OMOGENITATE ŞI ETEROGENITATE ÎN

ALCĂTUIREA
CLASEI DE ELEVI
    PROIECT REALIZAT DE:
P.I.P.: Pavel Paulina-Maria

           „Absenţa unei şcoli bune devine o problemă socială: ne îmbrăcăm prost, vorbim rău,
votăm brambura, suntem duplicitari şi ne purtăm grosolan pentru că am făcut o şcoală
proastă.”
                                       Andrei Pleşu

            Şcoala are rolul cel mai important în educaţia formală, nonformală şi informală a
copilului care este obiect şi subiect al educaţiei. Interacţiunile acestuia cu mediul şcolar,
mediul socio- cultural de care are parte îi creionează personalitatea. La şcoală interacţionează
în procesul instructiv- educativ mai mulţi actori principali: profesorii, elevii, părinţii şi nu în
ultimul rând clasa de elevi. 
            Omul este o fiinţă socială, mediul în care acesta se dezvoltă îl influenţează profund.
Sunt binecunoscute cazurile copiilor crescuţi in sălbaticie. Spre exemplu Amala şi Kamala
cele două fetiţe care au trăit într-o pădure tropicală în stare animalică au fost profund
influenţate de mediul primitiv. Transferate într-un orfelinat ele nu au reuşit să mai obţină
decât în limite foarte reduse caracteristici ale fiinţei umane. Amala nu a supravieţuit iar
Kamala după şapte ani de viaţă în orfelinat nu a reuşit să stapânească mersul biped iar sub
aspectul modelării informaţionale a reuşit să întrebuinţeze doar vreo patruzeci de cuvinte.
Acest exemplu demonstrează că omul se modelează ca fiinţă umană, ca personalitate numai în
condiţiile socializării , a  educaţiei, a educabilităţii.
            În lucrarea „”Managementul clasei de elevi” profesorul Romiţă B.Iucu îl citează pe
marele psiholog Jean Piaget care susţine că „Problemele sociologice pe care le ridică copilăria
se grupează în două categorii: relaţiile sociale dintre adulţi şi copii şi relaţiile sociale ce se
stabilesc între copiii înşişi.” O mare parte din timpul copilăriei elevii şi-o petrec la şcoală,
clasa de elevi joacă astfel un loc foarte important. În lucrarea „Viaţa în clasă” psihologul
Jackson, 1968 estimează timpul petrecut de 7000 de ore  în clasă în învăţământul primar iar
Rutter estimează un număr de 15.000 de ore petrecute în învăţământul gimnazial. De aceea
timpul petrecut la şcoală este considerabil iar elevii sunt interesaţi de ceea ce li se întâmplă la
şcoală.
             În pedagogia tratiţională organizarea pe clase de elevi şi lecţii pentru un învăţământ
„pentru toţi” a fost posibilă din secolul al VII-lea din vremea pedagogului ceh Jan Anos
Comenius aşa cum susţine lectorul Mariana Momanu în lucrarea „Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare şi grade didactice ”-coordonator Constantin Cucoş, pag.197, ed.
Polirom, Iaşi, 1998.
              Miron Ionescu propune mai multe tipuri de activităţi desfăşurate de binomul profesor
elev:  

    -Activităţi frontale (lecţia, seminarul, pe grupe de elevi, individual)       

    -Activităţi pe grupe dirijate (consultaţii, meditaţii pentru recuperare, exerciţi independente,
vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialişti, concursuri, sesiuni de
comunicări şi referate, redactarea revistelor şcolare, dezbateri pe teme de specialitate, întâlniri
cu oameni de ştiinţă, scriitori, specialişti, serate literare)
    -Activităţi individuale (munca independentă, studiu individual, temele pentru acasă studiul
în biblioteci, pregătirea pentru examen etc).

             Sociologul Adriana Denisa Manea  defineşte clasa de elevi ca „o formaţiune psiho-

socială  structurată în funcţie de particularităţile  de vârstă ale componenţilor acesteia elevii.”
(în „Managementul organizaţiei şcolare”, pag.127, Editura EIKON, 2013, Cluj –Napoca.)
Sunt remarcate de specialist de asemena implicaţiile majore pe care clasa de elevi le are în
procesul instructiv educativ formativ.
             Din punct de vedere psiho-sociologic clasa de elevi este: „ un grup social unde, ca
urmare a interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare şi se manifestă o realitate socială
cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ.” (În Romiţă B.Iucu,
op.cit,  din Nicola Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974). Din punct de vedere didactic clasa de elevi spaţiul destinat
procesului instructiv-educativ având ca finalitate dezvoltarea proceselor intelectuale şi a
motivaţiei pentru studiu în condiţiile unei omogenităţi a colectivului.
            În alcătuirea clasei de elevi  caracteristici de bază sunt şi  omogenitatea şi
eterogenitatea grupului. Omogenitatea se reflectă prin vîrstă, statut, nevoi, interese şi aspiraţii.
Spre exemplu se constituie clase omogene ţinându-se seama de capacităţile intelectuale ale

2
elevilor. Astfel se formează clase cu elevi foarte buni şi clase cu elevi slabi sau foarte slabi.
Lecţile , discuţiile la clasă se ţin de către profesor în funcţie deci de capacităţile individuale
ale elevilor. Stima de sine este un factor de care psohologii şi sociologii atenţionează a se ţine
seama deoarece este un aspect ce nu trebuie neglijat în gruparea elevilor. În clasele omogene
acest aspect este evitat din start deoarece elevii slabi nu se confruntă niciodată cu cei buni
pentru că nu li se oferă acest prilej. Omogenitatea pare a fi potrivită doar pentru elevii foarte
dotaţi care beneficiază de programe speciale de învăţare.
Avantaje ale omogenităţii:
 O astfel de organizare înlesneşte, în cazul claselor cu nivel superior, predarea şi în
general comunicarea profesorului cu grupul de elevi.
 Pentru copii, ea reprezintă avantajul că expunerea profesorului şi discuţiile din clasă
au loc la un nivel accesibil tuturor.
 Un aspect ce nu poate fi neglijat în luarea deciziei cu privire la modalitatea de grupare
a elevilor îl constituie stima de sine. În clasele omogene, aceasta este protejată, căci
eleviloe slabi , ce ar avea de suferit de pe urma comparaţiilor cu cei buni, nu li se oferă
prilejul unei astfel de confruntări.
Aşadar, omogenitatea nu este eficientă decât pentru elevii foarte dotaţi şi numai dacă se
combină cu programe intensive de instruire.
            Unii specialişti sunt de părere că sunt mult mai eficiente clasele eterogene unde se
regăseşte un echilibru între elevii slabi şi cei buni la învăţătură deoarece prin interacţiune
formal şi informal ambele cateogorii de elevi au doar de câştigat. Învăţarea prin cooperare aşa
cum am susţinut mai sus, face bine ambelor categorii, stima de sine nu are de suferit, nu
lipseşte spiritul competiţional pozitiv. Competiţiei i se aduc de asemenea şi alte reproşuri
făcându-se vinovată de situaţii conflictuale şi comportamente agresive în grup ceea ce
psihologii nu recomandă deloc. Elevilor le sunt amplificate anxietatea, teama de eşec şcolar ,
se resimte lipsa comunicării, a încrederii reciproce, grupul clasă manifestă atitudine de
respingere a atmosferei de competiţie.
Avantaje ale eterogenităţii:
 În privinţa receptării mesajelor profesorului, ceea ce este un avantaj pentru clasele
cuprinzând elevi cu succese şcolare se poate transforma într-un handicap pentru
clasele slabe, deoarece elevii din astfel de clase nu vor ajunge niciodată să discute
chestiuni dificile şi vor avea de pierdut în faţa celor buni.

3
  Din punct de vedere al interacţiunilor elevilor, atât în cadrul formal, cât şi informal,
clasele eterogene sunt în mod hotărât mai eficiente. Interacţiunea elevilor buni cu cei
mai puţin buni le aduce foloase nu numai ultimilor, dar şi celor dintâi. S-a arătat, de
exemplu, că, în grupurile incluzând elevi cu acelaşi nivel al rezultatelor ce rezolvă
probleme de matematică, o întrebare adresată altuia, este mai probabil să rămână fără
răspuns decât în grupurile eterogene (Weinstein,1991).
 Pe de altă parte, ei pot ajunge să înţeleagă că fac parte dintr-o clasă slabă şi că au fost
repartizaţi astfel tocmai pentru că nivelul cunoştinţelor şi abilităţilor lor nu este
suficient pentru a fi trimişi într-o clasă bună.
În ultimul timp, gruparea în manieră eterogenă a elevilor este inclusă în multe
programe de reformă educaţională, deşi s-a demonstrat că profesorii, din comoditate
sau din alte raţiuni, preferă clase omogene.
            În concluzie clasa de elevi este un grup foarte important pentru orice copil, pentru că
se perpetuează într-o perioadă de timp destul de îndelungată: ciclul primar, gimnazial, unii
dintre elevi rămân colegi şi la liceu. În cadrul clasei de elevi se formează valori, scopuri,
standarde de comportament. Specialiştii în dinamica grupului susţin „clasa de elevi  este un
grup social primar” cu o structură ce-i conferă stabilitate. Între profesor-elevi, elevi-elevi se
stabilesc relaţii afective de atracţie sau de respingere . Profesorii testează  pe baza testului
sociometric aceste relaţii de simpatie , de antipatie sau de indiferenţă care se crează între
membrii clasei de elevi astfel aceştia au o radiografie clară afectivă asupra colectivului. 
           Pe baza testului sociometric se stabileşte sociograma clasei de elevi-un desen rezultat
al testului sociometric ce redă tipul şi sensul relaţiilor existente între membrii grupului. Pe
baza sociogramei profesorul poate să-şi alcătuiască un plan de intervenţie pentru reamenajarea
interacţiunilor dintre elevi, rolul său fiind cel de animator, de regizor al învăţării, de
coordonator, de organizator şi totodată de participant  al actului invăţarii, doar perceput ca
partener în educaţie de către elevi va avea cu adevărat succes în cariera didactică.

4
                 Bibliografie:
-Manea Adriana Denisa, „Managementul organizaţiei şcolare. Implicaţii ale managementului
democratic participativ la nivelul unităţii şcolare de tip incluziv”, Editura Eikon, 2013, pag.
47-56, 127-130;
-Iucu B.Romiţă, „Managementul clasei de elevi Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de
criză educaţională”, Editura Polirom,  Iaşi, 2006, pag.75-99;
-Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Editura All, Ştiinţe Umaniste, 1998, pag. 31-44;
- Cucoş Constantin, Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cosma, Carmen
Creţu, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”Editura Polirom,
Iaşi,  1998, pag.197- 205, 254-258;