Sunteți pe pagina 1din 2

Previzibilitatea și accesibilitatea legii

Observăm că în cazurile în care este aplicabil art.7, atunci când verifică dacă
instanțele naționale au respectat dreptul intern, Curtea judecă în mod concret,
ținând cont de „conținutul textului de lege în discuție, domeniul în care se
aplică, precum și de numărul și calitatea destinatarilor”1. Spre exemplu, în cauza
„Cantoni contra Franței”, instanța europeană a ținut cont ,cu precădere, de
calitatea reclamantului atunci când a constatat încălcarea sau nu a articolului 7
din Convenție. În speță, este vorba despre comercializarea unor medicamente
farmaceutice într-un supermarket. Reclamantul, în calitate de administrator al
supermarketului, a fost condamnat pentru infracțiunea de practicare ilegală a
activității farmaceutice. S-a pus problema definirii noțiunii „de medicamente”.
În opinia reclamantului, produsele comercializate nu intrau în categoria
medicamentelor, în sensul legii interne de sănătate publică. El a invocat în fața
Curții Europene încălcarea art.7 pe motiv că legea națională cu privire la
comercializarea medicamentelor nu a fost suficient de previzibilă în momentul
săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat. În mod surprinzător, instanța
europeană a decis că în această situație legea internă a fost suficient de
previzibilă pentru reclamant. El în calitate de profesionist avea obligația de a se
informa în mod prealabil cu privire la natura produselor pe care le comercializa,
cu ajutorul unei consilieri adecvate. Domnul Cantoni ar fi trebuit să prevadă că
el risca să fie urmărit penal pentru vânzare ilegală de medicamente, având în
vedere și jurisprudența în materie2.

1
BÎRSAN, op.cit, p. 580.
2
Hotărârea CEDO din 11 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Cantoni contra Franței, §35.
Previzibilitatea și accesibilitatea legii

S-ar putea să vă placă și