Universitatea de Stat din Tiraspol

Referat
Etapele dezvoltarii psihologiei
sociale

Elaborat : Crivoi Olga

Verificat : Chirica Galina

2021
Psihologie sociala  este o ramură din cadrul psihologiei care  analizează
procesele de natură psihologică care influențează modul în care
funcționează o societate, precum și modul în care se desfășoară
interacțiunile sociale. Aproximativ  psihologia socială este responsabilă de
studierea relațiilor dintre individ și societate. Adică este interesat să explice
și să înțeleagă interacțiunea dintre oameni și grupuri, produsă în viața socială.

La rândul său, viața socială este înțeleasă ca un sistem de interacțiune, cu

mecanisme și procese de comunicare particulare, în care nevoile ambelor creează
norme explicite și implicite, precum și sensuri și structurare a relațiilor,
comportamentelor și conflictelor.

Cu toate acestea,  istoria psihologiei sociale este de obicei spusă din primele
lucrări empirice, întrucât acestea sunt cele care permit să fie considerată o
disciplină cu suficientă „validitate științifică”, spre deosebire de caracterul
„speculativ” al tradițiilor filosofice.Psihologia socială este, de asemenea, adesea
descrisă ca fiind știința care se interesează despre fenomenele sociale, încercând
să descopere legile și principiile care guvernează coexistența dintre oameni. Astfel,
această ramură a psihologiei este însărcinată cu investigarea diferitelor
organizații sociale, încercând să extragă tiparele de comportament ale oamenilor
care alcătuiesc grupul, rolurile lor și setul de situații care le modulează
comportamentul.

Obiectul de studiu al psihologiei sociale este, după cum am

spus,  influențaRelatii sociale  asupra comportamentului și stărilor mentale ale
oamenilor.

Prima etapă: societatea în

ansamblu
Psihologia socială își începe dezvoltarea în cursul secolului al XIX-lea și este
pătrunsă de o întrebare fundamentală, care pătrunsese și în producția de
cunoștințe în alte științe sociale. Această întrebare este următoarea:  Ce ne ține
împreună într-o anumită ordine socială?  (Baró, 1990).Sub influența
curenților dominanți în psihologie și sociologie, cu sediul în principal în Europa,
răspunsurile la această întrebare s-au găsit în jurul ideii de „minte de grup” care
ne menține între noi dincolo de interesele individuale și de diferențele noastre.
Acest lucru se întâmplă alături de dezvoltarea acelorași discipline, unde lucrările
diferiților autori sunt reprezentative. În domeniul psihologic,  Wilhelm Wundt a
studiat produsele mentale generate de comunitate  și link-urile pe care le-au
produs. La rândul său, Sigmund Freud a susținut că legătura este susținută de
legături afective și de procese de identificare colectivă, în special în raport cu
același lider. Din sociologie, Émile Durkheim a vorbit despre existența unei
conștiințe colective (o cunoaștere normativă) care nu poate fi înțeleasă ca o
conștiință individuală, ci ca un fapt social și o forță coercitivă. La rândul
său,  Max Weber a sugerat că ceea ce ne ține împreună este ideologia,
întrucât din aceasta interesele devin valori și obiective concrete.

Aceste abordări au pornit de la considerarea societății în ansamblu, de unde este

posibil să se analizeze modul în care nevoile individuale sunt legate de nevoile
aceluiași întreg.

A doua etapă: psihologia socială

la începutul secolului
Baró (1990) numește această perioadă, care corespunde la începutul secolului al
XX-lea, „americanizarea psihologiei sociale”, în timp ce centrul studiilor sale se
încheie mutându-se din Europa în Statele Unite. În acest context, întrebarea nu
mai este atât de mult ceea ce ne ține uniți într-o ordine socială (în „întreg”), ci ce
anume ne conduce să ne integrăm în ea la început. Cu alte cuvinte, întrebarea
este  cum se face că un individ se integrează armonios în această ordine
socială.

Acesta din urmă corespunde cu două probleme din contextul american din acea
vreme: pe de o parte, creșterea imigrației și necesitatea integrării oamenilor într-o
schemă specifică de valori și interacțiuni; și pe de altă parte,  cererile ascensiunii
capitalismului industrial.La nivel metodologic, producția de date susținută de
criteriile științei moderne, dincolo de producția teoretică, ia aici o relevanță
specială, cu care abordarea experimentală care fusese deja dezvoltată își începe
avântul.
A treia etapă: criza psihologiei
sociale
Nu fără ca abordările anterioare să fi dispărut, deceniul anilor 60 deschide noi
reflecții și dezbateri despre ce, cum și de ce din psihologia socială (Íñiguez-Rueda,
2003).Acest lucru se întâmplă în cadrul înfrângerii militare și politice a viziunii
americane, care, printre altele, a arătat că  științele sociale nu erau străine
conflictelor istorice  și structurilor de putere, dar contrar (Baró, 1990). În
consecință, au apărut diferite modalități de validare a psihologiei sociale, care s-
au dezvoltat în continuă tensiune și negociere cu abordările tradiționale de natură
mai pozitivistă și experimentalistă.

Criza nu a fost cauzată doar de factori externi, printre care s-au numărat și
mișcările de protest, „criza valorilor”, schimbările în structura producției mondiale
și întrebări despre modelele care au dominat științele sociale (Iñiguez-Rueda,
2003).

Pe plan intern, principiile care au susținut și legitimat psihologia socială

tradițională (și științele sociale în general) au fost puternic pusă la îndoială.
Ridică-te așa  noi moduri de a vedea și de a face știință și de a produce
cunoștințe. Printre aceste elemente s-au numărat în principal natura imprecisă a
psihologiei sociale și tendința către cercetarea experimentală, care a început să fie
considerată foarte îndepărtată de realitățile sociale pe care le-a studiat.