Raportul juridic

1. Noţiune şi caractere juridice.

Raporturile juridice sunt acele relaţii sociale personal-nepatrimoniale şi patrimoniale care
sunt reglementate de normele juridice.
Raportul juridic este un raport social şi are un caracter dublu voliţional, în sensul că pe de o
parte este expresia voinţei legiuitorului, (fiind reglementat de lege), iar pe de altă parte, se naşte
prin voinţa părţilor implicate.

2. Structură
Structura raportului juridic civil cuprinde trei elemente distincte, ce trebuie întrunite cumulativ:
A. Subiectele (părţile) raportului, adică persoanele între care se stabileşte raportul juridic;
B. Conţinutul raportului, adică drepturile şi obligatiile ce iau naştere între cele două părţi ale
raportului juridic;
C. Obiectul raportului, anume acţiunile sau inacţiunile (denumite generic prestaţii) la care este
îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.
 Subiectele (părţile) raportului juridic

1. Noţiune
Subiecte sau părţile raportului juridic sunt oamenii ]n calitate de titulari ai drepturilor subiective
şi obligaţiilor corelative.

2. Clasificare

Părţile raportului juridic pot fi persoane fizice și/sau persoane juridice.

- persoana fizică este individul, ca parte a raporturilor sociale reglementate juridic;
- persoana juridică este colectivitatea de indivizi care participă la asemenea raporturi.

Părţile raportului juridic pot avea calitatea de

- subiect activ - dacă sunt titulare de drepturi;
- subiect pasiv -dacă le revin obligaţii.
În cazul raporturilor juridice în conţinutul cărora se găsesc drepturi de creanţă, subiectul activ
se numeşte creditor, iar subiectul pasiv se numeşte debitor.

Raportul juridic se ştabileşte, de regulă, între două persoane -raport juridic simplu-, care
presupune „determinarea” subiectelor raportului juridic de drept al afacerilor, adică presupune
cunoaşterea părţilor acestui raport. Determinarea se realizează diferit în funcţie de conţinutul
raportului juridic, anume dacă se referă la drepturi absolute sau drepturi relative.
În primul caz, în care raportul juridic cuprinde un drept absolut, este determinat sau
cunoscut numai subiectul activ, care este titularul dreptului subiectiv (spre ex. proprietarul unui
bun), în timp ce subiectul pasiv este nedeterminat, fiind format din toate celelalte subiecte de
drept.
În al doilea caz , în care raportul juridic cuprinde un drept relativ, atât subiectul activ,
numit creditor, cât şi subiectul pasiv, numit debitor, sunt determinate (spre ex. în cazul raportului
juridic născut din contractul de vânzare-cumpărare, sunt determinate cele două părţi: vânzătorul
şi cumpărătorul).
Există situaţii în care raportul juridic se stabileşte între mai multe persoane: fie în calitate de
subiecte active - mai multi creditori (pluralitate activă), fie de subiecte pasive -mai mulţi debitori
(pluralitate pasivă), fie sub ambele aspecte - mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori (pluralitate
mixtă).
 Persoana fizică
1. Definiție
Persoana fizică reprezintă omul privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii.

2. Capacitate juridică
Participarea sa la viaţa juridică a societăţii, încheind raporturi juridice are loc în temeiul
capacităţii juridice, care cuprinde două elemente:
- capacitatea de folosinţă şi
- capacitatea de exerciţiu.

3. Capacitate de folosință
Capacitatea de folosinţă se defineşte ca fiind aptitudinea generală şi abstractă a persoanei
fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile.
● Începutul capacităţii de folosinţă coincide cu naşterea persoanei fizice. Din acel moment
ea va putea lua parte la raporturile juridice civile.1
● Capacitatea de folosinţă încetează la moartea persoanei fizice, la data trecută în
certificatul de deces.
Dacă persoana a dispărut, astfel încât moartea sa nu poate fi constatată direct, legea prevede
o procedură specială de declarare judecătorească a morţii, care se desfăşoară în două etape, de
regulă: declararea judecătorească a dispariţiei şi declararea judecătorească a morţii.
Legea reglementează şi situaţia particulară în care mai multe persoane au murit în aceeaşi
împrejurare fără să se poată stabili dacă una asupravieţuit alteia (care poate interveni, spre
exemplu, în ipoteza unui accident de avion), situatţie în care se consideră că au vocaţie
succesorală reciprocă, adică fiecare are calitatea de moştenitor al celorlalte.

Legea poate să prevadă o serie de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă:

a) îngrădiri cu caracter de sancţiune (de exemplu interzicerea drepturilor părinteşti sau
nedemnitatea succesorală);
b) îngrădiri cu caracter de protecţie (de exemplu minorul care a împlinit 16 ani poate dispune
prin testament numai pentru jumătate din bunurile de care ar fi putut dispune dacă ar fi major;
legea interzice vânzarea între soţi).

4. Capacitate de exercițiu
Capacitatea de exerciţiu se defineşte ca fiind aptitudinea omului de a dobândi şi exercita
drepturi civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile.

Pentru a avea capacitate de exerciţiu o persoană fizică trebuie să aibă discernământ2.

Ca urmare în viaţa fiecărei persoane fizice există următoarele etape:

1
Prin excepţie, în materie succesorală, Codul civil recunoaşte posibilitatea dobândirii anticipate a capacităţii de
folosinţă pentru copilul conceput dar încă nenăscut.
2
Din punct de vedere juridic, discernământul se defineşte ca fiind posibilitatea persoanei de a înţelege şi de a-şi
reprezenta efectele actelor pe care le încheie.
a) Perioada de vârstă cuprinsă între 0 şi 14 ani se caracterizează prin lipsa capacităţii de
exerciţiu.
- De regulă, în acest interval de vârstă, minorul nu poate încheia singur acte juridice civile.
Pentru încheierea lor, el este reprezentat de către tutore sau părinte.
- Prin excepţie, el va putea încheia singur actele juridice zilnice, mărunte (spre exemplu
cumpărarea de alimente) precum şi aşa-numitele acte de conservare, prin care se preîntâmpină o
pierdere.

b) Perioada de vârstă cuprinsă intre 14 şi 18 ani se caracterizează prin capacitate de exerciţiu

restrânsă.
În acest interval de vârstă deosebim mai multe categorii de acte juridice:
i) acte juridice pe care minorul le poate încheia în mod valabil personal şi singur (un depozitul
special bancar, acte juridice de administrare a propriului patrimoniu, după împlinirea vârstei de
16 ani minorul se poate angaja etc.);
ii) acte juridice pe care minorul le poate încheia valabil numai cu încuviinţarea prealabilă a
ocrotitorului său legal (închirierea sau vânzarea ori ipotecarea unui bun, renunţarea la un drept);
iii) acte juridice pe care minorul nu le poate încheia deloc (donaţii şi garantarea obligaţiilor
altuia).

c). Perioada de vârstă ce începe cu 18 ani se caracterizezază prin capacitate deplină de exerciţiu.
Ca principiu, orice persoană fizică ce a împlinit 18 ani (majoră) are capacitate de exerciţiu
deplină, ceea ce înseamnă că poate încheia orice act juridic în limitele prevăzute de lege.
Dacă însă la un moment dat o persoană îşi pierdere discernământul ea va fi pusă sub
“interdicţie judecătorească”. Interzişii judecătoreşti sunt complet lipsiţi de capacitate de
exerciţiu, ei încheind acte juridice prin reprezentant, ca şi minorii de 14 ani.

5. Identificarea persoanei fizice în cadrul raporturilor juridice

În cadrul raporturilor juridice persoana fizică se identifică prin anumite atribute sau mijloace de
identificare care reprezintă drepturi personal-nepatrimoniale ale acesteia.

Intră în categoria atributelor persoanelor fizice: numele, domiciliul, starea civilă, codul numeric
personal, cetăţenie.
⮚ Numele reprezintă cuvintele prin care persoana fizică este individualizată în societate.
Numele cuprinde numele de familie şi prenume. O persoanî fizică se mai poate individualiza prin
pseudonim ori prin poreclă.
⮚ Domiciliul reprezintă locuinţa statornică sau principală a persoanei fizice şi serveşte la
identificarea în spaţiu a acesteia.
Domiciliul poate fi : de drept comun, legal sau convenţional. Domiciliul nu se confundă cu
reşedinţa, adică locuinţa cu caracter vremelnic sau secundar a persoanei fizice.
⮚ Starea civilă (statutul civil al persoanei) constă dintr-o serie de calităţi personale care au
semnificaţia de elemente de stare civilă.
Pentru ca o persoană fizică să aibă o anumită stare civilă este necesar să intervină anumite fapte
de stare civilă (naşterea sau decesul) sau acte de stare civilă (căsătoria, divorţul, adopţia,
desfacerea adopţiei, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei etc.)
⮚ Codul numeric personal – succesiune de cifre cu o semnificație bine precizată de lege.

⮚ Cetățenia – apartenența juridică a unei persoane fizice la un stat și implicit la un sistem de

drept. Are importanță în cadrul raporturilor de drept internțional.