BUNURI MOBILE VERSUS IMOBILE

-Dinulescu Alexandra
Facultatea de Management grupa 106

Cuprin
 s
Secțiunea 1.Definitii......................................................................................................................3
Secțiunea 2.Bunuri imobile..........................................................................................................3
Secțiunea 3.Bunuri mobile...........................................................................................................5
Concluzii.........................................................................................................................................6
Bibliografie.....................................................................................................................................7

Secțiunea 1.Definitii

Art. 461 C. civ. din 1864: „Toate bunurile sunt mobile sau imobile”, aceasta
fiind principala (și tradiționala) distincție realizată cu privire la bunuri.
Art. 538 alin. (1) C.civ: „Rămân bunuri imobile materialele separate în mod
provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt
păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt
temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate, iar alineatul
2 al aceluiaşi articol prevede că materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în
locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această
destinaţie.”
Art. 539 C.civ: „Bunurile imobile, acele lucruri pe care legea nu le consideră
imobile, această calitate fiind stabilită şi pentru undele electromagnetice sau
asimilate acestora, precum şi pentru energia de orice fel produse, captate şi
transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent
de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.”

2
Secțiunea 2.Bunuri imobile
BUN IMOBIL, lucru care are o aşezare fixă, stabilă şi care deci nu poate fi
mutat dintr-un loc în altul fară să-şi piardă destinaţia iniţială sau identitatea.
Bunurile imobile pot fi imobile prin natura lor, prin destinaţia lor sau prin
obiectul lor.
Regimul juridic ce le este aplicabil prezintă următoarele particularităţi:
tulburarea posesiei unui lucru imobil este sancţionată prin intermediul acţiunilor
posesorii; prin dispoziţia imperativă a legii se stabileşte că înstrăinarea pentru a
fi valabilă trebuie făcută în forma înscrisului autentic; înstrăinarea sau grevarea
unei construcţii bun comun al soţilor, în timpul căsătoriei, se poate face valabil
de către unul dintre soţi numai cu consimţământul expres al celuilalt soţ;
acţiunea în justiţie referitoare la un bun imobil având un caracter real, se
intentează la instanţa locului unde se află imobilul; înstrăinarea unor asemenea
bunuri este supusă formelor de publicitate imobiliară (după caz: înscrieri în
transcripţii sau întabulări în cartea funciară), executarea silită asupra imobilului
este cârmuită de reguli speciale, deosebite de acelea aplicabile mobilelor; numai
imobilele pot fi ipotecate sau uzucapate.
Bunurile imobile prin natura lor sunt terenurile, izvoarele şi cursurile de apă,
plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu
caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor
submarine situate pe platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural
sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent (art. 537 C.civ.)
Bunurile imobile prin destinaţie sunt, prin natura lor, lucruri mobile, însă,
dată fiind destinaţia lor, stabilită de proprietar, legea le consideră imobile.

Astfel, potrivit art. 538 alin. (1) C.civ., rămân bunuri imobile materialele
separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât
timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui
imobil care sunt temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi
reintegrate, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că materialele aduse pentru
a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care
au dobândit această destinaţie.

Bunurile imobile prin determinarea legi (Vechiul cod civil denumea această

categorie „bunuri imobile prin obiectul la care se aplică”, dar în literatura de
3
specialitate s-a precizat, în mod justificat, că denumirea mai exactă ar fi aceea de
imobile prin determinarea legii - D. Alexandresco, Principiile dreptului civil
român, voi. I, Bucureşti, 1926, p. 424.) sunt drepturile reale imobiliare [art. 542
alin. (1) C.civ.], precum şi acţiunile în justiţie care au ca scop valorificarea unui
drept real asupra unui lucru imobil.

Trebuie menţionat faptul că dreptul de proprietate asupra unui lucru imobil nu

este un bun imobil prin determinarea legii, ci un bun imobil prin natura lui,
deoarece dreptul de proprietate este încorporat şi materializat în obiectul său,
deci se confundă cu lucrul ce îi formează obiectul.

Bunurile imobile sunt de trei feluri:

- imobile prin natura lor;

- imobile prin destinaţie;

- imobile prin determinarea legii.

Secțiunea 3. Bunuri mobile

BUN MOBIL, lucru care nu are o aşezare fizică şi poate fi mişcat dintr-un loc în altul,
prin forţa proprie sau cu concursul unei energii străine, fară să-şi piardă valoarea
economică. Un bun poate fi mobil prin natura lui, prin anticipaţie, sau prin
determinarea legii. Bunurile mobile sunt supuse unui regim juridic propriu, care se
distinge prin următoarele particularităţi: posesorul de bună credinţă al unui bun mobil
este prezumat de lege a fi proprietarul acestuia; oricare dintre soţi, poate înstrăina
valabil lucrurile mobile, bunuri comune ale ambilor soţi, fiind prezumat de lege că
acţionează în temeiul unui consimţământ tacit al celuilalt soţ: acţiunea în justiţie
referitoare la un bun mobil se intentează la instanţa de la domiciliul pârâtului;
înstrăinarea bunului mobil nu este supusă unor reguli deosebite faţă de regulile
aplicabile executării silite asupra imobilelor; numai bunurile mobile pot fi date în gaj.

BUNURI MOBILE, lucruri ce nu au o aşezare fixă şi pot fi mişcate dintr-un loc în

altul, prin forţa proprie sau cu concursul unei energii străine, fără să-şi piardă valoarea
economică.
Bunurile mobile sunt de trei feluri:

4
 a) Bunuri mobile prin natura lor (când lucrul mobil corporal poate fi deplasat
dintr-un loc în altul, mişcându-se el însuşi sau fiind mişcat prin acţiunea unei
forţe exterioare);
b) Bunuri mobile. prin anticipaţie (caz în care, iniţial, lucrul este imobil, dar
urmează să devină mobil în viitor, ceea ce face ca părţile contractului să-l
considere mobil prin prisma calităţilor lui viitoare, cum sunt, de pildă, recoltele
încă neculese);
c) Bunuri mobile. prin determinarea legii (categorie din care fac parte drepturile
reale şi acţiunile în justiţie având ca obiect b.m.; drepturile de creanţă, cu
excepţia celor care au ca obiect un imobil; drepturile personale nepatrimoniale).

Bunurile mobile sunt supuse unui regim juridic propriu, care se distinge prin
următoarele particularităţi: posesorul de bună-credinţă al unui b.m. este
prezumat de lege a fi proprietarul acestuia; gajul şi garanţia reală imobiliară
reglementată de Titlul VI al Legii nr. 99/1999 pot privi numai un bun mobil.;
oricare dintre soţi poate înstrăina valabil lucrurile mobile care sunt bunuri
comune ale ambilor soţi, fiind prezumat de lege că soţul acţionează având
consimţământul tacit al celuilalt soţ; acţiunea în justiţie referitoare la un b.m. se
introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului; înstrăinarea bunului mobil. nu
este supusă, în principiu, vreunei forme de publicitate; executarea silită asupra
acestei categorii de bunuri este supusă unor reguli deosebite faţă de regulile
aplicabile executării silite asupra imobilelor.

BUNURI MOBILE NEURMĂRIBILE, sunt acele bunuri de uz personal sau

casnic strict necesare debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult religios
(dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel), alimentele necesare debitorului şi
familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, combustibilul necesar
debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă, bunurile declarate
neurmăribile prin alte dispoziţii legale, bunurile care servesc pentru exercitarea
ocupaţiei debitorului (numai în lipsa altor bunuri urmăribile şi numai pentru
obligaţii de întreţinere, chirii, amenzi sau alte creanţe privilegiate asupra
mobilelor, alocaţiile de stat, indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru
îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de
deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele şi alte indemnizaţii cu
destinaţie specială, iar salariile şi alte venituri periodice doar parţial, în limitele
stabilite de lege).

5
Sectiunea 4. Concluzii

Clasificarea bunurilor prezinta ,in dreptul civil, o semnificatie deosebita atat din

punct de vedere teoretic, cat si mai ales pragmatic, deoarece, pe de o parte, ea
determina natura raporturilor juridice ce se pot stabili cu privire la unele bunuri
si pe de alta parte, regimul juridic al diferitelor categorii de bunuri.

Clasificarea bunurilor in mobile si imobile are ca fundament imbinarea a doua

criterii: cel fizic (natura bunurilor)si cel economic (valoarea bunurilor).

Bibliografie

1. Cristea Silvia Lucia, Dreptul Afacerii, București, Editura Universitară, 2012;

2. Drept civil romin. Autor: Gheorghe Beleiu.
3. Tratat de drept civil. Autor: Paul Cosmovici.
4. Drept civil parte generala. Autor: Gabriel Boroi.

6
7