Povești săsești

despre sașii de ieri și de azi

Sări la conţinut
 Prima pagină
 Contact
 Logo
 Povestea poveștilor
 Proiecte & colaborări
 eBooks

Portul tradițional săsesc

Mihaela Kloos-Ilea / 5 aprilie 2013

Costumul popular descrie individualitatea unei etnii. Alături de edificii și viața spirituală, portul este un puternic
element identitar și o expresie a valorilor și rânduielii lumii tradiționale. Ca orice costum, el este un artificiu prin
care cel care îl poartă comunică despre sine. Veșmântul săsesc este un costum somptuos, bogat  în broderii și
podoabe, armonios cromatic şi bine croit. Aceste caracteristici au fost determinate de factori precum zona
etnografică, ocazie, statutul în comunitate și vârsta.
Există în costumul săsesc piese foarte vechi, de inspirație medievală şi renascentistă, prin care se înrudește cu
costumul zonelor de origine (Flandra, Luxemburg, de exemplu): mantaua încreţită (Krauser/Kroner Mantel) din
blană neagră, cămaşa cu încreţitură din jurul gâtului, cingătoarea cu reliefuri metalice, paftaua de pe piept
(Heftel), cilindrul de catifea purtat fete pe cap (Borten), anumite feluri de învelire a capului (Viscri). Toate
articolele vestimentare ale familiei erau lucrate cu pricepere de săsoaice la străvechile războaie de țesut sau, în
cazul celor înstăriți, comandate le meșteri vestiți.
Îmbrăcămintea sașilor se remarcă și datorită splenidelor broderii, cusute manual, cu migală și răbdare.
Broderiile erau realizate cu arnici în culori primare (roşu, albastru, galben, negru) pe piele, postav sau pânză de
bumbac, in și cânepă toarse și țesute în casă. Motivele preferate erau cele florale, cu o simbolistică aparte.
Cum erau gătite săsoaicele
În funcție de vârstă, statut (fetiță, fată confirmată, femeie măritată, femeie mai în vârstă) sau de ocazie, existau
mai multe costume, fiecare cu straiele și podoabele sale.

Fetele tinere, confirmate, purtau pe cap o tocă înaltă, cilindru, din catifea neagră (Borten), scoasă în evidență de
panglicile colorate, ce atârnau pe spate până la tivul rochiei. Femeile măritate purtau capul acoperit cu o vălitură,
prinsă în ace, iar cele înstărite erau recunoscute după centura aurită din talie și paftaua de pe piept. Piesele
realizate din metale prețioase erau, în general, destinate populației orășenești, iar cele din alamă, sticlă și rareori
argint sau pietre prețioase erau întâlnite frecvent în zone rurale. Femeia mai în vârstă purta pe cap o căiță
(Haube) bogat împodobită cu broderii și pietre, pe fond negru, legată sub bărbie, tot cu panglici brodate ce
curgeau pe spate.
În partea superioară se purta pieptarul înfundat, cambrat, cu ornamente bogate, în funcție de regiune. Peste
fustele largi din stofe colorate diferit se poartă șorțul cusut cu măiestrie, pe care se regăsește adesea numele celei
care le purta și anul în care a fost cusut.

În unele zone, atât fetele, cât și femeile se acopereau și cu o manta neagră, creață, din postav, în formă de
pelerină. În alte părți, era un cojoc alb, brodat cu ornamente colorate și inserții de blană la margini.

Podoabele săsoaicelor pot fi clasificate succint, în funcție de modul de purtare, astfel:

pe cap (diverse voaluri, ace de vălitura, borten cu panglici)

la gât (mărgele, broșe, pe piept – pafta)
la brâu (centura metalică)
pe mâini (inele, buchetiere pentru flori)
după vârstă (căița brodată pentru fetițe, bortenul pentru fetele confirmate: cilindru din catifea neagă, vălitura,
scufița neagră de catifea brodată pentru femeile mai în vârstă)
de statut social (cordonul și paftaua din metale prețioase și pietre semiprețioase purtate de fetele și femeile
înstărite)
în funcție de sărbători și de anumite ceremonii (costumul de confirmare, mireasă, de nașă, etc).

sursa foto
 
Costumul bărbătesc
Prin comparație cu veșmintele săsoaicelor, bărbații aveau costume mai simple, în general în alb-negru, dar și mai
colorate, după regiune, evidențiate de chimir sau haina de deasupra, împodobită cu broderii colorate. În funcție
de zonă, existau câteva piese de îmbrăcăminte specifice.

În general, sașii purtau pe cap pălărie, la gât aveau o cravată specifică, din catifea neagră brodată,  peste cămaşă
albă, cu mijlocul încins cu un şerpar. Pantalonii negri erau strânşi pe picior, băgați întotdeauna în cizme
negre, înalte. Peste cămaşă se purta vestă sau cojoc de piele.
Haina de sărbătoare din timpul verii era « dolmanul », o zeghe de lână, închisă, tăiată pe corp şi împodobită la
guler şi mâneci cu broderii. Iarna, la biserică, se purta blana, împodobită frumos. Altă haină bărăbătească era
cojocul îmblănit şi încadrat la guler şi pe margini de jur împrejur cu blană neagră și cusături.
Revendicându-se dintr-o tradiție occidentală, vestimentația săsească înseamnă de eleganță, măiestrie și culoare.
Deși tradiția portului și realizării costumului popular este pe cale de dispariție, sunt zone în care se încearcă
păstrarea și reînvierea meșteșugului confecționării de costume populare.

Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” (Sibiu) găzduiește o colecție impresionantă de costume și

podoabe săsești. Ea include piese din secolele XVII – XIX, piesele de port reunind cele trei mari zone
etnografice cu populaţie preponderent săsească, şi anume: zona Sibiului, a Braşovului, Bistriţei şi cea a
Târnavelor.
foto sus: Gătirea unei mirese săsoaice, ulei pe pânză de Robert Wellmann, din Galeriile de Artă Românească
Contemporană, Muzeul Brukenthal, Sibiu