 20%.

3.2. Frecvenţmetre cu logometru

Dacă cele două circuite ale unui dispozitiv de măsurat logometric,
având impedanţe de natură diferită, se alimentează cu tensiunea a cărei frecvenţă se
măsoară, cuplurile de natură electrică ce se vor exercita asupra dispozitivului mobil
29
vor avea aceeaşi dependenţă de tensiune, însă vor fi funcţii diferite de frecvenţă.
Astfel se poate elimina influenţa amplitudinii tensiunii asupra indicaţiei aparatului,
aceasta fiind funcţie numai de frecvenţă.
Se pot realiza pe acest principiu frecvenţmetre feromagnetice, electro-
dinamice, ferodinamice şi de inducţie.
În figura 5.2.a, se prezintă un frecvenţmetru ferodinamic.

a. b. c.
a – schema de principiu; b – diagrama de fazori; c–cuplurile ce acţionează bobinele mobile.
Fig. 5.2.
Instrumentul de măsurare este un logometru ferodinamic cu câmp uni-
form, cu două bobine mobile decalate cu 90°. Una din bobine este înseriată cu o
rezistenţă R1 şi o inductanţă L, cealaltă cu o rezistenţă R2 şi o capacitate C.
Circuitele bobinelor mobile sunt legate în paralel şi apoi sunt înseriate cu
înfăşurarea de excitaţie a electromagnetului ; la bornele acestui ansamblu se aplică
tensiunea de frecvenţă necunoscută.
Cuplurile de natură electrică care se exercită asupra celor două bobine
sunt :
M1med = k1 I I1 cos φ1 sin α ;
M2med = k2 I I2 cos φ2 cos α.
Având în vedere că I1 sin φ1 = I2 sin φ2 (fig. 5.2.b), din condiţia de
echilibru M1med = M2med rezultă :
k2 tg1
tg  g
k1 tg2

30
 Defazajele φ1 şi φ2 sunt funcţii de impedanţele circuitelor celor două
bobine mobile şi de frecvenţă. Întrucât parametrii R1, R2, L şi C sunt constanţi, se
obţine, în final :
tg α = F(fx).
Scara aparatului este neuniformă. Prin diverse măsuri de ordin
constructiv (ex. modificarea unghiului de decalaj dintre bobine etc.) se poate obţine
o scară mai uniformă.
De obicei, circuitele celor două bobine mobile se dimensionează astfel
încât ele să fie în rezonanţă la frecvenţa nominală a aparatului.
Pe acest principiu se construiesc frecvenţmetre având intervalul de mă-
surare 45—50—55 Hz, la tensiunea de 120 V sau 220 V.

31
6. BIBLIOGRAFIE

1. Constantin M - Solicitări şi măsuri tehnice

Editura All, Bucureşti 2002
2. Dodoc P. – Metode şi mjiloace de măsurare
Editura Tehnică, Bucureşti, 1978
3. Micu C. – Aparate şi sisteme de măsurare
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
4. Tănăsescu M. – Măsuri tehnice
Editura Aramis, Bucureşti, 2005
5. Iliescu C., Szabo W. – Măsuri electrice şi electronice
E. D. P. Bucureşti, 1987

32