Combaterea Gărzii de Fier[modificare 

| modificare sursă]

Carol al II-lea

Odată cu ascensiunea lui Hitler în Germania, grupurile de extremă-dreapta din România devin

mai active. Ele apăruseră la începutul anilor '20, în mediile studențești. Se distinge cel mai
mult Garda de Fier prin violențele politice pe care le declanșează, dar și prin influența ei
crescândă. Ideile antiparlamentare, antisemite, naționaliste caracterizează întrutotul acest grup.
Din anul 1933, atentatele, amenințările, agitația și violențele devin un fapt cotidian.
Regele caută pe cineva capabil și hotărât în a combate Garda de Fier. Îl invită pe I.Gh. Duca,
liberal, să formeze un guvern. Îi evitase sistematic pe liberali pentru multă vreme, dar, în acel
moment, nu vedea altă soluție. Acesta organizează alegeri și printr-un decret dizolvă Garda de
Fier, chiar în timpul campaniei electorale. Liberali câștigă și Duca este numit prim-ministru.
Încercarea de oprimare a Gărzii de Fier le-a adus legionarilor ipostaza de victime ale regimului și,
într-o oarecare măsură, multe simpatii. Atacurile începeau cu tema amantei regale de origine
evreiască, Elena Lupescu, continuau cu acuzația de corupție adusă camarilei și se terminau cu
tronul și viața regelui. Însă, la 30 decembrie 1933, I Gh. Duca va fi asasinat în gara din Sinaia de
trei legionari care alcătuiau o "echipă a morții''. Atunci opinia populației se schimbă. Garda de
Fier nu ezitase să ucidă șeful guvernului. Oricine trebuia să se simtă în pericol, chiar și regele.
În luna aprilie în 1933, fratele mai mic al regelui, Principele Nicolae, adăugă la tensiunea deja
existentă în familia regală, se căsătorește în secret cu Ioana Dolletti-Săveanu, la fel cum făcuse
Carol în 1918 cu Zizi Lambrino. Acesta acționează ferm și îl obligă pe Nicolae să divorțeze, el
refuză și este nevoit să plece în Occident. În anul 1935 se împacă, dar ajung repede la conflict
din cauza simpatiilor și sprijinul acordat de principele Nicolae legionarilor. Cum regele era în
război declarat cu legionarii, reacția sa nu a întârziat. Carol îl șterge, în 1937, pe principe din
registrele Casei Regale Hohenzollern-Sigmaringen pe bază de trădare.
Regele Carol al II-lea dând mâna cu Joel Teitelbaum, rabinul șef al dinastiei hasidice Satmar

În România nu existau, practic, comuniști, dar la extrema-dreaptă lucrurile deveneu tot mai
amenințătoare (susținuți de Berlin, legionarii câștigau teren). Carol a încercat, la un moment dat,
să-i aducă sub controlul său, dar fără succes. Regele era considerat de legionari un dușman și
un "jidovit", datorită toleranței sale față de evrei.
În timpul unei vizite de a lui Carol în Occident, în anul 1938, legionari s-au dedat unor noi acte de
violențe. Regele i-a ordonat telefonic lui Armand Călinescu, prim-ministru în aceea perioadă, să
fie uciși liderii legionari. Când a auzit ce i s-a cerut, acesta a spus: "Sire, mi-ați semnat actul de
condamnare la moarte." [28] De la închisoarea din Râmnicu-Sărat au fost ridicați, în noaptea
de 29 spre 30 noiembrie 1938, 14 deținuți în frunte cu Zelea Codreanu, împreună cu asasinii
lui I.Gh. Duca și cei ai lui Mihai Stelescu, ucis în 1936 de o altă echipă a morții. Toți acești deținuți
au fost uciși, prin strangulare, în Tincăbești, sub pretextul unei tentative de evadare.
Armand Călinescu va fi asasinat și el la data de 21 septembrie 1939 în mijlocul Bucureștiului de
către un grup condus de Horia Sima, refugiat la Berlin. Odată cu aceasta, generalul Gheorghe
Argeșeanu a primit ordinul de a pedepsi pe cei responsabili. Astfel, liderii legionarilor din fiecare
județ au fost arestați și executați, apoi expuși în piața publică împreună cu "echipa morții". Nu a
existat niciun proces iar cadavrele au fost lăsate câteva zile întregi pentru a fi văzute de populația
Bucureștiului.
Europa, și împreună cu ea România, intra în zodia Satanei, cum avea s-o denumească regele
Carol al II-lea. Temerile lui se legau, în special, de jocurile politice europene, care puneau în
mare pericol țara. El rămâne loial Franței și Angliei și nu era deloc de acord cu ce se întâmpla în
Germania. În jurnalul său va scrie: "Totul se joacă între Germania, Rusia și Societatea Națiunilor.

Vizita regelui Carol al II-lea la Bălți (2 iunie

1935)