Tehnologii Si Metode Pentru Obtinerea Merelor Ecologice in Sistem Intensiv 2 A1b2

Vârlan Sergiu -Tehnologii şi metode pentru obţinerea merelor ecologice în sistem intensiv
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII NAŢIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE
DEPARTAMENTUL DE BIOLOGIE, ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA
MEDIULUI
Str. Calea Mărăşeşti, nr. 157, Bacău, 600115
Tel. ++40-234-542411, tel./ fax ++40-234-571012
www.ub.ro; e-mail: stiinte@ub.ro
LUCRARE DE DISERTAŢIE
Coordonator ştiinţific: Absolvent:
Prof.Univ.Dr.Ing. Ioan Viorel Raţi Vârlan Sergiu
2015
1
UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

SPECIALIZAREA: VALORIFICAREA RESURSELOR BIOLOGICE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
Tehnologii si metode pentru obţinerea

merelor ecologice in sistem intensiv
Coordonator ştiinţific: Absolvent:
Prof.Univ.Dr.Ing. Ioan Viorel Raţi Vârlan Sergiu
2015
2
Cuprins
Capitolul I-Tehnologii.....................................................................................8
1.1 Factori de influenţă asupra plantaţiei............................................8
1.2 Condiţii de cultivare........................................................................9
1.3 Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu..................................9
1.4 Amplasarea. Lucrări de îngrijire.................................................11
1.5 Tehnologii utilizate în prezent......................................................13
1.6 Protejarea pomilor împotriva unor fenomene meteo.................27
1.7 Protejarea pomilor împotriva rozătoarelor................................29
1.8 Caracteristica principalelor boli ale mărului..............................30
1.9 Descrierea principalilor dăunători dintr-o livadă de măr.........34
Capitolul II-Agricultură ecologică. Norme, proceduri, legislaţie şi soiuri

pretabile..........................................................................................................38
2.1 Caracteristicile unui produs ecologic..........................................38
2.2 Cadru legislativ..............................................................................39
2.3 Conversia la agricultura ecologic.................................................40
2.4 Soiuri rezistente.............................................................................40
3
Capitolul III-Cadrul natural în care s-a experimentat..............................44
3.1 Descrierea locaţiei.........................................................................44
3.2 Descrierea condiţiilor pedoclimatice............................................45
3.3 Descrierea câmpului experimental...............................................48
3.4 Activităţi desfăşurate.....................................................................49
Capitolul IV –Rezultate personale obţinute................................................52
4.1 Monitorizarea creşterii vegetaţiei................................................52
4.2 Creşterea vegetativă şi producţia de fructe.................................53
4.3 Rezistenţa la ger.............................................................................55
4.4 Rezistenţa la rapăn........................................................................56
4.5 Supravegherea nivelului populaţiei speciei Cydia pomonella şi

stabilirea necesităţii aplicării unui tratament de combatere.....................58
Capitolul V-Concluzii şi recomandări.........................................................61
4
Scopul lucrării
În lucrarea de licenţă intitulată ’Flora cormofitelor din împrejurimea localităţii Bicazu

Ardelean’ ,sub îndrumarea domnului Lector Universitar Doctor Milian Gurău am analizat
flora spontană, în special particularităţile şi domeniile de utilizare ale plantelor.
În cadrul lucrării de disertaţie am dorit să finalizez studiul asupra plantelor şi am abordat

problema unei culturi intensive în sistem ecologic, mai precis cultura mărului având la bază
atât principiile fundamentale care trebuie respectate precum şi tehnologiile aplicate în
construcţia şi realizarea unei asemenea plantaţii.
Dat fiind faptul că , pe viitor doresc să creez şi să implementez un proiect de dezvoltare a

unei culturi ecologice cu finanţare europeană ,dobândirea şi cunoaşterea conceptelor
fundamentale ale unei asemenea culturi îmi este mai mult decât utilă.
Mai mult cu această ocazie am avut privilegiul de a avea acces la o bază de date complexă
care m-a ajutat să-mi formez o impresie asupra a ceea ce înseamnă o cultură ecologică.
5
Introducere
Etimologie
Ce înseamnă agricultura ecologică?
‘‘Agricultură ecologică” este o terminologie utilizata şi atribuită de Uniunea

Europeană României pentru definirea unui sistem de agricultură, similar cu termenii
,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.
Ideea de agricultură ecologică s-a dezvoltat ca urmare a creşterii preocupării

oamenilor pentru sănătate, şi în general pentru sănătatea alimentaţiei.
Agricultura ecologică nu înlătură total tratamentele chimice, dar utilizarea lor se

face după anumite principii si reguli specificate clar de legile în vigoare, atât la nivel
naţional cât si la nivel internaţional , dată fiind apartenenţa României la Uniunea
Europeană, cum ar fi utilizarea de pesticide care nu distrug sau degradează speciile
polenizatoare sau prădătorii naturali ai dăunătorilor.
Având in vedere aceşti factori , agricultura ecologică a evoluat mult in ultimul

deceniu, devenind un concept comun pentru statele occidentale bine dezvoltate.
Am ales mărul deoarece este un arbore care produce fructe cu o înalta valoare nutritivă şi
cu o mare aplicabilitate în industrie.Mărul , ca pom de cultură se presupune că a fost adus
mai întâi din Asia mică , unde a fost cultivat de babilonieni, preluat de greci, apoi de
români iar în final ajungând şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic. În România, cultura
mărului ocupă aproximativ 30% din totalul de livezi, după prun ca proporţie, cu o suprafaţă
totală de aproximativ 75.000 hectare.
Alături de sărurile minerale, acizii (cu precădere acidul malic) joacă un rol deosebit în
secreţia diferitelor glande şi au de asemenea, avantajul că nu măresc aciditatea sucului
gastric fiind, în general, acizi slabi, uşor metabolizaţi şi descompuşi în alte substanţe mai
simple. Vitaminele, în calitatea lor de biocatalizatori ai proceselor vitale, sunt
6
indispensabile vieţii, lipsa lor din organism provocând grave tulburări funcţionale
metabolismului. Dintre vitaminele absolut necesare pentru buna funcţionare şi dezvoltare a
organismului uman (A1, B1 C, D, E, F, K, PP), majoritatea se găsesc în mere, în cantităţi
diferite, în funcţie de genotipul speciilor şi soiurilor de măr luate în considerare.
Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” demonstrează

recunoaşterea generală a valorii terapeutice a merelor, importanţa ca materie primă pentru
industrie. Sortimentele în care se transformă fructele de măr şi derivatele în care se folosesc
sunt tot mai diversificate: sucuri naturale concentrate, nectaruri, siropuri, băuturi
răcoritoare, băuturi alcoolice (slabe şi tari), compoturi, jeleuri, gemuri, marmelade, dulceţuri,
bomboane, îngheţată, fructe deshidratate şi congelate .
Tendinţa actuală, în consumul de fructe, nedorită sub aspect fiziologic dar impusă
de alţi factori, este acea de sporire a proporţiei fructelor sub formă prelucrată, în comparaţie
cu cele proaspete. Având în vedere că prin prelucrare o parte din nutrienţi sunt diminuaţi
sau distruşi este recomandată consumarea fructelor în stare proaspătă. Dar preparatele
proaspete sunt uşor perisabile , iar în momentul de faţă, dată fiind expansiunea populaţiei
umane , cele conservate sunt preferate deoarece pot fi păstrate pentru consum o perioadă
mai mare de timp.În ţara noastră, actualmente structura consumului de fructe este de 77%
în stare proaspătă şi 23% prelucrată (din care 21% conservată, 0,5% congelate şi 1,5% uscate).
Grafic 01-Repartiţia procentuală a substanţelor într-un fruct de măr
Ţin să adresez mulţumiri domnului îndrumător Prof.Univ.Dr.Ing Ioan Viorel Raţi pentru
modul în care m-a susţinut în realizarea lucrării de disertaţie.
7
Capitolul I –Tehnologii
1.1 Factori de influenta asupra plantaţiei
In ceea ce priveşte construirea propriu-zisă a livezii se are în vedere:
- condiţiile de cultivare
- poziţia geografică – clima influenţează în mod decisiv creşterea, dezvoltarea si perioada

de vegetaţie a mărului ;
-expoziţia- de precizat este faptul că lumina este unul dintre factorii de bază care
influenţează dezvoltarea plantelor participând la realizarea procesului de fotosinteză,
respectiv la creşterea şi maturarea fructelor;
-temperatura- orice plantă de cultură are nevoie de o anumită temperatură medie anuală
pentru ca fructele sau rodul sa atingă optimul de coacere;
-lucrările de întreţinere- suprafaţa cultivată sau care urmează a fi cultivată este supusă la
numeroase lucrări de pregătire sau întreţinere cu scopul obţinerii unei producţii bogate
cantitativ dar si calitativ;
-tratarea culturii se realizează în conformitate cu normele europene în vigoare, nu doar

pentru a obţine certificarea E.C.O, dar şi pentru a da un aspect plăcut fructelor, oferind
posibilitatea exportului şi a unei pieţe de desfacere cât mai vaste; poate fi folosită şi
încrucişarea, având ca rezultat obţinerea de hibride rezistente la o parte din bolile care
afectează cultura(făinare, rapăn, focul bacterian , dar şi diferite tulpini de fungi sau bacterii
care degradează atât stratul foliar cat şi florile sau fructele) sau cu ajutorul marcherilor
moleculari;
8
1.2 Condiţii de cultivare
Alegerea locului pentru înfiinţarea livezilor intensive de măr
La alegerea locului (terenului) pentru înfiinţarea livezilor intensive de măr sunt luaţi în
consideraţie un şir de factori ecologici (climatul şi microclimatul din cadrul terenului, solul, relieful,
panta, expoziţia,) şi economici (existenţa forţei de muncă, sursele de aprovizionare cu apă pentru irigare,
reţeaua de drumuri) ce ulterior vor influenţa semnificativ obţinerea recoltelor calitative de
fructe şi stabile an de an.
Înfiinţarea plantaţiilor intensive de măr se efectuează pe terenuri plane sau pe pante cu

înclinare de până la 3˚, fertile şi irigate. Sunt recomandate soluri fertile, profunde, bine
aerisite şi drenate, cu textura luto-nisipoasă şi lutoasă.
Cea mai favorabilă pantă este cea de nord, nord-vest şi nord-est.
1.3 Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu
Cerinţele faţă de lumină.
Mărul este o specie pomicolă ce are cerinţe mijlocii faţă de lumină. Lumina joacă un rol
foarte important asupra calităţii fructelor la aspect exterior prin formarea pigmenţilor
pieliţei şi organoleptic prin acumularea substanţelor chimice specifice oricărui soi în parte.
Acest fenomen este bine observat mai ales la soiurile de măr cu coacere târzie a fructelor în
ultima lună până la recoltarea lor. Suplimentar, lumina în a doua jumătate a verii joacă un
rol important asupra procesului de diferenţiere a mugurilor recoltei anului următor
favorizându-l în cazul unei luminozităţi bogate, precum şi pregătirea pomilor pentru
iernare. La o luminozitate normală pomii parcurg întregul ciclu de dezvoltare a organelor
vegetative şi a celor de rod. De asemenea lumina la măr condiţionează direcţia de
amplasare în spaţiu, viteza de creştere şi de formare a lăstarilor, precum şi procesul de
respiraţie şi transpiraţie al frunzelor. Insuficienţa luminii are un efect negativ asupra tuturor
proceselor de dezvoltare şi fructificare a pomului, prin aceasta provocând o creştere slabă a
lăstarilor sau cauzează lungirea lor, ramurile roditoare sunt insuficient hrănite şi în rezultat
se obţin producţii mici şi de o calitate inferioară. La înfiinţarea plantaţiilor este necesar de a
9
lua în considerare aceste particularităţi în cazul stabilirii distanţelor de plantare, la alegerea

terenului pentru livadă, direcţia de orientare a rândurilor, modul de conducere şi tăiere a
pomilor.
Cerinţele faţă de căldură.
Mărul are cerinţe reduse faţă de căldură; se dezvoltă bine în zonele cu temperatura medie
anuală în limitele de +7,5˚…+11,0˚C, şi respectiv în perioada de vegetaţie de circa +13˚…
+18 ˚C. Dezmuguritul mugurilor la măr depinde de epoca de înflorire a soiurilor şi începe
atunci când suma temperaturilor peste 0˚C este de 74˚…97˚C, începutul înfloririi pomilor
la 340˚…390˚C (fiind de obicei la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai), iar florile se deschid
când temperatura aerului depăşeşte +11˚C. Suma temperaturilor peste 0˚C necesară pentru
ciclul întreg de vegetaţie variază în funcţie de soi şi este în medie de 3600˚C.
Cerinţele faţă de apă
Mărul este o specie pomicolă care are cerinţe mari faţă de umiditatea solului şi a
aerului. El se dezvoltă bine în zonele cu precipitaţii anuale de circa 700 mm, raţional
repartizate pe parcursul anului şi unde apa din sol reprezintă 70-75 % din capacitatea de
câmp.
Cerinţele mărului faţă de apă depind de asociaţia soi-portaltoi utilizată în livadă. În livezile
intensive de măr, de regulă, cerinţele faţă de apă sunt mai mari în comparaţie cu celelalte
tipuri de plantaţii, şi se datorează faptului că la plantare sunt utilizaţi pomi altoiţi pe
portaltoi de vigoare slabă, ce au înrădăcinare superficială şi înregistrează un deficit
permanent de umiditate îndeosebi în perioada de vegetaţie. Insuficienţa apei din sol
influenţează creşterea lăstarilor, dezvoltarea normală a aparatului foliar, mărimea şi
calitatea fructelor; de asemenea scurtează durata de viaţă a rădăcinilor active ori frânează
creşterea de toamnă a acestora. În rezultat scade vigoarea pomilor, pomii îmbătrânesc
prematur, scade mărimea recoltei, precum şi regularitatea producţiei care nu mai poate fi
asigurată pe viitor. Pomii de măr altoiţi pe portaltoi vegetativ pitic sunt mai sensibili la
secetă. Soiurile văratice de măr sunt mai rezistente faţă secetă în comparaţie cu cele
tomnatice. De astfel excesul de apă din sol are influenţă negativă asupra creşterii,
dezvoltării şi fructificării normale a pomilor de măr. În cazul în care cantitatea de apă din
10
sol este mai înaltă decât 75 % din capacitatea de câmp, fructele sunt supuse îmbolnăvirilor
fiziologice, au un aspect exterior şi calităţi organoleptice inferioare, o păstrare slabă.
Soiurile de măr se dezvoltă bine în cazul când umiditatea relativă a aerului cuprinsă în
limitele de 70-75 %.
Cerinţele faţă de sol
Mărul preferă solurile fertile, profunde, bine aerisite şi drenate, cu textura luto-nisipoasă şi
lutoasă. Tipurile favorabile de sol sunt: cernoziomurile levigate, podzolice, tipice,
obişnuite, cenuşii şi cenuşii închise de pădure. Sunt favorabile solurile cu un pH cuprins în
limitele 6,8…7,3, adâncimea apelor freatice nu mai puţin de 1,5-2,0 m.
1.4 Amplasarea. Lucrări de pregătire a suprafeţei
Construcţia unei livezi presupune parcelarea terenului,construcţia reţelei de irigare ,

trasarea drumurilor de acces , a perdelelor de protecţie împotriva eroziunii si a curenţilor de
aer, amplasarea centrului gospodăresc şi a altor structuri anexe.
Parcelarea terenului se realizează în general în forma de dreptunghi , cu lungimea de doua

ori mai mare decât lăţimea; acest sistem de parcelare asigura optimizarea spaţiului în
vederea unei irigări eficiente si a colectării în timp util. Parcelarea depinde de modul de
amplasare a perdelelor de protecţie care trebuie să asigure stabilitate culturii si solului.
Drumurile de acces trebuie sa aibă o lăţime de 4-6m pentru a permite accesul utilajelor în
vederea realizării lucrărilor de îngrijire precum si în perioada colectării.
Centrul gospodăresc trebuie poziţionat pe cat posibil în centrul livezii , sa fie dotat cu
curent electric , apă potabilă şi acces la reţeaua de drumuri în aşa fel încât să existe o
legătură permanentă între centrul gospodăresc si părţile importante ale livezii.
Dintre structurile anexe o importanţa deosebită o au spaţiile de depozitare care au rolul de a

păstra fructele într-o stare cat mai bună până la comercializare sau export. De asemenea se
pot construi depozite pentru îngrăşăminte care să păstreze aceste substanţe până la utilizare.
Pregătirea solului pentru plantarea livezilor intensive de măr constă în efectuarea unor
lucrări agrotehnice în perioadele cele mai optime de timp cu scopul de a realiza condiţii
11
bune de prinderea şi creştere a pomilor, fiind de obicei începute cu 2-5 ani înainte de
plantarea pomilor.
Principalele lucrări agrotehnice utilizate la pregătirea terenului (solului) în vederea plantării

livezii sunt limitate la curăţarea lui (defrişarea) de vegetaţia lemnoasă, nivelarea, perioada de
repaus al solului (după necesitate), fertilizarea de fond, arătura (afânarea) adâncă, dezinfectarea
terenului, parcelarea terenului, asigurarea unei surse constante de apă.
Ansamblul lucrărilor agrotehnice cât şi durata de timp pentru pregătirea terenului variază în
funcţie de culturile premergătoare, starea fitosanitară a terenului, fertilitatea solului, şi
trebuie efectuate astfel încât să fie respectate cerinţele ecologice de ameliorare a solului şi a
mediului.
În cazul prezenţei pe terenul selectat a arborilor sau a arbuştilor spontani, de asemenea şi a

rămăşiţelor plantaţiilor multianuale anterioare se efectuează defrişarea lor minuţioasă,
îndepărtând totodată de pe teren şi diferite pietre, trunchiuri şi rădăcini mari.
O atenţie deosebită necesită amplasarea speciilor pomicole după defrişarea

vegetaţiei şi succesiunea speciilor pomicole, în special a mărului pe acelaşi loc, datorită
manifestării negative pronunţate a fenomenului de „oboseală” a solului ca rezultat al
monoculturii îndelungate. Pentru a avea un succes sigur şi de lungă durată, înainte de
plantarea livezii cu minim 4 ani, terenul selectat nu trebuie să fie ocupat cu cultura mărului.
Ulterior după defrişarea masei lemnoase terenul trebuie nivelat sau modelat,fiind un
procedeu obligatoriu pentru livezile intensive de măr.
Nivelarea pe terenuri plane este sumară şi constă în distrugerea muşuroaielor, umplerea cu

pământ a şanţurilor şi gropilor rezultate în timpul defrişării pentru a facilita efectuarea
lucrărilor mecanizate şi irigarea plantaţiilor. Nivelarea terenului se execută după defrişare
sau concomitent cu aceasta. În cazul când terenul ales este invadat de buruieni perene
(pălămida - Cirsium arvense, volbura - Convolvulus arvensis, si altele) se recurge la distrugerea lor
mecanică. Efectuarea acestei operaţii tehnologice este foarte importantă deoarece
combaterea ulterior a buruienilor perene în livadă devin o problemă destul de majoră; pe
suprafaţa livezii pot fi lăsate anumite plante dar după o perioadă de aproximativ doi ani de
la plantare pentru a permite pomilor să se dezvolte într-un mod accelerat. Următoarea
operaţiune tehnologică la pregătirea terenului în vederea plantării este fertilizarea de fond şi
constă în introducerea sub arătura adâncă înaintea plantării pomilor a îngrăşămintelor
12
organice (gunoi de grajd fermentat, mraniţă, compost) şi minerale cu fosfor şi potasiu. Pe soluri
profunde cu conţinutul de humus de circa 4 % în stratul arabil şi cu un nivel înalt de
asigurare cu fosfor mobil şi potasiu variabil nu este raţională introducerea îngrăşămintelor
înainte de înfiinţarea livezilor intensive. În lipsa îngrăşămintelor organice se recomandă de
a fi utilizate rezidurile culturilor premergătoare ce sunt adunate pe parcursul a trei ani sau
într-un termen mai scurt prin cultivarea lor în calitate de îngrăşăminte verzi. Cele mai
preferabile culturi premergătoare utilizate ca reziduuri pe parcursul a trei ani pentru cultura
mărului sunt leguminoasele perene şi în special lucerna, dar pot fi folosite în primul an şi
rezidurile de porumb, după recoltarea ştiuleţilor, în anul următor reziduurile de rapiţă după
recoltarea boabelor, iar în anul trei paiele de grâu sau de orz. Pentru a accelera
descompunerea acestor reziduri se recomandă ca ele să fie mărunţite cu ajutorul discurilor
şi să se administreze îngrăşăminte cu azot înainte de încorporarea lor în sol sub arătură. Ca
îngrăşăminte verzi se poate folosi amestecul de secară cu măzăriche sau rapiţa fiind
mărunţite şi încorporate în sol sub arătură adâncă cu două săptămâni după înflorire, când a
început lignificarea tulpinilor.
1.5 Tehnologii utilizate in prezent
În prezent pentru culturile intensive de măr se utilizează metode, aparate si utilaje de

ultimă generaţie pentru a creşte randamentul de producţie si calitatea produselor. Date fiind
costurile suplimentare privind producţia ecologică preţul de vânzare este pe măsură.
In ceea ce priveşte tehnologiile utilizate în prezent se are în vedere:
- întreţinerea şi lucrarea solului
- curăţarea livezii
- irigarea
- fertilizarea
- obţinerea de soiuri care să prezinte gene de rezistenţă la principalele boli sau dăunători
Întreţinerea şi lucrarea solului este cea mai importantă verigă agrotehnică în

tehnologia de cultivare a mărului şi se face diferenţiat în funcţie de vârsta pomilor,
condiţiilor climaterice, asigurarea cu apă, proprietăţile fizice ale solului, dotarea
13
gospodăriei cu tehnică agricolă. În livezile intensive de măr solul, cel mai des este întreţinut
după două sisteme:ogor negru lucrat-fig1.1 şi prin înierbare fig. 1.2.
Figura 1.1 Ogor negru lucrat Figura 1.2 Livadă înierbată
În primii 2 ani după plantarea pomilor, în livezile tinere de măr se recomandă ca solul, în
intervalul dintre rânduri şi pe rând să fie menţinut ca ogor negru lucrat. Acest sistem de
întreţinere a solului asigură o creştere şi o dezvoltare mai bună a pomilor. Fiind realizat
prin lucrarea repetată a solului şi menţinerea lui afânat pe tot parcursul anului, fără crustă şi
buruieni. Lucrarea de bază a acestui sistem este arătura de toamnă, şi se efectuează cu
20-25 zile înainte de căderea frunzelor , cu 10-12 zile înainte de îngălbenirea lor, întrucât
toamna are loc creşterea activă a rădăcinilor ,beneficiind de cicatrizarea rănilor până la
venirea iernii. Adâncimea arăturii de toamnă variază în dependenţă de specie, soi,
portaltoi, textura solului, agrotehnica aplicată anterior, dar nu trebuie să depăşească 8-10
cm în apropierea trunchiului pomilor şi 16-18 cm spre centrul intervalelor rândurilor. În
timpul vegetaţiei (primăvara şi în cursul verii), solul se menţine curat prin 4-6 afânări la
adâncimea de 8-10 cm în funcţie de utilajul folosit şi pe măsura creşterii buruienilor,
precum şi a formării crustei. Între rânduri lucrarea solului se face cu cultivatorul, cu grapa
cu discuri sau cu frezele, iar pe rândul de pomi solul se lucrează cu ajutorul frezelor cu
palpator şi se completează cu sapa, iar în lipsa acestor utilaje agricole această lucrare se
efectuează numai cu sapa.
Ogorul negru lucrat are următoarele avantaje:
- Asigură o bună aeraţie în sol, favorizând creşterea rădăcinilor şi intensifică activitatea

microorganismelor aerobe;
- Asigură adâncirea sistemului radicular al pomilor;
14
- Asigură pomii cu umiditate optimă, datorită faptului că apa pătrunde mai uşor şi se
evaporă mai greu deoarece stratul de sol este permanent afânat;
- Măreşte conţinutul unor macro şi microelemente uşor asimilabile, ameliorând prin aceasta
condiţiile de nutriţie minerală;
- Distrugerea permanentă a buruienilor, împiedicând astfel concurenţii pentru apă şi

substanţe minerale;
- Distrugerea parţială a bolilor, dăunătorilor şi creează condiţii nefavorabile pentru

înmulţirea rozătoarelor;
- Împiedică drajonarea şi distruge drajonii apăruţi.
Ogorul negru lucrat are şi unele dezavantaje:
- Pe terenurile în pantă favorizează procesul de eroziune a solului;
- Favorizează reducerea rapidă a cantităţii de substanţă organică din sol, ceea ce are o
influenţă negativă asupra însuşirilor fizice a lui;
- Distruge structura solului, favorizând tasarea solului în profunzime;
- Prin lucrările repetate a solului se produce rănirea sau tăierea rădăcinilor pomilor;
- Face dificil accesul şi circulaţia agregatelor prin livadă în perioadele ploioase pentru
efectuarea tratamentelor fitosanitare, transportul recoltei
- Necesită un consum mare de energie, ceea ce majorează costul de producţie a fructelor;
- Micşorează productivitatea şi rezistenţa la ger a pomilor, fructele cresc mari, nu se

colorează suficient şi se păstrează mai rău.
Sistemul de întreţinere a solului în livadă prin ogor negru lucrat nu este recomandat să fie
menţinut continuu, datorită multiplelor dezavantaje pe care le are.
După primii ani de exploatare în livezile intensive de măr menţinute sub formă de ogor
negru lucrat, întreţinerea solului în plantaţiile irigate se recomandă prin înierbare.
Înierbarea solului se efectuează în benzi -zona dintre rânduri cu diferite tipuri de ierburi
perene. Înierbarea solului poate fi totală, când ierburile cresc pe toată suprafaţa, sau
parţială, când o parte din teren este înierbată, iar alta menţinută ca ogor negru lucrat .
15
Lăţimea benzii înierbate este de 2-3 m, iar a benzii de sub proiecţia coroanei menţinută ca
ogor negru lucrat sau combinat este de 1,0-1,5 m. Înierbarea plantaţiei poate fi permanentă
(pe toată durata de exploatare a plantaţiei) sau temporară (după un număr oarecare de ani terenul se ară şi
se menţine câţiva ani ca ogor negru, după care se înierbează din nou).
Înierbarea plantaţiei se face pe cale naturală sau artificială. Înierbarea naturală se face prin
lăsarea benzii dintre rânduri cu ierburi (buruieni) ce cresc spontan. Înierbarea artificială se
efectuează prin semănarea terenului cu amestecuri:graminee sau graminee şi leguminoase
(Păiuş de livadă - Festuca pratensis, Firuţă – Poa pratensis, Golomăţ - Dactylis glomerata, Trifoi alb şi roşu
– Trifolium pretense şi Trifolium repense, dar si alte plante).
Figura 1.3 Dactylis glomerata Figura 1.4 Poa pratensis Figura 1.5 Trifolium pretense
Semănatul ierbii se efectuează primăvara devreme sau în luna august, peste un interval
dintre rânduri sau pe toate rândurile şi pe un teren bine pregătit din timp şi nivelat. Pe
parcursul vegetaţiei iarba se coseşte anual de 4-6 ori când atinge înălţimea de 15-20 cm.
Sistemul de întreţinere a solului prin înierbare are următoarele avantaje:
- Combate eroziunea şi supraîncălzirea solului;
- Îmbunătăţeşte structura solului;
- Reduce tasarea solului;
- Îmbogăţeşte solul cu substanţe organice, fosfor şi potasiu asimilate;
- Permite deplasarea liberă a agregatelor prin livadă în perioadele ploioase pentru

efectuarea tratamentelor fitosanitare, transportul recoltei;
- Îmbunătăţeşte compoziţia chimică a fructelor, devenind mai intens colorate şi facilitează

perioada de păstrare;
16
- Uşor de realizat şi întreţinut.
Înierbarea solului are şi unele dezavantaje:
- În perioadele secetoase, fără irigare, apare concurenţa pentru apă şi elemente nutritive
dintre pomi şi ierburile perene;
- Mineralizarea substanţelor organice este mai lentă, deoarece insuficienţa oxigenului din
sol reduce activitatea microorganismelor aerobe;
- Favorizează înmulţirea şoarecilor şi a multor insecte dăunătoare.
Curaţarea livezii
Dintre formele de coroană cunoscute în prezent în practica pomicolă, avantaje economice

mai mari, prezintă palmeta cu braţe înclinate.
Se foloseşte în toate plantaţiile şi la toate speciile pomicole, nu numai la măr. Prin tăieri
trebuie să determinăm la pomi un sistem de coroană corespunzător biologiei lor şi justificat
economic. În acest caz, el trebuie să se realizeze uşor, cu puţină mână de lucru şi să permită
mecanizarea largă a lucrărilor din livadă.
Practica a demonstrat că acestui scop îi corespunde îndeosebi palmeta cu braţele înclinate.

Este necesar să se precizeze că palmeta cu braţele înclinate nu este o formă obligată, rigidă
de coroană, aşa cum sunt definite palmetele în general, în lucrările mai vechi de
pomicultură, ci dimpotrivă, ea este o formă liberă căreia i se limitează însă expansiunea
către intervalul dintre rândurile de pomi şi în comparaţie cu restul formelor de coroană
poate fi realizată cu cele mai reduse intervenţii de tăieri.Pomii se plantează în mod obişnuit,
sub formă de vergi de un an, de la altoire.
Scurtarea vergilor în primul an
În anul I, primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie, vergile se scurtează astfel:
- mărul altoit pe portaltoi de vigoare slabă se scurtează la 60 cm;
- mărul altoit pe portaltoi de vigoare mijlocie se scurtează la 80-90 m.
În felul acesta, etajul de bază se va forma la 70-80 cm înălţime de la sol, fapt ce va permite
să se utilizeze cu mai multă uşurinţă maşinile pentru lucrarea terenului (cultivatoare,
polidiscuri) până lângă pomi.
17
Se va evita lăsarea lăstarilor anticipaţi la plantare. Dacă aceştia există, axul se va scurta
obligatoriu deasupra celor doi lăstari anticipaţi lăsaţi pentru etajul bazal; aceştia nu vor fi
scurtaţi. În cazurile normale (pomii plantaţi fără lăstari anticipaţi) când lăstarii au ajuns la
lungimea de 8-10 cm, se aleg cei care vor servi pentru formarea etajului.
Lăstarul de sus va servi pentru prelungirea axului. În caz că este necesar, acesta se va palisa
de tutore sau de cep. Se aleg apoi alţi doi lăstari pe cât posibil opuşi, situaţi mai jos şi
distanţaţi pe ax la 8-10 cm unul de altul. Toţi ceilalţi lăstari de pe ax vor fi ciupiţi foarte fin
-se elimină numai vârful de creştere.
Prin această operaţiune se dă posibilitate ramurilor destinate pentru primul etaj să se

dezvolte mai bine, neconcurate şi în cel mai bun echilibru.
Vara, când încetează creşterea activă (de regulă la seceratul grâului) se ciupeşte şi vârful axului,
la înălţimea unde dorim să proiectăm etajul II. În felul acesta, într-un singur an putem
realiza două etaje la pomii din livadă, iar până în toamnă nu se mai aplică nici o tăiere.
Lucrări în anul al II-lea
În anul al II-lea, primăvara, înainte de pornirea vegetaţiei, ramurile de pe trunchi, care au

ajutat în anul trecut la îngroşarea acestuia se scot la inel.
În cazul în care etajul II nu a fost proiectat prin lucrările în verde, se procedează la

scurtarea axului pentru acest scop.
Pentru formarea etajului următor de regulă se lasă următoarele distanţe:
- la soiurile viguroase de măr 1,0-1,2 m, iar în cazul pomilor altoiţi pe portaltoi vegetativi
de vigoare mijlocie, 80-100 cm;
- la soiurile mai puţin viguroase de măr 100-110 m,
- la pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi, 70-90 cm;
În momentul în care lăstarii din zona de formare a etajului II au ajuns la 8-10 cm lungime,
se aleg trei, unul pentru prelungirea axului şi ceilalţi doi pentru braţele etajului, după
aceleaşi criterii ca pentru etajul principal.
18
Restul lăstarilor se ciupesc foarte fin pentru a crea condiţii de dezvoltare a celor aleşi. În
vară, dacă dezvoltarea atinge lungimea necesară, se ciupeşte axul în zona unde dorim să
proiectăm etajul al III-lea.
La proiectarea etajului al III-lea,distanţa pe ax în toate cazurile este cu 12-15 cm mai mică

decât cea stabilită pentru etajul al II-lea.
În cursul anului II, nu se mai aplică în rest nici o altă lucrare de tăiere.
Realizarea echilibrului palmetelor
O măsură generală, de cea mai mare importanţă pentru realizarea echilibrului palmetelor
este înclinarea variabilă a braţelor, în funcţie de vigoarea lor. Această măsură reprezintă în
cazul palmetei, în ultimă instanţă singura problemă care depinde de măiestria
pomicultorului.
După cum este cunoscut, o ramură va fi ponderată în creştere când se înclină şi favorizată,
atunci când se aduce spre verticală.
De regulă, pentru un echilibru asigurat, cele trei ramuri ale etajului (braţele plus axul) trebuie
să fie totdeauna egale ca grosime, iar înălţimea axului să nu depăşească pe aceea a braţelor.
Pentru a menţine acest echilibru sau a corecta anumite deficienţe în echilibru, cele două
braţe trebuie înclinate şi aduse la verticală, astfel:
- dacă axul este mai gros decât braţele, cele două ramuri se aduc la verticală şi se palisează
de tutore;
- dacă axul este mai subţire decât braţele, cele două ramuri se înclină uniform în timpul
vegetaţiei, până la 30-40°;
- dacă unul din braţe este mai puţin dezvoltat, se aduce la verticală, celălalt rămâne liber
sau se înclină uşor.
Lucrări în anul al III-lea
În anul III, primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, se procedează la înclinarea celor

două braţe ale primului etaj.
Înclinarea ramurilor este la rândul ei variabilă, în funcţie de specie şi soi, astfel:
19
- în cazul soiurilor viguroase de măr, înclinarea este în general mai pronunţată, de 50-55°
faţă de ax; la soiurile mai puţin viguroase fiind de 45-50° faţă de ax;
O altă lucrare care se execută simultan cu înclinarea este scurtarea axului pentru formarea
etajului al 3-lea (în cazul că acest lucru nu s-a realizat în anul doi) . Distanţa pe ax între etajele III şi
IV trebuie să fie de asemenea cu 12-15 cm mai mică decât cea stabilită pentru etajul
inferior. În anul trei o dată cu proiectarea etajului al IV-lea în vară, în mod normal se
încheie formarea pomilor. Din punct de vedere practic, în cazul palmetelor, la toate speciile
se efectuează 3-4 etaje (pomii ating în general înălţimea de 3,00-3,50 m).
O problemă deosebit de importantă este aceea ca înclinarea să se facă uniform, pe toată

lungimea braţului, evitându-se arcuirea porţiunii bazale. Dacă îngroşarea braţului nu
permite o înclinare uniformă, trebuie folosită metoda crestării în 2-3 locuri pe adâncimea de
25-30% din diametrul ramurii în zona de îndoire.
O dată cu înclinarea braţelor din etajul de la bază, se execută şi eliminarea ramurilor prea
dese şi viguroase situate pe partea superioară a braţului, care tind să se transforme în ramuri
lacome şi să dezechilibreze coroana. Se elimină de asemenea şi lăstarii prea viguroşi situaţi
pe ax între etaje (de regulă pe ax rămân numai 1-2 lăstari slabi). Totodată, celelalte ramuri
secundare situate de-a lungul braţelor şi pe ax se arcuiesc.
În ce priveşte arcuirea ramurilor de garnisire, s-a observat că arcuirea largă, uşoară,

favorizează o mai mare şi mai uniformă diferenţiere a mugurilor floriferi în comparaţie cu
arcuirea scurtă, energică.
Arcuirea lăstarilor de pe ramurile de schelet se face numai în afară, urmărind umplerea

spaţiilor goale, lăstarii slabi de pe axul central se aduc de asemenea la orizontală spre a
favoriza umbrirea axului şi formarea provizorie a organelor de rod. Pentru înclinarea
braţelor se foloseşte spalierul, prăjinile şi sfoara. Spalierul este necesar mai ales pentru
livezile de măr .
Pentru spalier, se recomandă să fie folosiţi stâlpi din ciment sau lemn de esenţă tare, lungi
de 3,0-3,20 m. Pe rând, aceştia se pun la circa 2-4 m unul de altul. Sârma de spalier trebuie
să aibă aceleaşi caracteristici ca cea folosită în viticultură. Spalierul va avea minimum două
sârme, prima la înălţimea de 110-120 cm, iar a doua la 2,40-2,50 m de la pământ. Spalierul
poate fi înlocuit prin folosirea unor prăjini lungi de 3,0-3,50 m puse în cruciş pe direcţia de
înclinare a ramurilor de schelet. De asemenea, în cazul spalierului folosirea de şipci, beţe,
20
pentru dirijarea braţelor, rămâne obligatorie (în lipsa acestora, braţele nu se înclină uniform formând
prin înclinare, mai ales la bază o curbură interioară). Menţinerea prăjinilor pentru susţinerea braţelor
din etaje este necesară în primii 3-4 ani de viaţă a pomilor. După aceasta, pomii au atins
dezvoltarea maximă a coroanei şi prin legarea între ele a ramurilor învecinate, ei se susţin
unul pe altul, formând un aşa-numit ,,zid verde”.Înclinarea braţelor din etajul al II-lea se
efectuează de regulă în toamna anului III sau în primăvara anului IV. De regulă, pentru a
asigura dezvoltarea puternică a primului etaj, înclinarea ramurilor din etajul al II-lea trebuie
făcută ceva mai pronunţat decât în cazul primului etaj.Ca regulă generală, dacă pomul a
realizat o dezvoltare puternică şi echilibrată a braţelor din primul etaj, iar etajul II are o
subordonare normală în dezvoltarea sa faţă de primul etaj, formarea în continuare a
pomului nu mai ridică probleme; procesul de conducere se realizează după modelul
prezentat în Figura 1.6, unde se poate observa care sunt principalele procedee folosite
pentru această formă de conducere, mai precis palmeta cu braţe înclinate.
Irigarea livezii
Cultura mărului în plantaţii intensive comercial-industriale înfiinţate cu pomi altoiţi pe

portaltoi vegetativi nu poate fi realizată fără asigurarea unui regim hidric satisfăcător.
Acest lucru se datorează faptului că pomii sunt altoiţi pe portaltoi de vigoare slabă, au
înrădăcinare superficială şi înregistrează un deficit de umiditate îndeosebi în perioada de
21
vegetaţie. Acest deficit de apă poate fi completat prin irigări pe parcursul perioadei de
vegetaţie, asigurând astfel un nivel optim de umiditate (70-75% din capacitatea de câmp) în sol.
Se recomandă pentru cultura mărului următoarele perioade de irigare:
• Înainte de începutul vegetaţiei, dacă rezerva de apă în sol este mică (martie-aprilie);
• După înflorit, în decada a doua a treia a lunii mai;
• După căderea fiziologică a fructelor, când se manifestă o creştere intensivă a lăstarilor;
• În perioada de creştere a fructelor înainte de coacere, în lunile iulie-august, cu 20-22 zile

înainte de recoltare. Momentul optim de aplicare a irigării se determină prin diferite metode
cu ajutorul unor aparate speciale, spre exemplu tensiometrul. În pomicultură se folosesc
mai multe metode de irigare: prin brazde, prin bazine individuale sau colective, prin
aspersiune, subterană, prin picurare, însă pentru livezile intensive se recomandă irigarea
prin picurare, în unele cazuri şi irigarea prin aspersiune.
Figura 1.7 Forme de irigare a unei suprafeţe agricole
Irigarea prin picurare asigură o uniformitate înaltă la distribuirea apei în sol (în zona unde
se află sistemul radicular al pomilor) , folosirea eficientă a apei, un regim optim de apă, aer şi de
nutriţie prin folosirea raţională a îngrăşămintelor minerale, ceea ce duce la majorarea
producţiei cu 20-50 % faţă de celelalte metode de irigare. Irigarea prin picurare poate i
aplicată aproape pe orice tip de sol şi configuraţie a terenului, prin amplasarea conductelor
de-a lungul rândurilor de pomi. Distanţa dintre picurătoare se stabileşte în funcţie de
22
distanţa dintre pomi, iar varianta optimală este de 1-2 dispozitive de picurare la un pom.
Cea mai favorabil formă a conturului de umectare se înregistrează atunci când de la un
dispozitiv de picurare se foloseşte un debit de 6-8 l/oră. Cantitatea de apă distribuită unui
pom în cadrul unei udări este de 30-50 litri. Durata udării se determină de consumul de apă
de către plantă în fiecare perioadă, debitul dispozitivelor de picurare, şi oscilează între 3-12
ore pe zi, iar durata de timp dintre udări poate fi de la o zi până la şase zile.
Această metodă are următoarele avantaje:
- Economisirea apei, peste 50 % faţă de alte metode, întrucât evită pierderile prin
evaporare, prin scurgere în profunzime şi udă numai zona rizosferei;
- Economisirea energiei la pompare, forţă de muncă pentru deservire, fără a i necesară

deplasarea echipamentelor;
- Pretează la programarea cu ajutorul calculatorului;
- Creează în sol condiţii favorabile de apă şi aeraţie, permite aplicarea concomitentă a

îngrăşămintelor şi se poate folosi pe terenurile denivelate;
- Datorită faptului că frunzele şi tulpina plantei sunt uscate în timpul irigării prin picurare,
nu există riscul „opăririi” plantelor chiar şi în cazul irigării în zilele foarte călduroase cu
temperaturi exterioare de peste 400˚ C;
- Menţine structura şi textura solului astfel încât sistemul radicular al plantelor se poate
dezvolta mult mai bine comparativ cu alte metode de irigare.
Ca dezavantaje, se poate menţiona:
- Investiţia prea mare;
- Înfundarea picurătoarelor;
- Fragilitatea instalaţiei.
Irigarea prin aspersiune - apa este de obicei livrată prin conducte cu presiune, iar apoi
apa este pulverizată sub forma de ploaie artificială deasupra suprafeţei irigate cu ajutorul
maşinilor şi echipamentului de irigare prin aspersiune, irigându-se nu numai solul, aerul,
dar şi partea aeriană a pomilor. Cantitatea de apă utilizată la o udare folosind această
23
metodă este 400-600 m3/ha, iar pe parcursul perioadei de vegetaţie a pomilor se fac 3-4
udări.
Udarea prin aspersiune se poate face pe două căi:
- Sub coroana pomilor, prin instalarea unor aspersoare mici;
- Deasupra coroanei pomilor, prin instalarea unor aspersoare mai mari şi aşezate pe
prelungitoare înalte.
Apa stropită de echipamentul de aspersiune spală frunzele de pesticide, ridică umiditatea

atmosferică, favorizează procesele fiziologice ale plantelor, dar creşte riscul atacului de
boli. Din aceste considerente, dar şi altele (spre exemplu: utilizarea unui volum mare de apă) , în
ultimul timp irigarea prin aspersiune deasupra coroanei pomilor, în ţările cu pomicultura
dezvoltată se utilizează numai cu scopul de a proteja pomii împotriva îngheţurilor târzii de
primăvară. Cantitatea de apă sau norma de udare folosită la o irigare se determină în funcţie
de tipul de sol şi de umiditatea lui înaintea udării, de condiţiile climaterice ale zonei date şi
a anotimpului respectiv, de specie şi de tipul portaltoiului folosit în plantaţie, de adâncimea
de răspândire a rădăcinilor de bază a pomilor, de vârsta pomilor, de încărcătura pomilor cu
fructe în anul respectiv, metoda şi tehnica utilizată la irigare. În cazul în care irigarea se
efectuează pe soluri cu textura mijlocie şi grea cantitatea apei utilizată la o udare în
perioada de vegetaţie este de 25-60 m3/ha în cazul irigării prin picurare şi de 500-700
m3/ha în cazul irigării prin aspersiune. Această cantitate de apă se majorează cu 25-40% în
cazul când solul se întreţine prin înierbare.
Fertilizarea livezilor
Aplicarea îngrăşămintelor de fond înainte de plantare asigură, de regulă, condiţii favorabile

de nutriţie pomilor de măr pe parcursul a 4-5 ani. În unele cazuri, în vegetaţie a 2-3 de la
plantare, poate apărea insuficienţa de azot, zinc, bor, manifestată prin creşterea redusă a
lăstarilor (sub 40-50 cm) şi frunzelor cu simptomul de cloroză. Dozele de îngrăşăminte cu
azot se determină în baza indicilor diagnostica şi majorării acestora până la nivelul
considerat relativ optim în zona maximă de răspândire a rădăcinilor şi în frunze .
Diagnosticul conţinutului de forme accesibile ale elementelor nutritive în sol se efectuează

odată în 4-5 ani, de regulă, în perioada de creştere intensivă a lăstarilor, iar în frunze –
anual la începutul diferenţierii mugurilor de rod. Probele de frunze pentru analize se
24
recoltează din mijlocul lăstarilor bine dezvoltaţi, situaţi în zona de mijloc a periferiei
coroanei.
Circa 2/3 din doza de îngrăşăminte cu azot se administrează primăvara devreme, iar 1/3 în
perioada creşterii intensive a lăstarilor (decada a doua a lunii iunie). Îngrăşămintele cu azot se
introduc pe fâşiile din rând sau cu maşini speciale la periferia coroanei în fisuri adânci de
15-20 cm. În livezile cu irigare prin picurare îngrăşămintele cu azot în dozele programate
se introduc anual în aceleaşi termene, dizolvate în apă în concentraţie de 0,4-0,5 %
concomitent cu udările.
Dacă înainte de plantarea pomilor nu s-au introdus îngrăşăminte, indicatorii principali ai

necesităţii fertilizării sunt:
- creşterea redusă a lăstarilor în vegetaţia a doua;
-insuficienţa de elemente nutritive în sol şi frunze,stabilită prin diagnosticul respectiv.
În livezile cu înierbarea intervalelor dintre rânduri îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se

introduc toamna, odată la 3 ani la periferia proiecţiei coroanei în fisuri adânci de 20 cm.
Îngrăşămintele cu azot sunt aplicate anual în termenele indicate mai sus concomitent cu
irigarea prin picurare, iar în lipsa acesteia pe fâşiile din rânduri şi se încorporează imediat
prin afânarea solului. Dacă intervalele dintre rândurile de pomi nu sunt înierbate sunt
necesare 20-30 t/ha gunoi de grajd şi se introduc în toamna anului doi după plantarea
pomilor pe intervalele dintre rânduri sub arătură la adâncimea de 20-25 cm pentru o
perioadă de circa 3 ani. Îngrăşămintele cu azot se introduc anual pe fâşiile din rând sub
afânare, primăvara devreme (2/3 din doză) şi în decada a doua a lunii iunie (1/3 din
doză).Corectarea dozelor de îngrăşăminte după diagnosticul foliar se efectuează în modul
următor: când conţinutul elementelor nutritive în frunze este scăzut, dozele medii de
îngrăşăminte se majorează cu circa 30%. Insuficienţa de microelemente, stabilită prin
diagnosticul foliar la nivel mai mic de cel optim (B =30-50 mg/kg masă uscată; Cu = 5-20 mg/kg
masă uscată; Fe = 50-200 mg/kg masă uscată; Zn = 15-80 mg/kg masă uscată; Mn = 50-200 mg/kg masă
uscată) se corectează prin fertilizarea extraradiculară. Se aplică aceleaşi preparate complexe,

în concentraţii şi termene recomandate pentru livezile pe rod.
Fertilizarea în livezile pe rod
Obiectivele principale ale sistemului de fertilizare în livezile intensive de măr constau în

menţinerea şi majorarea fertilităţii solului, obţinerea recoltelor înalte de fructe calitative,
25
indici economici superiori, menţinerea echilibrului ecologic. Tipurile şi dozele de

îngrăşăminte organice şi minerale se stabilesc în conformitate cu conţinutul formelor
mobile ale elementelor nutritive în sol, asociaţiilor soi-portaltoi, tehnologia aplicată, recolta
planificată şi, în ansamblu cu distribuirea lor raţională pe fenofazele principale şi metodele
eficiente de administrare, trebuie să asigure condiţii favorabile de nutriţie pentru creşterea
moderată a pomilor, diferenţierea mugurilor florali, obţinerea recoltei planificate de calitate
superioară, randament înalt la fiecare unitate de fertilizant. Metodele tradiţionale de
stabilire a dozelor de administrare a îngrăşămintelor în baza recomandărilor zonale, de
regulă, dau norme exagerate, fiindcă nu corespund pe deplin condiţiilor naturale,
asociaţiilor soi-portaltoi, tehnologiilor aplicate, recoltei planificate pe fiecare sector concret
de livadă.
Una dintre cele mai eficiente metode este stabilirea dozelor de îngrăşăminte în conformitate
cu indicii agrochimici şi bilanţul elementelor nutritive în plantaţie după următoarea relaţie:
D=R•Ctf•Ks•Kr-F•Kf kg/ha, unde:

R – recolta planificată, t/ha;
Ctf – consumul elementului respectiv (N, P, K) pe tona de fructe, inclusiv ceea ce se extrage
cu frunzele şi creşterile anuale, kg.
Ks – coeicientul de corecţie la conţinutul elementului respectiv în sol
Kr – coeicientul de reutilizare a elementului (N, P, K) din frunze şi alte organe căzute şi
încorporate în sol.
F – cantitatea elementului nutritiv introdusă în îngrăşămintele organice şi
minerale în ultimii 1-3 ani;
Kf – coeicientul de utilizare a elementului nutritiv din îngrăşămintele introduse în anii
precedenţi.
În cazul când este înierbat fiecare interval dintre rânduri şi afânate fâşiile din rând, dozele
de îngrăşăminte se măresc cu 15 %, iar când solul în livadă se menţine ca ogor negru lucrat
se micşorează cu 15 %.
Fertilizarea extraradiculară
Este suplimentară celei aplicată la sol. Are ca scop principal omiterea de scurtă durată a
insuficienţei indicate de elemente nutritive, mai ales microelemente, precum şi optimizarea
nutriţiei minerale a plantelor în anumite faze critice a perioadei de vegetaţie, când sporeşte
intens consumul unuia sau mai multor elemente nutritive. Prin aceasta devine o
26
componentă importantă, obligatorie a sistemului de fertilizare, contribuind semnificativ la

sporirea recoltei şi calităţii fructelor. Stropirile, de regulă, se efectuează concomitent cu
cele contra bolilor şi dăunătorilor. Când pomii sunt încărcaţi bine cu fructe şi se observă o
reţinere a creşterii lăstarilor şi a fructelor, se aplică stropitul cu soluţie de uree de 0,5-1,0 %
la 10-12 zile după înflorire, iar la necesitate, încă 2-3 stropiri la intervale de 2-3 săptămâni.
Toamna, după recoltarea fructelor soiurilor târzii de mere, se fac 1-2 stropiri cu uree la
intervale de 10-12 zile în scopul activizării activităţii fotosintetice a frunzelor, necesară
pentru stimularea diferenţierii mugurilor florali şi acumularea substanţelor de rezervă. În
scopul majorării calităţii fructelor, în special a potenţialului de păstrare îndelungată, se
aplică 4-6 stropiri cu soluţie de 0,8 % de clorură de calciu (CaCl2). Prima stropire – după
căderea din iunie a fructelor, iar următoarele – la intervale de circa 2 săptămâni până la
majorarea conţinutului ionilor de calciu (Ca) de 5 mg la 100 g la masă a pulpei proaspete.
Diminuarea acestui indice, de asemenea şi depăşirea lui, provoacă dereglări funcţionale şi
boli patogene, care reduc potenţialul de păstrare a fructelor şi măresc considerabil
pierderile la păstrarea îndelungată.
Dintre microelemente mai frecvent se manifestă insuficienţa de zinc (Zn) şi fier (Fe). Carenţa
de Zn, de regulă, este provocată de nutriţia neechilibrată cu microelemente şi cu fosfor, ca
urmare a dozelor exagerate de îngrăşăminte cu acest element.
Simptomele exterioare sunt rozetele de frunze mărunte parţial îngălbenite, iar în stare mai
gravă – reducerea considerabilă a creşterii lăstarilor, până la uscarea acestora.
1.6 Protejarea pomilor contra unor fenomene meteorologice
România este supusă riscului producerii unor accidente climaterice (îngheţurile târzii de
primăvară, grindină) provocând pagube colosale asupra cantităţii şi calităţii recoltei de fructe,
chiar şi la distrugerea totală a ei. În cazul îngheţurilor târzii de primăvară, pentru a putea
identifica momentul producerii unor temperaturi sub nivelul limitelor de rezistenţă a
organelor pomilor (bobocii florali, florilor şi fructelor abia formate), este necesar de a urmări
permanent prognoza meteorologică. De asemenea se recomandă ca în fiecare livadă să fie
amplasată o microstaţie meteo care să înregistreze automat principalii parametri climaterici.
Un indiciu în determinarea pericolului este scăderea temperaturii la nivelul critic de +2...+4
0C fiind înregistrate seara în nopţile senine şi pe timp liniştit. În aceste condiţii, dimineaţa
27
pot fi înregistrate temperaturi negative. Dacă în perioada înfloritului pomilor apar aceste
fenomene, se recomandă a lua măsuri de prevenire a acestor accidente climaterice. Cea mai
răspândită metodă şi folosită practic pentru prevenirea îngheţurilor târzii de primăvară este
fumigaţia (crearea unui ecran de nori artificiali de fum deasupra livezii). Acest ecran de nori artificiali
de fum împiedică scăderea bruscă a temperaturii în stratul de aer din apropierea solului şi a
pomilor reducând astfel efectul radiaţiei nocturne, stopând căderea directă a razelor solare
direct pe pomi şi dezgheţatul lor are loc treptat. În livezi, acest lucru se realizează prin
pregătirea din timp a unor grămezi fumigene repartizate uniform pe toată suprafaţa. Ca
material pentru producerea fumului pot fi folosite: paiele umede, rumeguş, ramuri obţinute
în urma tăierii pomilor la care se adaugă reziduuri petroliere (păcură, ulei ars, motorină),
aşezându-le în număr de 80-100 la hectar.
De asemenea fumul poate fi produs prin arderea în vase speciale a unui amestec format din
patru părţi de turbă, o parte de smoală şi o parte de reziduuri de petrol sau patru părţi de
rumeguş şi o parte de smoală. Tot în acest scop, în ultimul timp au fost fabricate brichete şi
lumânări fumigene speciale pentru producerea fumului. Lumânările fumigene se aprind în
remorca unui camion care se deplasează prin livadă sau se aplică staţionar, utilizându-se
câte 5-30 la hectar. Grămezile, brichetele sau lumânările fumigene trebuie aprinse în nopţi
senine când temperatura aerului a ajuns la +1,5...+2,0 0C, iar fumul trebuie menţinut cel
puţin 1,5-2,0 ore după răsărirea soarelui. Aceste ecrane de nori artificiali sunt eficiente
numai în zilele fără vânt şi numai pentru temperaturi ce coboară cu -2...-4 0C sub pragul de
rezistenţă al pomilor.
Altă metodă de prevenire a îngheţurilor târzii de primăvară este irigarea prin aspersiune şi
are la bază principiul termoizolant al stratului de gheaţă format pe organele pomului.
Această metodă ridică temperatura aerului cu +2...+4 0C şi începe la scăderea temperaturii
până la +0,5..+1,0 0C pe timp fără vânt şi +1...+2 0C pe timp cu vânt şi se menţine până
dimineaţa la o temperatura de peste 0˚C şi când pomii sau curăţat de gheaţă,menţinând la
exterior temperatura apropiată de 0 0C. Se recomandă ca viteza jeturilor aspersoarelor să
fie de 20-25 m/sec, pulverizarea cât mai mărunt posibil (fină), şi revenirea aspersorului în
aceeaşi poziţie nu mai târziu de un minut.
Cantitatea de apă consumată pe oră este de 2 l/m2 în plantaţiile intensive cu utilizarea

formelor de coroană joase. Această metodă asigură protejarea pomilor la răcirea aerului
până la -3,5...-5,5 0C. Este aplicabilă numai în livezile cu sistem de irigare prin aspersiune.
28
A treia metodă de prevenire a îngheţurilor târzii de primăvară este încălzirea aerului în

livezi. Se efectuează cu ajutorul unor sobiţe speciale în care se ard reziduurile petroliere,
având un consum de 2-4 litri pe oră. Întrucât sunt necesare de circa 100-150 de astfel de
sobiţe la un hectar, este foarte costisitoare şi foarte greu de folosit în practică
Grindina
Grindina, de asemenea produce pagube importante plantaţiilor pomicole, fiind greu de

prevenit şi poate distruge recolta complet din anul curent, precum şi al anului următor.
Cristalele de gheaţă rup frunzele, florile, lăstarii tineri şi provoacă leziuni grave lemnului
multianual, fructelor, favorizând atacul agenţilor patogeni. Contra grindinii în ţările cu
pomicultura dezvoltată, în ultimul timp, se aplică o serie de metode eficiente dintre care
mai des se întâlnesc:
- amplasarea rampelor lansatoare de rachete antigrindină;
- utilizarea norilor de iodură de argint care împiedică cristalizarea apei;
- cea mai eficientă şi mai des folosită pentru livezile intensive este instalarea plasei
antigrindină din material plastic, aşezate deasupra coroanei pomilor.
Aceste plase antigrindină se utilizează pe larg în Italia, Franţa, Polonia, Spania, S.U.A,
suplimentar are şi rolul de a crea un microclimat mai cald în timpul înfloritului cu 2...3 0C.
1.7 Protejarea pomilor împotriva rozătoarelor
Rozătoarele şi în special iepurii, şoarecii, căprioarele, de asemenea aduc pagube enorme

pomilor tineri prin roaderea scoarţei şi chiar a ramurilor în timpul iernii. Iepurii produc
pagube mari datorită faptului că rod mugurii, ramurile, scoarţa pomilor tineri, până la
înălţimea la care ajung. Cu cât stratul de zăpadă va fi mai gros, cu atât şi porţiunea
vătămată va fi la o înălţime mai mare, pagubele fiind astfel mai grave, în special în cazul
pomilor de măr altoiţi pe portaltoi pitic. O formă foarte gravă a atacului produs de iepuri
este atunci când aceştia rod scoarţa trunchiului în porţiunea de la bază. Rosătura începe de
jos în sus,din apropierea pământului (sau a nivelului zăpezii), acoperind porţiuni înalte de 20 şi
chiar 40 cm. În direcţia orizontală porţiunea roasă cuprinde deseori de jur-împrejur, ca un
inel trunchiul pomului. Urmările stricăciunilor produse de iepuri diferă în funcţie de
29
gravitatea rănilor. Cu cât acestea sunt mai mari şi mai adânci, cu atât pomul va suferi mai
mult. Pomii roşi de iepuri se dezvoltă foarte slab şi se usucă în scurt timp, dacă rănile nu
au fost tratate. Vindecarea rănilor produse de iepuri se face în funcţie de gravitatea atacului
sau vârsta pomului. Astfel, în cazul în care pomii tineri au fost complet rupţi de iepuri, ca
urmare a rosăturii, sau rupţi de vânt sau de zăpadă, se va tăia tulpina oblic, sub punctul de
rupere, deasupra locului de altoire, după care ţesutul netezit se va acoperi cu ceara de altoi.
De asemenea aceşti pomi pot fi înlocuiţi cu alţii noi. Apărarea pomilor din plantaţiile tinere
se face prin învelirea tulpinii cu diferite materiale (plasă de sârmă împletită, plasă de plastic, hârtie) .
Ca mijloc de luptă împotriva iepurilor îl constituie folosirea substanţei aşa numite
„iepurefuge” pregătite din 400 grame de clei de tâmplărie, 12 litri de apă, 10 kilograme de
cretă mărunţită (pentru îngroşarea amestecului) şi o lingură de naftalină dizolvată în 200 grame
de ulei de in. Pentru a evita însă daunele produse de iepuri, se recomandă (obligatoriu) ca
livezile intensive să fie împrejmuite cu plase de sârmă groasă de 2,5 mm şi cu ochiuri până
la 5 cm în diametru. Înălţimea plasei de sârmă trebuie să fie de 1,5-2,0 m, iar partea
inferioară a plasei trebuie să fie îngropată la 20-25 cm şi curbată în afară, pentru a se opri
pătrunderea acestor animale chiar şi în iernile cu multă zăpadă. În livezile tinere o daună
majoră o aduc şi şoarecii, deoarece rod scoarţa pomilor de jur împrejur din apropierea
solului, acoperind porţiuni înalte de la 2 cm până la 7 cm, ceea ce duce la uscarea lor.
Momentul optim pentru începerea tratamentului de combatere a şoarecilor este atunci când
se depistează o densitate de cinci-şase colonii la un hectar de livadă. Depistarea densităţii
de şoareci se face în perioada când vegetaţia este redusă, adică toamna şi primăvara. Lupta
împotriva lor se poate face prin aşezarea momelilor otrăvite.
Una dintre verigile principale ale tehnologiei de cultivarea a mărului în sistemul intensiv de
cultură in sistem ecologic este protejarea pomilor contra bolilor, dăunătorilor şi a unor
fenomene meteorologice cum sunt grindina, îngheţurile târzii de primăvară si altele.
Condiţiile climaterice ale ţării noastre sunt favorabile pentru dezvoltarea bolilor şi
dăunătorilor care aduc daune colosale pomilor, prin distrugerea florilor, frunzişului,
fructelor, ramurilor, chiar şi a pomului în întregime.
1.8 Caracteristica principalelor boli ale mărului
Principalele boli întâlnite în livezile intensive de măr sunt:
30
Rapănul mărului (Venturia inaequalis), Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha), Focul

bacterian (Erwinia amylovora ), Monilioza mărului (Monilia fructigena ).
1.Rapănul mărului (Venturia inaequalis )

Răspândire
Este cea mai răspândita si păgubitoare boală la măr. Atacul este întâlnit în toate zonele
pomicole în care se concentrează cultura mărului. Cele mai mari pierderi se produc în anii
cu primăveri şi veri ploioase, ajungând să distrugă în livezile neîngrijite 30-95% din fructe.
Fruct care prezintă atac Agentul infecţios Modul de manifestare
Figura 1.8 Caracteristica agentului Venturia inaequalis
Simptome
Boala se manifestă pe frunze, pedunculi florali, fructele si chiar lăstarii. Frunzele atacate
sunt acoperite de pete brune-negricioase, catifelate, care cu timpul cresc şi se unesc.
Frunzele puternic atacate se usucă, cad de timpuriu şi reduc posibilitatea de hrănire a
pomului ceea ce determină scăderea recoltei, precum şi diferenţierea unui număr scăzut de
muguri de rod pentru anul următor.
Forma de atac pe peduncul şi pe sepale se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, când
primele infecţii s-au petrecut încă de la începutul înălţării inflorescenţei.
Fructele sunt atacate de la formare şi până toamna târziu. Ele rămân mici şi prezintă pete
brune măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, prezintă crăpături, iar cele mai
multe cad înainte de maturare.
Forma de atac pe lăstari se întâlneşte la pomii nestropiţi. În anii cu ploi frecvente în lunile
mai, iunie, iulie, se înregistrează atac puternic pe lăstari. Ei prezintă pete asemănătoare cu
cele de pe frunză. Cu timpul, porţiunea de lăstar atacată crapă, se brunifică şi în cele din
urmă o parte se usucă din timpul verii, o parte degeră iarna, iar cei mai puţin atacaţi, al
31
căror lemn s-a copt normal, asigură miceliul viabil care în primăvara următoare va genera
conidii primare.
Agentul patogen si biologia acestuia

Rapănul mărului este produs de ciuperca Venturia inaequalis. Ciuperca se transmite de la
un an la altul prin 3 surse:
-forma perfectă a peritecii ce conţine asce cu ascospori;
-miceliu de rezistenţă din ramurile anuale atacate, care generează conidii primare;
-conidiile de vară, rămase din anul anterior pe inserţia ramurilor, a mugurilor, pe bractee,
prin diferite crăpături de pe ramuri.
- Dintre toate acestea, cea mai importantă sursă de infecţie o constituie forma perfectă de
rezistenţă, ce se dezvoltă în frunzele din anul anterior atacate, care au căzut şi au iernat sub
pomi. Pe aceste frunze, în dreptul petelor de rapăn, se formează peritecii, fiecare conţinând
în medie 150 asce cu câte 8 ascospori. Periteciile încep să se formeze încă din luna
decembrie. Din luna ianuarie şi până la sfârşitul lunii martie, în asce iau naştere ascospori,
care se maturează progresiv. În fiecare an când mugurii florali sunt la începutul înfrunzirii,
când se înregistrează 0,3-4,6 mm precipitaţii şi temperaturi de 11,5-14,8 °C , pereţii
periteciilor se umflă şi se rup; de asemenea, membrana ascelor se rupe, iar ascospori sunt
proiectaţi în atmosferă. Ascospori sunt antrenaţi apoi de picăturile de apă sau de curenţii de
aer şi sunt depuşi pe frunzele tinere, unde germinează.
În cursul primăverii şi verii, ciuperca continuă să se înmulţească prin conidii de vară.
Acestea se desprind din pete la fiecare ploaie şi produc noi infecţii pe frunze, fructe şi
lăstari.
2.Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha )
Este o boală principală care cauzează pierderi mari. Boala se manifestă pe frunze, flori,
lăstari, uneori şi pe fructe tinere. Ea începe să se manifeste de la dezmugurire până la
căderea frunzelor şi persistă pe toată perioada de vegetaţie. Această boală atacă frunzele
odată cu apariţia lor. Pe frunze apare un înveliş albicios, purverulent, vizibil pe ambele
părţi ale limbului. Frunzele atacate se deformează, se răsucesc, în partea superioară, devin
sfărâmicioase şi se usucă înainte de timp. În cazul când boala atacă florile, petalele se
deformează, se decolorează şi devin albe, în unele cazuri petalele se îngroaşă, se ofilesc, se
usucă fără a lega fructe. Pe lăstarii tineri apare un înveliş micelian albicios, spre toamnă (a
32
doua jumătate a verii) învelişul de pe lăstari se brunifică în urma formării pe ei a unor puncte
de culoare brună închisă. Lăstarii atacaţi se usucă de la vârf, uneori se îndoaie în jos.
Foarte rar boala atacă şi fructele tinere, determinând o stagnare în creştere, apariţia unui
pânziş de culoare cafenie şi chiar provoacă căderea lor.
3.Focul bacterian sau Arsura bacteriană a merilor (Erwinia amylovora)
Este o boală de carantină fitosanitară în România. Ea se manifestă pe flori, frunze, lăstari,

fructe, ramuri şi tulpini. Florile pe neaşteptate se brunifică, se ofilesc şi se înnegresc.
Frunzele se răsucesc, se înnegresc şi rămân să atârne timp îndelungat pe ramuri. De la flori
şi frunze infecţia se extinde în lăstari, care se usucă şi se înconvoaie sub formă de cârlig.
Treptat bacteria pătrunde în ramuri şi tulpini, infectând pomii în întregime. Aspectul

pomilor atacaţi de această boală arată precum ar fi trecuţi prin foc. Pe porţiunile atacate
scoarţa se umflă, apoi se scurge un lichid gumos, la început incolor, mai târziu sub formă
de picături gălbui sau brune-închis. În timpul verii dezvoltarea bolii încetineşte, însă în
primăvara anului viitor continuă şi se răspândeşte pe tot pomul.
4.Monilioza mărului sau Putregaiul brun al fructelor ( Monilia fructigena )
Este o boală ce produce pagube în livezile de măr. Ea se manifestă pe flori, lăstari, frunze,
ramuri şi fructe. De cele mai dese ori se manifestă în cea de-a doua jumătate a verii. În
condiţii şi umiditate sporită.
La etapa iniţială de dezvoltare a bolii pe suprafaţa fructelor apar pete nu prea mari de
culoare brună ce cresc repede în dimensiune, iar peste 1,5- 3,0 săptămâni se răspândeşte pe
o mare parte din suprafaţa lor. Fructul atacat este acoperit de pete mari, dispuse în formă de
cercuri concentrice.Fructele se brunifică, se mumifiază şi deseori rămân atârnate pe pom.
La un atac mai timpuriu, se poate observa şi brunificarea florilor.
Măr care manifestă atac cu rapăn Măr atacat de făinare Fruct compromis de ciuperca
Monilia fructigena
33
Frunze atacate de arsura bacteriană

Planşa 1.1 Modul de exprimare al principalelor boli la mar
1.9 Descrierea principalilor dăunători dintr-o livadă de măr
Principalii dăunători întâlniţi în livezile superintensive de măr sunt: Viermele merelor

(Cydia pomonella), Gărgăriţa florilor de măr (Anthonomus pomorum), Gândacul păros al florilor
(Epicometis hirta), Păduchele de San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)
1.Viermele merelor -Cydia pomonella:Adultul este un fluture mic, de 10 mm lungime.

Culoarea corpului şi a aripilor este cenuşie-brună. Aripile anterioare sunt prevăzute cu
benzi transversale înguste, de culoare cenuşiu-închis. Oul este în formă de disc, de culoare
alb-verzuie şi sunt dispuse izolat pe frunze şi lăstari, pe ramuri, în apropierea fructelor.

Planşa 1.2 Cydia Pomonella-adult
34
Larva este o omidă adevărată, care la completa dezvoltare are corpul de 15-20 mm
lungime.
Planşa 1.3 Cydia pomonella-larvă
Biologie si ecologie:
Prezintă două generaţii pe an şi iernează în stadiul de larva ajunsă la completa dezvoltare,

într-un cocon mătăsos, adăpostit sub scoarţa trunchiului şi în crăpăturile acestuia, în diferite
locuri de păstrare a fructelor. Ouăle sunt depuse izolat, pe frunze, fructe şi lăstari, când
fructele au mărimea unei alune. O femelă depune 50-150 ouă, in medie cate 50-60 oua.
Incubaţia durează 8-15 zile, iar după câteva ore de la eclozare larvele pătrund în fructe , fie
prin partea laterală , fie pe la peduncul sau zona caliciului, unde se va hrăni activ până la
maturare.
Planşă 1.4 Cydia pomonella-atac la nivelul fructului
Plante atacate si mod de dăunare: Insecta prefera fructele de mar, dar infestează si pe cele
de par, gutui, nuc. Larvele rod galerii de nutriţie in pulpa fructelor, consumând seminţele si
trec dintr-un fruct in altul. Larvele din prima generaţie ataca fructele tinere, de mărimea
unei nuci, iar cele din generaţia a doua ataca fructele ajunse la maturitate. Din galeriile
35
roase se scurge un rumeguş format din excremente si resturi de hrana, adesea aglomerate cu
fire mătăsoase.
2.Gărgăriţa florilor de măr (Anthonomus pomorum )
Dăunează adulţii şi larvele. Primăvara, când temperatura medie a aerului ajunge la 5-6 ˚C,
apar adulţii hibernaţi care migrează în coroana pomilor, unde se hrănesc cu muguri foliari
şi florali în care sapă cavităţi mici, producând adesea sterilitatea florilor. Pagube mai mari
produc larvele care se dezvoltă în interiorul bobocilor florali distrugând organele interne al
florilor. Aceşti boboci atacaţi de către larve nu se deschid, se brunifică, se usucă. Gărgăriţa
iernează ca adult în stratul superficial al solului, în jurul coletului sau sub scoarţa exfoliată
a pomilor. Acest dăunător are o generaţie pe an.
3.Gândacul păros al florilor (Epicometis hirta): Dăunează ca adult, cauzând în unii ani
pagube mari la pomii fructiferi. La înflorirea pomilor de măr acest dăunător se hrăneşte cu
florile acestuia, rozând organele interne (staminele, ovarele, pistilul ), uneori rod chiar şi
sepalele. Florile atacate nu leagă fructe. În urma unor atacuri puternice pot fi distruse până
la 90-100 % din florile pomicole, respectiv şi recolta se micşorează sau este distrusă
complet. Cele mai mare pagube se produc în primăverile secetoase. Iernează în stadiul de
adult în sol, dezvoltând o generaţie pe an.
4.Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea):Dăunează larvele (omizile) care rod epiderma
şi parenchimul frunzelor, înfăşurându-le cu fire mătăsoase, formând cuiburi, iar cele din
ultimele vârste rod limbul foliar complet, lăsând doar resturi le nervurilor. În cazul
atacurilor puternice se produce defolierea totală a pomilor.
Iernează sub formă de pupă atât în crăpăturile scoarţei pomilor, prin scorburi, pe garduri, pe
pereţi, în stratul superficial al solului.
Acest dăunător dezvoltă două generaţii pe an, iar în unii ani cu toamnă călduroasă şi de
lungă durată poate dezvolta şi a treia generaţie, însă larvele nu reuşesc să se hrănească
normal şi pier. Este reprezentat ca obiect de carantină fitosanitară.
5.Păduchele de San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)
Dăunează adulţii şi larvele, care colonizează tulpina, ramurile, frunzele şi fructele pe care le
înţeapă şi sug conţinutul celular. În jurul locului de înţepare se formează pete roşii
caracteristice. Pomii atacaţi au o dezvoltare slabă, frunzele îngălbenite, fructele mici, pătate
36
şi deformate. În cazul atacurilor puternice ale acestui dăunător se produce uscarea pomilor
de la vârf către bază. Iernează în stadiul de larvă primară pe scoarţa tulpinilor şi ramurilor.
În condiţiile ţării noastre acest dăunător dezvoltă două generaţii, cea de-a treia generaţie se
naşte doar parţial.
Cydia pomenella-molia mărului Anthonomus pomorum-gărgariţa florilor de măr
Epicometis hirta-gandacul păros al florilor Quadraspidiotus perniciosus
-paduchele de San Jose
Hyphantria cunea- Omida păroasă a dudului

Planşa 1.2 Principalii dăunători ai mărului
37
Capitolul 2
Agricultură ecologică. Norme,proceduri,legislaţie şi soiuri

pretabile
38
2.1 Caracteristicile unui produs ecologic
Ce este un produs ecologic?
Un produs alimentar ecologic, bio, organic, este un produs în compoziţia căruia se

folosesc ingrediente care provin din agricultura ecologică in proporţie de minim
95% (conform legislaţiei europene).
Un produs ecologic alimentar are următoarele caracteristici:
- nu conţine aditivi alimentari de sinteză (aşa numitele E-uri, pentru îmbunătăţirea gustului,
mirosului, culorii);
- nu conţine conservanţi decât cei permişi de legislaţia ecologică in vigoare;
- ingredientele nu provin din organisme modificate genetic (OMG);
- ingredientele din compoziţia lui nu provin de pe soluri tratate cu pesticide sau

îngrăşăminte chimice
- produsele nu sunt supuse procesului de iradiere ionizantă;
Bineînţeles ca un produs ecologic alimentar poate fi compus din ingrediente a căror

provenienţa este 100% ecologică, numite şi produse premium având un standard de calitate
superior .
Denumirea de produs bio este un construct cultural al secolului XX, care s-a impus prin
teoretizarea, dezvoltarea si aplicarea conceptului de agricultura ecologica.
Deşi primele tratate, primii paşi în direcţia elaborării unui plan pentru agricultura ecologică
s-au făcut deja în prima jumătate a secolului al XX-lea, denumirea de produs bio s-a
dezvoltat în cea de a doua jumătate a secolului şi în special începând cu anii 90’, odată cu
elaborarea unui cadru legislativ detaliat.
2.2 Cadru legislativ
39
Pentru obţinerea certificatului ecologic trebuie respectate regulile de producţie

ecologică, prevăzute de art. 23-26 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007;regulile privind
producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea, al produselor ecologice,
prevăzute de art. 8-15, 18-20, 28, 29, 32 şi 33 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 având
ca scop impunerea unor măsuri clare care să definească ideea de produs ecologic.
Orice produs care se doreşte a fi ecologic trebuie sa respecte aceste măsuri astfel
încât pe lângă calitatea înalta a acestuia producţia, transportul ,ambalarea, depozitarea
acestuia să fie pe măsură.
La ora actuală sistemul de agricultură ecologică este reglementat în Uniunea

Europeană prin Regulamentul 2092/1991 pentru sectorul vegetal. În România cadrul
normativ este realizat prin intermediul a două acte normative: O. U. nr. 34/2000 (Norme
metodologice referitoare la producţia ecologică) armonizată prin: Legea nr. 38/2001 referitoare la
producţia în agricultura ecologică.
La nivel instituţional în România există următoarele organisme în domeniu:
- Autoritatea Naţională pentru Produse Ecologice/ANPE (în cadrul Ministerului Agriculturii,

Apelor, Pădurilor şi Mediului)
- Comisia de Agricultură Ecologică (MAAP, FNAE);
- Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică (FNAE/grupul naţional de producători);
- R.E.N.A.R. (structură de acreditare a structurilor de certificare);
2.3 Conversia la agricultura ecologică
Conversia la agricultura ecologică este o terminologie folosită pentru a descrie etapele

parcurse prin trecerea de la agricultura convenţională la agricultura ecologică.
Pentru realizarea conversiei la agricultura ecologică, potrivit Legii nr. 38/2001,

operatorul este obligat să-şi certifice activitatea prin intermediul uneia dintre structurile de
certificare şi control care au notificată activitatea în România. Certificarea face obiectul
unui acord comercial între agricultor şi structura de certificare aleasă. În prezent , în
România există mai multe structuri de certificare şi control din Uniunea Europeană precum
şi din alte ţări:
40
- ECOCERT-Franţa;
- LACON - Austria;
- BIOINSPECTA - Elveţia;
- SKAL - Olanda;
- EKOGARANTIE - Germania;
- Q&D - Germania;
- ICEO - Italia;
- BIOKONTROL (pentru produse vegetale exclusiv)-Ungaria;
Potrivit O.U.nr.34/2000 perioada de conversie pentru fermele vegetale este de 2 ani.

Organismele de inspecţie şi certificare cu aprobarea A.N.P.E. decid ca aceste perioade să
fie mărite sau reduse, având în vedere utilizarea anterioară a parcelelor.
2.4 Soiuri rezistente
Pentru o cultura ecologica de mar in sistem intensiv se folosesc soiuri rezistente cum ar fi:
Ciprian; Florina ; Generos;Pioner; Prima;Romus 3 ;Starkprim;Voinea. Acestea prezintă
rezistenţă genetică la boli dar sunt fragile în faţa dăunătorilor , prezentate în Planşa 2.1.
Ciprian
Descriere pom: vigoare medie ;fructul are formă sferică, uşor turtit la capete; epiderma are
culoarea roşu închis, uniformă; calibru este de 140-150 g, având pulpa alb - gălbuie,
crocantă; gustul este dulce - acidulat; armonios;prezintă rezistentă genetică la rapan şi
făinare;prezintă productivitate mare-pană la 30 de tone la hectar
Polenizatori: Generos, Pionier, Frumos de Voineşti;
Produs in România la Staţiunea de cercetare si producţie pomicolă Voineşti.
Soi creat în Franţa. Pomul are vigoarea de creştere mare, cu coroana globuloasă. Fructifică
mai mult pe ramuri de rod lungi, însă formează şi ramuri de rod scurte. Întră pe rod
precoce, epoca de înflorire este mijlocie. Pomii nu sunt pretenţioşi faţă de sol, are rezistenţă
41
bună la iernare, ger şi mijlocie la secetă şi arşiţă. De asemenea, soiul posedă rezistenţă
genetică la rapăn, este tolerant la arsura bacteriană, dar nu-i rezistent la făinare. Fructul este
de mărime mijlocie spre mare, cu forma conică-globuloasă sau conică-trunchiată. Culoarea
acoperitoare este roşie-oranj sau roşie-zmeurie cu striuri pe circa 80 % din suprafaţă. Pulpa
este de culoare albă-gălbuie, fină, suculentă, crocantă, slab acidulată şi cu o aromă fină.
Perioada de recoltare: decada a doua a treia a lunii septembrie. Productivitatea este 35-40
tone la hectar. Merele sunt rezistente la manipulare şi transport. Fructele se pot păstra 170-
200 zile. Soiul este omologat pentru toate zonele pomicole ale ţării.
Generos
Soi obţinut în România la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti.
Pomul are vigoarea de creştere slabă, cu coroana invers piramidală. Întră pe rod precoce,
epoca de înflorire este mijlocie.
Pomii nu sunt pretenţioşi faţă de sol, are rezistenţă bună la iernare, mijlocie la secetă,
precum şi la rapăn şi făinare. Fructul este de mărime mijlocie sau mare, cu forma
globuloasă sau conică-globuloasă, uneori aplatizată. Culoarea acoperitoare este roşie-
portocalie, cu striuri ocupând circa 65-85 % din suprafaţa fructului.
Pulpa este de culoare galbenă, fină, suculentă, crocantă, cu gust foarte bun. Perioada de
recoltare-decada a doua a lunii septembrie.
Productivitatea este de aproximativ 30-35 tone la hectar. Merele sunt rezistente la

manipulare şi transport. Fructele se pot păstra 125-140 zile şi se consumă în stare
proaspătă. Soiul este omologat pentru toate zonele pomicole ale ţării.
Pionier
Pom de vigoare mijlocie, care intră timpuriu pe rod. Este rezistent la rapăn si făinare.
Fructul are în medie 150 grame, este sferic turtit, roşu pe toată suprafaţa. Pulpa este albă,
suculentă, cu gust bun, dulce-acrisor. Maturitatea de recoltare este în prima decadă din luna
septembrie şi se poate păstra până în decembrie. Polenizatorii sunt reprezentaţi de soiurile
Romus 2, Florina si Prima.
Prima
Obţinut în S.U.A;pom de vigoare mare, cu rezistenta foarte bună la rapăn şi făinare;
42
Fruct de mărime mijlocie, de culoare galben-verzui acoperit de roşu pe partea însorită;

pulpa este suculentă, uşor aromată, de consistenţă bună care dă posibilitatea de păstrare
până în luna decembrie;
Polenizatori - Florina, Auriu de Bistriţa , Pionier;
Romus 3
Soi obţinut prin selecţie hibridă la Universitatea Rutgers în SUA.
Pomul are vigoarea de creştere mijlocie. Fructifică predominant pe ţepuşe. Intră pe rod în
anul 3 după plantare. Are rezistenţă genetică la rapăn. Fructul este de mărime mijlocie, cu
forma ovoidală. Culoarea acoperitoare este roşie aprins, ocupând doua treimi din suprafaţă.
Pulpa este albă, suculentă, cu un gust foarte bun. Recoltarea are loc in prima decadă a lunii
august. Productivitatea este de aproximativ 25 tone la hectar. Fructele se pot păstra 7-14 de
zile în depozite frigorifice.
Voinea
Soi românesc, de vigoare mare, rezistent la rapăn şi făinare, semiviguros, semiprecoce şi

productiv, cu coroana globuloasă, deasă, fructifică pe ramuri lungi. Fructul este mare cu o
greutate medie de 160-180 g, alungit, cu coaste evidente, colorate în roşu-dungat. Pulpa
este alb-gălbuie, cu textură medie, suculentă, dulce, uşor acidulată, fin aromată. Fructele se
recoltează la sfârşitul lunii septembrie. Perioada de păstrare a fructelor este de 60-90 zile.
Soiul Ciprian Soiul Florina
43
Soiul Generos Soiul Pionier
Soiul Prima Soiul Voinea
Soiul Romus 3
Planşa 2.1 Soiuri de mar rezistente genetic la boli
Capitolul 3 Cadrul natural in care s-a experimentat
44
În cadrul lucrării de disertaţie am abordat soiuri rezistente la boli pretabile pentru o cultură
ecologică în sistem intensiv: Romus 3; Prima; Florina;Generos.
Studiile s-au desfăşurat in cadrul staţiunii de cercetare Fructex Bacău, în perioada martie
2014-octombrie 2014
3.1 Descrierea locaţiei
Societatea Frutex Bacău este amplasată pe malul râului Bistriţa. Are in cultură soiuri de
măr cu rezistenţă genetică la boli oferind posibilitatea experimentării unei culturi ecologice
de măr in sistem intensiv.
SC Fructex SA s-a constituit prin transformarea SCPP Bacău prin HG Nr. 46 din
04.03.1994 şi este o firmă specializată în domeniul pomiculturii, având ca obiect principal
de activitate cercetarea speciilor pomicole. Este o firmă specializată în studiul sortimentului
şi promovarea prin pepinieră a celor mai valoroase soiuri, în special cele rezistente la boli si
factori limitativi de producţie. S-a dezvoltat ca un centru de excelenţă în pomicultură,
promovând tehnologii de cultură, de combatere fitosanitară convenţională şi biologică.
Societatea deţine următorul patrimoniu: 110 ha plantaţii pomi si pepiniera; 15 hectare de
teren pentru cercetare - camp experimental; maşini si tractoare agricole; celule frigorifice;
sera înmulţitor .
În acest centru se realizează cercetări naţionale în domeniul speciilor de viitor (cătină, corn,
măceş, nuc), promovând biotipuri valoroase, tehnologii de cultură şi crearea de soiuri noi.
Un mare accent se pune pe cercetare interdisciplinară, în parteneriate şi colaborări cu
mediul economic, fapt pentru care a încheiat protocoale de colaborare în domeniul
cercetării cu Universitatea Vasile Alecsandri, Bacău, Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Iaşi şi Institutul de Cercetări Biologice Iaşi .
Principalele domenii abordate sunt:
- crearea prin lucrări de ameliorare de soiuri noi ;
- realizarea unor tehnologii moderne de producere de material săditor certificat şi a unor

tehnologii de cultură în exploataţii agricole, în special pentru cătină, corn şi măceş ;
- prezentarea rezultatelor cercetării prin culturi demonstrative şi a tehnicilor de agricultură

ecologică;
45
Zona studiată este situată in bazinul mijlociu al Bistriţei pe terasele de confluenta ale
Bistriţei si Siretului, in apropierea comunei Săuceşti. Liniile majore ale reliefului asigura
condiţii de adăpost in fata maselor de aer vestice, care in descendenta lor pe versantul
vestic al culmii Pietricica suferă procese de foenizare si o canalizare de-a lungul văii
Siretului a maselor de aer mai mici din sector nordic si a celor mai calde dinspre sud.
Altitudinile mai reduse din est nu împiedica accesul deasupra zonei de circulaţie din
sectorul estic, legata in mare măsura de avansul spre est a anticiclonului Euro-siberian.
3.2 Descrierea condiţiilor pedoclimatice
1.Temperatura
In aceste condiţii clima zona studiate este temperat continentala, cu caracter de ariditate,
cauzata de invaziile de aer continental, care pot fi frecvent excesiv de reci, iarna si excesiv
de calde si uscate vara. Astfel ecartul termic intre temperaturile externe maxime si minime
a atins 72.1 0C
Din analiza regimului termic a rezultat că temperatura medie pentru zona studiată de 9,2
0C, cu valori negative în lunile decembrie, ianuarie si februarie, luna ianuarie fiind cea mai
răcoroasă . Pe de alta parte cea mai ridicată temperatură a fost în luna iulie , media
maximelor zilnice având valoarea de +26,7 0C iar cea a minimelor de 14,6 0C.
2.Solul
Poziţia geografică a judeţului , materializată prin existenţa zonei montane în vest şi a zonei
cu dealuri subcarpatice si colinare , în centru şi colaborată cu existenţa unor importante
artere hidrografice a creat condiţii pedogenetice complexe, fapt care a condus la formarea
unui înveliş de soluri foarte variat. Astfel pe terasele joase şi mijlocii ale principalelor râuri
se dezvoltă soluri de tip cernoziom, pe culmile colinelor din estul judeţului sunt întâlnite în
special soluri brune argiloiluviale, pe culmile subcarpatice şi pe terasele înalte în special
soluri brune luvice si luvisoluri albice, iar în zona montană sunt întâlnite în special soluri
brune, brune acide si chiar podzoluri .
Aceste soluri reprezintă termenii finali care, printr-o evoluţie pedogenetică îndelugată au
putut sa se dezvolte mai ales ca urmare a influenţei condiţiilor de clima si vegetaţie.
46
Atunci când aportul cel mai important în cadrul procesului de pedogeneză a fost asigurat de
un factor pedogenetic, pe teritoriul judeţului s-au dezvoltat soluri corespunzătoare.
În cadrul poligonului experimental se întalneşte un sol de tip aluvionar molic, carbonatic cu

gleizare relicta format de depozite fluviatile grosiere şi de structură luto-nisipoasă şi
porozitate moderată. Are pH-ul de 7,5, fiind slab bazic si cu un conţinut de carbohidraţi de
6,6%. Solul este mediu aprovizionat cu humus- 4,5%, excesiv aprovizionat cu potasiu si
fosfor, mediu aprovizionat in azot. Are un conţinut in nisip de 45,5%, in praf de 27% si in
argila de 17,5%.
Locul de
desfăşurare al
analizelor
Figura 3.1 Poziţia lotului experimental la Fructex Bacău
3.Precipitatii anuale
Precipitaţiile atmosferice reprezintă orice formă de apă care cade din atmosferă pe pământ.
Formele de precipitaţii sunt:ploaia,zăpada,lapoviţa, grindina, ploaia îngheţată, chiciura si
virga. Precipitaţiile sunt o componentă de bază a circuitului apei în natură. Cantitatea de
precipitaţii are, in cadrul staţiunii de cercetare o valoare aproximativă de 837,8 milimetri pe
metru pătrat pe parcursul unui an, cu variaţii reduse de la un an la altul. Măsuratorile au
fost efectuate
Variaţiile cantităţii de precipitaţii se datorează influenţei pe care o au curenţii de aer asupra

nivelului pluviometric regiunii luate in discuţie. Astfel variaţiile direcţiei curenţilor de aer
influenţează in mod decisiv cantitatea de precipitaţii căzută anual.
47
Figura 3.2 Distribuţia pe luni a cantităţii de apă înregistrate la staţia Bacău

2014 mm/m2
In urma analizei acestor date legate de compoziţia solului,media de temperatura si regimul

pluviometric am constatat că regiunea aceasta este fiabilă pentru măr.
Figura 3.3 Bioecograma mărului
3.3 Descrierea câmpului experimental
Cercetările s-au desfăşurat intr-o plantaţie intensivă de măr , plantaţi la o distanţă de 1m

între pomi si 4m între rânduri. Pomi sunt altoiţi pe portaltoi de tip M9 , având o formă de
conducere de tip fus. Densitatea astfel rezultată este de 2200 de pomi pe hectar.
48
49
Planşa 3.1 Lotul experimental
3.4 Activităţi desfăşurate
Activităţiile de cercetare s-au centrat asupra a trei obiective si anume:
- folosirea soiurilor cu rezistenţa
- monitorizarea creşterii vegetative si a producţiei de fructe
- utilizarea capcanelor feromonale pentru monitorizarea populaţiei de Cydia pomonella
Folosirea soiurilor rezistente la rapăn(Venturia inequalis)
Pentru activitatea experimentală am desfăşurat determinări si am făcut observaţii având la

bază fisele de observaţii in coformitate cu metodologia de specialitate utilizată în normele
pomicole. Fişele au fost întocmite după modelul propus de Vasile Cociu.
Fişa conţine tipul de măr, anul apariţiei soiului,staţiunea de cercetare unde a fost dscoperit,
ţara de provenienţă ,varietatea soiului, modul de obţinere, caracteristicile
pomului,caracteristicile fructului, modul in care fructul poate fi folosit , eficienţa
economica precum si zonele la nivel de ţara în care poate fi cultivat.
Exemplu de fişă
Tipul de pom: Hibrid cu rezistenţă genetică la rapăn
Denumire soi: Florina
Anul omologării soiului: 1977 ;introdus în ţara in 1993
Origine: Franţa
50
Locul de testare:Staţiunea de cercetare Angeres
Obţinere: Provine din încrucişarea soiului Jonathan cu un hibrid complex (621-1)
Caracteristicile fructului: Fructul este de mărime mijlocie spre mare, cu forma conică-
globuloasă sau conică-trunchiată. Culoarea acoperitoare este roşie-oranj sau roşie-zmeurie
cu striuri pe circa 80 % din suprafaţă. Pulpa este de culoare albă-gălbuie, fină, suculentă,
crocantă, slab acidulată şi cu o aromă fină. Pot fi păstrate 170-200 de zile in condiţii
optime; recoltarea se face la finalul lunii septembrie-începutul lunii noiembrie
Caracteristicile pomului: Pomul are vigoarea de creştere mare, cu coroana globuloasă.

Fructifică mai mult pe ramuri de rod lungi, însă formează şi ramuri de rod scurte. Întră pe
rod precoce, epoca de înflorire este mijlocie. Pomii nu sunt pretenţioşi faţă de sol, are
rezistenţă bună la iernare, ger şi mijlocie la secetă şi arşiţă. De asemenea, soiul posedă
rezistenţă genetică la rapăn, este tolerant la arsura bacteriană, dar nu-i rezistent la făinare.
Utilizare: poate fi consumat proaspăt sau conservat sub formă de compot, suc proaspăt,
gem, fructe uscate, fructe congelate.
Eficiența economică: 35-40 de tone la hectar
Zonele de cultivare: Soiul este pretabil pentru toate zonele agricole ale ţarii
Monitorizarea creşterii vegetative
Monitorizarea creşterii vegetative si a producţiei de fructe s-a realizat prin evidenţierea

gradului de productivitate care reprezintă raportul între cantitatea de fructe produse si
diametrul tulpinii principale dezvoltat pe parcursul anului de vegetaţie.
Capcanele feromonale
A treia activitate desfăşurată s-a orientat spre monitorizarea moliei mărului-Cydia

pomonella cu ajutorul capcanelor feromonale. Monitorizarea moliei se realizează prin
plasarea unor capcane feromonale cu feromoni de tip atraPOM cu scopul capturarii
masculilor în perioada de activitate care determină formarea unei impresii privind graficul
curbei de zbor. În acest fel am determinat perioada in care molia desfăşura zborul de
51
împerechere si am propus utilizarea unor tratamente pentru combaterea acestui dăunător. Pe

perioada folosirii capcanelor feromonale acestea au fost întreţinute şi s-au realizat citiri
periodice .
Capitolul 4-Rezultate personale obţinute
52
Obiectivele propuse pentru această cercetare sunt:
- monitorizarea creşterii vegetative şi determinarea indicelui de productivitate
- determinarea gradului de rezistenţă la ger şi rapăn prin observarea frecvenţei, intensităţii

si a gradului de atac
- observarea curbei de zbor la molia mărului şi a caracteristicilor acestui dăunător
- determinarea capacităţii acestor soiuri de a se adapta condiţiilor unei culturi ecologice în

sistem intensiv
4.1 Monitorizarea creşterii vegetative
Parcurgerea fenofazelor de fructificare
Observaţiile s-au efectuat in decursul anului 2014 când s-a înregistrat o variaţie foarte mare
a factorilor climatici care au influenţat direct fenofazele de vegetaţie în special fenologia
înfloritului. Anul 2014 s-a concretizat prin temperaturi scăzute în luna martie ceea ce a
influenţat declanşarea înfloritului mai timpuriu.
Tabel 4.1 Fazele de fructificare la 4 soiuri de măr rezistente gentic la rapăn, cultivate la Frutex
Bacau-observaţii din aprilie 2014
Denumir Începutul Maximul Sfârşitul Durata Data recoltei

e soi înfloritulu înfloritului înfloritului înfloritului
i
Romus 3 21.04 25.04 28.04 8 85 zile-
20 iunie
Prima 22.04 26.04 30.04 9 110 zile-
18 august
Florina 25.04 27.04 29.04 5 140 zile-
16 septembrie
Generos 25.04 27.04 29.04 5 140 zile-16
septembrie
Fenofaza înfloritului durează între 5 si 9 zile în funcţie de soi si condiţiile climatice din
perioada respectivă. Cea mai scurtă durată a înfloritului au înregistrat-o soiurile Florina şi
53
Generos-5 zile si cea mai lungă se înregistrează la soiul Prima-9 zile. Dat fiind faptul ca nu
au fost suprapuneri privind perioada înfloritului nu s-au înregistrat pierderi de recoltă.
Maximul procesului de înflorire a fost atins între 24 si 27 aprilie, informaţii regăsite în
tabelul 4.1 şi figura 4.1 .
Durata înfloritului
9
8
5 5
Romus 3 Prima Florina Generos
Figura 4.1 Durata înfloritului la 4 soiuri de mar rezistente genetic in anul 2014
4.2 Creşterea vegetativă si producţia de fructe
Viguarea de creştere la cele 4 soiuri luate in studiu a fost analizată prin prisma creşterii în
grosime a trunchiului pomului, analizând şi producţia de fructe pe pom şi indicele de
productivitate, prezentate in tabelul 4.2
Tabelul 4.2 Producţia pe pom, creşterea in grosime a trunchiului si indicele de productivitate la

soiurile de mar studiate, Frutex 2014
Denumire soi Producţia Creşterea în grosime a Indicele de
kg /pom trunchiului cm2 productivitate %
Romus 3 12.31 40.14 3,26
Prima 13.96 85.12 6,1
Florina 15.86 75.87 4,78
Generos 13.52 44.1 3,26
54
În cazul soiurilor analizate producţia nu a avut variaţii mari in funcţie de soi. Viguarea
pomilor analizată după creştere în grosime a trunchiului are valori cuprinse între 40,14 la
Romus 3 si 85,12 cm2 la Prima, informaţii precizate şi in figura 4.2
Figura 4.2 Exprimarea creşterii în grosime la cele 4 soiuri studiate
Indicele de productivitate este un indicator valoros care permite selecţia soiurilor

productive şi de vigoare scăzută. Astfel într-o livadă pot fi selectate soiurile care urmează
să fie plantate pe baza acestui indice care arată care sunt soiurile cu vigoare scăzută ,
putând fi plantaţi la distanţe mici si totodată cu o producţie ridicată. Indicele de
productivitate reprezintă raportul între grosimea exprimată în cm 2 si producţia medie a
unui pom dintr-un anumit soi. La cele patru soiuri se poate observa un indice al
productivităţii crescut cuprins între 3,26 la Romus 3 si Generos şi 6,1 la Prima, prezentat
în Figura 4.3.
55
Figura 4.3 Exprimarea grafică a indicelui de productivitate pentru 4 soiuri de măr studiate la Frutex Bacău
4.3 Rezistenţa la ger
Rezistenţa la ger a fost analizată in anul 2014 în urma îngheţurilor târzii de primăvară
,descrisă prin intermediul tabelului 4.3. Soiurile pomicole monitorizate au prezentat
afecţiuni minore, dar care au influenţat în mod negativ înflorirea şi fenofaza de înflorire.
Tabel 4.3 Nivelul de afecţiuni provocate de îngheţurile târzii de primăvară

(din 23 martie 2014 -4oC)
Denumire Nivelul de afecţiuni %
Total muguri de Din care muguri Ramuri vegetative
soi
rod afectaţi de de rod cu afectate %
îngheţ % distrugeri totale %
Romus 3 14 6 2
Prima 21 6 5
Florina 33 14 8
Generos 34 15 8
56
Ramuri vegetative afectate 2014 muguri cu afectiuni 2014

muguri cu distrugeri 2014
33 34
21
16
14 14
8 8
6 5 6
2
Romus 3 Prima Florina Generos
Figura 4.4 Nivel afecţiuni în urma îngheţurilor târzii de primăvară
4.4 Rezistenţa la rapăn
Soiurile analizate prezintă rezistenţă genetică la rapăn; cu toate acestea soiul Generos a
manifestat într-o mică măsură atac din partea agentului Venturia inequalis.
Deşi a fost atacat de rapăn, atacul a avut frecvenţă şi intensitate scăzută fapt ce
demonstrează rezistenţa naturală a soiului afectat si imunitate la Romus 3, Prima si Florina.
Frecvenţa analizată pe suprafaţa frunzelor reprezintă raportul între numărul de frunze

atacate si numărul total de frunze.
Intensitatea se notează direct în procente sau acordând note corespunzătoare intensităţii de

atac. În prezent pentru majoritatea bolilor se utilizează scara de notare de la zero la sase şi
defineşte procentul de suprafaţă foliară compromisă ca urmare a atacului agentului
patogen.
Gradul de atac indică gravitatea atacului în cultura respectivă si reprezintă produsul

valorilor frecvenţei şi intensităţii raportat în procente (FxI/100 %).Intensitatea este notată în
funcţie de suprafaţa atacată , informaţii regăsite in Tabelul 4.4
57
Tabel 4.4 Scara de notare a intensităţii atacului
Nota Suprafaţa atacata %

0
1-3
4-10
11-25
26-50
51-75
76-100
Tabel 4.5 Comportarea soiurilor de măr studiate la Frutex Bacău la atacul de rapăn pe frunze
(Venturia inequalis)
Denumire soi Frecvenţa % Intensitate % Grad de atac %

Romus 3 0.00 0.0 0.00
Prima 0.00 0.0 0.00
Florina 0.00 0.0 0.00
Generos 1.2 0.5 0.006
Figura 4.6 Frecvenţa atacului la rapăn exprimat in procente(%)
58
Figura 4.6 Intensitatea atacului cu rapan(%)
Figura 4.7 Gradul de atac cu rapăn
4.5 Supravegherea nivelului populaţiei speciei Cydia pomonella şi

stabilirea necesităţii aplicării unui tratament de combatere
În cultura de măr , pentru prevenirea unui atac al moliei mărului Cydia Pomonella se
utilizează capcanele feromonale conţinând feromoni din tipul atrAPOM.
Capcanele feromonale au rol atractant pentru masculii acestor dăunători.
59
Pontă de Cydia pomonella Fructe atacate de Cydia Pomonella
Ciclul de dezvoltare la Cydia pomonella Capcană feromonala cu atraPOM
Planşa 4.1 Biologia speciei Cydia pomonella
Amplasarea acestor capcane are loc cu 1-2 săptămâni înaintea observării prezenţei adulţilor
în coroana arborilor : finalul lunii aprilie până la mijlocul lunii septembrie pentru ţara
noastră. Pentru monitorizare sunt utilizate capcane dispuse uniform pe toată suprafaţa
pomicolă.
În urma citirilor , de fiecare dată a fost notat numărul de fluturi si au fost înlăturaţi de pe
placa cleioasă;astfel s-a putut determina curba de zbor si luarea unor măsuri privind
eliminarea dăunătorilor in timp util.
Capcanele feromonale pot fi folosite şi pentru distrugerea dăunătorului prin eliminarea

masculilor de Cydia pomonella. În lipsa masculilor nu are loc procesul de fecundaţie, nu
are loc depunerea pontei, respectiv este eliminat stadiul de dezvoltare al dăunătorului care
produce cele mai mari pagube. Astfel in decursul mai multor sezoane de vegetaţie acest
60
dăunător poate fi eliminat din plantaţie, prin metode acceptate de legile care reglementează
culturile ecologice.
Combaterea prin metoda capturării în masă a masculilor se realizează prin folosirea a 20‐40
de capcane cu momeli de tip AtraPOM,dispuse uniform. Capcanele de la marginea
plantației trebuie să fie amplasate la 10‐20 m de aceasta. Ele se fixează la înălțimea
jumătății coroanei, dar nu foarte jos.
Figura 4.8 Curba de zbor a speciei Cydia pomonella în perioada 16.05 -26.09 2014 la livada Frutex Bacău
Astfel s-a observat că în perioada mai sus amintită au avut loc două maxime concretizate în
perioada 23.05-30.05 , respectiv în perioada 29.08-05.09 .Primul maxim a determinat
capturarea unui număr de 27 de masculi şi 29 de masculi pentru al doilea maxim.
Cunoaşterea curbei de zbor a determinat luarea unor măsuri pentru prevenirea unui atac
masiv asupra culturii , respectiv distrugerea în majoritate a acesteia, fie prin metode
convenţionale, fie prin plasarea capcanelor cu feromoni intr-un numar mai mare pentru
eradicarea masculilor din această specie.
61
Cap 5. Concluzii şi recomandări
C1 Cele 4 soiuri-Romus 3, Florina, Prima, Generos sunt soiuri adaptate pentru condiţiile
pedoclimatice ale Staţiunii de cercetare Fructex Bacău dat fiind faptul că au o producţie
ridicată. Pe de altă parte raportul de productivitate are valori medii deoarece cantitatea mare
de fructe produse este realizată pe arbori cu ritm de creştere ridicat
C2 Soiul Generos deşi are rezistenţă genetică la rapăn a manifestat un grad scăzut al
atacului reprezentat prin fregvenţă, intensitate si grad de atac. Celelalte trei soiuri, şi anume
Romus 3, Prima si Florina nu au prezentat urme ale atacului demonstrând imunitate la
rapăn.
C3 În ceea ce priveşte rezistenţa la ger, deşi soiurile nu sunt special constituite în acest
sens, ele au prezentat un grad mic de distrugere parţială sau totală la nivelul mugurilor sau
lăstarilor, in condiţiile existenţei îngheţurilor târzii de primăvară din Martie 2014.
C4 Utilizarea eficientă a capcanelor feromonale a determinat realizarea curbei de zbor la

Cydia pomonella , si luarea unor masuri de prevenţie care au avut ca rezultat limitarea
distrugerilor provocate de acest dăunător.
C5 Soiurile analizate, în urma studiilor desfăşurate sunt pretabile pentru o cultură

ecologică în sistem intensiv, dată fiind producţia si productivitatea crescută. Mai mult o
cultură ecologică implică evitarea folosirii pesticidelor, care de altfel pot dauna sănătăţii
umane , dat fiind conţinutul de toxine sau substanţe toxice, care prin intermediul
alimentelor consumate pătrund în organism unde pot influenţa în mod negativ activitatea
metaboliă şi sănătatea.
62
Bibliografie
http://www.madr.ro/agricultura-ecologica/cerere-de-solicitare-pentru-utilizarea-siglei-
ae.html
Costel SAMUIL ,2007,TEHNOLOGII DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ ,IAŞI
Ing. Ungureanu Tanasa Cornelia-Catalina 2006
“CONTRIBUTII LA STUDIUL BIOLOGIEI, ECOLOGIEI SI COMBATERII INTEGRATE A

PRINCIPALILOR DAUNATORI DIN PLANTATIILE DE MAR DIN JUDETUL BOTOSANI” IASI
Vasile BABUC ,Eugeniu GUDUMAC ,Ananie PEŞTEANU ,Andrei CUMPANICI 2009

GHID PRIVIND PRODUCEREA MERELOR ÎN SISTEMUL SUPERINTENSIV DE
CULTURĂ Chişinău
PNDR 2014-2020 Sub-program tematic „ Creşterea competitivității sectorului pomicol”
Ion Toncea Enuţă Simion Georgeta Ioniţă Niţu Daniela Alexandrescu Vladimir Adrian
Toncea, Manual de agricultură ecologică (suport de curs)
FIBL,Tehnica cultivării fructelor în sistem ecologic
Staţiunea de cercetare dezvoltre pentru pomicultură Băneasa, Bucureşti
„Creșterea competitivității sectorului pomicol” PNDR 2014-2020
63
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII NAŢIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU

DEPARTAMENTUL DE BIOLOGIE, ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA
MEDIULUI
Str. Calea Mărăşeşti, nr. 157, Bacău, 600115
Tel. ++40-234-542411, tel./ fax ++40-234-571012
www.ub.ro; e-mail: stiinte@ub.ro
DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE
privind elaborarea lucrării de licenţă cu titlul ‘Tehnologii şi metode pentru obţinerea

merelor ecologice în sistem intensiv’
Subsemnatul/subsemnata…………………………………………………………..
declar pe propria răspundere că:
a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime;

b) nu au fost folosite alte surse decât cele menţionate în bibliografie;
c) nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte
surse fără a fi citate şi fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care
sursa o reprezintă alte lucrări ale mele;
d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Data, Semnătura,
64
65

Tehnologii Si Metode Pentru Obtinerea Merelor Ecologice in Sistem Intensiv 2 A1b2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnologii Si Metode Pentru Obtinerea Merelor Ecologice in Sistem Intensiv 2 A1b2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vârlan Sergiu -Tehnologii şi metode pentru obţinerea merelor ecologice în sistem intensiv

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” din BACĂU

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Prof.Univ.Dr.Ing. Ioan Viorel Raţi Vârlan Sergiu

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Tehnologii si metode pentru obţinerea

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Prof.Univ.Dr.Ing. Ioan Viorel Raţi Vârlan Sergiu

1.1 Factori de influenţă asupra plantaţiei............................................8

1.2 Condiţii de cultivare........................................................................9

1.3 Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu..................................9

1.4 Amplasarea. Lucrări de îngrijire.................................................11

1.5 Tehnologii utilizate în prezent......................................................13

1.6 Protejarea pomilor împotriva unor fenomene meteo.................27

1.7 Protejarea pomilor împotriva rozătoarelor................................29

1.8 Caracteristica principalelor boli ale mărului..............................30

1.9 Descrierea principalilor dăunători dintr-o livadă de măr.........34

Capitolul II-Agricultură ecologică. Norme, proceduri, legislaţie şi soiuri

2.1 Caracteristicile unui produs ecologic..........................................38

2.2 Cadru legislativ..............................................................................39

2.3 Conversia la agricultura ecologic.................................................40

2.4 Soiuri rezistente.............................................................................40

Capitolul III-Cadrul natural în care s-a experimentat..............................44

3.1 Descrierea locaţiei.........................................................................44

3.2 Descrierea condiţiilor pedoclimatice............................................45

3.3 Descrierea câmpului experimental...............................................48

3.4 Activităţi desfăşurate.....................................................................49

Capitolul IV –Rezultate personale obţinute................................................52

4.1 Monitorizarea creşterii vegetaţiei................................................52

4.2 Creşterea vegetativă şi producţia de fructe.................................53

4.3 Rezistenţa la ger.............................................................................55

4.4 Rezistenţa la rapăn........................................................................56

4.5 Supravegherea nivelului populaţiei speciei Cydia pomonella şi

Capitolul V-Concluzii şi recomandări.........................................................61

În lucrarea de licenţă intitulată ’Flora cormofitelor din împrejurimea localităţii Bicazu

În cadrul lucrării de disertaţie am dorit să finalizez studiul asupra plantelor şi am abordat

Dat fiind faptul că , pe viitor doresc să creez şi să implementez un proiect de dezvoltare a

Ce înseamnă agricultura ecologică?

‘‘Agricultură ecologică” este o terminologie utilizata şi atribuită de Uniunea

Ideea de agricultură ecologică s-a dezvoltat ca urmare a creşterii preocupării

Agricultura ecologică nu înlătură total tratamentele chimice, dar utilizarea lor se

Având in vedere aceşti factori , agricultura ecologică a evoluat mult in ultimul

Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” demonstrează

Grafic 01-Repartiţia procentuală a substanţelor într-un fruct de măr

1.1 Factori de influenta asupra plantaţiei

In ceea ce priveşte construirea propriu-zisă a livezii se are în vedere:

- poziţia geografică – clima influenţează în mod decisiv creşterea, dezvoltarea si perioada

-tratarea culturii se realizează în conformitate cu normele europene în vigoare, nu doar

1.2 Condiţii de cultivare

Alegerea locului pentru înfiinţarea livezilor intensive de măr

Înfiinţarea plantaţiilor intensive de măr se efectuează pe terenuri plane sau pe pante cu

Cea mai favorabilă pantă este cea de nord, nord-vest şi nord-est.

1.3 Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu

Cerinţele faţă de lumină.

lua în considerare aceste particularităţi în cazul stabilirii distanţelor de plantare, la alegerea

Cerinţele faţă de căldură.

Cerinţele faţă de apă

Cerinţele faţă de sol

1.4 Amplasarea. Lucrări de pregătire a suprafeţei

Construcţia unei livezi presupune parcelarea terenului,construcţia reţelei de irigare ,

Parcelarea terenului se realizează în general în forma de dreptunghi , cu lungimea de doua

Dintre structurile anexe o importanţa deosebită o au spaţiile de depozitare care au rolul de a

Principalele lucrări agrotehnice utilizate la pregătirea terenului (solului) în vederea plantării