Statul era conceput ca teritoriu şi ca formă superioară de organizare a societăţii.

Stat – sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea

unei societăţi (a unui popor stabilit pe un anumit teritoriu), deţinând în
acest scop atât monopolul creării, cât şi monopolul aplicării dreptului.
Statul este: - o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se
realizează conducerea societăţii; -
- o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei
comunităţi umane; - o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat
care, în exclusivitate, poate obliga executarea voinţei generale,
aplicând, în caz de necesitate, forţa de constrângere. Statul este definit
prin referire la trei elemente componente: naţiunea (popor), teritoriul
şi puterea publică
Statul este definit şi ca organizare colectivă, prin norme de drept, a unei
societăţi, în scopul asigurării anumite interese generale ale societăţii
respective, interese care au fost exprimate, în mod direct sau indirect,
în normele de drept edictate sau sancţionate, ca şi în scopul asigurării
respectării, eventual prin constrângere, a acestor norme de către toate
subiectele de drept intern.
La etapa contemporană, statul mai este determinat ca un „paznic de noapte” sau
un „stat minimal”, rolul complex al acestuia fiind limitat la sarcina de a asigura
protecţia juridică a cetăţenilor şi bunurilor, inclusiv de a asigura funcţionarea
neîngrădită a societăţii civile.

V.3. ELEMENTELE STATULUI

Populaţia-Este comunitatea indivizilor care se află pe un teritoriu strict determinat al statului şi
asupra căreia se exercită puterea de stat. Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un stat. Din
populaţia ţării fac parte cetăţenii săi, cetăţenii străini şi apatrizii. Dintre aceste trei categorii de
persoane numai cetăţenii se bucură de drepturilor şi obligaţiilor stabilite de stat.

Termenul “popor” este utilizat de obicei în trei sensuri.

1) se referă la toţi oamenii care locuiesc într-o anumită ţară

2) noţiunea de popor include oamenii muncii

3) poporul este o unitate închegată, care dispune de o psihologie (mentalitate) unică, cultură, tradiţie,
limbă, obiceiuri, teritoriu, relaţii economice comune etc.
V.3.3 Teritoriul.- existenţa vreunui stat fără teritoriu este inemaginabilă
Prin teritoriu, se recunoaşte acea parte a globului pămîntesc, asupra căruia un stat îşi exercită dominaţia
sa publică.

Funcţiile teritoriului sânt:

- teritoriul localizând în aşa mod statul şi delimitându-l de alte state;

- prin intermediul teritoriului statul stabileşte legătura cu cei ce-l locuiesc,

teritoriul este simbolul şi factorul de protecţie a ideii naţionale.

Teritoriul oricărui stat este circumscris în anumite limite spaţiale numite “ frontiere”.

Frontiera este linia sau zona, care delimitează teritoriul unui stat, în cadrul căreia statul îşi exercită
suveranitatea sa deplină, iar naţiunile au dreptul său la autodeterminare.

Marcarea teriotriului a dus la diferite conflicte teritoriale

Ex-În Asia asemenea controverse au avut loc între URSS şi Japonia în legătură cu insulele Curile
Constituţia Republicii Moldova în art.3, aliniatul 2, postulează inviolabilitatea frontierelor:‖

Această prevedere duce la anumite consecinţe pentru Republica Moldova: - teritoriul său nu ar putea fi
modificat fără să se aducă atingere voinţei poporului care-l locuieşte;

- micile modificări ale frontierei de stat („rectificări de frontiere‖), cerute de anumite împrejurări, nu se
pot efectua decât printr-o modificare a Constituţiei;

Puterea publică – ansamblul organelor de stat e de a lua decizii politice

Puterea publică are trăsăturile sale specifice: - puterea publică este o putere juridică
exprime interesul întregii societăţi

Puterea politica are urmatoarele trasaturi:

1)Caracterul suveran. Puterea politica este singura si unica instanta suprema dintr-o societate.
are dreptul de a lua si aplica decizii, de a exercita controlul fara amestecul sau influenta unei alte puteri
din interior, cat mai ales din exterior

2) caracter imperativ, obligatoriu-aceste calitati- ii asigura impunerea, eficienta, de elemente

necesare oricarui act de conducere a societatii.

Pentru deţinătorii puterii este important de a cunoaşte că exercitarea puterii publice se întemeiază pe
următoarele principii:

- cunoaşterea realităţii;

- promovarea unui sistem de valori specifice societăţii respective; - utilizarea efectivă a sprijinului oferit
de cetăţenii care o acceptă; - acordarea unor recompense susţinătorilor; - menţinerea legalităţii
Suveranitatea puterii de stat
Suveranitatea este dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state.
În acest sens suveranitatea poate fi de două feluri:

Suveranitatea internă subliniază faptul că în interiorul statului nici o altă putere socială nu este
superioară puterii statului. acest aspect al suveranităţii este numit şi supremaţia puterii de stat. 137
Suveranitate externă – posibilitatea autorităţilor publice de a reprezenta statul în raporturile sale
cu alte subiecte de drept în condiţii de egalitate şi fără vreun amestec din afară.

Suveranitatea are următoarele caracteristici: - Suveranitatea este una. Pe un teritoriu determinat

se exercită doar o singură autoritate

Este indivizibilă. Suveranitatea aparţine naţiunii ca entitate colectivă. Cetăţenii nu au un drept propriu
de vot politic, ci exercită numai în calitate de reprezentanţi. Dreptul dat aparţine naţiunii.

Suveranitatea oricărui stat este subliniată, într-o măsură oarecare, de simbolurile de stat şi anume -
drapel, stemă şi imn.

V.4. STRUCTURA DE STAT

Structura de stat – organizarea politico-teritorilă a statului, inclusiv statutul juridico-politic al
părţilor lui componente şi principalele raporturi dintre organele de stat centrale şi regionale.

Există două forme principale ale structurii de stat: unitară şi federativă.

Deosebirea esenţială dintre aceste două forme constă în faptul că: în cazul formei unitare, teritoriul
statului este constituit din unităţi administrative sau politico-administrative; în cazul formei federative
unităţile teritoriale superioare sânt unităţi politico-statale sau chiar state-subiecte ale federaţiei, fiecare
din ele având competenţa proprie în sistemul legislativ, organe executive şi judiciare

Stat unitar
Statul unitar se consideră cea mai răspândită formă a structurii de stat. Statul unitar este o singură
formaţiune statală pe teritoriul cuprins de frontierele acestui stat.144

Pentru un stat unitar sânt caracteristice următoarele principii de bază:

- Constituţia unică şi sistemul de drept unic;

-cetăţenie unică;

Analizînd statele unitare, clasifică în state unitare simple şi state unitare complexe. Statul unitar
simplu este tratat drept un stat subordonat în întregime principiului unităţii.
Esenţa statului unitar complex este determinată de faptul, că statul unitar îşi întemeiază
administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale

Descentralizarea exclusiv administrativă-Presupune constituirea unor organe locale în unităţile

administrativ-teritoriale, recunoaşterea autonomiei relative ale acestor unităţi

Descentralizarea completă. Acordă unităţilor administrativ – teritoriale o autonomie, care face ca

statul, rămas în principiu unitar, să admită un sistem asemănător statului federative

Stat federativ, compus sau unional

Federaţia este constituită din două sau mai multe state membre și are o serie de caracteristici
specifice:

1)Persoanele care alcătuiesc populaţia statului federativ deţin două cetăţenii: cetăţenia statului
federativ şi cetăţenia statului federat.

2) Organul legislativ al statului federativ este bicameral, deoarece este alcatuit din (o cameră este
constituită din reprezentanţii statelor federate, iar cea de-a doua - din reprezentanţii întregii federaţii)

Actualmente, federaţiile au început să fie clasificate în simetrice şi asimetrice.

Federaţia simetrică ideală este constituită din subiecte ale federaţiei avînd acelaşi statut juridic.
Federaţia asimetrică se manifestă în trei forme:

- federaţia asimetrică structurală: se caracterizează prin faptul că pe lîngă subiectele federaţiei,

statul federativ cuprinde şi alte formaţiuni teritoriale: teritoriile federale, districtul federal (de regulă, de
unul singur), coloniile federale,

Al doilea model de federaţie asimetrică este constituit numai din subiecte ale federaţiei, dar
neidentice.

de asemenea model de federaţie serveşte Rusia fiind constituită din 89 de subiecte ale federaţiei,
cuprinde: republici, ţinuturi, regiuni, regiuni autonome, districte autonome

Al treilea model de federaţie asimetrică, "asimetria camuflată", este constituită din subiecte de
federaţie de acelaşi rang, dar egalitatea între ele nu se respectă în unele domenii

Generalizînd analiza formelor structurii de stat, constatăm că forma unitară sau federativă a statului nu
este determinată:

- nici de suprafaţa teritorială;

- nici de densitatea sau numărul locuitorilor;

- nici de existenţa mai multor naţionalităţi;

- nici de regimul politic sau forma de guvernămînt.

Asociaţiile de state.

Spre deosebire de statele federative care sînt uniuni de drept constituţional, asociaţiile de state sînt
considerate uniuni de drept internaţional. Principalele forme ale asociaţiilor de state

1. Confederaţiile de state.

2. Uniunile de state.

Confederaţiile de state. Reprezintă o uniune de state care, păstrîndu-şi suveranitatea dar și care îşi
unesc eforturile pentru promovarea unor interese comune (economice, politice, militare, financiare,
diplomatice etc.)

Printre caracteristicile de bază ale confederaţiei am putea numi următoarele:

2. Confederaţia este o uniune de drept internaţional, formată pe principii benevole, în cadrul căreia
statele - membre, păstrîndu-şi suveranitatea, soluţionează unele probleme comune pentru ele.

3. Confederaţia este o asociaţie de state, în cadrul căreia se respectă şi se asigură dreptul acestora de a
ieşi din cadrul asociaţiei, cu condiţia respectării dispoziţiilor pactului confederal.
4. Confederaţia reprezintă o asociaţie de state cu un organ de dirijare, constituit din reprezentanţii
statelor membre, iar actele normative ale căruia devin obligatorii numai după ratificarea lor de către
organele competente ale statelor confederate.

Uniunile de state
sînt constituite prin asocierea a două sau mai multe state, guvernate de acelaşi suveran

această formă deosebită de asociere a statelor s-a manifestat în două aspecte:

A. Uniunile personale, care sînt o formă temporară de asociere între două state,
1)caracterizate prin existenţa unui singur monarh şi absenţa altor organe comune.
2) În cadrul uniunii personale, fiecare stat - membru îşi conservă existenţa proprie, fără a-şi menţine,
însă, independenţa

Uniunile reale
1)Spre deosebire de uniunea personală, uniunea reală este o asociaţie de state legate nu numai prin
intermediul unui singur monarh sau şef de stat, dar şi prin crearea multor organe comune. Din aceste
considerente, se discută despre plasarea uniunilor reale în categoria formelor structurii de stat. Astfel se
susţine că, "în cazul uniunilor reale s-a putut vorbi de o formă a structurii de stat, nu numai pentru că în
general li s-a recunoscut dreptul de a acţiona în relaţiile internaţionale ca un singur stat, dar şi ca o
consecinţă a faptului că ele aveau şi alte organe comune decît şeful statului"

Forma de guvernamint
Forma de guvernământ exprimă modul în care se exercită puterea. Prin forma de guvernământ se
înţelege modul în care sunt constituite şi funcţionează organele supreme fiind raportată la trăsăturile
definitorii ale şefului de stat şi la raporturile acestuia cu puterea legiuitoare.

După Platon, în lume există următoarele forme de guvernământ:

- aristocraţia ca formă ideală de guvernământ;

- timocraţia: guvernământul celor bogaţi şi ambiţioşi care generează din aristocraţie;

- oligarhia: o formă avansată a timocraţiei, guvernarea fiind realizată de cei mai bogaţi;

- democraţia: admite accesul poporului la guvernare;

- tirania: poate fi şi este instituită în urma abuzului de libertăţi democratice.

Aristotel propunea trei tipuri ale formei de guvernământ:

- monarhia: concentrarea puterii în mâinele unei singure persoane.

În opinia celebrului filosof, monarhia putea deveni uşor tiranie sau dispotism;

- oligarhia: puterea aparţine mai multor indivizi (diarhia, triumviratul, etc.) sau mai restrânse după caz
(clasă socială, castă militară);

- democraţia: deţinătorul plenipotenţiar al puterii era poporul

Formele de guvernământ
Monarhia– forma de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure persoane,
monarhului (rege, împărat, ţar, şah, etc.).

2)monarhii deţin poziţia lor în virtutea eredităţii, iar mandatul lor nu este limitat în timp.

Formele monarhiei sânt: monarhie absolută şi monarhie constituţională (limitată). monarhia este
considerată şi cea mai răspîndită formă de guvernămînt

Monarhia absolută -se caracterizează prin faptul că puterea absolută aparţine monarhului.
2)El este unicul legislator, dirijează cu administraţia publică şi este instanţa judiciară supremă.

3) Fiind prima şi cea mai veche formă de guvernământ, de acea la etapa actuală ea este o raritate , 4)
monarhii acestor state sânt şi conducători religioşi.

4)Totuşi puterea acestor monarhi poate fi limitată de către familia regală care decide asupra moştenirii
tronului şi poate obliga monarhul să abdice

Monarhia constituţională (limitată)-se caracterizează prin faptul că împuternicirile conducătorului

statului sânt limitate prin dispoziţii normative din Constituţia statului respectiv. În dependenţă de gradul
acestei delimitări deosebim monarhia dualistă şi monarhie parlamentară.

Monarhia dualistă este forma iniţială a monarhiei limitate în cadrul căreia puterea de stat se
realizează conform principiului separării puterilor în stat, mai ales puterilor legislativă şi executivă.
2) Puterea legislativă aparţine parlamentului ales de către un cerc de

3). Puterea executivă este încredinţată monarhului care o exercită împreună cu guvernul numit de el.
Ramura judecătorească la fel aparţine monarhului.

4)Monarhul beneficiază de dreptul de a respinge legile adoptate de către parlament, de a emite decrete-
legi cu putere de lege şi de a dizolva parlamentul. Guvernul poartă răspundere în faţa şefului de stat. *O
astfel de formă de guvernământ există în Maroc, Iordania, Kuwait.

Monarhia parlamentară este o formă mai dezvoltată decât monarhia dualistă. Actualmente,
monarhia parlamentară este în : Marea Britanie, Belgia, Suedia, Norvegia, Spania, Japonia, Danemarca.
În monarhia parlamentară puterea monarhului nu se extinde în sfera legislativă, fiind limitată
considerabil la sfera administrării.

2) Legile se adoptă de către parlament, monarhul nu are dreptul de veto.

3) Guvernul se formează în baza majorităţii parlamentare şi poartă răspundere în faţa parlamentului. În

cazul exprimării de către parlament a votului de neîncredere guvernului, acesta demisionează.

4) Monarhul nu întreprinde nici o acţiune în mod independent.

5)Orice act al monarhului necesită a fi contrasemnat de către şeful guvernului sau ministrului respectiv.
În cadrul monarhiei parlamentare monarhul domneşte, dar nu guvernează.16

Republica– forma de guvernământ în care cetăţenii deţin şi exercită puterea suverană prin
reprezentanţii aleşi (parlament, preşedinte). Guvernarea republicii este opusă guvernării monarhice, ea
nu este ereditară.Republica este considerată cea mai democratică formă de guvernământ. Republicile se
împart în: prezidenţiale, parlamentare şi semiprezidenţiale.

Republica prezidenţială se caracterizează prin rolul important al preşedintelui în sistemul organelor de

stat:
- conducătorul statului este ales fie de un colegiu special de delegaţi (în SUA), fie prin votul direct al
alegătorilor;

- preşedintele este investit cu dreptul de veto asupra legilor adoptate de parlament;

- parlamentul nu este în drept să exprime vot de neîncredere guvernului, dar nici preşedintele nu este
în drept să dizolve anticipat parlamentul;

- preşedintele este şi şeful executivului;

- miniştrii sânt numiţi în funcţie de către preşedinte;

Republica parlamentară este fundamentată pe concepţia separării puterilor în stat. Această formă de
guvernământ se caracterizează prin următoarele aspecte:

- şeful statului este ales de către parlament;

- guvernul se formează în baza parlamentară şi poartă răspundere faţă de parlament;

- parlamentul are dreptul de a exercita control asupra activităţii guvernului;

- parlamentul este ales de către popor prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat;

- parlamentul poate dizolva guvernul prin acordarea votului de neîncredere; -

regim parlamentar dualist (guvernul este responsabil şi în faţa parlamentului şi în faţa şefului de stat) şi
regim parlamentar monist (guvernul e responsabil doar în faţa parlamentului).16

Republica semiprezidenţială este forma de guvernământ care combină particularităţile

republicii prezidenţiale şi a celei parlamentare. Franţa şi Portugalia sânt republici semiprezidenţiale.

Astfel, şeful statului, astfel, (preşedintele republicii) se alege de către popor prin vot universal, egal,
secret şi liber, exprimat în mod direct sau indirect, ca şi în republicile prezidenţiale

V.6 REGIMUL POLITIC

Noţiunea de regim politic
Este dificil de a da definiţia regimului politic. Prin forma de guvernământ se încearcă de a stabili cine
exercită puterea politică într-o societate dată –

a) o persoană, un grup restrâns de persoane sau

b) masa populaţiei.

Regimul politic exprimă totalitatea procedeelor de realizare a puterii de stat, …….. că regimul politic
reprezintă ansamblul instituţiilor şi al mijloacelor prin care se realizează puterea.

Clasificarea regimurilor politice

Democraţia– forma de guvernământ în care prerogativele puterii aparţin poporului. Principala
procedură de a pune în evidenţă voinţa poporului sânt alegerile.

Alte proceduri ajută la funcţionarea în bune condiţii a sistemului democratic : separarea puterilor,
limitarea mandatului pentru reprezentanţii poporului etc.

Sensul democraţiei constă în acea de a asigura egalitatea condiţiilor pentru toţi cetăţenii de a participa
la viaţa politică.167 În democraţie toţi cetăţenii au drepturi şi îndatoriri egale, fără privilegii sau
discriminări. Democraţia este evaluată în dependenţă de nivelul de dezvoltare economico-socială şi
politică, contextul istoric intern şi ambianţa internaţională, scopul fundamental al regimului politic

Formele democraţiei sânt:

rmele democraţiei sânt:

- democraţia directă;

- democraţia reprezentativă (indirectă);

- democraţia semi-directă;

- democraţia semi-reprezentativă.

Democraţia directă – sistem de guvernare în care deciziile de interes public sânt luate direct de către
popor. Conform democraţiei directe poporul reglementează şi controlează executarea normelor legale.

Democraţia semi-directă. În cadrul democraţiei semi-directe coexistă democraţia reprezentativă cu

democraţia directă. Poporul se poate implica în activitatea administrativă. Există următoarele mijloace
de intervenţie a poporului în procesul de guvernare:

iniţiativa populară,

veto-ul popular,

revocarea mandatului

referendumul.

Iniţiativa populară. Folosind acest mijloc, cetăţenii pot să propună proiecte de legi ori supun
parlamentului necesitatea intervenţiei sale într-un anumit domeniu. Indiferent de rezultat, în vederea
realizării iniţiativei populare sunt prevăzute condiţiile legale care trebuiesc îndeplinite de exemplu:
număr minim de vot..

Veto-ul popular acordă corpului electoral dreptul de a se opune, printr-o petiţie colectivă, validării unei
legi adoptate de către organul direct reprezentativ, ceea ce atrage după sine imposibilitatea intrării în
vigoare a legii. 171

Revocarea. Este hotărârea corpului electoral de a înceta mandatul deputaţilor înainte de termen.

Revocarea poate să privească pe un deputat (să fie individuală) sau colectivă. Această hotărâre poate să
aparţină întregului corp electoral ori numai celui dintr-o circumscripţie.

Referendum. Prin referendum se convoacă corpul electoral pentru a hotărî asupra unor probleme de
interes naţional (alegerea formei de guvernământ, probleme de autodeterminare ca stat, etc.).
Convocarea se poate face de către şeful statului, autoritatea legiuitoare, guvernul ori alte subiecte
prevăzute de lege.17

*Regimul politic liberal. Concepţia liberală a regimului politic este considerată mai superioară şi mai
puţin periculoasă pentru libertate, decît democraţia

Democraţia reprezentativă constă în faptul că puterea nu este exercitată direct de popor ori naţiune,
este nevoie de reprezentare

acestei forme de democraţie atrag atenţia asupra faptului că populaţia unei ţări are o idee clară asupra
scopurilor, dar posedă idei imprecise asupra mijloacelor necesare pentru a le realiza. Reprezentanţii
aleşi ai naţiunii, care se consideră că ar fi “cei mai luminaţi” cetăţeni, au rolul de a delibera asupra căilor
de realizare a scopurilor stabilite.

Democraţia semi-reprezentativă. Este forma de guvernământ rezultată din atenuarea urmărilor

negative ale "ultrareprezentativităţii". Se manifestă prin următoarele aspecte:

- legături strânse ale deputatului cu corpul electoral, pentru că de modul cum îşi îndeplineşte mandatul
său, există posibilitatea refuzului realegerii sale;

- cu prilejul alegerilor, alegătorii, prin votul lor, se pronunţă asupra unui „program politic‖ pe care
candidatul îl susţine ca independent sau ca persoană aparţinând unui partid sau unei formaţiuni;

- supravegherea activităţii deputatului se asigură şi prin publicitatea vieţii parlamentare;

- durata mandatului reprezentativ este limitată;

- imposibilitatea redobândirii succesive de către aceeaşi persoană a mai mult de două mandate; -
dizolvarea adunării reprezentative înainte de termenul pentru care a fost ales.

Antidemocraţia. Este regimul care constă în concentrarea exagerată a puterii de stat în exerciţiul unei
persoane sau al unui grup social restrîns, cu limitarea sau suspendarea completă a drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti.

Dictaturile autoritare se caracterizează prin faptul că voinţa guvernanţilor este impusă prin forţă
(Pinocet în Chile). Acest regim limitează libertatea, dar nu o anulează, acceptînd, în anumite limite,
existenţa societăţii civile. În procesul de exercitare a puterii unele regimuri autoritare pot recurge la
violenţă sistematică

Dictaturile totalitare, spre deosebire de cele autoritare, influienţează puternic asupra indivizilor, avînd
drept scop depersonalizarea din copilărie pentru a crea un”om nou”, care ar fi un “robot” pus în serviciul
puterii şi care să nu-şi aparţină sie însuşi. Particulariăţile regimului totalitar se exprimă prin următoarele:
a) Dizolvarea unor relaţii specifice societăţii civile prin dezorganizarea sistematică a multiplelor asociaţii,
cluburi, grupuri profesionale sau confesionale;

b) Existenţa monopolului conducerii societăţii de către partidul unic;

c) Fuziunea puterilor prin nerecunoaşterea principiului separării puterilor în stat;

d) Unitatea puterii se identifică cu puterea personală a conducătorului;

e) Centralizarea şi uniformizarea tuturor aspectelor vieţii social-economice şi culturale;

f) Exercitarea controlului maselor printr-o poliţie politică

STATUL REPUBLICA MOLDOVA

Există diverse definiţii ale statului,

Astfel: – din punct de vedere sociologic, statul constituie o grupare de indivizi bine
organizată,

2) care ocupă un anumit teritoriu geografic recunoscut politic și asupra căreia o autoritate publică
exercită prerogativele de putere

; – din punct de vedere politologic, statul apare ca o colectivitate umană istoric constituită și organizată
pe un anumit teritoriu, care se structurează politic în grupul de guvernanţi și în restul populaţiei2 ;
 – din punct de vedere juridic, statul reprezintă ordinea juridică internă constituită din ansamblul de
norme privind raporturile sociale (politice, economice, militare, culturale etc.), aplicate în interiorul
statului.

Alin. (1) conţine caracteristicile Republicii Moldova. Astfel, Republica Moldova este un stat: a )
SUVERAN și INDEPENDENT
Suveranitatea are două laturi: una internă și alta externă.

Latura internă a suveranităţii este chemată să sublinieze faptul că în interiorul statului respectiv nicio
altă putere socială nu este superioară sau echivalentă cu puterea statală. Pentru acest motiv, latura
internă este denumită și supremaţia puterii de stat.

Latura externă nu este altceva decât atributul suveranităţii de a nu fi comandată în relaţiile sale externe
de către nicio altă putere, indiferent de forma în care puterea publică însăși a consimţit să se limiteze în
unele dintre aceste relaţii externe.

Referindu-ne la Republica Moldova, menţionăm că temelia suveranităţii a fost pusă prin adoptarea a
două declaraţii: – Declaraţia suveranităţii R.S.S. Moldovenești din 23 iunie 1990; – Declaraţia de
independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991

b) UNITAR și INDIVIZIBIL
Statul este unitar (simplu) dacă reprezintă o singură formaţiune statală, cu un regim constituţional unic,
are un singur rând de autorităţi legislative, executive și judecătorești la nivel central,

Caracteristicile principale ale statului unitar sunt:

– o singură formaţiune statală;

– un singur regim constituţional, stabilit prin Legea Supremă – Constituţia;

– un singur rând de organe ale puterii de stat, divizată în puterea legislativă, puterea executivă și
puterea judecătorească, care își exercită autoritatea pe întregul teritoriu în raport cu toată populaţia
ţării;

– o singură cetăţenie;

a) STAT DE DREPT Dintr-o analiză a doctrinelor despre stat, mai ales privind ţările care au fost sub un
regim totalitar, se poate lesne observa că statul de drept este un concept necesar și util

„statul de drept“,. El exprimă o condiţie cu privire la putere

Statul de drept se caracterizează prin următoarele trăsături:

– este fundamentat pe supremaţia legii;

– presupune realizarea strictă a legilor de către toţi (cetăţeni, funcţionari, autorităţi publice, stat,
organizaţii nestatale etc.);

– se prevede răspunderea reciprocă a statului și cetăţenilor, în limitele stabilite de lege;

– existenţa unei democraţii consti tuţionale reale (inclusiv pluralismul în societate, participarea la
formarea autorităţilor publice și la guvernare, consultarea cetăţenilor în probleme de interes statal
major etc.);

– sunt asigurate drepturile și libertăţile omului și cetăţeanului;

– există o reală separaţie și indepen denţă a puterilor.

Crearea unui stat de drept este un proces, o operă comună a puterii supreme din stat, a puterii locale
autonome și a fiecărui cetăţean în parte. Numai prin manifestarea unei voinţe adevărate de a trăi într-
un stat de drept acesta va exista și va putea fi considerat ca atare

STAT DEMOCRATIC

Democraţia reprezintă, așa cum rezultă din sensul acestui cuvânt, acea formă de guvernare și regim
politic în care puterea aparţine poporului. De altfel, democraţia este definită și ca o guvernare a
poporului, prin popor și pentru popor

1) Democraţia și regimul democratic se caracterizează prin anumite trăsături esenţiale, și anume, prin
pluralism, adică prin existenţa mai multor partide cu programe proprii care concurează la exercitarea
puterii.

2) Democraţia se bazează pe alegeri, prin vot universal, pentru desemnarea reprezentanţilor poporului
în organizarea puterii.

3) regimul democratic se caracterizează prin libertatea și recunoașterea opoziţiei

4) Democraţia și regimul democratic presupun existenţa în societate a drepturilor omului, adică

cetăţenilor trebuie să li se garanteze drepturile și libertăţile fundamentale consfinţite în Constituţie

Cetățenia
Noțiuni generale privind coraportul dintre stat şi individ

Existenţa oricărui stat, se poate realiza numai în prezenţa a trei condiţii juridice: teritoriul, poporul,
puterea publică. Deoarece poporul este una dintre aceste condiţii apare justificată analiza raporturilor
existente între acesta şi stat

Elementele organice ale naţiunii sunt reflectate în conştiinţa naţională, exprimată prin limba comună,
tradiţiile, cultura comună, religia

Coraportul dintre stat şi persoană este condiţionat de principiul responsabilităţii reciproce,

Responsabilitatea statului faţă de persoană se poate manifesta:

1. în mod direct;

2. sub formă de principii cuprinse în Constituţie;

3. sub formă de obligaţii transmise diferitelor organe de stat;

4. sub formă de garanţii ale drepturilor şi libertăţilor persoanei

Responsabilitatea persoanei faţa de stat şi societate este exprimată prin datoriile sale înserate în
Constituţie şi în alte izvoare constituţionale.

Printre obligaţiile statului, de obicei, se enumeră:

 apărareaşi garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor;

 instituirea şi aplicarea unor măsuri eficiente pentru dezvoltarea economicăşi protecţia socială, de
natură săasigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

Legătura dintre stat si cetatean o face cetățenia

Cetătenia este legătura dintre individ şi stat porneşte de la anumite drepturi şi obligaţii reciproce,
legătura în cadrul căreea şi individul are depturi ,şi statul obligaţii, în cdrul căreea individul participă la
conducerea statului, iar statul este expresia voinei cetăţenilor.

Noţiunea, trăsăturile şi evoluţia istorică a instituţiei cetăţeniei

Iniţial, noţiunea de cetăţenie este atestată în antichitate, în oraşele republicii
romane şi îşi are rădăcinile în latinescul „civitas”. Ius civile (dreptul cetăţii
semnifica faptul că indivizii care nu fac parte din cetate, nu sunt ocrotiţi de legea
romană.) Datorită acestui fapt, acei care nu purtau acest titlu, adică străinii, chiar
dacă erau liberi, aveau un statut juridic similar cu al sclavului: era lipsit de
personalitate juridică; putea fi luat sclav de oricine.
Titlul de cetăţean era purtat de cei care locuiau în cetate şi „aveau totalitatea
drepturilor civile şi politice; nu exista în acel timp, titlu mai înalt,
Sunt bine cunoscute şi admise afirmaţiile precum că în Imperiu, străinii se aflau în
afara oricăror drepturi, că dreptul exista numai pentru cetăţeni; că în sistemul lor
juridic sclavii erau trataţi ca lucruri sau animale şi formau obiect de vânzare -
cumpărare.
În ştiinţa dreptului constituţional se afirmă că noţiunea de cetăţenie are două
accepţiuni. În primul rând, noţiunea de cetăţenie este utilizată pentru a desemna
o instituţie juridică cu un ansamblu de norme juridice care reglementează
legătura politico-juridică dintre o persoană fizică şi un stat, în care persoana fizică
este titularul anumitor drepturi şi obligaţii
În al doilea rând, noţiunea de cetăţenie este utilizată pentru a caracteriza condiţia
juridică ce se oferă persoanelor care posedă titlul de cetăţean.
În literatura de specialitate se constată că cetăţenia implică:
1) O formaţiune politică autonomă;
2) Un numnăr de persoane fizice determinate
5) Egalitatea principială a cetăţenilor în faţa ordinii de drept;
6) Superioritatea principială a condiţiei cetăţenilor în raport cu străinii;
în încheire, în baza opiniilor aduse putem generaliza că definiţia cetăţeniei
întruneşte în mod absolut necesar următoarea trăsătură:
a) exprimă un ansamblu organic de drepturi şi obligaţii, iar sistemul acestora
formează “statutul juridic” sau “situaţia juridică” a cetăţeanului.
Lucrul important pe care trebuie să-l înţelegem este că:
 cetăţenia Republicii Moldova reprezintă expresia relaţiilor social-
economice, politice şi juridice dintre indivizi şi statul Republicii
Moldova;
 cetăţenia înseamnă apartenenţa persoanelor fizice la patria sa –
Republica Moldova;
 ea implică pentru cetăţeni atât drepturi cât şi obligaţii.
Natura juridică a cetăţeniei
Pentru a explica nat jurd a cetatenii sau pus la baza discutiilor mai multe teorii
una din aceasta fiind
Pentru a dovedi vulnerabilitatea acestei teorii, vom expune doar câteva constatări:

la dobândirea cetăţeniei prin naştere voinţa celui născut nu poate fi exprimată nicidecum atât până cât
şi în momentul dobândirii cetăţeniei, cu toate că acordul de voinţă, în mod normal, trebuie să se
manifeste până la încheierea contractului;

 la general, statutul juridic al părţilor contractante (drepturile şi îndatoririle) diferă în raport de tipul
contractului, iar în cazul cetăţeniei drepturile şi obligaţiile sunt expres formulate de constituţii sau de
alte legi organice.

Teoria cetăţeniei - element constitutiv al statului.

Potrivit acestei opinii, cetăţenia este pur şi simplu un element constitutiv al statului. Este adevărat că
organizarea puterii de stat se realizează numai în raport cu populaţia.

Din cele menţionate este lesne de observat că există o relativă dificultate în stabilirea naturii juridice a
cetăţeniei. Această stare de lucruri este condiţionată de faptul că există diverse modalităţi de dobândire
a cetăţeniei: prin naştere, prin naturalizare (satisfacerea cererii adresate de către o persoană
fizicăautorităţilor de stat de competenţa cărora ţine acordarea cetăţeniei statului respectiv), prin înfiere,
prin opţiune, etc.

Se cere remarcat faptul că la baza tuturor teoriilor cu privire la natura juridicâ a cetăţeniei stă concepţia
precum că cetăţenia reprezintă o legâturâ reciprocă între două subiecte de drept.

PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ INSTITUȚIA CETĂŢENIEI REPUBLICII

MOLDOVA

Egalitatea cetăţenilor. Potrivit acestui principiu, cetăţenii

Republicii Moldova sunt egali în drepturi şi obligaţii fără deoşebire de
rasă, naţionalitate, origine etnicâ, limbă, religie, sex, opinie, indiferent
de modul cum au dobândit cetăţenia Consacrarea acestui principiu vine
să confirme că toţi cetăţenii Republicii Moldova beneficiază în egală
măsură de drepturile şi libertăţile omului. Egalitatea este sinonimă cu
valoarea de dreptate (echitate) socială, constituind una dintre valorile
sociale supreme ale statului Republica Moldova
De regulă, persoanele care aparţin statului Republica
Moldova au o singură cetăţenie - cetăţenia Republicii Moldova.
Acest principiu survine din caracterul unitar al statului
Caracteristicile principale ale statului unitar sunt:

– o singură formaţiune statală;

– un singur regim constituţional, stabilit prin Legea Supremă – Constituţia;

Cetăţenia Republicii Molova se dobândeşte, de regulă, în

virtutea legăturii de sânge. Acest principiu asigură continuitatea
neamului astfel încât copiii, indiferent de locul naşterii lor, sunt cetăţeni
ai Republicii Moldova, dacă ambii părinţi sau numai unul dintre ei are
cetăţenia Republicii Moldova.
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Republicii Moldova
prevăzute de legislaţia naţională. În virtutea acestui principiu
numai cetăţenii Republicii Moldova se bucură de univesalitatea
drepturilor şi libertăţilor consacrate în Constituţie . Însăşi denumirea
acestui principiu ne sugerează ideea că persoanele care nu deţin
cetăţenia republicii nu se bucură decât de o parte din drepturile
consfinţite în legislaţia internă, ele fiind inaccesibile cetăţenilor străini şi
apatrizilor.
De obicei, categoria acestor drepturi exclusive de care se bucură numai
cetăţenii Republicii Moldova cuprinde:
 dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative ale statului
(art. 38 din Constituţie);
numai cetăţenii Republicii Moldova au acces la funcţii publice (art. 39
din Constituţie);
cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a nu fi extrădaţi sau
expulzaţi din ţară (art. 18 din Constituţie);

Cetăţenia Republicii Moldova nu poate fi retrasă în mod

arbitrar, iar cetăţenii nu pot fi privaţi de dreptul de a-şi
schimba cetăţenia. Art 17 precum şi dreptul oricărui cetăţean de
a-şi hotărî soarta privind apartenenţa sa la altă comunitate social

) Apatridia.

persoanele să rămînă fără nici o cetăţenie cum este

situaţia apatrizilor.

MODURI DE DOBÂNDIRE A CETĂŢENIEI

REPUBLICII MOLDOVA
Cetăţenia Republicii Moldova se dobândeşte prin:
a. naştere;
b. recunoaştere;
c. înfiere;
d. redobândire;
e. naturalizare;
f. temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
Dobândirea cetăţeniei prin naştere. Este cea mai populara forma
de dobindire a cetateniei
În baza acestui temei se consideră cetăţean al Republicii Moldova
copilul: a) născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul
naşterii copilului, este cetăţean al Republicii Moldova;
născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi apatrizi sau
beneficiari de protecţie internaţională;
Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al
ei, atât timp cât nu este dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de
18 ani.
Dobîndirea cetăţeniei prin recunoaştere. Se dobândesc calitatea de
cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care au dobândit şi au
păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare, precum şi
persoanele care au dobîndit cetăţenia conform prezentei Legi.
Persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a deveni cetăţeni ai
Republicii Moldova şi anume: - persoanele născute în străinătate care
au cel puţin unul dintre părinţi, bunici sau străbunici născut pe teritoriul
Republicii Moldova;
Dobândirea cetăţeniei prin adopție.
Copilul apatrid dobândeşte automat cetăţenia Republicii Moldova prin
înfiere dacă înfietorii sau unul dintre ei, sunt cetăţeni ai Republicii
Moldova. Dobândirea cetățeniei pe aeastă cale poate vaea loc cu
respectarea următoarelor reguli:
1. Copilul apatrid dobîndeşte automat cetăţenia Republicii Moldova
prin adopție dacă părinții adoptivi (părintele adoptiv) sunt cetăţeni ai
Republicii Moldova.
Copilul apatrid care se află sub tutela cetăţenilor Republicii Moldova
devine automat cetăţean al Republicii Moldova.

Redobîndirea cetăţeniei
Persoana care a avut anterior cetăţenia Republicii Moldova o poate redobândi la
cerere dacă cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei; cunoaşte limba de stat
în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială şi are surse legale de
existenţă
Persoana căreia i s-a retras forţat cetăţenia Republicii Moldova pentru săvârşirea
unor fapte deosebit de grave prin care statului i-au fost aduse prejudicii grave, nu
o mai poate redobândi

Dobândirea cetăţeniei prin naturalizare

Cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cererea persoanei care a împlinit
vârsta de 18 ani şi care:
deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază legal şi obişnuit aici cel puţin 10
ani sau este căsătorită cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani
Cetăţenia Republicii Moldova nu poate fi acordată la cerere sau redobândită de
persoanei care:
 a săvîrşit crime internaţionale, militare sau crime împotriva umanităţii;
 a fost implicată în activitate teroristă;
desfăşoară activitate care pune in pericol securitatea statului, ordinea publică,
sănătatea şi moralitatea populaţiei;
în procesul de acordare sau de redobîndire a cetăţeniei, prezintă informaţii false
sau ascunde unele date pertinente
Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei sunt următoarele:
a) cunoaşterea şi respectarea Constituţiei Republicii Moldova;
b) cunoaşterea limbii de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa
socială;
c) surse legale de existenţă;

PIERDEREA CETĂŢENIEI REPUBLICII MOLDOVA

Cetăţenia Republicii Moldova se pierde:
a) prin renunţare;
b) prin retragere;
c) in temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Renunţarea la cetăţenie Renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova se aproba
persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia cazului in care:
a primit ordin de chemare sau se află in serviciu militar în termen sau de
alternativă, cu condiţia deţinerii unui domiciliu legal si obişnuit în Republica
Moldova.
Trebuie să remarcăm că retragerea cetăţeniei Republicii Moldova apare ca o
sancţiune care se aplică unei persoane care:
 a dobîndit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă,
prin ascunderea unor date pertinente sau în lipsa temeiurilor prevăzute de
legislația în vigoare ori precedentă în materie de cetățenie;
 s-a înrolat benevol în forţe armate străine;
Retragerea cetăţeniei Republicii Moldova persoanei nu va produce nici un efect
asupra cetăţeniei soţului şi copiilor e

PLURALITATEA DE CETĂŢENII
Deosebirile existente cu privire la principiile şi modurile diferite de dobândire şi
pierdere a cetăţeniei în practica statelor dau naştere la situaţii şi probleme care
implică interesele mai multor state.
Aceste situaţii au dat naştere la apariţia:
a) apatridia;
b) bipatridie.
a) Apatridia.
Pluritatea statelor existente astăzi pe harta lumii cu legislaţii proprii determină ca,
uneori, persoanele să rămînă fără nici o cetăţenie cum este situaţia apatrizilor.
Bipatridia, sau dubla cetăţenie, este situaţia când una şi aceeaşi persoană care
deţine în acelaşi timp cetăţenia a două state. Dubla cetăţenie apare în cazul lipsei
de concordanţă între legislaţiile statelor
În Republica Moldova, pluralitatea de cetăţenii se permite:
 copiilor care au dobîndit automat la naştere cetăţenia Republicii Moldova şi
cetăţenia unui alt stat;
 cetăţenilor săi care deţin concomitent cetăţenia unui alt stat, cînd această
cetăţenie este dobîndită automat prin căsătorie;
 copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova care au dobîndit cetăţenia unui alt stat
în urma adopției;
STATUTUL JURIDIC AL STRĂINILOR ŞI APATRIZILOR ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
Consideraţii generale cu privire la străini
, pe teritoriul oricărui stat, alături de cetăţenii statului conveţuiesc şi alte categorii
de indivizi care nu fac parte din poporul statului respectiv acceștia pot fi persoane
aflate în misiuni speciale (diplomaţi, reprezentanţi ai organismelor internaţionale,
militari, agenţi economici, turişti etc.).
Atitudinea faţă de persoanele străine a cunoscut o evoluţie complexă în istoria
mondială: de la ostilitatea vădită - până la proclamarea indulgenţei faţă de ele, de
la lipsa unui statut juridic până la acordarea unor drepturi şi datorii, a unei
protecţii juridice.
Cu toate acestea problema rămâne a fi actuală şi astăzi. Astfel, din punctul de
vedere al statutului juridic de care se bucură aceste persoane în perioada cât se
aflâ pe teritoriul unui stat străin se disting urmâtoarele situaţii:
1. Situaţia persoanelor care au o cetăţenie şi se bucură deprotecţia statului în
condiţiile prevăzute de tratatele bilaterale, regionale sau internaţionale.
2. Situaţia persoanelor care nu au nici o cetăţenie (apatrizii).
3. Situaţia persoanelor care îşi părăsesc propria ţară, definitivsau pentru un
termen nedefinit, în căutarea unor condiţii de trai maifavorabile (migranţii).
4. Situaţia persoanelor care nu mai pot sau nu mai doresc săbeneficieze de
protecţia statului la care sunt ataşaţi prin relaţiide cetăţenie (refugiaţii).
Actualmente putem vorbi despe următoarele regimuri juridice acordate străinilor:

1. Regimul naţional. Este cea mai democratică formă de tratament a

străinilor în condiţiile căreia străinii, în mare măsură sunt egalaţi în drepturi cu
cetăţenii statului respectiv. Străinii însă pot fi limitaţi, în unele drepturi, de
exemplu, dreptul la libera circulaţie, din considerente de securitate ; drepturile
electorale; dreptul de a se asocia în partide politice; nu pot ocupa anumite
funcţiipublice şi nu pot fi supuşi serviciului militar.
Constituţia Republicii Moldova (art.19) consacră că cetăţenii străini și apatrizii au
aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii republicii, cu excepţiile stabilite de
lege. Aceste dispoziţii confirmă faptul că pe teritoriul statului nostru străinilor li se
aplică regimul naţional, adică aceştia exercitâ toate drepturile şi libertăţile
de care se bucură cetăţenii republicii, cu excepţiile expres prevăzute în legislaţa
naţională.

3. Regimul preferenţial. Se deosebeşte prin acordarea străinilor anumitor

privilegii şi priorităţi (de obicei, în relaţiile cu statele vecine) în domeniul
comerţului şi comunicării populaţiei din preajma frontierei.

Statutul juridic al străinilor în

Republica Moldova
În Republica Moldova se consideră cetăţean străin persoana care nu are cetăţenia
statului nostru, dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat.
În dezvoltarea articolului 19 din Constituție, în Republica Moldova străinii se
bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii Republicii Moldova

1. Străinii nu beneficiază de dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele

legislative, cele executive sau în organele administraţiei publice locale, nici
de a participa la referendum

2. Ei nu pot fi membri de partid sau ai altor organizaţii social-politice.

3. Străinii cu drept de şedere în Republica Moldova au dreptul la muncă

şi la protecţia muncii în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu
permisiunea organelor abilitate

4. Străinii cu drept de şedere în Republica Moldova au dreptul la odihnă

şi la ocrotirea sănătăţii pe baze generale ca şi cetăţenii Republicii Moldova

5. Străinii au dreptul de a se căsători şi de a desface căsătoria cu

cetăţeni ai Republicii Moldova, cu alte persoane în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
 6. Străinii au dreptul de a circula pe teritoriul Republicii Moldova şi de a-
şi stabili domiciliul în modul stabilit de legislaţia în vigoare
Faţă de cetăţenii străini aflaţi pe teritoriul Repblicii Moldova poate fi aplicată una
dintre următoarele proceduri:
Returnarea. Împotriva străinilor care au intrat ilegal pe teritoriul Republicii
Moldova
a căror şedere pe acest teritoriu a devenit ilegală, a căror viză sau al căror drept
de şedere a fost anulat sau revocat,

Declararea străinului persoană indezirabilă. Este una din

măsurile dispusă împotriva unui străin care a desfăşura activităţi de natură să
pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică

Îndepărtarea sub escortă –

Îndepărtarea sub escortă se aplică străinilor:

1. care nu au părăsit voluntar teritoriul Republicii

Moldova la expirarea termenului acordat prin decizia de

returnare;

2. care au trecut sau care au încercat să treacă ilegal

frontiera de stat ori a căror identitate nu a putut fi stabilită;

 3. care au intrat în Republica Moldova în perioada de

interdicţie dispusă anterior;

Expulzarea. Împotriva străinului care a săvîrşit o contravenţie sau o infracţiune pe
teritoriul Republicii Moldova poate fi dispusă măsura expulzării în condiţiile
prevăzute de Codul penal şi de Codul contravenţional . Măsura expulzării poate fi
dispusă numai de instanţa de judecată.