Ion – Relația dintre personaje – Ion și Ana

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în anul 1920, descrie viața

rurală din perioada interbelică și, totodată, veșnicul conflict dintre clasele
sociale, ilustrat prin nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Ion, protagonistul operei este un punct de reper pentru literatura română,

întrucât prin intermediul său este descrisă viața în mediul rural de la
începutul secolului al XX-lea.

Statutul social al eroului este acela de țăran sărac din zona Ardealului, patima
sa pentru pământ izvorând din convingerea că acesta îi va susține demnitatea
și valoarea în comunitate. Inițial, Ion are o poziție socială modestă :
„sărăntocul satului” ceea ce îi generază un puternic complex de inferioritate
însoțit de dorința obsesivă de schimbare a statutului, indiferent de mijloace.
Societatea în care trăiește îi pune în prim plan pe cei cu averi semnificative,
pe când cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru ce
alimentează obsesia protagonistului. În urma căsătoriei cu Ana, statutul
acestuia se transformă, devenind un om înstărit cu o avuție impresionantă,
însă acest nou statut nu îl salvează pe deplin în ochii societății, fiind
considerat principalul vinovat pentru decăderea psihologică și morală a Anei.
Statutul psihologic al personajului îi redă modul de gândire. Pe parcursul
operei, acesta se modifică treptat. Mentalitatea lui Ion este dominată de
încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice
alt sentiment: acesta renunțând la iubirea pentru Florica, în favoarea
oportunității de a-și mări averea „Și pentru o muiere să rămân o viață calic?”.
Căsătoria cu Ana și intrarea în posesia pământurilor lui Vasile Baciu îl face pe
Ion să fie mai încrezător în sine „semeț și cu nasul pe sus”. Ulterior,
realizează că fericirea sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea
și împlinirea pe care o resimte în momentul în care este cu persoana iubită
„Ce folos atâtea pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu e al tău?”.

Marcat de un conflict interior între glasul iubirii și glasul pământului, dilemele

eroului se soluționează prin moartea acestuia, astfel Ion reprezintă un
personaj profund realist cu o psihologie bine individualizată. Statutul moral
este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale. Orgoliul protagonistului
reiese din replica sa față de Vasile Baciu „Da’ ce să fac cu ea?”. Ion este
caracterizat atât de hărnicie, care reiese din faptul că „ îi plăcea să
muncească și respectea toate orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se
trezesc la primele ore ale dimineții”. Ambiție – atitudinea față de pământ și
dispoziția sa de a trece peste orice ca să își atingă scopul, și inteligență
nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru a se
îmbogăți.
Pe de altă parte, Ana reprezintă, din punctul de vedere al statutului social,
imaginea unei fete bogate de la țară, fiind fiica lui Vasile Baciu, un om
influent în societate. Ulterior, ea refuză căsătoria cu un tânăr bogat și alege
cu sufletul, devenind soția protagonistului. Acest lucru îi schimbă radical
destinul. În plan psihologic, Ana se remarcă printr-un mod de abordare
extrem de naiv, specific unei fete fără experiență de viață, crezând în vorbele
de dragoste ale lui Ion, însă lipsa sa ulterioară de afecțiune, în contrast cu
sacrificiile făcute de ea pentru această căsătorie o conduc la decădere. Din
punct de vedere moral, Ana este caracterizată de bunătate și de un calm dus
la extrem. Ea nu se arată a fi o fire conflictuală, ci încearcă să evite orice
altercație posibilă. Atitudinea și gesturile sale, cauzate de o copilărie
nefericită „a crescut singură, lipsită de dragoste părintească mângâietoare…
sufletul ei trist caută o dragoste sfioasă și adâncă”, sugerează o lipsă
flagrantă de personalitate.

Cele două personaje sunt victime ale unor destine iminente, manipulați de
două dorințe diferite : Ion de dorința de a obține pământ, iar Ana de dorința
de a obține afecțiune.

O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cele două personaje o

reprezintă scena horei de duminică din debutul romanului, în care Ion își
manifestă interestul față de Ana prin gesturi tandre „Ion strânse la piept pe
Ana, cu mai multă gingășie, dar și mai prelung”. Profunzimea gesturilor
bărbatului este consolidată și de momentul lui de sinceritate, în care îi
mărturisește fetei „Anuțo, mult aleanu-i în inima mea”. Chiar dacă nu are
sentimente sincere pentru Ana, Ion este hotărât să o cucerească pentru a
ajunge la averea ei. Această scenă evidențiază foarte clar diferența de statut
psihologic dintre cei doi.

O altă secvență relevantă pentru relația dintre Ion și Ana este scena în care
Ion se întoarce nervos de la socrul său din cauza faptului că nu a obținut
pământurile dorite. Pentru a se descărca de frustrări, Ion devine agresiv și
violent cu Ana „O lovi greu peste obrazul drept și apoi cu dosul palmei,
repede peste obrazul stâng”. Această ieșire extremă contrastează foarte
puternic cu dragostea pe care și-o imagina Ana, și o conduce la decădere
morală și psihologică. Situația se degradează constant pe parcursul operei,
sfârșitul găsind relația dintre cei doi într-un punct critic, în care Ana,
nemaifăcând față disperării, își ia viața.

Personajele sunt caracterizate prin mai multe mijloace, construind un

personaj amplu cu numeroase trăsături. Tehnica pluriperspectivismului
(părerea altor personaje) reprezintă unul dintre mijloacele directe de
caracterizare. Astfel, domnul Herdelea evidențiază calitățile țăranului: „e
băiat cumsecade, harnic și isteț”. În contrast, Belciug pune accentul pe latura
lui pune accentul pe latura lui negativă „ești un bătăuș și un om de nimic”.
Faptele, gesturile, atitudinile și limbajul reliefează în mod indirect
agresivitatea acestuia, impunându-și voința prin forță. În duminica horei,
jignit fiind de Vasile Baciu, Ion reacționează potrivit firii sale impulsive,
violente, fapt ce reiese din secvența „îi clocotea sângele și parcă aștepta
înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată apoi sfârteca în
bucățele”. Ana este caracterizată ca fiind gingașă, delicată „Buzele ei subțiri…
dinții cu strungarete, albi ca laptele și gingiile trandafirii de pe deasupra”. Ion
o caracterizează direct, subliniind faptul că este dezagreabilă : „Fata aceasta
uscată cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii” ;
„cât e de slăbuță și urâțică”.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional, în care

statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are.
Drama lui Ion este cea a țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu
poate însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei de
avere. Conflictul de natură exterioară reprezintă eterna neînțelegere pe plan
social între cei privilegiați și cei marginalizați, și se manifestă între Ion Pop al
Glanetașului și Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar un
pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul acesta se manifestă
interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între dragostea
pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului și glasul
iubirii. La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu același glas, iar această
polifonie îi grăbește eroului drumul spre moarte.

Autorul reușește în romanul Ion să redea remarcabila mentalitate a oamenilor

din mediul rural al secolului XX, conturată prin relația dintre Ana și Ion, care
debutează și se sfârșește din același motiv: obsesia celui din urmă de a se
îmbogăți, aceasta determinându-l să renunțe la orice scrupule în vederea
reușitei.