3.

Pierderea dreptului de
proprietate
3.1. Renunţarea la dreptul de proprietate
3.2. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului
3.3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate
avea în proprietate
3.4. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de
comportare cu acestea
3.5. Privatizarea proprietăţii de stat
3.6. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
3.7. Rechiziţia
3.8. Confiscarea
 3. Încetarea dreptului de proprietate
Reglementarea juridică: art. 536-542 Cc
Clasificarea modurilor de încetare a dreptului de proprietate:
a) benevolă:
 rezultatul acţiunii proprietarului: încheierea actelor juridice
translative de proprietate, consumarea, renunţarea (art.537 Cc),
deetatizarea.
b) fapte obiective:
 nu depinde de voinţa proprietarului: pieirea fortuită, distrugerea,
pierderea bunului;
 c) contrar voinţei proprietarului (alin.2 art.536 Cc), cu
respectarea art.46 din Constituţie conform căruia cedarea forţată a
dreptului de propritate poate avea loc doar în cazurile prevăzute
de lege.
 Temeiurile de pierdere a dreptului
de propriatate (art.536 alin. 2 Cc)
1. Renunţarea la dreptul de proprietate (art. 338 Cc);
2. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului (art. 538
Cc);
3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea
în proprietate (art. 539 Cc);
4. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de
comportare cu acestea (art. 540 Cc);
5. Privatizarea proprietăţii de stat
6. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
7. Rechiziţia (art. 541 Cc);
8. Confiscarea (art. 542 Cc) şi art.106 din Codul Penal
 3.1. Renunţarea la dreptul de
proprietate (art.538 Cc)
Condiţiile:
a) Bunurile mobile:
- declaraţia de renunţare sau în alt mod care atestă
cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de
a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
B) Bunurile imobile:
- declaraţie autentificată notarial şi înregistrată în
registrul bunurilor imobile.
      
Efectele renunţării la dreptul de
proprietate

Obligaţiile proprietarului în
legătură cu bunul la care a
renunţat încetează atunci când un
terţ dobândeşte dreptul de
proprietate asupra bunului.
3.2. Urmărirea bunurilor în legătură cu
obligaţiile proprietarului (art.538 Cc)

Condiţiile:
 neexecutarea obligaţiilor de către proprietarul bunului;
 înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de
urmărire a proprietăţii (Codul de executare al Republicii Moldova
nr. 443 din  24.12.2004 (în continuare – Codul de executare), în
Monitorul Oficial nr. 214-220 din 05.11.2010)
Temeiul urmăririi bunurilor:
- hotărârea judecătorească, dacă o altă modalitate nu este stabilită
prin lege sau contract.
Dispoziţii generale cu privire la urmărirea
bunurilor  (art. 88 din Codul de executare)

 (1) Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, în ridicarea

şi în vînzarea lor. 
    (2) Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitate de bunuri
ale debitorului, care se află în circuit civil, indiferent de faptul la cine
se află în posesiune, precum şi orice drept patrimonial sau creanţă
bănească, cu excepţia celor care nu sînt pasibile de urmărire silită. 
    (3) Bunurile supuse unui circuit civil limitat pot fi urmărite numai în
condiţiile prevăzute de lege. 
    (4) La cererea executorului judecătoresc, deţinătorii de registre şi de
informaţii relevante pentru procedura de executare, instituţiile
financiare, organele fiscale, organele cadastrale, alte persoane fizice
sau juridice sînt obligate să îi comunice, în cel mult 10 zile,
informaţiile necesare pentru efectuarea executării silite. 
 Art. 89 din Codul de executare nr. 443
din  24.12.2004, în Monitorul Oficial nr. 214-220 din 05.11.2010, în redacția LP132 din 07.10.21, MO249-
253/15.10.21 art.295; în vigoare 15.10.21]
Articolul 89. Bunurile debitorului care nu pot fi urmărite
(1) Nu pot fi urmărite următoarele bunuri ale debitorului persoană fizică:
a) bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, care sunt indispensabile traiului debitorului persoană fizică și al
membrilor familiei lui, destinate întreținerii unui mod de trai rezonabil, cu condiția ca valoarea fiecăruia dintre aceste bunuri să
nu depășească 2000 de lei;
b) bunurile copiilor debitorului;
c) ordinele, medaliile, alte semne distinctive cu care a fost decorat debitorul sau membrii familiei lui;
d) produsele alimentare necesare debitorului și familiei lui timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura,
animalele destinate producției de alimente pentru subzistență și hrana necesară pentru aceste animale;
e) inventarul agricol, inclusiv animalele nedestinate producției de alimente folosite pentru lucrările agricole sau casnice, hrana
pentru aceste animale și semințele pentru cultura pământului, dacă debitorul se ocupă cu agricultura, în măsura necesară
continuării lucrărilor în agricultură;
f) combustibilul, inclusiv cărbunele și lemnele, necesar debitorului și membrilor familiei lui pentru prepararea bucatelor şi
încălzirea locuinţei, calculat pentru 3 luni de iarnă;
g) obiectele de cult religios, portretele de familie, verighetele sau alte obiecte care au o valoare sentimentală sau personală, cu
excepția bijuteriilor sau altor obiecte de lux;
h) obiectele necesare debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei sau ocupației;
i) mijloacele de transport speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectele indispensabile persoanelor cu dizabilități și cele
destinate îngrijirii bolnavilor;
j) autovehiculul care valorează cel mult 5 salarii medii pe economie, dacă acesta este în mod indispensabil necesar debitorului
și membrilor familiei lui;
k) bunul imobil cu destinație locativă în care debitorul are stabilit domiciliul, cu condiția ca debitorul și soţul/soţia, copilul
minor, inclusiv cel adoptat, sau persoana aflată la întreţinerea debitorului să nu aibă o altă locuință  în proprietate sau în
folosință, iar valoarea prevăzută în documentele executorii conform cărora este sechestrat să nu depășească 12 salarii medii pe
economie, măsurile asigurătorii asupra bunului menținându-se pe durata executării, fără a afecta dreptul de posesie și folosință
al debitorului;
l) animalele de companie, cu excepția celor crescute în scopuri comerciale;
m) alte bunuri care, conform legii, nu pot fi urmărite.
 Art. 89 din Codul de executare nr. 443
din  24.12.2004, în Monitorul Oficial nr. 214-220 din 05.11.2010 în redacția veche

 Bunurile debitorului care nu pot fi urmărite 

    Nu pot fi urmărite: 
    1) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului persoană fizică şi al membrilor lui de familie: 
    a) îmbrăcămintea, pentru fiecare persoană: un palton de iarnă şi unul de toamnă, un costum de iarnă şi unul de vară
(pentru bărbaţi), două rochii sau două costume de vară şi două de iarnă (pentru femei), o pălărie şi o căciulă de iarnă,
două broboade de vară şi două de iarnă (pentru femei), altă îmbrăcăminte întrebuinţată timp îndelungat şi care nu are
valoare; 
    b) încălţămintea, lenjeria de corp şi de pat, cu excepţia obiectelor confecţionate din materiale preţioase, precum şi a
obiectelor care au valoare artistică; 
    c) toate bunurile copiilor; 
    d) mobila: cîte un pat şi un scaun pentru fiecare persoană, o masă, un dulap pentru familie; 
    e) icoanele şi portretele de familie, verighetele; 
    f) ordinele, medaliile, alte semne distinctive cu care a fost decorat debitorul sau membrii lui de familie; 
    g) obiectele (inclusiv manualele şi cărţile) necesare debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei; 
    h) mijloacele de transport speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectele necesare persoanelor cu dizabilităţi şi
bolnavilor, destinate îngrijirii lor; 
    i) produsele alimentare în cantităţi necesare pentru hrana debitorului şi a membrilor lui de familie pe 3 luni; 
    j) combustibilul necesar în prepararea bucatelor şi încălzirea locuinţei familiei în perioada rece a anului; 
    2) seminţele de culturi agricole pentru însămînţare şi sădire, în limitele necesare uzului personal al debitorului şi
familiei sale, cînd acestea aparţin unui debitor persoană fizică, a cărui activitate nu ţine de producerea sau
comercializarea acestora; 
       3) nutreţul pentru vitele care nu au fost urmărite, necesar pînă la strînsul nutreţurilor noi sau pînă la scoaterea
vitelor la păşunat, după caz; 
       5) bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; 
    6) alte bunuri care, conform legii, nu pot fi urmărite. 
 Consecutivitatea urmăririi bunurilor 
(art. 89 Codul de executare)

     (1) Consecutivitatea urmăririi bunurilor debitorului poate fi stabilită, de

comunul acord al părţilor în procedura de executare, ţinîndu-se cont de
prioritatea intereselor creditorului. 
    (2) În cazul în care debitorul nu indică în ce consecutivitate solicită să fie
urmărite bunurile sale, consecutivitatea va fi stabilită de creditor, în comun
cu executorul judecătoresc, ţinîndu-se cont de următoarea consecutivitate: 
    a) în primul rînd vor fi urmărite bunurile personale ale debitorului libere
de gaj sau de ipotecă şi mijloacele băneşti; 
    b) în al doilea rînd vor fi urmărite bunurile debitorului care se află în
proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, libere de gaj sau de
ipotecă; 
    c) în al treilea rînd vor fi urmărite bunurile gajate sau ipotecate; 
    d) în ultimul rînd va fi urmărit bunul imobil în care domiciliază
debitorul. 
Efectele urmăririi bunurilor în legătură
cu obligaţiile proprietarului

Proprietarul pierde dreptul de proprietate

asupra bunurilor urmărite din momentul
dobândirii dreptului de proprietate asupra
acestora de către persoana îndreptăţită
căreia îi sînt transmise bunurile.
 3.3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform
legii, persoana nu le poate avea în proprietate
(art. 539 Cc)

Condiţiile:
 persoana a dobîndit, în temeiurile prevăzute de lege,
dreptul de proprietate asupra unui bun
 însă, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de
proprietate
Efectul:
- proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un
an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau
în alt termen stabilit de lege.
   
 Efectele neînstrăinării bunului în termen de un
an

Instanţa de judecată, la cererea autorităţii

administraţiei publice locale, poate dispune, după
caz:
 înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute
către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de
înstrăinare, sau
 transmiterea bunului în proprietate statului şi
despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit
de instanţa de judecată.
   
Articolul 6. Vînarea-cumpărarea terenurilor cu destinaţie 
                     agricolă aflate în proprietate privată
(1) Se permite vînzarea-cumpărarea terenurilor cu destinaţie agricolă aflate
în proprietate privată. Destinaţia terenurilor se stabileşte pe baza
informaţiei primăriei municipiului, oraşului, satului (comunei) pe al cărei
teritoriu este situat terenul.
(2) Dreptul de vînzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă
aparţine statului, persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova,
precum şi persoanelor juridice al căror capital social nu conţine
investiţii străine.
(3) În cazul în care cetăţenii străini sau apatrizii devin proprietari de
terenuri cu destinaţie agricolă sau ale fondului silvic prin moştenire
legală sau testamentară, ei au dreptul de a le înstrăina prin acte
juridice între vii numai  cetăţenilor Republicii Moldova.
(4) De dreptul preferenţial la cumpărarea terenului (a unor sectoare din
teren) proprietate comună beneficiază coproprietarii.
Legea nr. 1308 din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul
de vînzare-cumpărare a pămîntului, în Monitorul Oficial Nr. 57-58 din
04.09.1997.
 3.4. Răscumpărarea animalelor domestice în
cazul încălcării regulilor de comportare cu
acestea (art.540 Cc)
Condiţiile:
 proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd
evident regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare
umană ţinerea câinilor legaţi la lanţ cu animalele.
Efectul:
 orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul
se stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărîre judecătorească.
Regula data nu se aplică:
- animalelor din grădinile zoologice, celor dresate.
3.5. Privatizarea (Legea nr. 627  din  04.07.1991
cu privire la privatizare, în Monitorul Oficial nr. 135-136  
din 09.12.1999.

Definiţia:
privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce
constituie domeniul privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale, denumite în
continuare bunurile statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale, în proprietate privată, prin
modalităţile prevăzute de prezenta lege (art. 1).
Concluzia:
Privatizarea este un mod benevol de stingere a dreptului
de proprietate.
 Scopurile de bază ale privatizării
(art.2)

a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi

dezvoltarea economiei;
b) lărgirea sectorului privat;
c) atragerea investitorilor persoane fizice şi juridice autohtone şi
străine la privatizarea obiectivelor;
d) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi a pieţei imobiliare;
e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de producţie ale
întreprinderilor, producerea mărfurilor (prestarea serviciilor)
competitive şi extinderea pieţei de desfacere a acestora.
 Principiile de bază ale privatizării:

a) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei;

b) accesul liber şi egalitatea în drepturi pentru toţi participanţii la procesul de
privatizare;
c) înstrăinarea bunurilor statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale,
atît cu plată, cît şi în mod gratuit;
d) transparenţa şi publicitatea procesului de privatizare;
e) acumularea veniturilor la buget;
f) acordarea anumitor facilităţi, după caz, salariaţilor întreprinderilor supuse
privatizării, inclusiv fondarea de întreprinderi populare;
g) respectarea legislaţiei în vigoare în procesul de privatizare;
h) utilizarea metodelor de marketing bazate pe concurenţă, transparenţă,
informarea amplă a potenţialilor investitori, a populaţiei despre obiectivele şi
rezultatele privatizării.
 Obiectele pasibile privatizării
- întreprinderile, instituţiile şi complexele patrimoniale unice, valorile
mobiliare (cotele de participaţie) din societăţile comerciale, incluse în
programele de privatizare, aprobate prin lege de către Parlament.
- valorile mobiliare (cotele de participaţie) ale diferitelor societăţi comerciale
şi alte bunuri transmise de către persoanele fizice şi juridice în proprietatea
statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în contul achitării datoriilor
faţă de bugetul de stat şi bugetele locale;
- acţiunile rămase nesolicitate contra bonuri patrimoniale;
- obiectivele nefinalizate a căror construcţie a fost finanţată din mijloacele
statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale;
- fondul de locuinţe proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale şi obiectivele din fondul de imobile cu altă destinaţie decît cea
locativă;
- întreprinderile agricole;
- terenurile;
- obiectivele restituite în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale în urma rezilierii contractelor de vînzare-cumpărare.
 Modalităţile de efectuare a privatizării
(art.11)

a) înstrăinarea obiectivelor supuse privatizării prin concursuri comerciale sau

investiţionale, prin negocieri directe şi prin licitaţii publice;
b) vînzarea valorilor mobiliare prin intermediul Bursei de Valori;
c) transmiterea în proprietate privată, cu titlu gratuit, a obiectivelor supuse
privatizării;
d) vînzarea obiectivelor supuse privatizării la un preţ simbolic;
e) fondarea de întreprinderi noi cu capital mixt sau majorarea, pe contul
investitorilor, a capitalului social al celor existente;
f) compensarea, pe contul bunurilor (acţiunilor) întreprinderilor supuse
privatizării, a datoriilor certe ale statului faţă de subiecţii privatizării;
g) prin modalităţi combinate, inclusiv în baza unor proiecte individuale
aprobate de Parlament.
 3.6. Exproprierea pentru cauză
de utilitate publică
Cadrul juridic al exproprierii:
 art.46 din Constituţie;
 Art.501 din Cc RM;
 Legea exproprierii pentru cauză de
utilitate publică nr. 448 din 08.07.1999, în
Monitorul Oficial nr. 42-44 din 20.04.2000,
(în continuare - Legea nr.448/1999).
 Definiţia - art.1 din Legea
nr.488/99
Expropriere reprezintă transferul:
- de bunuri şi de drepturi patrimoniale din domeniul privat în
domeniu public
 către stat de bunuri proprietate publică a UAT sau cedarea către
stat sau UAT a drepturilor patrimoniale;
în scopul efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de
interes naţional sau local,
 în condiţiile legii,
 după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Obiectul exproprierii (art. 2 din Legea
nr.488/99) de interes naţional pot fi:
    „a) bunurile imobile ...: terenurile, subsolul, bazinele de apă, pădurile,
clădirile, construcţiile şi alte obiecte legate de pămînt, a căror permutare este
imposibilă sau le aduce prejudicii iremediabile, astfel încît nu mai pot fi folosite
la destinaţie;
    b) dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile pe un termen de pînă la 5 ani,
dacă părţile nu convin asupra unui alt termen;
    c) drepturile patrimoniale şi personale nepatrimoniale, legate nemijlocit de
invenţiile care pot contribui considerabil la asigurarea intereselor de apărare şi de
securitate ale ţării;
    d) valorile cultural-artistice şi istorice de o importanţă excepţională pentru
sentimentele naţionale ale poporului, precum şi cele care atestă statalitatea ţării;
    e) dreptul de proprietate asupra reprezentanţilor florei şi faunei pentru care
spaţiul natural al Republicii Moldova este propriu dezvoltării şi reproducerii şi
care se află pe cale de dispariţie în lume, în cazul existenţei pericolului real de
dispariţie şi de nereproducere a speciei.”
Critica prevederilor legale

Unii autori consideră că „mai corect ar fi ca

ultimele două grupe de obiecte, datorită importanţei
lo, să fie scoase din circuitul civil şi trecute prin
lege la categoria bunurilor din domeniu public.
Astfel, va decădea neceditate exproprierii lor”.

Sergiu Baieş şi Nicolae Roşca, Drepturile reale

principale, ed. a III-a, Chişinău, Tipografia
Centrală, 2016, p.111.
Obiectul exproprierii (art. 2 din Legea
nr.488/99) de interes local pot fi:

bunurile imobile şi drepturile patrimoniale asupra

a) bunurile imobile, la care se raportă: terenurile,
subsolul, bazinele de apă, pădurile, clădirile,
construcţiile şi alte obiecte legate de pămînt, a căror
permutare este imposibilă sau le aduce prejudicii
iremediabile, astfel încît nu mai pot fi folosite la
destinaţie;
    b) dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile pe
un termen de pînă la 5 ani, dacă părţile nu convin
asupra unui alt termen.
  
 Bunurile mobile ca obiect al exproprierii (art. 2
alin. 3 din Legea nr.488/99)

Condiţiile:
- în caz de stare de urgenţă, de asediu şi de război, pot fi expropriate bunuri
mobile stabilite prin lege organică.
Prin urmare, „urmează ... să fie adoptată încă o lege care să indice
bunurile mobile ce pot fi expropriate în caz de război ori de stare
excepţională”.
Unii autori consideră că „bunurile mobile nu pot fi expropriate nici în caz de
stare excepţională, nici în caz de război, ci urmează a fi aplicată rechiziţia”.
A se vedea: Legea nr. 1384 din  11.10.2002 cu privire la rechiziţiile de
bunuri şi prestările de servicii în interes public, în Monitorul Oficial nr. 178-
181 din 27.12.2002.
A se vedea: Ibid. (se utilizeză pentru a indica referinţa bibliografică imediat
precedentă).
 Aspecte critice

1. Bunurile care pot fi expropriate: bunurile imobile din domeniul

privat;
2. Domeniul aflării bunului:
 nu pot fi expropriate bunurile aflate în domeniul public prin
natura sau destinaţia lor şi pot fi afectate utilităţii publice prin
actul de putere al autorităţii comepetente a statului sau uat (art. 11
din Legea nr.523 din  16.07.1999 cu privire la proprietatea
publică a unităţilor administrativ-teritoriale, în Monitorul Oficial
nr. 124-125 din 11.11.1999);
 sunt pasibile de expropriere doar bunurile imobile din domeniul
privat.
Subiecţii exproprierii
Expropriatul
este proprietarul sau titularul
de alte drepturi reale asupra
obiectului exproprierii (art. 3
din Legea nr.488/99).
Expropriatorul
este statul pentru lucrările de
interes naţional şi pentru
lucrările de interes local, prin
organele lui abilitate sau prin
persoane special desemnate
conform legii(art. 4 din Legea
nr.488/99).
Principiile exproprierii:

a) existenţa unei cauze de utilitate publică

(art.46 Constit., art.501 Cc, art.5 alin. 1 din
Legea 488/99);
b) existenţa unei despăgubiri care trebuie să fie:
 drepte, adică expropriatul cade de acord cu
suma despăgubirii propruse de expropriator.
 prealabile, adică exproprierea va opera numai
după achitarea despăgubirii.
 Soluţionarea litigiilor privind cuantumul
despăgubirii art. 15 din Legea nr.488/99

Organul competent de a soluţiona litigiul este:

 instanţa de judecată care instituie o comisie de experţi la care pot
participa cîte un reprezentant al expropriatorului şi al
expropriatului.
Despăgubirea se compune din:
 valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale supuse
exproprierii şi
 daunele cauzate proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale
(alin. 2)
Calcularea cuantumului despăgubirii

Comisia de experţi şi instanţa de judecată trebuie să ţină cont de:

 preţul la care se vând imobilele şi drepturile de acelaşi fel în
teritoriul respectiv, la data întocmirii actului de expertiză, precum şi
 de prejudiciile aduse proprietarului sau, după caz, titularilor de alte
drepturi reale, luînd în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
 preţul normativ stabilit în baza tarifelor prevăzute de legislaţie, în
cazul exproprierii de teren, care nu trebuie să fie mai mică decât
acesta.
Despăgubirea revine:
1. Proprietarului bunului imobil şi
2. Titularului altor drepturi reale.
Procedura exproprierii

Declararea utilităţii publice (art.6):

a) pentru lucrările de interes naţional - de către Parlament;
b) pentru lucrările de interes local al unităţii administrativ-
teritoriale - de către consiliul ei;
c) pentru lucrările de interes comun al mai multor raioane şi/sau
municipii - de către consiliile lor, iar în caz de divergenţe - de
către Guvern;
d) pentru lucrările de interes comun al mai multor oraşe şi/sau
sate din teritoriul unui raion - de către consiliile acestor oraşe
şi/sau sate, iar în caz de divergenţe - de către consiliul raional.
 Cercetarea prealabilă (art.7)

Declararea utilităţii publice se face numai după:

 efectuarea unei cercetări prealabile de către comisiile formate şi
 numai dacă se întrunesc toate condiţiile pentru expropriere.
Cercetarea prealabilă se efectuează:
 conform regulilor stabilite prin regulament aprobat de Guvern.
Rezultatul cercetării se consemnează într-un proces-verbal înaintat
organelor care au numit comisia.
 Obiectivele cercetării prealabile
(alin.4 art.7)
Stabilirea existenţei:
 elementelor justificative ale interesului
naţional sau local,
 premiselor economico-sociale, ecologice
sau de altă natură ale necesităţii lucrărilor,
 încadrării lor în planurile de urbanism şi de
amenajare a teritoriului, aprobate conform
legii.
 Publicitatea declarării utilităţii
publice (art.8)
Actul de declarare a utilităţii publice de interes naţional şi de interes
local se aduce la cunoştinţă publică prin:
 afişare la sediul consiliului local în a cărui rază este situat
obiectul exproprierii şi
 prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
(alin.1).
Excepţie (alin.2):
Nu se dau publicităţii actele prin care se declară utilitatea publică
pentru lucrări privind apărarea ţării şi securitatea naţională în cazul
în care ele prezintă secret de stat.
Operarea exproprierii

Exproprierea va opera numai după îndeplinirea măsurilor prealabile

reglementate la art.9-12 care se rezumă la:
1. înştiinţarea în scris a potenţialului expropriat despre
expropriere;
2. comunicarea expropriatului a ofertei de despăgubire,
modalitatea trecerii drepturilor;
3. expropriatului locuinţei sau terenului i se propune o altă
locuinţă sau teren. Dacă preţul celor propuse este mai mic
decât celor expropriate, i se achită diferenţa.
Consecinţele îndeplinirii măsurilor
prealabile
 dacă expropriatul acceptă condiţiile exproprierii, el îşi dă
consimţământul pentru compensarea imediată şi echitabilă;
 Dacă expropriatul nu acceptă condiţiile exproprierii, el are
dreptul să facă întîmpinare împotriva propunerii de expropriere
prin care expropriatul înaintează exigenţele proprii privind
condiţiile exproprierii.
Depunerea întâmpinării:
 în termen de 45 de zile de la primirea notificării, la organul care a
făcut propunerea de expropriere.
 Soluţionarea întâmpinării (art.11)

Termenul de soluţionate:
 30 de zile.
Organul competent:
- comisia constituită prin hotărîre a Guvernului pentru lucrările de
interes naţional şi prin decizie a consiliului local pentru lucrările de
interes local sau prin decizie a consiliilor locale respective pentru
lucrările de interes comun.
Componenţa comisiei şi activitatea ei sunt reglementate la alin. 2-6
din Lege.
Decizia comisiei motivată:

1. Se comunică părţilor timp de 5 zile

2. Serveşte temei pentru determinarea cunatumului despăgubirii ce
nu trebuie să fie mai mică decât cea stabilită în propunere.
Efectele soluţionării întâmpinării :

1. Dacă expropriatul acceptă condiţiile din decizia comisiei,

atunci:
 părţile stabilesc modalităţile de transfer a dreptului de proprietate,
mărimea despăgubirii și modul de achitare.
Forma acordului – autentificat notarial (art.12 alin.4).
2. Dacă nu se ajunge la un compromis:
 Exproprierea va opera în baza hotîrârii de judecată cu
despăgubire justă şi prealabilă.
 Procedura judiciară este reglementată la art.13-17 din lege.
Efectele operării exproprierii

a) Se sting drepturile reale şi obligaţionale asupra

bunului expropriat.
b) Se achită o despăgubire justă şi prealabilă.
Termenul de achitare – se stabileşte de părţi.
Lipsa acordului:
- Instanţa de judecată stabileşte termenul de plată
care nu trebuie să depăşească 30 zile de la rîmânerea
definitivă a hotărârii şi se depune pe contul
expropriatului.
 Drepturile expropriatului
a) Preemţiune (art.18):
-dacă lucrările nu s-au efectuat şi expropriatorul doreşte să
înstrăineze bunul imobil, expropriatul-fost proprietar are dreptul de a-
l cumpăra.
Procedura exercitării dreptului de preemţiune: art.18 din Lege, art.
1143-1150 Cc.
Expropriatorul înştiinţează despre vânzarea bunului, comunicând
preţul care nu trebuie să fie mai mare decât despăgubirea
actualizată, şi oferă termen de 30 zile.
Sancţiunea nerespăctării dreptului de preemţiune – legea nu o
stabileşte. Urmează să se aplice art.1146 Cc.
Drepturile expropriatului

b) Dreptul la închiriere:
- Dacă până la efectuarea lucrărilor se dă bunul în chirie, fostul proprietar
are dreptul de preemţiune;
c) Dreptul la retrocedare (art. 19 alin. 2-4).
Temei: neutilizarea bunului expropriat la destinaţie
timp de un an.
Se face în baza hotărârii instanţei de judecată.
Expropriatul depune cerere şi motivează cerinţele retrocedării.
d) Dreptul de retenţie (art.20):
- Expropriatul poate reţine bunul până la data primirii despăgubirii ce i se
cuvine.
 3.7. Rechiziţia (art.541 Cc)

Definiţia:
„Rechiziţia este un mod de încetare a dreptului de proprietate
potrivit căruia bunurile proprietarului se retrag în interesul societăţii
în cazuri excepţionale în condiţiile stabilite de legislaţie”.
A se vedea: Sergiu Bieş şi Nicolae Roşca, Drept civil. Drepturile
reale principale, ed.a III-a, Chişinău, Tipografia Centrală, 2016,
p.117.
Împrejurări excepţionale:
 calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie
excepţională.
 Condiţiile stabilite de legislaţie

1. Legea nr. 1384 din  11.10.2002 cu privire la rechiziţiile de

bunuri şi prestările de servicii în interes public, în Monitorul
Oficial nr. 178-181 din 27.12.2002.
2. Hotărârea Guvernului nr. 283 din  14.03.2005 despre
aprobarea Regulamentului cu privire la rechiziţiile
de bunuri şi prestările de servicii în interes public, în
Monitorul Oficial nr. 51-54 din 01.04.2005.
Efectele rechiziţiei

1. Dacă după încetarea situaţiei excepţionale, lucrul rechiziţionat

s-a păstrat în natură, persoana al cărei bun a fost rechiziţionat
are dreptul:
 de a cere restituirea lui, precum şi
 preţul folosirii lui, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de
divergenţă, prin hotărîre judecătorească.
2. Dacă după încetarea situaţiei excepţionale lucrul rechiziţionat nu
s-a păstrat în natură, persoana al cărei bun a fost rechiziţionat are
dreptul:
- să ceară preţul bunului, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de
divergenţă, prin hotărîre judecătorească.
 3.8. Confiscarea (art.542 Cc)

Definiţia:
„trecerea gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) către stat,
în temeiul unei hotărâri a instanţei de judecată sau a unei alte autorităţi
publice competente, a unui bun ca sancţiune pentru fapte iliciteˮ.
Sergiu Bieş şi Nicolae Roşca, Op.cit., p.118.
Cazurile şi în condiţiile confiscării sunt prevăzute de lege.
Temeiul confiscării bunurilor:
 hotărârea judecătorească;
 actul administrativ.
   
 Confiscarea potrivit Codului Penal nr. 985 din  18.04.2002, în
Monitorul Oficial nr. 72-74 din 14.04.2009

Articolul 106. Confiscarea specială

    (1) Confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a bunurilor
indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate,
se confiscă contravaloarea acestora.
        (2) Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare):
      a) utilizate sau destinate pentru săvîrșirea unei infracțiuni;
      b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
     c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
      e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
    f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din
veniturile de la aceste bunuri;
    g) care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
      (21) Dacă bunurile rezultate din infracțiuni şi veniturile de la aceste bunuri au fost comasate cu
bunurile dobîndite legal, se confiscă acea partea din bunuri sau contravaloarea acestora care corespunde
valorii bunurilor rezultate din infracțiuni şi a veniturilor de la aceste bunuri.
      (3) Dacă bunurile menționate la alin. (2) lit. a) și b) aparțin sau au fost transferate oneros unei
persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se confiscă
contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit unei persoane care
nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea acestora, bunurile se confiscă.
      (4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală.
    (5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvîrşite prin intermediul unui organ de
presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.
 Confiscarea extinsă
(art. 1061 CP)

    (1) Sînt supuse confiscării şi alte bunuri decît cele menţionate la art. 106 în cazul în care persoana este
condamnată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 158, 165, 206, 208 1, 2082, 217–2174,
218–220, 236–240, 243, 248–253, 256, 260 3, 2604, 279, 280, 283, 284, 290, 292, 302, 324–329, 3302,
332–3351 şi dacă fapta a fost comisă din interes material.
    (2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
    a) valoarea bunurilor dobîndite de persoana condamnată timp de 5 ani înainte şi după săvîrşirea
infracţiunii, pînă la data adoptării sentinţei, depăşeşte substanţial veniturile dobîndite licit de aceasta;
    b) instanţa de judecată constată, în baza probelor prezentate în dosar, că bunurile respective provin din
activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
    (3) La aplicarea prevederilor alin. (2) se va lua în considerare şi valoarea bunurilor transferate de către
persoana condamnată sau de o persoană terţă unui membru de familie, persoanelor juridice asupra cărora
persoana condamnată deţine controlul sau altor persoane care ştiau ori trebuiau să ştie despre dobîndirea
ilicită a bunurilor.
    (4) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobîndite se va ţine cont de
valoarea bunurilor la data dobîndirii lor şi de cheltuielile făcute de persoana condamnată, inclusiv de
persoanele prevăzute la alin. (3).
    (5)  Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobîndite licit, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri care acoperă valoarea acestora.
    (6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse
confiscării, inclusiv bunurile în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activităţile
infracţionale, precum şi veniturile sau foloasele obţinute din aceste bunuri.
    (7) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobîndite în perioada prevăzută la alin. (2) lit. a),
care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
 Confiscarea potrivit Codului vamal
nr. 1149 din  20.07.2000, în Monitorul Oficial nr. ed.special din
01.01.2007.

Articolul 282. Executarea deciziei organului vamal privind confiscarea

    (1) La expirarea termenului de depunere a plîngerii împotriva deciziei organului vamal privind confiscarea,
mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri care fac obiectul acestei decizii se confiscă, indiferent de faptul dacă
sînt proprietatea contravenientului şi indiferent de faptul dacă contravenientul a fost identificat sau nu.
    (2) Dacă organul vamal nu ridică mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri prevăzute la alin.(1),
contravenientul sau persoana care le deţine trebuie să le predea organului vamal în termen de 15 zile de la data
înmînării sau expedierii deciziei, iar în cazurile de depunere a plîngerii împotriva acesteia, în termen de 15 zile de la
data emiterii deciziei privind nesatisfacerea plîngerii. În caz contrar, decizia de confiscare emisă de organul vamal
este îndeplinită de către executorul judiciar şi remisă, cu menţiunea executării, organului vamal care a emis-o.
    [Art.282 al.(1) modificat prin LP152 din 01.07.16, MO245-246/30.07.16 art.517; în vigoare 01.08.16]
    (3) În cazul în care nu este posibilă confiscarea mărfurilor şi a mijloacelor de transport care fac obiectul
contravenţiei vamale, a mărfurilor şi mijloacelor de transport dotate cu ascunzişuri speciale pentru trecerea peste
frontiera vamală a mărfurilor şi a altor bunuri care fac obiectul contravenţiei vamale, tăinuite de controlul vamal,
precum şi a mijloacelor de transport cu care a fost transportat obiectul contravenţiei vamale, de la contravenient se
percepe costul acestora în modul stabilit la art.281.
    (4) Mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri (cu excepţia valutei străine, obiectelor de artă, obiectelor de
valoare istorică sau arheologică, obiectelor prohibite pentru circulaţie), ridicate de la persoană în cazul de
contravenţie vamală, pot fi răscumpărate de aceasta, cu acordul organului vamal ierarhic superior, la un preţ dublu,
în vigoare la momentul depistării contravenţiei, pînă a se recurge la executarea deciziei de confiscare.
    [Art.282 al.(4) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
 Confiscarea potrivit Codului contravenţional nr. 218
din  24.10.2008, în Monitorul Oficial nr. 3-6 din 16.01.2009

„Articolul 48. Utilizarea fondurilor nedeclarate, neconforme sau venite din

străinătate pentru finanţarea partidelor politice
    (1) Utilizarea de către partidele politice a unor fonduri nedeclarate,
neconforme sau venite din străinătate
    se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei fizice sau cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
    (2) Mijloacele băneşti utilizate în modul prevăzut la alin. (1) se confiscă şi
se fac venit la bugetul de stat.
    [Art.48 în redacția LP36 din 09.04.15, MO93/14.04.15 art.134; în vigoare
14.04.15]