TEMA 3

TERAPII DE FAMILIE DE TIP COMUNICAȚIONAL

Sumar:
1. Scopurile terapiei comunicaționale de familie
2. Procesul terapeutic
3. Căile terapeutice care provoacă schimbarea
4. Tehnici terapeutice comunicaționale de familie

Terapia comunicațională accentuează schimbarea în sistemul familial, prin comunicarea diferită a unora
cu alții, reflectată în modificări comportamentale.
Accentuarea trecutului este abandonată, fiindcă se are în vedere modul în acre persoanele comunică
acum.
Majoritatea celor care practicau terapia de familie în primii ani foloseau unele combinații între abordarea
terapiei de grup și modelul comunicării, așa cum a fost conceput în proiectul lui Bateson privind
schizofrenia.
Ex. cu terapeutul care aborda mai întâi copilul, întrebându-l dacă știe de ce este aici.
Terapia comunicării a fost una dintre cele mai timurii și, cu certitudine, cea mai influentă abordare pentru
terapia de familie. Personalitățile care au dezvoltat modelul comunicațional au fost membrii proiectului
de schizofrenie a lui Bateson și cei de la Institutul de Cercetări Mentale de la Palo Alto, în special Don
Jackson și Jay Haley.

Cele 2 tipuri de comunicare familială abordate de Bateson sunt:

- Comunicarea digitală (fiecare mesaj are doar un referent, aparține doar unui tip logic. Spre ex:
Cuvântul „masă” nu desemnează nimic altceva decât o piesă de mobilier; o durere de cap este o
durere de cap și nimic altceva.
- Comunicarea analogică – mesajul are mai mult decât un referent, putând exprima mai multe
grade. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea în considerare a altor mesaje. Ex:
o durere de stomac nu este doar o durere de stomac, ci, concomitent, exprimarea dezgustului, un
mod de a te sustrage de la a face o treabă sau o cerere de afecțiune. „Dureera de stomac”
comunicată cuiva ca mesaj analogic va depinde de situația și de contextul în care acest mesaj a
fost emis.
De exemplu, o soție frustrată de lipsa de atenție a soțului său preocupat de alte probleme,
îi poate comunica brusc o durere de stomac în timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificații.
 El poate însemna intenția de a-l deturna pe soț de la problemele lui, nevoia de a-i căpăta atenția
și afecțiunea și totodată o stare fizică logică de disconfort epigastric.
Oferiți 5 exemple de comunicare analogică
-
-
-
-
-
Terapia comunicațională de familie utilizează dominant gândirea analogică, înțelegând simptomele și
comportamentele ca pe comunicări despre viața persoanei, fiind în consecință referiri simbolice la
altceva.

Scopurile terapiei comunicării de familie

Drept obiectiv principal al terapiei comunicaționale la debutul ei (Bell, 1975) era dezvoltarea
capacităților familiilor de a învăța să facă față simptomelor prin:
▪ Manifestarea unei cooperări sporite;
▪ Independență personală;
▪ Creșterea libertății și deschiderii interacțiunilor;
▪ Creșterea gradului de securitate al fiecărui membru al familiei
▪ Creșterea flexibilității rolurilor în familie.
Scopul terapiei de familie comunicaționale a fost „de a acționa deliberat pentru modificarea nivelurilor
slabe de funcționale ale interacțiunii, prin intermediul unei comunicări îmbunătățite.
Scopul terapeutului comunicațional era să interzică comportamentul care stimula și întărea
simptomele. Apoi, urma înlocuirea comportamentului (comunicării) problematic cu alternative
constructive, care nu susțineau simptomele. (Bateson G.)
Limita modelului de comunicare era că izola secvențele de comportament care au menținut simptomele
și își concentra atenția asupra interacțiunilor a două persoane fără să considere triunghiurile sau alte
probleme structurale.
Ex. Dacă o copilă se teme, deoarece tatăl ei superimplicat țipă la ea, iar tatăl său țipă la ea deoarece soția
sa nu este implicată emoțional, atunci schimbarea comportamentului tatălui ar putea rezulta într-o formă
diferită a comportamentului simptomatic la copil, numai dacă relația cu soția sa nu este abordată.

Procesul terapeutic
Schimbarea comportamentului se realizează în special prin:

• Ajutarea membrilor familiei să vorbească deschis;

• Sprijinirea celor care par reticenți;
• Criticarea procesului interacțiunii lor;
• Prezentarea fiecărui membru în parte într-o lumină nouă, care le permite celorlalți să se raporteze
la el în nou moduri.
Exemplu: Copiii care nu sunt obișnuiți să fie ascultați de către maturi, tind să se facă auziți printr-un
comportament discordant, dar dacă terapeutul manifestă bunăvoința de a-i asculta, ei pot învăța să-și
exprime sentimentele mai degrabă prin cuvinte decât prin acțiuni.

Căile terapeutice care provoacă schimbarea

Modelarea ascultării – terapeutul ascultă atent, demonstrând vorbitorului ce anume îl face să simtă
că vrea să fie auzit și înțeles, iar altor membri ai familiei – de ce nu trebuie să întrerupă; să nu se certe
sau să nu agreseze.
Analiza. După exprimare, membrii familiei sunt ajutați să analizeze ce au exprimat (sentimentele și
nevoia de a fi ascultați). Ei au astfel șansa să exploreze de ce aceste sentimente sunt prezente și de ce
au fost ele reținute. Ipoteza este aceea că familiile pot schimba ceea ce pot înțelege.
Aducerea mesajelor acoperite la lumină. Potrivit teoreticienilor comunicării, toate evenimentele și
acțiunile au proprietăți comunicante. Simptomele pot fi considerate ca și mesaje acoperite, care
informează asupra relațiilor. Dacă simptomul este un mesaj acoperit, atunci, făcând mesajul
deschis, prin implicare, se elimină nevoia de simptom.
Oferiți 3 exemple de situații în care mesajul acoperit a fost deschi, eliminânu-se astfel simptomul.
-preadolescentul acre manifestă un comportament agresiv la școală, fiind privat de atenția
părinților.
-
-
Terapeutul oferă o schimbare a regulilor de funcționare a familiei. Schimbarea însă se bazează pe
puterea interiorului, depinzând de cooperare și de dorința de schimbare.

Tehnici terapeutice comunicaționale de familie

Terapeutul comunicațional a observat că toți membrii familiei au ceva de spus, astfel, i-a ajuta să
spună, încurajându-i pe toți să se deschidă și să-și exprime punctele de vedere.
Modelul stadial a lui J. Bell (1961), constituie o abordare originală, structurată în 2 faze:
- O fază centrată pe copil. Copilul (II) este ajutat să-și exprime dorințele și preocupările.Bell a fost
atât de interesat să ajute copiii în acest sens, , încât a solicitat părinții în avans să-i asculte și să
dea curs solicitărilor copiilor, introducând astfel o schimbare în regulile familiei. Acesta s-a
dovedit un mijloc de a facilita încrederea și cooperarea în procesul de negociere și de rezolvare a
problemelor de familie.
- O fază centrată pe părinte – în acre părinții au dat curs plângerilor privind comportamentul
copiilor. Bell a fost foarte atent în intervențiile asle, astfel încât să atenuieze pe cât posibil
atitudinile hipercritice ale părinților, concentrând și facilitând discuțiile privind rezolvarea
problemelor. La finalul etapei, a reușit să egaleze sprijinul pentru toți membrii familiei.
Exemplu: După ce rămase tăcut câteva ședințe, un tată a declanșat o tiradă înfocată la adresa fiului,
fiicei și a soției. Treptat, s-a putut observa că fiecare membru al familiei se retrage din discuție. În
acest moment terapeutul a intervenit cu: „Acum cred că ar trebui să auzim și ce are de spus J. (fiul)
în legătură cu asta. De asemenea H (fiica) trebuie să aibă și ea ceva de spus și probabil că ar trebui
să ascultăm și ce simte soția dvs. în legătură cu toate acestea.
Acest comportament terapeutic a stimulat participarea întregii familii, fără a bloca în același timp
comunicarea tatălui. La fel, au fost clarificate și unele comportamente non-verbale. Ex: „Domnule
X, ați tăcut mereu, dar mă întreb dacă faptul că vă pocniți mereu degetele nu vrea să ne spună
ceva...”
În cadrul procesului terapeutic, Bell utilizează 4 tipuri de interpretări:
- Interpretări reflective - descriu ceea ce se întâmplă în momentul respectiv: „Observ că atunci
când soția dvs. spune ceva critic, lăsați capul în jos, înclinându-l, ac și cum ați spune: Săracul
de mine...”
- Interpretări conective: Evidențiază legături necunoscute de membrii familiei, existente în diverse
acțiuni ale lor: „Ați observat că Ioana a început să se poarte urât chiar din clipa în care viu doi
începeți să vă certați?”
- Interpretări reconstructive – explică în ce mod evenimentele din istoria familiei susțin contextul
pentru unele experiențe cotidiene;
- Interpretări normative – apar în remarci avansate pentru a sprijini sau provoca un membru al
familiei, comparându-l cu majoritatea oamenilor.
De exemplu: „Mare scofală...Majoritatea adolescenților sunt obraznici cu părinții. Face parte
din procesul de maturizare.”
Alte tehnici și procedee terapeutice comunicaționale aplicate familiei
Procedeul lui Watzlawick (1966) se bazează pe structurarea unui ghid de 5 sarcini pentru familia-
problemă, care trebuie completat în prezența întregii familii:

• Să decidă împreună principalele lor probleme de familie;

• Să planifice o ieșire (un program comun în afara casei);
• Părinții să discute despre cum s-au cunoscut;
• Să discute cu toții despre înțelesurile unui proverb;
• Să identifice greșelile fiecăruia și să-și asume fiecare propria vină;
• Fiecare trebuie să vorbească al persoana I (în numele lui) referitor la ce crede și ce simte.
Ex: Soțul: Întotdeauna nouă ne-au plăcut prietenii Ioanei.
 Terapeutul: Aș prefera să vorbiți doar în numele dvs. Mai tâtziu soția dvs. poate spune
ce crede ea.
• Fiecare trebuie să formuleze afirmații personale (ale Eu-lui) în legătură cu problemele
personale. A avea opinii semnifică diferențe legitime de opinie și posibilitatea de schimbare
a opiniei.
Exemplu: Soția – Oamenii n-ar trebui să-și lase copii acasă atunci când ieș la plimbare.
Terapeutul: Înțeleg că vă place să luați și copii atunci când ieșiți pe afară,
împreună cu soțul.
Soția: Desigur, nu face la fel toată lumea?
Soțul: Mie nu-mi place. Aș prefera să ieșim doar noi doi, măcar din când în când.
• Fiecare trebuie să se adreseze și să vorbească direct, nu pe ocolite, unul altuia și unul despre
altul.
Exemplu:
Adolescentul: Mama întotdeauna trebuie să aibă dreptate. Nu-i așa, tată?
Terapeutul: Ar trebui să-i spui ei asta.
Adolescentul: I-am spus, dar nu mă ascultă.
Terapeutul: Mai spune-i o dată, acum și aici. Aici, sper ca toți să învățăm să vorbim mai
direct unii cu alții, așa încât nimeni să ni renunțe să-și spună părerea.