Adolescenţa şi post-adolescenţa sunt cele mai importante perioade în

dezvoltarea personalităţii viitorului adult, a fiinţei umane în general, aceasta

datorându-se nu doar duratei de derulare a proceselor psihologice prin care
indivizii îşi „joacă” propriile şi primele roluri de viaţă în concordanţă cu
modelele acumulate în copilărie, ci şi faptului că este perioada „marilor alegeri".

Psihologul şi filosoful american, Wiliam James, care a făcut muncă de pionierat

în aceste domenii, considera faptul că „ceea ce numim caracter se modelează
precum modelele de ipsos până aproape de vârsta de 30 de ani”. Pe cale de
consecinţă, adolescenţa este în general privită ca fiind acel stagiu de viaţă
caracterizată de perioade de instabilitate şi emoţionalitate ridicată acompaniate
de „trezirea” şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale tinerilor. „Este perioada
de apariţie a unor inevitabile «furtuni psihice», de stres, suferinţă, pasiune şi
rebeliune împotriva autorităţii adulţilor. Fiecare dintre noi ne aducem aminte –
de multe ori cu plăcere – de marile iubiri şi deznădejdi, de marile suferinţe şi
perioade în care nu eram înţeleşi de către părinţi, prieteni sau profesori. Da,
acestea fac parte din normalitatea adolescenţei. Parcurgerea acestor etape nu
este doar inevitabilă, ci şi necesară în formrea unei personalităţi adulte
performante”, ne spune Aurelian Danu, membru al Asociaţiei Psihologilor in
Braşov.

Adolescenţa este inaugurată printr-o serie de modificări fizice „dramatice”. Cea

mai evidentă schimbare este creşterea, mai exact creşterea rapidă în înălţime şi
greutate. Acest proces începe la aproximativ vârsta de 8-9 ani la fete şi la vârsta
10-11 ani la băieţi. În următorii şapte ani, majoritatea adolescenţilor,
aproximativ 98% vor atinge  înălţimea lor de adulţi. Din punct de vedere
psihologic, aceste modificări fizice generează modelele de identitate specifice
fiecărui sex în parte. Tinerii încep să treacă de la percepţia de „băieţel” sau
„fetiţă” la un nou statut perceptiv, respectiv de bărbat sau femeie. Această
modificare perceptuală este foarte importantă în înţelegerea viitorului rol pe
care identitatea fizică îl va atribui viitorului adult, respectiv cel de tată sau
mamă. Înţelegerea corectă de către adolescenţi a acestei perioade este foarte
importantă în contextul în care cel mai important rol în definirea identităţii
statutului sexual, al rolurilor implicite şi al modului de relaţionare este şi trebuie
sprijinit de comunicarea cu părinţii, aceştia fiind cei care contribuie semnificativ
la formarea unei personalităţi sănătoase. Revenind la modelul fizic, de semnalat
este şi mecanismul în care aceste modificări fizice generează şi modele ideale
privite ca tipologii care contribuie la alegerea viitorilor parteneri de viaţă, a
prietenilor, a anturajului. „Adolescenţii sunt deosebit de preocupaţi dacă
caracteristicile lor fizice – înălţime, greutate - sunt de forma sau dimensiunea
«corectă», «ideală» în raport cu «portretele» create de televiziune şi reviste.
Până la un punct nu este nimic greşit să îţi doreşti să ai musculatura lui Arnold
Schwarzenegger sau să fii ca păpuşa Barbie. Dar doar până la un punct…
Dincolo de această graniţă, fără comunicarea şi consilierea familiei, putem
constata apariţia unor tulburări majore în formarea personalităţii. Ele pot
perturba procesul de formare al imaginii de sine, creând modele distorsionate,
iar prin acestea idealuri de viaţă distorisionate şi false modele de succes”,
precizează specialistul braşovean. Iată cum primul element la care trebuie să fim
atenţi în aprecierea procesului de dezvoltare al tinerilor în adolescenţă, cel al
modificărilor fizice, devine unul deosebit de important din perspective formării
viitoarei personalităţi şi a identităţii de sine. Cum ar arăta societatea dacă
adolescenţii ar fi „replici” ale lui Schwarzenegger sau ale Pamelei Anderson?
Este interesant de abordat, ca sistem de referinţă, şi cum ar  societatea dacă
tinerii ar fi copii ale unor vedete, precum cele amintite mai sus. Oare nu cumva
am pregăti o societate a formelor fără fond? „Nu dorim să ne înţelegeţi greşit în
aprecierea celor două personalităţi. Dorim doar să atragem atenţia asupra a două
aspecte: un tânăr sau o adolescentă dezvoltată armonios înseamnă o viitoare
personalitate armonioasă. În definitiv, fiecare dintre noi purtăm o «amprentă»
fizică moştenită, dispunem de anumite abilităţi pe care trebuie să le dezvoltăm
şi avem capacitatea să ne identificăm nu cu «false» imagini, ci cu noi înşine, cu
imaginea pe care dorim să o avem, cu propriul nostru model. Apoi, fiecare
adolescent este unic în felul său. Arta părinţilor, a dascălilor, a tuturor în celor
care sunt implicaţi în formarea adolescenţilor este acea de a-i ajuta pe aceştia să
se definească pe sine ca entităţi unice, maximizând potenţialul fiecărui
adolescent”, explică Aurelian Danu necesitatea ca fiecare individ să îşi
„croiască” propria personalitate. În concluzie, a te dezvolta armonios înseamnă
a găsi acel echilibru între fizic şi psihologic, capabil să formeze personalităţi
performante. Dacă un adolescent se simte bine, are o viaţă socială normală, îşi
duce viaţa cotidiană ghidat de mediul său de viaţă, de valori şi principii corecte,
putem afirma că asistăm la formarea unui adult capabil să facă faţă tuturor
provocărilor vieţii. Relaţia adolescenţilor cu familia sau despre cum trebuie să le
oferim posibilitatea adolescenţilor să se descopere pe sine Adolescenţa trebuie
privită şi din perspectiva unei perioade în care tinerii sunt supuşi la experienţe
diverse, „testează” comportamente, îşi formează prin mecanismul de încercare
şi eroare reacţiile sociale pe care le „calibrează”  şi le personalizează pentru a fi
utilizate ca viitor adult. Dacă în copilărie părinţii – prin rolul lor protector – îi
însoţeau pe copii la majoritatea activităţilor, în adolescenţă ar trebui să
„învăţăm” să le oferim acestora să exploreze singuri viaţa cotidiană,
consiliindu-i însă şi consolidându-le valorile şi principiile unei societăţi
normale. În această etapă de viaţă, nu trebuie să ne mire că adolescenţii noştri
vor mai multă independenţă, vor să-şi petreacă mai mult timp cu prietenii, vor
să nu prea mai vină cu noi în concediu. Este normal. Fără aceste experienţe de
viaţă pe care adolescenţii le asimilează pe cont propriu, aceştia nu ar putea
înţelege de ce este bine să procedezi într-un anumit fel sau nu, nu ar putea să
valideze sau să invalideze o relaţie, nu ar putea să se orienteze către o carieră
sau alta. Toate acestea nu exclud controlul parental, ci îl implică într-o altă
formă. Dacă în copilărie deciziile de viaţă pentru copii le luam noi, părinţii,
acum rolul nostru începe să se diminueze el restrângându-se la cel de
„sfătuitor”. „Acum este momentul să devenim prietenii copiilor noştri, să
devenim confidenţii adolescenţilor noştri, să devenim partenerii şi  colegii
acestor tineri care îşi caută drumul lor în viaţă. Prin această  modalitate nu
numai că vom fi foarte bine informaţi referitor la creşterea şi dezvoltarea lor, ci
vom putea să le creem repere corecte în ceea ce priveşte alegerea anturajului, a
carierei, a modalităţilor de petrecere a timpului liber, în alegerea partenerului de
viaţă, în capacitatea de a-şi asigura treptat mijloacele prin care va deveni
independent. Faptul că un tânăr frecventează un club nu este tocmai un lucru rău
atâta vreme cât prin comunicare cu el ne asigurăm că această decizie este
asumată şi responsabilă. A interzice mersul în club doar datorită clişeului că
acolo merg doar anumiţi indivizi «dubioşi care consumă băuturi alcoolice şi fac
tot felul de chestii» este o reacţie total greşită din partea părinţilor. A discuta
motivele pentru care aceştia doresc să frecventeze un club, a discuta despre
anturajul în care se vor afla şi despre ce fac ei acolo ar fi o atitudine mult mai
potrivită”, explică Aurelian Danu cum terbuie să se comporte părinţii. Ruperea
adolescentului de familie se realizează în fapt atunci când apar sancţiunile fără
fundament al părinţilor, atunci când apar interdicţiile. Ele sunt cele care creează
frustrări, care vor lăsa urme adânci în formarea unei personalităţi puternice,
capabile de adaptare. Implicaţiile psihologice în „Cazul Bodnariu”
„Dramatismul acestui caz ne determină să atragem atenţia că reacţia autorităţilor
norvegiene în a aplica un «clişeu» de creştere al copiilor este la fel de păgubos
ca şi crearea falselor portrete de imagine de sine realizate de către spoturile
publicitare. Între a ne spune o autoritate publică cum trebuie să ne creştem
copilul şi cum ne învaţă reclamele că trebuie să arătăm nu este nicio diferenţă.
Da, dorim să considerăm că rolul autorităţilor ar trebui să se limiteze la a
asigura apărarea copiilor şi tinerilor de abuzurile părinţilor. Dar aceasta este cu
totul altă problemă. În această situaţie intră abuzul sexual datorat unei tulburări
psihice a părintelui, abuzul de droguri, violenţa domestică etc.”, este de părere
psihologul braşovean.  Mediatizarea acestui caz ne atrage atenţia asupra faptului
că prin hiper-protecţia afişată de către autorităţi se realizează un abuz mult mai
mare: privarea copilului şi tânărului de sprijinul părinţilor naturali. Care poate fi
consecinţa? Crearea unor personalităţi fragile, dar aşa cum doreşte societatea
norvegiană. Una dintre cele mai mari traume este despărţirea copiilor şi
adolescenţilor de părinţii naturali, în condiţiile în care nu se poate demonstra că
aceştia sunt în deplinătatea facultăţilor mentale în a-şi desfăşura rolul educativ
pozitiv. Soţii Bodnariu sunt nişte părinţi normali, aşa cum sunt poate milioane
de părinţi din această lume.  Ei comunicau cu copiii lor, le asigurau cele
necesare dezvoltării şi îşi puneau „amprenta” în a forma cetăţeni oneşti pentru
statul norvegian. Până în momentul de faţă nimeni nu poate dezvolta contrariul.
Însă ne întrebăm cum vor evolua acei copii în lipsa părinţilor naturali sau mai
mult în condiţiile unor părinţi de adopţie „agreaţi” de statul norvegian.
Răspunsul este simplu: vor fi nişte personalităţi „amputate” de către acest
sistem.  „Nu ştiu dacă soluţia rezolvării acestui caz este una diplomatică sau este
mai degrabă una în care psihologii, avocaţii, medicii ar trebui să i-a atitudine.
De ce? Pentru că există probabilitatea ca, peste ani, acei copii, deveniţi adulţi, să
aibă nevoie de serviciilor specialiştilor mai sus amintiţi... Nu dorim să
comentăm mai mult, însă putem accepta «corectarea» unui pseudo-abuz
presupus realizat în familie cu abuzul făcut de stat prin privarea copiilor de
asistenţa părinţilor naturali?”, se întreabă Aurelian Danu. Sfaturi pentru părinţii
adolescenţilor de pretutindeni Specialistul braşoean are şi câteva sfaturi pentru
părinţi. El le recomandă să îi ajutate pe adolescenţi să-şi formeze o imagine de
sine echilibrată atât fizic, cât şi psihologic. Dacă aceştia doresc să „arate” mai
bine sau mai „cool” prin comunicarea cu ei puteţi şi trebuie să aflaţi care sunt
motivele reale ale dorinţei lor, iar apoi puteţi fie să îi orientaţi către sala de
sport, fie către un nutriţionist. A-i ajuta să înţeleagă că între fizic şi psihologic
trebuie să existe un echilibru şi acesta trebuie să îi ducă la a se descoperi pe sine
este cel mai important lucru. Părinţii trebuie să devenă prietenii şi confidenţii
adolescenţilor. Trebuie să acceptem că renunţarea noastră ca părinţi la atitudini
autoritare este benefic pentru dezvoltarea tinerilor noştri. Trebuie să îi sprijinim
şi să îi stimulăm să cunoască societatea în care trăiesc, aşa cum este ea. Mai
degrabă îi dăm un sfat tânărului nostru prieten, decât să îl ţinem „în casa lângă
noi”. Trebuie să îi lăsăm să-şi descopere interesele, preocupările, pasiunile şi să
facă alegeri corecte; Un alt moment în care părinţii greşesc profund este acela
când le refuză „experimentele”. Chiar dacă tânărul nostru doreşte o tunsoare
mai excentrică, tânăra noastră să utilizeze nu ştiu ce culoare excentrică la ojă
sau tinerii noştrii doresc să utilizeze un anumit stil vestimentar, nimeni şi nimic
nu vă opreşte să utilizaţi aceste momente pentru a discuta despre ele. Părinţii 
sunt cei care pot regla şi cu abilita corecta excentricităţile. În definitiv, părul
creşte, unghiile se pot şterge, iar stilul vestimentar se va schimba odată cu
maturizarea. Însă frustrările şi interdicţiile noastre impuse autoritar nu pot şterge
urmele lăsate în formarea viitoarei personalităţi. Este mai uşor să devii prietenul
şi confidentul adolescentului de lângă tine. El de tine are nevoie. Nu îl lăsa să
caute sprijin în altă parte. Uneori consecinţele sunt dramatice.
Numele , prenumele elevului_________________________
Vârsta__________
1. Numește, trei colegi din clasă, cu care ai vrea să mergi într-o excursie.
1. _________________________________________
2. _________________________________________
3. _________________________________________
2. Numește, trei colegi din clasă, cu care nu ai vrea să mergi într-o excursie.
1.__________________________________________
2.__________________________________________
3.__________________________________________

Numele , prenumele elevului_________________________

Vârsta__________
3. Numește, trei colegi din clasă, cu care ai vrea să mergi într-o excursie.
4. _________________________________________
5. _________________________________________
6. _________________________________________
4. Numește, trei colegi din clasă, cu care nu ai vrea să mergi într-o excursie.
1.__________________________________________
2.__________________________________________
3.__________________________________________

Numele , prenumele elevului_________________________

Vârsta__________
5. Numește, trei colegi din clasă, cu care ai vrea să mergi într-o excursie.
7. _________________________________________
8. _________________________________________
9. _________________________________________
6. Numește, trei colegi din clasă, cu care nu ai vrea să mergi într-o excursie.
1.__________________________________________
2.__________________________________________
3.__________________________________________