Unde-a dispărut răposatul?

Perioada de glorie a unor

hoți de cadavre
incredibilia.ro

Când a început Epoca Luminilor, în secolul XVII, practici care erau tabu în perioada
medievală au început să e explorate grație curiozității oamenilor de știință și a
loso lor. Una dintre aceste practici era disecția cadavrelor.

În secolul XVI, credința în învierea corpului după moarte era încă foarte răspândită, așa
că tulburarea liniștii mormintelor era o chestiune gravă. În 1506, regele Iacob al VI-lea al
Scoției a dat permisiunea breslei chirurgilor și bărbierilor din Edinburgh să disece anumiți
criminali spânzurați.

Foto: The Express

Henric al VIII-lea a urmat calea deschisă de Iacob, însă a permis numai patru disecții pe
an, disecția ind una dintre cele mai dure pedepse pe care le putea aplica statul. Din
cauza consecințelor potențiale asupra vieții de apoi, această procedură era văzută ca
ind mai rea decât moartea însăși.

Această temere era exploatată de călăi, care livrau cadavrele către chirurgi, ca să e
disecate în fața studenților la medicină și a publicului care plătea pentru asta.

Hoți de cadavre sau „Oameni ai învierii”

Anatomistul surprins de străjerul unui mormânt. Desen de epocă (1773). Foto: Alyssa
Everett
Odată cu creșterea fascinației pentru anatomie și ziologie, a crescut și nevoia de
cadavre, iar cei câțiva criminali executați în ecare an nu mai erau su cienți.

În 1752, corpurile tuturor celor spânzurați au fost alocate anatomiștilor. Însă nici acest
lucru nu a fost su cient, indcă peste tot în țară apăreau noi școli de medicină.

Pentru a satisface cererea, hoții de cadavre au creat o piață neagră, unde se făcea
comerț cu trupurile furate. „Oamenii învierii”, cum erau numiți profanatorii de morminte,
primeau sume mari pentru marfa lor, care consta în cadavre furate din cimitire sau chiar
de pe paturile de moarte.

O practică răspândită era săparea unei gropi la capătul mormântului și scoaterea

cadavrului cu ajutorul unei funii legate în jurul gâtului decedatului.

O metodă mai subtilă era săparea unei gropi la o anumită distanță și scoaterea
cadavrului printr-un tunel subteran, fără ca cineva să știe că mormântul fusese profanat.

Giulgiul și alte lucruri de preț erau adeseori lăsate în mormânt, indcă pedepsele pentru
furtul de cadavre erau mai blânde decât cele pentru jaf. Odată cu dezvoltarea medicinei,
lumea a asistat la o creștere exponențială a numărului de hoți de cadavre.

Cum mijloacele de refrigerare lipseau, cadavrele a ate în descompunere trebuiau

înlocuite rapid, iar chirurgii nu puneau întrebări legate de proveniența corpurilor. Unii
dintre ei, între care câțiva dețineau poziții de autoritate, considerau că practica era un rău
necesar.

De exemplu, operația de îndepărtare a pietrelor din vezica biliară a fost îmbunătățită

semni cativ în 1727, cu mijloace rezultate în urma observării pe cadavre a proceselor
anatomice.

Operația care dura cândva câteva ore putea acum terminată într-un minut, reducându-
se astfel hemoragia, stresul și probabilitatea de infecție.

Mormintele forti cate

Mortsafe-urile erau niște gratii proiectate pentru a proteja de hoți mormintele. Foto: North
End Waterfront

Furtul de cadavre era atât de răspândit, încât oamenii au început să construiască

morminte forti cate, pentru a ține hoții la distanță. Mausoleele și criptele au devenit
populare în rândul celor bogați.

Cei săraci puneau pietre sau ori pe mormânt, pentru a detecta orice mișcare a solului
care ar indica un furt. Uneori, puneau crengi în jurul mormintelor, pentru a face mai
di cilă săparea tunelelor.

Furtul de cadavre era atât de răspândit în Scoția, încât în 1816 au fost inventate
„mormintele forti cate”. Aceste cuști complexe de er erau cumpărate sau închiriate
până când cadavrul era su cient de descompus pentru a lăsat în pace de hoții de
cadavre.

În unele cimitire, prietenii decedatului stăteau de pază la mormânt în timpul nopții. În

acest scop, au fost ridicate până și turnuri de pază.

Hoții de cadavre

Paznicii unui cimitir se distrează, în vreme ce hoții de cadavre veghează (în fundal).
Desen, 1825. Foto: Pinterest

După 1920, comerțul cu cadavre a luat o turnură și mai sinistră. În această perioadă,
Burke și Hare, doi hoți de cadavre din Edinburgh, au venit cu o soluție pentru numărul
insu cient de corpuri: ucideau oameni și le vindeau trupurile chirurgilor.

De-a lungul unui an, Burke și Hare și-au pus în aplicare propria lor metodă de a ucide: o
formă de sufocare prin comprimarea pieptului victimei.

Înainte ca doctorii să-și dea seama că subiecții erau victimele unor omoruri, cei doi hoți
de cadavre au reușit să vândă trupurile a 20 de oameni pe care îi uciseseră.

Aceeași metodă a fost aplicată și în Londra. Trei bărbați, James May, Thomas Williams și
John Bishop, au fost judecați pentru uciderea a opt oameni. Aceste descoperiri au șocat
publicul. 30.000 de oameni au venit să asiste le spânzurarea lui Williams și Bishop (May
a fost trimis în colonia penitenciară din Australia).
Acest caz a dus la adoptarea Legii Anatomiei din 1832, conform căreia cadavrele
nerevendicate ale săracilor intrau în posesia guvernului, care le oferea unor anatomiști
licențiați. Astfel, furtul de cadavre a luat sfârșit.